murdărie şi religie

Persoanele care sunt în favoarea adevărului, a carităţii, a milei, aceste persoane trebuie protejate: în schimb sunt constrânse a se ascunde, sunt obligate a se face nevăzute, pentru că prietenia lor cu Dumnezeu este invidiată de toţi. Iată pentru ce există Mânăstiri, izolare, pentru ca adevăraţii oameni religioşi încurcă şi de aceea vin ţinuţi departe. Persoanele oneste deranjează ordinea disociată. Omul onest e singur. Dacă ne privim bine în apropierea unei persoane curate, ne dăm seama de murdăria noastră.

Lillo Baglio în E i matti dove li mettiamo (2015)
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte

Tu n-ai văzut Creaţia, draga mea,
iar eu nu pot să ţi-o arăt,, orişicât aş vrea!

Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinţi pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E... Azi, mai e puţin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde eşti?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleţ,
aş vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă şi-mi spun că sunt bun?

Vreau să mai cred în cuvinte şi-n şoapte!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Romeo Roşiianu din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roşiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal

am intrat călare în catedrala plină de oameni speriaţi,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară şi a închis ochii tuturor sfinţilor părăsiţi de credinţă.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerşetorii şi-au întins hainele în faţa mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
am ridicat cravaşa şi am lovit în neştire pe cei îngenunchiaţi în faţa unor chipuri fără viaţă,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeţii despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am aşezat pe podeaua murdărită de vise
şi ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuţi.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
când focul trădării a aprins asfinţitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
fraţii centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerşetori, târfe,
ore obosite şi simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.

poezie de Eduard Dorneanu (21 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştepta paradisul şi se trezeşte în cele mai pestilenţiale bolgii ale infernului, credea că va întâlni fraţi cu mâinile întinse şi dă peste o haită de bestii lihnite care rânjesc şi se reped asupra lui, îşi închipuia că viaţa i se oferă ca o piatră aleasă sau ca o marmură fină pentru a-şi sculpta în ea chipul propriu cu dalta dură a voinţei şi, în schimb, ţine în mâini o cocă de noroi şi murdărie care nu se poate modela, iar dacă e modelată, nu rezistă.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor li s-a promis raiul pe pământ, dar li s-a interzis raiul ceresc, li s-a dat satisfacţia simţurilor, dar li s-a negat cea a sufletului, li s-a spus că totul va fi bine şi frumos, dar în ei n-a existat nici binele, nici frumosul si când a dispărut şi aspiraţia spre ceruri, s-au simţit întemniţaţi pe pământ. Iar când au fost momiţi de poftele trupeşti, au devenit fiare şi bestii, fără suflete şi fără conştiinţă, întunecând totul în jurul lor, căci în ultimă analiză oamenii care nu se sfinţesc în ei înşişi murdăresc lumea cu tot ce e rău şi murdar în ei. Prin urmare, tot "binele" care siluieşte conştiinţele nu poate fi decât distructiv.

Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Profundis

E-o mirişte pe care cade o ploaie neagră.
E-un arbore roşietic ce stă aici stingher.
E-un vânt şuierător ce împrejmuie colibele pustii -
Ce tristă e seara!

La marginea cătunului
Blajina orfană adună încă spice sărăcăcioase.
În amurg, ochii i se desfată rotunzi şi auriţi.
Iar sânul ei aşteaptă cu nerăbdare logodnicul ceresc.

La reîntoarcerea lor
Ciobanii au găsit trupul cel dulce
Putrezit în mărăciniş.

O umbră sunt departe de satele întunecoase.
Tăcerea lui Dumnezeu
Am sorbit-o din fântâna dumbrăvii.

Pe fruntea mea trece metal îngheţat.
Păianjenii îmi caută inima.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne moare în cuvânt

gura mea păianjen însetat de soare
prizonieră a tentaculelor tale
câmpia cu maci de foc se rotea
iubite, între delir şi uitare
asfinţiturile ne fug din gânduri
păsări roşii unduind printre rânduri
şarpele cu limba a murdărit
vitraliile din catedralele gotice
destine pe muchie de cuţit
orele defilează cu steaguri demonice
trupurile noastre - morminte de lut-
timpul ne moare în cuvânt.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Eu, azi, ţi-aş spune totul
Vreau să pun în mintea ta
Un gând prea greu. Nu vreau.
Dar îţi spun: deţin secretul.

Tu tremuri toată, inima suspină.
E un adevăr prea crud
Pentru un suflet fin
Dar aşa, noi ne unim
Indestructibil, în lumină.

De astăzi, tu, ştii totul
Eşti înger, eşti regină,
Ţi-am pus în sufletul frumos: păcatul,
Mai bine dispăream, demult,
Şi aşa, tu te iubeai cu altul.

Acum suntem pe veci, legaţi...
Azi îţi murdăresc, cu gândul,
Şi sufletul, şi trupul.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diamant de rouă

ÎIn iadul nostru de cărbuni
În care încerci să te lipeşti de cineva
Să incerci şi să simţi că iubesti
Murdărindu-te din dorinţele lor cărbunare
Găseşti diamantul de rouă
Din plânsul nevăzut in intunericul
Minelor de suflete
Şi are o lumină că ar putea lumina
Toate aceste lagăre de nevoi ale noastre
Dar in viteza noastră de a descoperi
Filoane mai mari de ceea ce par diamante
Ce sunt doar cărbuni cu oglinzi pe ei
Trecem pe lângă acel infim dar infinit diamant al inimii
Ce are o lumină si puritate
Ce nu o găsesti in toate minele de suflet ale universului
El stând si asteptând palma care să-l culeagă fără al murdări
Chiar dacă palma e plină de praful săpăturilor in suflet

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de jos de cer

Lăsat-am vorbă vieţii ca, de-am să plec vreodată,
Cu verde să îmi scalde în locul ce-am trăit
Şi-n dunga de cenuşă a focului de vatră
Ce-am fost, de s-o putea, un zarzăr înflorit
Să-l crească-n rămăşiţe cu rădăcin-adâncă
În zori să-mi scormonească statornicul veşmânt,
Iar somnul ce mă prinse, în prea-ndelungă tihnă,
Să mi-l răpună vântul prin creanga-i şuierând.

Lăsat-am vorbă ierbii ca, de-am să plec devreme,
Păscută firea-mi crudă de dorul de mormânt,
Să-mi salte fericită în trainice ciulendre,
Să bată fără milă cu verdele-n pământ,
Pân-or sări grei bulgări din ţarina tăcută
Ce bătătură largă imi puse lângă trup,
Să fluiere din frunze-i tulpina de leurdă
Şi de-o putea-n zori cucul, mă spurce iar cântând...

Lăsat-am vorbă... ţie, ce te-am iubit tăcută
Ascunşi de moartea lumii, fugind de Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea e şi a ta?

picioarele le am în noroi,
mi-e rece şi mi-e ud şi voi
îmi aruncaţi noroiul vostru,
m-aţi confundat cu popa prostu*

sunt plin de stropii murdăriţi
uscat sub lutul plin cu dinţi,
muşcaţi din mine unde-s crud
să mă înec, să mă afund

nu văd vreo mână să mă prind,
văd negrul cer şi e arid,
văd şi tufişuri şi au ghimpi,
pe cine strig şi în ce timpi

când sub picioare simţeam stânci
ce mulţi erau, veneau pe brânci,
mă agăţau de pantaloni
şi erau toţi supuşii clovni

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruci înrobite

Treceau plopii in fugă
Pe chipuri pline de rugă,
Cruci inrobite in zvastici
Măcinau mame şi copii,

Capuri de mort argintii
Călcau incălţate pe inimi
Fum de oameni cerşea apă
Un colţ de pâine şi ceapă

Să-si frece ochii să plângă
Lacrimile a fugit uscate
De chinuri şi pedepse,
Poate or să curgā

Din ochii reci si goi
Câteva.. cât de puţine
Stropi de lacrimi
Să stingă setea

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte uşi

La o uşă cu păcate
(cum sunt toate...)
a bătut încetişor
mâna cea cu sfânt izvor.
A bătut cu bunătate.
Însă omul cu zăvor
era prins de Asmodeu
într-un somn adânc şi greu.
Şi-a bătut din nou la uşă
braţul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astăzi Mielul blând şi mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crimă am făcut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimănui nu stric,
nu mă-mbăt, nu trag tutun,
nu mă cert, nu mă răzbun...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de naivă

nu ştiu dacă azi o să plouă
dacă am uitat rufe întinse pe frânghie
o rană deschisă... doar gândul meu
spânzurat către tine

[buburuză înnegrită cu orange testează trupurile noastre ca pe aer; nimeni n-o mai strigă pe nume!]

o iau de la capăt
şcolar conştiincios
încercând să descopăr locul acela
unde s-a strecurat greşeala
păcatul în miniatură al strămoşilor vajnici

paginile se acoperă de straniu

*
oameni goi intră în septembrie
ca de insectă îşi scutură văzul
îşi murdăresc mersul în moartea căzută
dintr-un vârf de copac sau de înger

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora 20

dureri despicate pe fiecare faţă
muzica îşi aşteaptă pluralul sunetelor la ora 20
să răsune străzilor pustii ce parcă-s toate
străpunse de un chef de singurătate.
peste tot înfiorări alungate de infern
intrate în ochi şi-n dosul aridelor revere
despărţite de cer.

forţa invizibilului fantomatic sosită dinspre tot
se stabilizează în mintea fiecărui atom
din oraş.
bate pe la uşi lăsând câte o notă de plată...
distilează coduri hâde sugerărilor de efemer
pentru macabre revărsări în sluta moarte.
sentimentele speriat fug în unghiuri ascuţite
albe măşti, combinezoane albe,
parcă cosmonauţi pe străzi îs lunecare
şi o înfricoşare de-a lungul străbate
tencuiala tăcerii şi asfaltului nesimţire gri.
păsările privesc asortata îngrijorare de împrejur

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XVI

Drăcescul hău şi-o noapte văduvită,
pe-o boltă strâmtă, de-orişicare stele,
ci-atât mai mult de nori acoperită,

n-au pus nicicând un văl vederii mele
ca fumul gros ce-aici ne-acoperea
şi nici aşa de-amar simţit de piele.

El ochii nu-i răbda deschişi să stea;
prudent de-aceea, credinciosul duce
m-a strâns la el ca mâna să mi-o dea.

Cum merge-un orb, urmând pe cel ce-l duce
spre-a nu greşi şi-a da de ceva-n drum
ce-i poate-ori răni, ori moarte chiar aduce,

mergeam prin acrul şi grozavul fum
atent la vorbe-ntruna repetate
de-al meu poet: — "Să nu te pierzi acum!"

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabetism literar

activiştii anulează
arta aristocraţiei
arogând alambicarea
aprobând atelierul

aduc alte argumente
aprioric alandala
adnotând aleatoriu
avangarda agonistă

bănuitele biserici
başca boşii boierimii
boicotează baliverne
blocând bunele bravade

bosumflatele boeme
binemeritând brevete
beau batjocorind beleaua
belesc bine bidineaua

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ionuţ Caragea din Analfabestism literar (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă bătrânilor ce pleacă

Să simţi ninsoarea încolţind la tâmple,
E sentimentul arderii totale...
Atunci devii ocean de pietre scumpe
Şi ai întreaga lume la picioare.
Din înălţimi, cu gândul tău deodată
Coboară îngeri stranii. Ploi şi vânt...
S-au risipit bătrânii-n lumea toată
Şi parcă toate, toate s-au pierdut.

Să simţi ninsoarea încolţind la tâmple!
Venită din istorii-am să revin,
Spre-a-ncununa cu umbra voastră zorii...
Să luăm cu toţii ultimul festin!
Să fluture cu îngerii deodată
Aripi de stele şi aripi de vis.
Iar noi, cei răstigniţi pe-a vieţii roată,
Să fim întâiul vers care s-a scris...

E sentimentul arderii totale...
Un in de pace şi un imn de dor.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis II

E-o mirişte pe care-o ploaie neagră cade.
E un copac maro ce singur stă acolo.
E-un şuierat de vânt ce-nvăluie colibe goale.
Ce tristă-i seara asta.

Dincolo de cătun
Blânda orfană adună ce-a mai rămas în urmă.
Ochii ei lucesc rotunzi şi aurii-n amurg
Şi poala ei râvneşte Cerescul Mir.

Când s-au întors
Păstorii au găsit dulcele trup
Putregăios în mărăcini.

O umbră sunt, departe de întunecate sate.
Tăcerea Domnului
Băut-am din al codrului izvor.

Pe fruntea mea metal rece păşeşte,
Păianjeni inima-mi caută.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă Mamei Românii pentru mult iubiţii fii

În cotloane insalubre, trişti, filozofăm şi plângem,
Către cer, ameninţare, pumnul împietrit îl strângem.
Risipirea nefiinţei, azi în fiinţă se-ntrupează
Şi ne pierdem în uitare... În regres se progresează.
Plâns de lacrimă acidă spală rănile murdare,
Umbre de furtuni nocive vin mai ameninţătoare.
Trec îngenunchiaţi strămoşii, în mormânt vuiesc şi urlă.
Ura-n noi se risipeşte... Iar sunt semne de furtună.

În cotloane insalubre, trişti, filozofăm şi plângem...
Prin analfabetizare, unde oare-o să ajungem?!
Frângeţi ramurile vieţii prin sortita sărăcie
Şi lăsaţi înlăcrimată veşnic, maica Românie...
Întunericul se-afundă-n suflet şi cu mucegai
E pavată calea vieţii... Lungă-i calea către Rai!
Am primit promisiunea de-a ne fi mai bine, dar
Se tot minte, se tot fură şi speranţa e-n zadar.

Către cer, ameninţare, pumnul împietrit îl strângem,
Risipiţi printre dosare, sfânt şi drept, oftăm şi plângem.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!