moarte şi spaţiul cosmic

Cosmosul "moare" foarte târziu în imaginaţia europeană. Chiar după marile prefaceri introduse de Renaştere şi de constituirea ştiinţelor fizice, elitele europene păstrează intuiţia unui Cosmos viu şi sexuat.

Mircea Eliade în Alchimia asiatică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există moarte, moarte ce înseamnă sfârşitul: totul e schimbare, totul e continuă devenire şi devenirea trebuie s-o primim în uniune cu Cosmosul.

Annamaria Vezio în Annadelmare del Si
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.

O umbră o să stee mereu între noi doi
(Noi care-am fost pe vremuri lipiţi ca două palme
Pe pieptul unei moarte) şi veşnic între noi
Vor creşte neguri numai în aparenţă calme.

Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra şi vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi şi plini de pace.

Trişti, vom cunoaşte ceasul nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga şi-n dreapta trecătorii,
Mai morţi ca morţii, singuri şi fără remuşcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmos comic

Mă uit la Lună, râd, e ridicol de tristă,
De fapt se preface, ca tine, uneori, iubi,
Tu, care ai ucis o pasăre cântătoare,
Nu ţi-am cerut nimic, nu puteai să-mi oferi nimic,
Dar se născuse o stea, te iubeam de la mii de ani-lumină,
Vorbeşti de armonie cerească, te-nşeli, nu ştii ce catastrofe
Se petrec în acest cosmos tragic-comic, în sufletul tău
Am găsit un jandarm, ce păzeşte el? Ce nevoie ai de el,
Când Domnul le ştie pe toate? Eu te găsesc în lucrurile toate,
Tu parcă ai plecat în alte spaţii, ce bucurii găseşti?
Fără nădejde mă înclin, mă-nvinuiesc, dar nu găsesc nicicum pricina,
Ce reci sunt stelele, pământul iar mă cheamă,
Auzi tăcerea dintre noi, auzi tu moartea păsării
Ce nu s-a mai născut? Tu ai ucis, iar cosmosul
Devine comic, râd şi eu de mine, de ce nu?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irespirări

Îmi pun probleme de conştiinţă,
viaţa nu este o necunoştinţă,
la drept vorbind, nu e nici o scofală
să te prefaci că mergi şi la şcoală,
să te-ntâlneşti cu doi drumeţi,
unul e Sfântul, cel-alt - glumeţ,
dar este Domnul, te sperii niţel,
cine eşti tu să vorbeşti chiar cu El?
Dar Domnul spune – " Eşti creaţia mea,
Fii demn, te rog, spune ceva,
Acolo, un fel de mărturisire",
i-am spus că nu am trăit în neştire.

Între-un general şi un cioban,
Nu este nici o deosebire
De formă, doi ochi, cinci membre, o inimă,
Cam aşa spunea Jean Jacques Rousseau,
Iar frumuseţea femeii
Nu cunoaşte oprelişti,
Eşti prea familiar, spune birjarul,

[...] Citeşte tot

poezie de Boruis Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a adus nou creştinismul în lume nu este nici iubirea, nici păcatul, nici pe Dumnezeu şi nici măcar pe îngeri. Toate au fost înainte şi oamenii au trăit şi au murit cu ele. Dar ei n-au trăit şi n-au murit cu voluptatea de a muri. Sub toate inimile creştinismul s-a instalat ca un spin. Şi ele s-au dilatat de câte ori înţepăturile lui nu le atingea marginile. Căci petele roşii au fost totdeauna deliciul ascuns al creştinismului, şi martirii lui n-au făcut decât să transfigureze cosmosul într-o mare de sânge. Ei au plâns lacrimi roşii, ca tot creştinismul de altfel. Sinistrul înfrânge sublimul în această religie de amurguri incendiare.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, iartă-ne, că tare idioţi mai suntem

punem mână de la mână şi construim dezastre
ca pe nişte fericite evenimente
ridicate la puterea piramidelor
vopsite decent în purpură
poleite apoi în foiţă de aur
ca mai toate rahaturile ştampilate
drept marfă premium

doamne iartă-ne
că oricum nu suntem buni de altceva
am acoperit planeta asta cu plastic
şi cu absolut toate nimicurile
de nu mai avem loc
în curând vom căra mizeria în cosmos
vom invada spaţiile cu peturi
până şi găurile negre vor sucomba
sub agresiunea firmelor de salubritate
şi a molozului stelar

suntem precum gândacii din filmele sf americane

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhimede şi soldatul

Să nu te-atingi de cercurile mele,
Ostaş viclean! Şi nici să nu te-nşele
Asemănarea lor cu arcul tău.
Sunt simple jucării şi nu fac rău.

Nu te uita prostit, cu ochiul acru.
În rotunjimea lor stă actul sacru,
Care-mplineşte sânul, mingea, vasul.
Şi-aceasta nu-i o lance, e compasul...

Apropie-te mai bine cu sfială,
În rotunjimea lor nu e greşeală.
Şi chiar dacă le vezi întinse-n zgură
Esenţa lor e tot idee pură.

Dacă arunci o piatră-n lac se iscă,
Le vezi stârnind un lac de odaliscă,
În fumuri moi se leagănă agale,
Pe scoici şi melci desfăşură spirale.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudini

Nu am nevoie de certitudini; eu sunt un om
preocupat de propriul său suflet.
Nu mă îndoiesc că, pe lângă chipul şi mâinile
pe care le cunosc, de sub tălpile mele mă
privesc chipuri pe care nu le cunosc,
chipuri liniştite şi reale.
Nu mă îndoiesc că măreţia şi frumuseţea lumii sunt ascunse
în orice nimic din lume.
Nu mă îndoiesc că sunt nemărginit şi că universurile
sunt nemărginite, dar, în zadar mă gândesc
cât sunt de nemărginite.
Nu mă îndoiesc că astrele şi sistemele astrale aleargă
prin cosmos cu un scop şi că într-o zi voi fi
şi eu ales să fac tot atât cât fac ele, ba
chiar mai mult.
Nu mă îndoiesc că aranjamentele provizorii continuă
şi continuă milioane de ani,
Nu mă îndoiesc că interiorul are un alt interior,
că exteriorul are un alt exterior, că vederea
are o altă vedere, că auzul are un alt auz şi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Walt Whitman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhimede şi soldatul

Să nu te-atingi de cercurile mele,
Ostaş viclean! Şi nici să nu te-nşele
Asemănarea lor cu arcul tău.
Sunt simple jucării şi nu fac rău.

Nu te uita prostit, cu ochiul acru.
În rotunjimea lor stă actul sacru,
Care-mplineşte sânul, mingea, vasul.
Şi-aceasta nu-i o lance, e compasul...

Apropie-te mai bine cu sfială,
În rotunjimea lor nu e greşeală.
Şi chiar dacă le vezi întinse-n zgură
Esenţa lor e tot idee pură.

Dacă arunci o piatră-n lac se iscă,
Le vezi stârnind un lac de odaliscă,
În fumuri moi se leagănă agale,
Pe scoici şi melci desfăşură spirale.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată, iubito

niciodata, iubito, n-am sa merg fara tine
esti prezenta in sangele meu galopand
te simt ca pe-o bautura in vine
cutit ce-mi taie sfoara unui gand

niciodata, iubito, n-am sa ador altceva
decat sanii tai mici far-a bluzei perdea
leganarea soldurilor tale fierbinti
ce scoate pe Corso
vanzatorii din minti

niciodata, iubito, n-am sa umblu hai-hui
in palma mereu imi vei sta ca un cui
rastignit in aceasta ravnita dulceata
ce tine o viata

in cosmos trimis sa comand escadrile
sa cuceresc un meteorit
din alta cale lactee
stapungand in iures norii atomici

[...] Citeşte tot

poezie de Lucian Avramescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aer cu diamante

Ea era atât de frumoasă
încât vechiul pensionar
se porni să roadă tapiţeria
scaunului pe care ea a stat.
În iarna curată, fără zăpadă
maşina uscată încercă s-o ardă.
Dar ea de mult coborâse când s-a auzit
înghiţitura.
Şoferii mestecaţi
au plâns pe volanul păpat
căci ea nu putea fi ajunsă.
În schimb era atât de frumoasă
încât şi câinii haleau
asfaltul de sub tălpile ei.

Atunci portarul îşi înghiţi decoraţiile
când ea intră în casa fără nume
iar mecanicul sparse în dinţi
cheia franceză şi cablul
ascensorului ce-o purtă

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Iaru din Aer cu diamante (2010)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaima reintegrează, prin cunoaşterea morţii, pe om în cosmos. E o anticipare a procesului morţii, care consistă tocmai în această risipire a ritmurilor corporale în ritmurile cosmice. Conştiinţa individuală se desprinde din contingent şi devine conştiinţa cosmică. Detaşat de cotidian, omul trăieşte drama lumii, drama inexistenţei timpului psihologic.

Ion Biberi în Thanatos: Psihologia morţii
Adăugat de Alexandra A
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laika

Laika, nume puţin cunoscut, a murit în cosmos,
s-a învârtit fără suflare şase luni,
Diderot s-a înecat cu o cireaşă,
Cook a fost returnat de hawaieni doar
Sun formă de oase lucii,
Nu fiţi cuci.
O beţie cu marx a costat
O sută de milioane de suflete,
Hoţii bagă mâna în buzunare, sub sutien
şi în conturi bancare,
concertul e dirijat de Mefisto,
oamenii mor din cauza aurului,
la autopsie se dovedeşte că oamenii sunt muritori,
am trecut de Europa precum Titanicul,
Doamne, iartă-mă, îngerii ne dau organe false,
Bufonii trebuie eutanasiaţi, spune un nebun adevărat,
Limita ticăloşiei este cinstea,
Barbarii au venit, nimeni nu ştie de ce,
Noi mergem la ei, transhumanţă,
Viermele este la mare cinste, tace şi face,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cupola clipelor

Timpul cosmic şi-a smuls clipa
Şi a aruncat-o-n mare,
Ca să nu-i simţim risipa-
Nici perpetuua mişcare!

Că de l-am simţi deplin,
Mişcător atoate-n Cosmos,
N-am scoate nici un suspin-
Văzând forţele lui Cronos!

Ca hindusul Arjuna
Am fi îngroziţi de moarte,
Că şi stelele şi Luna-
Ne-ar părea negre cu toate!

Doar aşa, supuşi la clipă,
Efemeri avem un rost,
Că ne ţine sub aripă-
Şi ne dă un adăpost!

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Caruselul viselor
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate marile mituri ale poporului român, "mitul mioarei vizionare", al morţii acceptate cu seninătate, ca o reintegrare în Cosmos, mitul Mânăstirii Meşterului Manole, în care puterile oarbe ale haosului nu pot fi îmblânzite, ordonate, decât printr-un sacrificiu omenesc(fapt notabil şi profund semnificativ, construcţia mânăstirii este intim solidară cu construcţia statului, a principatului Valahiei) şi mitul vânătorii-ritual (intim solidar cu construcţia celuilalt stat român, principatul Moldovei), exprimă la modul cel mai adecvat natura intimă a poporului român.

citat din Ovidiu Cotruş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină (1)

Când ţi-am scrijelat conturu-n carnea aspră de stejar,
Dunăre fără de pulberi, dar cu unda înlunată,
braţul meu se arcuise ca o luncă de hotar,
mama-mi povestea, în sânge, Ţara mea adevărată.

Se îngândura pădurea,-n şopot straniu de cimpoaie,
când trăgând cu puşca-n stele, le doream un câmp de flori.
Dunăre, şi astăzi trunchiul a hotare mi se-ndoaie
înverzite de otave, încărunţite de ninsori.

Fie-mi Ţara zeul unic, cosmosul perfect rotund,
galaxii în armonie proprie să mă-nfioare,
universuri de eresuri şi de morţi cântând sub prund,
dorul păduros de toamnă şi durerea mea cea mare.

poezie de Ion Iancu Lefter din Ograda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Cosmosul surâde!...

Şi Cosmosul surâde; rozalba Auroră
Aprinde o cerească şi falnică Gomoră
În nourii gigantici, monstruoşi prizonieri,
Pe care-o adiere îi pune-n libertate,
Redeşteptând din somnul profundelor tăceri
Pădurea, câmpul, valea de plante parfumate
Şi soarele din umbra de munţi şi de talazuri
Şi sufletul din umbra de griji şi de necazuri.

Nebăgător în seamă din lumea lui sublimă
De oameni cu-o mână, în moarte ş'altă'n crimă,
Soboli în groapa tristă şi neagră a vieţei
Ş'în faptul după prânzei şi'n faptul dimineţei,
Imensele neanturi explică şi arată.
Lumina, cerul, vraja de valuri şi de flori,
Născând din creuzetul de forţe şi splendori.

*

Şi Cosmosul visează şi peste universe

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Anestin din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rudele lui Rosy

Cum veneam de la biserică, nepoată-mea şi eu,
Zise Rosy, "bunicule, cine este Dumnezeu?"
Căutând să-i răspund într-o potrivită versiune,
Cam asta-a fost tot ce-am putut spune....

Dumnezeu este esenţa noastră-n Univers,
Tot ce se află sus, jos, alături şi departe,
Atomul, norul şi luceafărul de seară;
Ciocârlia, delfinul şi-ogorul în care plugul ară,
Croiala Cosmosului din care facem parte.

Credinţa că există ceva de oameni mai presus,
În faţa căruia tu, cu-încredere, te-înclini supus;
Un Mumbo Jumbo sau un Destin, numit şi Joss,
Un Budha sau un Allah – oricum, un mare Boss
În viaţa ta... Cât timp există mările şi aştrii cei merei
Dumnezeul tău Etern va sălăşui în ei.

Trăieşte-n fiecare frunză care sub lună se răsfaţă,
Iar când florile mor, din viaţa lui El iarăşi le dă viaţă ;

[...] Citeşte tot

poezie de Robert William Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!