mustaţă şi negru

Avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Avea ochii negri şi adânci. Purta mustaţă, rar o rădea.

Teodor Stefanelli în Amintiri despre Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miaunică

Miaunică e o pisică
Mică, mică, mititică,
Cu mustăţile de nea
Şi botic de catifea.
Păru-i negru mătăsos,
Subţirel, dar e frumos.
În picioare e-ncălţată
Cu ghetuţe moi de vată.
Astea-s ghete? sau pernuţe.
Stă cu cele cinci gheruţe
Şi cum vede-un şoricel
Ţipă, ţipă după el.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 12

Când ceasul care spune ora o să bată
Şi ziua dârză va plonja în hâda noapte
Când voi vedea că violeta e uscată
Iar negrele şuviţe sunt albe, argintate.
Când trufaşii copaci brusc frunzele-şi vor pierde
Sub care se adăpostea cireada încinsă
Iar snopii sunt legaţi pe-ogorul ce-a fost verde
Şi-s puşi apoi în car, având mustaţa ninsă,
Atunci mă voi gândi la frumuseţea ta
Care va dispărea, ca tot ce se-nvecheşte,
Căci ce-i frumos şi bun nu poate persista,
Ci o să moară iute privind cum altul creşte.

De coasa Timpului zorit nimeni nu scapă,
De-aceea, fă copii, că El te duce-n groapă.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanul Mihalis scrâşni din dinţi, cum obişnuia atunci când îl călărea mânia; dintre buze i se ivi caninul drept şi străluci printre mustăţile lui negre. Bine îl porecliseră în Megalo Kastro "căpitanul Kápros"; la mânie, cu ochii lui rotunzi, nespus de întunecoşi, cu grumazul scurt şi dârz, cu forţa lui grea ca un os gros şi caninul ieşit în afară, semăna într-adevăr c-un mistreţ care a văzut oameni şi s-a proptit pe picioarele dinapoi ca să se repeadă spre ei.

începutul de la Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte de Nikos Kazantzakis (1950), traducere de Ion Diaconescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culmea mizeriei

Zambilă de trei ori pe an părul îşi spală,
Şi atunci, doar obligat de unul dintre unchi,
Astfel că în mustaţa – i neagră, ca pe oală,
De murdărie până şi purecii - au făcut păduchi.

epigramă de Paul Constantin (6 mai 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva zile de călătorie, dete peste un alt om, în gura căruia curgea apa de la nouă fântâni şi tot striga că moare de sete. Îl întrebă şi pe acesta ca şi pe flămând. Şi dacă căpătă un răspuns care semăna cu al flămândului, îl luă şi pe acesta cu sine, şi plecă mai departe. Se duse, se duse şi iară se mai duse. Iară când fu să treacă nişte munţi, întâlni un alt om, cu două pietre de moară de picioare, care sărea din munte în munte şi când fugea, iepurele pe spinare netezea, şi striga că n-are loc unde să fugă. Ţugulea îl întrebă ca şi pe ceilalţi, iară omul răspunse tot ca ei. Îl luă şi pe acesta şi porni înainte cu Dumnezeu. În calea lor mai întâlni un om cu o mustaţă albă şi cu alta neagră, îmbrăcat cu nouă cojoace şi striga că moare de frig, deşi era pe la nămiezi şi soarele ardea ca în luna lui cuptor. După ce îl întrebă şi el voi să meargă cu dânsul, Ţugulea îl luă şi pe acesta, şi înainte, tot înainte şi înapoi nu se uita. Merse ce mai merse şi, când fu pe la amurgit, întâlni un om care se uita în sus cu un arc în mână.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii

Mircea cel Bătrân îmbrăcat în zale.
Alexandra cel Bun îmbrăcat în zale.
Ştefan cel Mare îmbrăcat în zale
Mihai Viteazul îmbrăcat în zale.
Ion Vodă cel Cumplit îmbrăcat în zale.
Şi aici, în Oltenia, Tudor Vladimirescu
Primenit şi el cu zale
Peste cămaşa morţii.

Mie-mi vine să mă aşez pe genunchii lor
Şi să-i trag de mustăţi
Şi să-i întreb, de ce sunt toţi
Îmbrăcaţi în zale?
Şi unde tot pleacă în fiecare dimineaţă
Şi de ce nu mai stau pe-acasă,
Să se bărbierească mai des,
Că, uite, bărbile lor
Mă zgârie
Când mi-alint de ele sufletul.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

când venea de la câmp
muica îşi spăla părul negru şi lung
cât o noapte polară
cu cenuşa rămasă
(de la cocenii de porumb)
fiartă în apa de ploaie
şi-l pieptăna
cu dinţii rămaşi din curcubeul
viselor noastre
şi îşi ungea volbura neagră cu gaz
să nu se prindă blestem nici deochi
tata-mare zâmbea cum numai el ştia să o facă
din ţigara de foi răsucită în colţul gurii
sub mustaţă, ca o adiere ca o mângâiere zâmbea
şi se lăsa noaptea şi noi visam coşuri cu fructe
mirosind a pământ reavăn, a rouă sub cleştarul
răbdării dus de muica pe cap
visam pân-am crescut dârdâind
în focul nenaşterii noastre

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucius Atherton

Când mustaţa mi se răsucise
Şi părul meu era negru,
Şi purtam pantaloni strâmţi,
Şi aveam un buton cu diamant,
Eram admiratul valet de cupă şi pe multe am păcălit.
Dar când au început să-mi apară fire albe,
Iată, fetele noii generaţii
Au râs de mine fără să le fie teamă,
Iar aventurile galante s-au sfârşit.
Eram tot eu, însă ţinta unui diavol fără inimă,
Ocupat numai cu treburi amărâte, încălzit doar de aventurile
Altor zile şi altor oameni.
Şi a venit vremea când locuiam
La restaurantul lui Mayer
Onorând comenzi pentru acasă,
Un Don Juan sur, îngălat, fără dinţi, discreditat...
Acum, văd aici un spectru atotcuprinzătoar cântând
Despre una numita Berenice;
Şi mai văd că forţa care l-a înălţat pe el atât de sus,
M-a redus pe mine la zdrenţe de viaţă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry nu semăna deloc cu restul familiei. Unchiul Vernon era masiv şi fără gât, cu o enormă mustaţă neagră. Mătuşa Petunia era uscăţivă şi ciolănoasă, cu faţă de cal. Dudley era blond, roz, cu aspect de porcină. Harry, pe de altă parte, era mic şi slăbănog, cu ochi verzi, strălucitori, şi păr negru-cărbune, întotdeauna ciufulit. Purta ochelari rotunzi şi pe frunte avea o cicatrice subţire, în formă de fulger.

J.K. Rowling în Harry Potter şi camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Fusese o mocirlă de zăpadă
Pe cale de topire
Şi noroi,
Care curgeau la vale în şuvoi.
Dar într-o săptămână vântul
A însănătoşit pământul.
În tranşee

Cămăşi spălate s-au întins la soare,
Prin colţuri de traverse,
Pe banchete,
Zvârlite la-ntâmplare.
Lucesc metalic tuburi de cartuşe,
Baionete
Şi-n dezordine
Pe jos, îţi stau în cale
Saci de merinde, sape şi mantale.

Căci noroiul lacom s-a zbicit
Şi-a devenit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fostul primar, care avea pe vremea aceea optzeci şi opt de ani, făcuse singur târgul. Doar strănepoata lui de cinci ani îl zărise pe străin, însă felul în care-l descrie de atunci variază, fără îndoială sub impresia legendei pline de contradicţii a lui Tozgrec. Îşi aminteşte când de un bătrân maiestuos, când de un gringo grăsuţ, puţin chel, cu o mustaţă neagră şi un aparat de fotografiat alb sau viceversa (dar acel gringo, după ceilalţi săteni, era un căpitan de poliţie la pensie care-şi petrecuse vacanţa într-un cort pe malul mării prin 1959). Cât despre fostul primar, el a murit în 1970, pe când cel ce locuia pe podiş nu-şi manifestase încă prezenţa.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grămada de gunoi

se clătina şi scuipă un cap de peşte
cu ochii sticloşi învelit
într-o pungă transparentă
o mână de coji de cartofi
viermuiau spre el
păreau hotărâte să-l înghită
câteva cotoare de măr rulau
spre pantofii lui negri
o coajă de banană stătea pe capul
unui şobolan roşu şi mustăcios
gunoiul mirosea a iute
s-a uitat lung în semiîntunericul
care dădea să-l sfâşie tăcut
retras lângă zid simţi
surprins că se trage înapoi
neasigurându-i spatele
era o capcană fluierătoare?
o bună bucată de vreme
mare cât o friptură
a stat nemişcat lângă o porţie

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIII

Pe când priveam aşa-n frunzişul verde,
cu ochi ţintiţi, aşa cum stă şi cată
şi-acel ce după paseri vremea-şi pierde,

îmi zise cel mai mult decât un tată:
— "Să vii, o, fătul meu, c-avem altcum
mai bine-a face uz de vremea dată."

Întoarsei faţa şi-ai mei paşi acum
grăbit după-nţelepţii ce pe cale
vorbeau, aşa c-a drag făcui ăst drum.

Când iată c-auzii plângând prin vale
"Labia mea", dulce-o melodie,
că şi plăcere-avui de el şi jale.

— "Ce-aud eu, dulce tată, ce să fie?"
am zis. Iar el: — "Sunt spirite, gândesc,
cari merg umplând a vinei datorie."

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantofii negri

Cu pantofii negri se merge mai uşor sub pământ,
Unii vor spune că este o glumă proastă,
Dar eu făcut acest experiment, într-o noapte
Am intrat în cimitir cu costum şi pantofi negri,
Am coborât într-un cavou şi am început plimbarea,
cineva m-a cam beştelit, aşa e lumea,
altul a vrut să mă ia la bătaie, poţi să dai într-un mort?
La colţul unei alei se discuta despre a treia cale,
Era unul mustăcios, semăna cu Stalin şi explica
Molcom cu este cu fericirea poporului,
A apărut Hitler, l-a tras de mânecă,
aveau ceva de pus la punct, să nu audă
bătrânul Winston care deja pufăia nemulţumit,
democraţia este ceva inevitabil, zicea,
noroc că morţii nu prea simt foamea,
nici case nu cer, cu salariile au răbdare,
de pensie nici nu poate fi vorba,
iar dictatura e bună că adună mulţi morţi laolaltă,
se poate face un miting, un război, acolo, ca lumea,
nu ştiu de ce, m-a cam plictisit discuţia,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem produsul viziunilor noastre

de la vârsta de 15 ani colec ţionez
viziuni am ca hilde gard von bingen
demonul meu personal negru/ ponegru/
şarpe de dudău/ şteblă de spin rău mi
-a intrat sub piele până în plămâni
îl aud cum muşcă din cuvinte şi scui
pă oasele pe jos lumina arzândă nu îl
mai vânează apa sfinţită nu îl mai im
presionează nu îl mai sperie nici caii
apocalipsei care îmi nechează pe piept
fix la 7 dimineaţa când să-mi beau ca
feaua demonul îşi aprinde un pall mall
şi sorbind din ceaşca mea scrie versuri
despre iubirea lui pentru un sucub negru/
ponegru/ şarpe de dudău/ şteplă de spin
rău şi uite aşa în camera mea de cămin
ţigările se fumează singure cărţile se
scriu singure şi mereu apar pe pereţi
întrebări pe care eu nu mi le pun de ce
au oamenii aripile pe dinăuntru de ce

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar... nă bădăioasă

Curge din nou puritatea, se-aşterne
Cum faţa de masă scrobită să-mbie
Şi voal de mireasă se lasă în trenă
Să spele cu cast peste ţarn-adormită
Lăsând doar scaieţi broderii ca pe perne
Şi-arbuşti pe vreun mal răsărit peste glie
Ce rupe sublim alb de fire-n gangrenă
Iţind negricioase din hula ameţită.

Pe vârfuri de ţambre jilave cu ciucur
De vată friantă se lasă din zbor
Un mic stol de vrăbii mereu în alertă,
Cu pene zburlindu-se-n pala de ger...
Turturele o pereche îşi fluieră-n flutur
Bătăi lungi de aripi cu griul de nori
Şi-un câine ca umbra-n desen pe-o copertă
Tot latră aiurea pe-un câmp de alb ceaier.

Se vede din fulgi răzvrătiţi într-o joacă
Frugal silueta de-un cal c-o căruţă

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea ferată

(experiment şi dadaist şi mixt, deloc trist)

se dau următoarele:
o cale ferată un poet şi-o rangă
să se scrie un poem cu bulion
despre spiridon
cu perciuni şi fără mustaţă
dar cu breton
pe calea ferată
un poet zdrobea cuvinte
cu ranga, e bine?
sigur că nu, îmi răspunzi
de ce un poet şi de ce neapărat
dinga-linga-dong-dong-dinga?
cui îi mai folosesc
cuvintele zdrobite
cu limba, dinga-dinga?

cine nu e gata îl iau cu lopata
bolboroseşte din groapă

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!