moarte şi stejari

În trunchiul acestui gorun aud cum creşte, nu sicriul, ci o nouă carte nevandabilă.

aforism de Valeriu Butulescu din Frunze fără ram
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu timpul toate lucrurile mor

Cu timpul toate lucrurile mor; pădurile văd cum
Cad arborii bătrâni, cum toate se destramă ca un fum:

Acel trunchi puternic care-a stat zeci de ani în picioare,
Dictator în patria lemnului, în veac nemuritoare,

Vreau să spun stejarul, tuturor plantelor supravieţuitor,
Se vestejeşte, moare şi se prăbuşeşte neatins de topor.

poezie de Robert Herrick, 1591-1674, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părăsit

Mor multe şiraguri de clipe,
Şi nimeni nu-mi bate la poartră
Când vremea-mi aşterne pe suflet
Cenuşa ei aspră şi moartă.

Vin neguri cu noaptea pe umeri,
Şi bezna mă-nghite, nătângă,
Şi viforul vine, păgânul,
A viselor aripi să-mi frângă.

Nu-i rază să-mi mângâie fruntea,
Încet coborându-mi din stele...
Mai străluci-va vreodată
Altaru-nchinărilor mele?

Stejarul nădejdilor multe
Îşi scutură frunzele moarte...
Vai, tu eşti atât de frumoasă,
Şi tu-mi eşti atât de departe...

poezie celebră de Octavian Goga din Poezii (1905)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de verde, dor de mamă

Auzi cum îmi cade lacrima pe iarba ta?
Şi eu nu ţi-am adus măcar un colţ de pâine.
Doar tu coaci bine pâinea, cu cântec, cu ceva -
Acasă e amar, aici eşti verde mâine.

E vremea şarpelui de oţel pe linii de marfare,
Şi tac şi taci, române, când trenul şuieră în gară!...
Stejarul simte veacul tragic, şi negreşit se moare;
Copaci cu suflete tăiate s-au ruşinat şi au plecat din ţară.

Ruşine mi-e de moarte, de voievozi şi de haiduci,
Că România îngenucheată ajunse cuib de cuci.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de Marian St. Vlad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Siberia

album de izbucniri neroade, ce rod noroade-n izba lor, un dar
gândit în spuma minţii, popor al bărbii îngheţate, Siberii sipet de amor,
mă-ndeamnă iute spre izbavă, spre zecile de milioane, căzute-n lava sfinţilor,
odor cântat printre suspine, coline rupte-n valea lor, idolul scump durerilor,

m-alung forţat spre frumuseţe, semeţe torţele mă ung, cu focul lor
duhovnicesc, ei toţi ce-au fost încă trăiesc, arhivele nicicând nu mor
şi gustul lor de sfiiciune, putreziciune înteţesc şi morţii dragi ne cer în cor
Siberii ample să trăim, noi ce trăim, să cerem morţii ca să vină -napoi în for,

taigaua sfântă vă-ncunune cu fagi, stejari mesteceni albi, pădurii stor,
voi osândiţi fără osândă, veniţi Siberia să smulgeţi, acelor
îngeri ce rimează cu rima neagră ce vă-nghite: voi ştiţi o coasă are spor,
atunci când firul ierbii însuşi, se pleacă şi moartea însăşi e-un fior

poezie de Plopeanu Petrache
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

[...] Citeşte tot

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un stejar era gata să-şi aducă aminte

Un stejar era gata să-şi aducă aminte.
O colină visa multe vise.
Un fluviu iubea înserarea
mai tare decât e voie să iubeşti.
Flăcării sale temătoare
lumânarea îşi povestea copilăria.
Un lac avea numeroase inimi.
Pur şi simplu, pe stradă,
un afiş foarte verde
nu accepta să moară.
Mai sensibili ca noi.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trec pe strada zgomotoasă

De trec pe strada zgomotoasă
Prin temple pline de m-abat
Între besmetici de-s la masă
Eu de-al meu vis mă las furat.

Spun: anii grabnic s-or aşterne
Şi câţi suntem, fără popas
Vom trece toţi sub bolţi eterne -
Cuiva, curând i-o bate-un ceas...

Un gând lângă stejar îmi vine:
El patriarh din codrii grei,
O să mă-ngroape şi pe mine,
Aşa ca pe părinţii mei.

Spun pruncului cu duioşie:
Adio! Îţi las locul meu.
Să putrezesc mi-e datul mie
Iar ţie, să-nfloreşti mereu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cutreierat pământuri străine, poleite şi semănate cu mori de vânt să poată face faţă furtunilor barbare:
Aceste pământuri m-au hrănit şi le-am dat în schimb sudoarea, dar nu erau un adevăr al meu căruia să-i aparţin. Atunci am înţeles că strămoşii mei întregesc rădăcinile stejarilor cu frunţile în nori, din frunzele cărora toamna doineşte la umbra galbenă a pădurii.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Petre Gigea Gorun, autorul antologiei "Printre epigramiştii olteni"

Biblie şi liturghie
Ce-i scrisă cu măiestrie,
Să pomenească juveţii
Şi cu vii şi cu morţii.

epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Continentul deltei

Îmi place grozav delta.
Şi aşteptând inspiraţia
Care să transforme plăcerea
În emoţie artistică,
Stau întins pe iarbă,
Sub bătrânul stejar noduros
Din pădurea Caraorman.

A fost o zi de peripeţii.
Cu vaporul pe braţul Sulina.
Cu barca pe micile canale.
Raţe, lişiţe, ochite c-o puşcă
Imaginară
Şi ele prefăcându-se că pică moarte,
Scufundându-se şi ieşind
C-un peşte-n gură. (...)

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare tot ce nu e românesc

Aplaudaţi!... aplaudaţi cât mai e lumină. Această ţară
Refuză iarna noastră, refuză în genunchi să cadă.
Ne uscă florile secate că suntem învinuiţi de primăvară ;
Mamele ne sunt demult ţărână şi vreme n-au avut să vadă
Cum noi căzuţi mai jos de jos, ne facem mai umili. Şi iară
Plângând ne cheamă soarele... A mai murit o primăvară.

Pe mine nu m-aplaudaţi... mă doare tot ce nu e românesc ;
Ce n-am trăit este ucis şi moartea mă refuză de o vreme,
Iar drumul mi l-au îngrădit străinii şi parcă nu răzbesc
Să merg cu luna la îngălbenit stejarii. Şi moartea geme,
Sătulă fiind de haita care urlă la împărţitul ciolanului câinesc.
Am plâns la un stejar ucis... am plâns de tot ce nu e românesc.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de Patriotism (Constelaţii Diamantine - feb 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popa Stoica

Pe o vale verde, sub stejari bătrâni,
Trece popa Stoica cu trei mii români.
Luna plină-nalţă discul ei pe munte,
Stoica stă la masă cu cei mai de frunte.
Acolo eroul, oaspeţii beau vin,
Pentru a lor ţară ei pe rând închin.
Un sol turc ajunge, ş-astfel le vorbeşte:
— "Cu cincizeci mii oameni paşa vă loveşte,
Armele depuneţi, primiţi a vă da,
Căci cu caii numai vă vor sfărăma.
Padişahul viaţa vouă dăruieşte."
Însă popa Stoica astfel îi vorbeşte:
— "Fiii României nu dau arma lor
Fără să se bată. Ei cu dânsa mor."
Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună.
Ei se bat în noapte la raze de lună
Când pe cerul negru zorile resfir
Coamele de aur şi de trandafir,
Caii peste câmpuri de turci învelite
Înotau în sânge până la copite.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Ştefan cel Tânăr Vodă (1872)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Acolo unde-s ʼnalţi stejari
Şi cât stejarii ʼnalţi îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n faţă o privesc;

Acolo, unde-s stânci şi munţi,
Şi ca şi munţii nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunţi
În dor de ţară strămoşesc;

Şi unde dorul de moşie
Întotdeauna drept a stat
Şi bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este ţara mea,
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Neniţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cutreierat pământuri străine, poleite şi semănate cu mori de vânt
să poată face faţă furtunilor barbare: Aceste pământuri m-au hrănit
şi le-am dat în schimb sudoarea, dar nu erau un adevăr al meu căruia să-i aparţin.
Atunci am înţeles că strămoşii mei întregesc rădăcinile stejarilor
cu frunţile în nori, din frunzele cărora toamna doineşte
la umbra galbenă a pădurii.
Am văzut pământuri cu măşti de sclavi:
aveau obrajii largi pe care se derulau lacrimi şi sudoare,
se uneau şi udau aceste pământuri seci, am văzut...
Am întâlnit şi români fericiţi la un televizor din vitrina
supermarketului din colţ: vorbeau despre libertate
ca de o pasiune care se răceşte şi moare:
rămăseseră fără rădăcini. Scrisorile încetaseră demult.
Acasă se privatizase POŞTA: îi luase locul o crâşmă cu băuturi de tranziţie în economia de piaţă.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul

Eu sunt cel care sunt, bătrânul Părinte Ochi-de-peşte care a
zămislit oceanul, viermele din propria-mi ureche, şar-
pele încolăcindu-se în jurul copacului,
stau în mintea stejarului şi mă ascund înăuntrul tranda-
firului, nu cunosc nicio veghe în afară de cea la
propria-mi moarte,
veniţi la mine, trupuri, veniţi la mine, profeţii, veniţi, pre-
ziceri cu toate, veniţi, spirite şi viziuni,
le voi primi pe toate, voi muri de cancer, închis în sicriu pe
vecie, închid ochii, dispar,
prăbuşit în zăpada iernii, mă rostogolesc într-o roată uriaşă
prin ploaie, scuturat de friguri mă uit la cei care şi-o trag,
scrâşnet de roţi, gemetele de bas ale furiilor, amintirile
şterse din creier, oamenii imitând câinii,
mă desfăt într-un pântece de femeie, tânăr cu pieptul şi
coapsele pregătite pentru sex, scula arcuită înăuntru
răspândindu-şi sămânţa pe buzele lui Yin, bestiile dansează
în Siam, cântă arii de operă în Moscova,
băieţii mei zăbovesc în amurg pe verande, îmi fac intrarea
în New York, îmi cânt muzica de jazz la un Clavecin

[...] Citeşte tot

poezie de Allen Ginsberg din Howl şi alte poeme, Antologie (1947)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune către pădure

Pădurea mea, primeşte-mă la tine,

Ca pe-un sicriu ce vrea să intre iar

În fostul trunchi al fostului stejar,

În hohotul bolnavelor ruine.

Am plăgi pe trup ascunse, neascunse,

Se vede ca pe orice trunchi de lemn,

Cu claritate fiecare semn

Pe unde-au scos din mine nervi şi frunze.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan Vodă şi Codru

Ştefan-Vodă rătăcit
Intră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: "Domn viteaz!
Ce-ţi curg lacrimi pe obraz?"
"Ah! îmi plâng ostaşii mei
Morţi, luptând ca nişte zmei!
Codrul zice: "Dragul meu,
Încetează plânsul tău,
Căci din brazii mei trufaşi
Face-ţi-oi voinici ostaşi
Ca să scapi biata moşie
De păgâni şi de urgie".
"Fă!" răspunde mult voios
Domnul mândru, inimos.

Codrul puse a vui,
Brazii a-şi însufleţi,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari şi mici
Se făceau ostaşi voinici,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ostaşilor români

Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte!
Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei şoimani de munte!
Am cântat în tinereţe strămoşească vitejie,
Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie
Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume
Dus pe Dunărea în Marea şi din Marea dus în lume!

Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare,
Vin cu inima crescută şi cu sufletul mai tare,
Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în faţă,
Voi, nepăsători de moarte, dispretuitori de viaţă,
Ce-aţi probat cu-avântul vostru lumii pusă în mirare,
Că din vultur vultur naşte, din stejar stejar răsare!
(...)

poezie clasică de Vasile Alecsandri din volumul Ostaşii noştri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!