murdărie şi religie

De ce-ai plecat?

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persoanele care sunt în favoarea adevărului, a carităţii, a milei, aceste persoane trebuie protejate: în schimb sunt constrânse a se ascunde, sunt obligate a se face nevăzute, pentru că prietenia lor cu Dumnezeu este invidiată de toţi. Iată pentru ce există Mânăstiri, izolare, pentru ca adevăraţii oameni religioşi încurcă şi de aceea vin ţinuţi departe. Persoanele oneste deranjează ordinea disociată. Omul onest e singur. Dacă ne privim bine în apropierea unei persoane curate, ne dăm seama de murdăria noastră.

Lillo Baglio în E i matti dove li mettiamo (2015)
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal

am intrat călare în catedrala plină de oameni speriaţi,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară şi a închis ochii tuturor sfinţilor părăsiţi de credinţă.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerşetorii şi-au întins hainele în faţa mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
am ridicat cravaşa şi am lovit în neştire pe cei îngenunchiaţi în faţa unor chipuri fără viaţă,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeţii despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am aşezat pe podeaua murdărită de vise
şi ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuţi.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
când focul trădării a aprins asfinţitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
fraţii centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerşetori, târfe,
ore obosite şi simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.

poezie de Eduard Dorneanu (21 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Profundis

E-o mirişte pe care cade o ploaie neagră.
E-un arbore roşietic ce stă aici stingher.
E-un vânt şuierător ce împrejmuie colibele pustii -
Ce tristă e seara!

La marginea cătunului
Blajina orfană adună încă spice sărăcăcioase.
În amurg, ochii i se desfată rotunzi şi auriţi.
Iar sânul ei aşteaptă cu nerăbdare logodnicul ceresc.

La reîntoarcerea lor
Ciobanii au găsit trupul cel dulce
Putrezit în mărăciniş.

O umbră sunt departe de satele întunecoase.
Tăcerea lui Dumnezeu
Am sorbit-o din fântâna dumbrăvii.

Pe fruntea mea trece metal îngheţat.
Păianjenii îmi caută inima.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiva, gata să moară

Dintre toţi, te-am ales pe tine, având un mesaj
să-ţi transmit.
Vei muri în curând. Îi las pe alţii să-ţi spună
ce le place. Eu nu pot să te mint.
Te iubesc, dar sunt corect şi fără milă: nu ai scăpare.
Încet, îmi aşez mâna dreaptă pe tine şi tu simţi.
Nu discut nimic. Îmi aplec capul şi aproape îl
acopăr.
Stau liniştit. Îţi rămân credincios,
Îţi sunt mai mult decât o soră de caritate, o
rudă sau un vecin.
Te scap de toate, în afară de existenţa ta
spirituală: e eternă;
de restul, în mod sigur, tu singur vei scăpa.
Trupul pe care îl vei părăsi va fi nimic
altceva decât murdărie.
Soarele izbucneşte în neînchise spaţii.
Te bat gânduri puternice şi eşti plin de încredere. Râzi.
Uiţi că eşti bolnav, aşa cum uit şi eu.
Nu-i mai vezi pe doctori, nu-ţi pasă de

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Walt Whitman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne moare în cuvânt

gura mea păianjen însetat de soare
prizonieră a tentaculelor tale
câmpia cu maci de foc se rotea
iubite, între delir şi uitare
asfinţiturile ne fug din gânduri
păsări roşii unduind printre rânduri
şarpele cu limba a murdărit
vitraliile din catedralele gotice
destine pe muchie de cuţit
orele defilează cu steaguri demonice
trupurile noastre - morminte de lut-
timpul ne moare în cuvânt.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştepta paradisul şi se trezeşte în cele mai pestilenţiale bolgii ale infernului, credea că va întâlni fraţi cu mâinile întinse şi dă peste o haită de bestii lihnite care rânjesc şi se reped asupra lui, îşi închipuia că viaţa i se oferă ca o piatră aleasă sau ca o marmură fină pentru a-şi sculpta în ea chipul propriu cu dalta dură a voinţei şi, în schimb, ţine în mâini o cocă de noroi şi murdărie care nu se poate modela, iar dacă e modelată, nu rezistă.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare partea a VI-a

Luceafăr blând al existenţei mele,
În câte constelaţii să conjug,
Sub plugul sufletului, praful dens de stele,
Apoi, în râu de lacrimi să tot curg?

Pe-al visurilor rug, demente umbre
Îşi plimbă trupul, căutând un sens
Trăirilor atât de insalubre
Din fiecare lacrimă şi gest.

Zadarnic cauţi raze de lumină...
Sub geana mea, un tulbure destin,
Durerea altor mii de vieţi ascultă –
Fâşie ruptă din incest divin.

Sunt albatroşi ce zboară-n universul
Scăldat în ape tulburi şi stihii...
Azi, mângâiere-mi este numai versul
Ce-a izvorât din nopţile pustii.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruci înrobite

Treceau plopii in fugă
Pe chipuri pline de rugă,
Cruci inrobite in zvastici
Măcinau mame şi copii,

Capuri de mort argintii
Călcau incălţate pe inimi
Fum de oameni cerşea apă
Un colţ de pâine şi ceapă

Să-si frece ochii să plângă
Lacrimile a fugit uscate
De chinuri şi pedepse,
Poate or să curgā

Din ochii reci si goi
Câteva.. cât de puţine
Stropi de lacrimi
Să stingă setea

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Eu, azi, ţi-aş spune totul
Vreau să pun în mintea ta
Un gând prea greu. Nu vreau.
Dar îţi spun: deţin secretul.

Tu tremuri toată, inima suspină.
E un adevăr prea crud
Pentru un suflet fin
Dar aşa, noi ne unim
Indestructibil, în lumină.

De astăzi, tu, ştii totul
Eşti înger, eşti regină,
Ţi-am pus în sufletul frumos: păcatul,
Mai bine dispăream, demult,
Şi aşa, tu te iubeai cu altul.

Acum suntem pe veci, legaţi...
Azi îţi murdăresc, cu gândul,
Şi sufletul, şi trupul.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă

Greşelile, păcatul, zgârcenia, prostia
Ne-aruncă-n suflet zbucium şi-n trupuri frământări
Şi noi nutrim cu grijă blajine remuşcări
Aşa cum cerşetorii îşi cresc păducheria.

Păcatele ni-s aspre, căinţele mişele,
Mărturisirea noastră ne-o răsplătim din gros
Şi iar ne-ntoarcem veseli pe drumul gloduros
Crezând cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele.

În mrejele pierzării prelung Satan ne plimbă
Şi sufletul ni-l lasă vrăjit şi vlăguit
Şi al voinţei noastre metal nepreţuit
Acest chimist destoinic în aburi îl preschimbă.

Cu sfori ascunse, Dracul ne prinde şi ne joacă!
De tot ce-i murdărie ni-i sufletul atras;
Spre Iad în orice clipă ne scoborâm cu-n pas,
Senini, printr-o adâncă şi scârnava cloacă.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor li s-a promis raiul pe pământ, dar li s-a interzis raiul ceresc, li s-a dat satisfacţia simţurilor, dar li s-a negat cea a sufletului, li s-a spus că totul va fi bine şi frumos, dar în ei n-a existat nici binele, nici frumosul si când a dispărut şi aspiraţia spre ceruri, s-au simţit întemniţaţi pe pământ. Iar când au fost momiţi de poftele trupeşti, au devenit fiare şi bestii, fără suflete şi fără conştiinţă, întunecând totul în jurul lor, căci în ultimă analiză oamenii care nu se sfinţesc în ei înşişi murdăresc lumea cu tot ce e rău şi murdar în ei. Prin urmare, tot "binele" care siluieşte conştiinţele nu poate fi decât distructiv.

Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diamant de rouă

ÎIn iadul nostru de cărbuni
În care încerci să te lipeşti de cineva
Să incerci şi să simţi că iubesti
Murdărindu-te din dorinţele lor cărbunare
Găseşti diamantul de rouă
Din plânsul nevăzut in intunericul
Minelor de suflete
Şi are o lumină că ar putea lumina
Toate aceste lagăre de nevoi ale noastre
Dar in viteza noastră de a descoperi
Filoane mai mari de ceea ce par diamante
Ce sunt doar cărbuni cu oglinzi pe ei
Trecem pe lângă acel infim dar infinit diamant al inimii
Ce are o lumină si puritate
Ce nu o găsesti in toate minele de suflet ale universului
El stând si asteptând palma care să-l culeagă fără al murdări
Chiar dacă palma e plină de praful săpăturilor in suflet

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de jos de cer

Lăsat-am vorbă vieţii ca, de-am să plec vreodată,
Cu verde să îmi scalde în locul ce-am trăit
Şi-n dunga de cenuşă a focului de vatră
Ce-am fost, de s-o putea, un zarzăr înflorit
Să-l crească-n rămăşiţe cu rădăcin-adâncă
În zori să-mi scormonească statornicul veşmânt,
Iar somnul ce mă prinse, în prea-ndelungă tihnă,
Să mi-l răpună vântul prin creanga-i şuierând.

Lăsat-am vorbă ierbii ca, de-am să plec devreme,
Păscută firea-mi crudă de dorul de mormânt,
Să-mi salte fericită în trainice ciulendre,
Să bată fără milă cu verdele-n pământ,
Pân-or sări grei bulgări din ţarina tăcută
Ce bătătură largă imi puse lângă trup,
Să fluiere din frunze-i tulpina de leurdă
Şi de-o putea-n zori cucul, mă spurce iar cântând...

Lăsat-am vorbă... ţie, ce te-am iubit tăcută
Ascunşi de moartea lumii, fugind de Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de Prometeu

Ce tăcere insalubră
Mucezeşte împrejur!
Ce schimonosită umbră
Deseneaz-al meu contur!

Dorul meu suflat în aur
Brusc s-a metamorfozat
Într-o mostră de balaur
Ce prea mult a ajunat

Şi înghite peste poate
Gânduri bune de nimic...
Dac-o fi să mi se-arate
Îl lovesc în ombilic.

Ce tristeţe incoloră
Pe pomeţi s-a aşezat!
Ca smochina sicomoră
M-a ultra-estetizat

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (12 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea e şi a ta?

picioarele le am în noroi,
mi-e rece şi mi-e ud şi voi
îmi aruncaţi noroiul vostru,
m-aţi confundat cu popa prostu*

sunt plin de stropii murdăriţi
uscat sub lutul plin cu dinţi,
muşcaţi din mine unde-s crud
să mă înec, să mă afund

nu văd vreo mână să mă prind,
văd negrul cer şi e arid,
văd şi tufişuri şi au ghimpi,
pe cine strig şi în ce timpi

când sub picioare simţeam stânci
ce mulţi erau, veneau pe brânci,
mă agăţau de pantaloni
şi erau toţi supuşii clovni

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care cerne frunze

Aş da o galaxie întreagă pentru sărutul tău stângaci
îmi pari un tainic demon ce mă scoate din hău,
din hăul vieţii mele cam devreme începută
Ţi-aş pune gentil lumea la picioare,
de la răsărit la apus, şi de la miazănoapte la sud
deşi mi-e cumva să-ţi murdăresc tălpile
Din rai aş fura pentru tine
pilde, minuni, daruri şi ce-o mai fi pe-acolo
crezând că se asortează cu ochii tăi sclipitori,
nici o şansă...
Mii şi mii de versuri ţi-am scris, milioane poate
ţi-am sculptat buzele cafenii cu imaginaţia, cu părerea
părul ţi-am mângâiat pe cearşafurile iubirii,
ca în visul de la şase şi ceva dimineaţa.
Mă-ntreb ce toamnă zace în palmele tale mici
fine ca pielea unui copil nenăscut
mie îmi plac toamnele bulevardelor,
sunt cuminţi şi frumoase
şi ştiu mai bine decât orice om putinţa iubirii
nu te-aş vrea întrupată, dar simt cu toată nesimţirea

[...] Citeşte tot

poezie de Roberto Kuzmanovic din Autor (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina de lumină

La botez primit-am haină.
De lumină şi putere.
Din potir primit-am hrană.
Bucurie, mângâiere.

Dar trăind cu duhul lumii.
M-am îndepărtat mereu.
Iară haina de lumină.
Vai, am murdărit-o rău.

M-am târât prin murdărie.
Prin beţii şi curvişag.
Iară podoaba ce-am primit-o,
Am umplut-o de adiag.

Şi prin spini şi pălămidă.
Am intrat să mă îmfrupt.
Iar frumoasa-mbracaminte,
Foarte tare eu am rupt.

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Georgiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se mântuie o ţară (2 Cronici 7,12-14)

Şi eu vreau ca ţara-ntreagă să se-ntoarcă la Hristos,
Şi eu vreau ca preşedinte să fie un credincios.
Nu-i asta la urma urmei dorinţa lui Dumnezeu,
Ca tot omul să-L primească drept Mântuitorul său?
Da, aşa-i, dar când e vorba despre scopul nostru care
Urmărim când vrem s-aducem ţara pe sfânta cărare,
Ne-mpărţim în două cete: cei care sincer doresc
Pocăinţa ţării-n sine şi-un alt scop nu urmăresc;
Iar ceilalţi prin pocăinţa ţării urmăresc de fapt
Doar o viaţă mai comodă, într-o lume de păcat.
Când vezi un creştin politic plin de zel minune mare
Să-şi împingă toată ţara pe-a sfinţeniei cărare,
Dă-i Scriptura s-o deschidă la a doua Cronici şapte,
La versetul treisprezece şi de-acolo mai departe.
În a doua Cronici şapte, în versetul amintit,
Domnul spune cât se poate şi de clar şi lămurit:
"Când poporul Meu se roagă - zice Dumnezeu Preasfântul;
Când poporul Meu Mă caută - spune-aici iarăşi Cuvântul;
Când poporul Meu se-ntoarce de la căile lui rele,
Atunci Eu, Domnul din ceruri, Eu prin harurile Mele

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de naivă

nu ştiu dacă azi o să plouă
dacă am uitat rufe întinse pe frânghie
o rană deschisă... doar gândul meu
spânzurat către tine

[buburuză înnegrită cu orange testează trupurile noastre ca pe aer; nimeni n-o mai strigă pe nume!]

o iau de la capăt
şcolar conştiincios
încercând să descopăr locul acela
unde s-a strecurat greşeala
păcatul în miniatură al strămoşilor vajnici

paginile se acoperă de straniu

*
oameni goi intră în septembrie
ca de insectă îşi scutură văzul
îşi murdăresc mersul în moartea căzută
dintr-un vârf de copac sau de înger

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!