mustaţă şi ochi

Avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Avea ochii negri şi adânci. Purta mustaţă, rar o rădea.

Teodor Stefanelli în Amintiri despre Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zâmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă mare la mijloc.

Mihail Sadoveanu în Domnul Trandafir
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini.
Când zîmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă la mijloc. Când ne învăţa cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare şi înălţa în sus braţul drept; când cântam în cor, lovea diapazonul de colţul catedrei, îl ducea repede la urechea dreaptă, şi, încruntînd puţin din sprîncene, dădea uşor tonul: laaa!

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orişicum, să mai aştepte puţin, să vadă, nu se mişcă nimeni, nu-l pândeşte cineva? Cum să nu-l pândească! Dar de când aşteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul şoricuţ. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni şi lucioşi ca sticla, cu mustăţile întoarse, subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte, stă neclintit după perna de pe divan şi-aşteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; aşa, încă un pas, încă unul, doi, aşaa!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Filip Nacovici, vechilul, toată ziua îşi purta trupul uriaş de la o arie la alta pe buiestraşul lui alb, şi, cum ajungea într-un loc, descăleca şi prindea să răcnească, zbârlindu-şi mustăţile mari, gălbii scuturându-şi pe sus, ameninţătoare, mâna dreaptă împodobită c-un harapnic unsuros. Printre sudălmile lui grozave, pe care le arunca învălmăşit, cu obrazul roş şi cu ochii bulbucaţi, se alegea o vorbă pe care o înmlădia dintrun chip deosebit, cu respect şi grijă: — Cuconaşu! cuconaşu cheltuieşte, cuconaşu păgubeşte.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă urcasem pe o scară pentru a ajunge la dosarele ce erau ţinute în sertarele de sus ale dulapului. În acel moment şeful a intrat, însoţit de un bărbat de o anumită vârstă cu o mustaţă amuzantă, un palton deschis la culoare englezesc şi cu o pălărie în mână. Amândoi s-au aşezat de cealaltă parte a camerei, opusă locului unde mă aflam eu. Am încercat să trag cu ochiul în direcţia lor şi am avut impresia că acest caracter se uita la picioarele mele. Exact în acea zi îmi scurtasem fusta şi m-am simţit puţin stânjenită deoarece nu eram sigură că am tivit-o drept.

citat din Eva Braun (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanul Mihalis scrâşni din dinţi, cum obişnuia atunci când îl călărea mânia; dintre buze i se ivi caninul drept şi străluci printre mustăţile lui negre. Bine îl porecliseră în Megalo Kastro "căpitanul Kápros"; la mânie, cu ochii lui rotunzi, nespus de întunecoşi, cu grumazul scurt şi dârz, cu forţa lui grea ca un os gros şi caninul ieşit în afară, semăna într-adevăr c-un mistreţ care a văzut oameni şi s-a proptit pe picioarele dinapoi ca să se repeadă spre ei.

începutul de la Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte de Nikos Kazantzakis (1950), traducere de Ion Diaconescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În odaie, linişte. Linişte şi-un miros! Pe poliţa din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de caşcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colţişor al casei. Şi din gaura lui, din gaura de după sobă, şoricelul nu-şi mai găseşte locul. Parcă-l trage cineva de mustaţă afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, uşor de zis; dar caşcavalul? Vezi, asta-i asta: caşcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Şi brânza-i proaspătă. Mai mâncase aşa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, copilărie

Adio, copilărie!
Azi am împlinit 76 de ani.
Nici nu ştiu cum au trecut,
Nici nu ştiu când am crescut.
Mai întâi mi-au crescut ochii,
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea,
Şi apoi dorinţa,
După aceea,
Mi-a mijit mustaţa,
Şi, o vreme, mi-a crescut
Ştiinţa de carte.
Apoi mi-a crescut familia,
Experienţa,
Salariul tarifar
Şi concediul de odihnă,
Pe urmă mi-a crescut,
Pofta de avere,
Intoleranţa,
Şi tensiunea arterială,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot albastrul

pe care-l adunăm cu linguriţa
poate
ochii copiilor lui tonitza
vor deflecta
ochii
ochilor foarte rotunzi foarte rotunzi
ai regelui carol ce mascul (?!) cu mustaţă em
patică rol de mascul cu mustaţă em
paticul carol
să rămânem în viaţă
într-o răscoală em
ergentă - mare rahat
cu puţin securism

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul şi cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un aşa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul şi se tot uita pe de toate părţile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugureşte, înfloreşte, se scutură florile şi roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustaţa împăratului şi îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dulău lătră gros, hodorogit, între căpiţele de fân, vulpea strănută, înveselită parcă de răguşeala duşmanului ei, se răsuci şi dispăru în josul malului.
"Am scăpa-o se necăji Ene Lelea, dar mâine seară stau la pândă." Auzi ţipătul prelung şi straniu al unei păsări poposite în vărsătura Buzăului şi se-nfioră. Sângele-i goni spre inimă, într-o zvârcolire dureroasă care se risipi în toate fibrele trupului, tulburătoare.
Pe urmă se simţi uşor şi dogorând şi-i veni să râdă. Dinţii îi luciră sub mustaţa blondă, albi ca şi capacul tabacherii pe care-o învârtea uitat în mâini. Îi pătrunsese brusc o veselie neînţeleasă ca după o noapte de somn bun, şi porni să dea ocol curţii tăvălite în văpaia lunii, cu miile de lucruri care altădată nu atrăgeau luarea-aminte prin nimic, iar acum se impuneau ochiului, învăluite, într-un farmec aparte, duios, uimind sufletul şi chemându-te să te apleci asupra lor, să le mângâi. Străbătu aria de-a curmezişul, fără o ţintă precisă şi auzind gălăgie în şopronul unde fierbea cazanul de ţuică, se opri în dosul uşii vechi, afumate şi aruncă o privire înăuntru printre două stinghii rupte.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictez atent

o zi de vară în lanul de secară
adaug o aripă de dor călător
trag două mustăţi la ochiul
de-ntuneric ruşinat lăsat pe jos
cam la voia întâmplării s-au retras
apostolii unde o crâşmăriţă umple
cănile lasciv până la buza roşie
agăţ un soare modelat în cuvinte
mă-nfior de vântul ce adie uşor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

fata asta nu va trăi
are părul sârmos
ca o clupsă de vulpi
şi faţa prea albă
ochii prea mari
adânciţi în calota polară
dar nu e faţa ei
zise tata lu tata
mestecând sub mustăţi
o hilară iluzie
el îi zicea tutun de carpaţi
din ăl mai bun
tata fuma mărăşeşti
şi pierea în ochii mei de copil
cu cer cu tot şi arme

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluşul

Din curte, de sub hambar
Ochişorii de mărgean
A iesit pitiş, pitiş
Cu mustăţile de tuş
Un puiuţ de căţeluş
Speriat, un pic cu frică
Cu lăbuţele de frişcă,
Stă la soare întins niţel,
Cu codiţa covrigel
Ochii-i străluceau în soare
Două pietre, arzătoare
Vine primăvara, oare?
Cu blăniţa lui brumată
Parcă-i cu zahăr pudrată.

poezie pentru copii de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul lui era

că se trage de-a dreptul
din sarmaţii antici aşezaţi
între don şi ural
un şleahtic autentic cu
descendenţi direcţi din szczuka
mergea mângâindu-şi mustaţa
îmbrăcat într-un zupan roşu
de tânăr a studiat scrierile lui chryzostom pasek
să se convingă cu ochii lui
de nobila-i descendenţă
notată în scrierile sfinte
s-a întâlnit cu şleahticii
la o horilcă după câteva bucăţi
de berbec întreg puse pe jeratic
plănuiau să meargă la sici
în ţinutul zaporoje să-i taie
pe cazacii răzvrătiţi
se legăna în aburii vinului
o vedea înaintea ochilor
pe jupâniţa marta cea

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de lacrimi

Dacă îţi este teamă de seriozitatea mea,
Deschide, te rog, fereastra către oraşul care moare.
Nu căuta acea frază în mustaţa mea,
Ea este deja moartă –
Ochii tăi sunt cimitirul ei.

Să stingem, deci, toate luminile,
Mai puţin pe cea stinsă deja de tine.

Cineva, după ploaie, se străduie să-mi stoarcă prospeţimea frunţii
Şi mă despică feroce ca şi cum aş fi un aisberg –
Lângă sobă privesc cu bucurie cum mă topesc într-un izvor,
Surâd şi curg în venele lui, în coloana lui vertebrală.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tangou

Pe un lan de grâu cu chip bălai,
Se leagănă vibrând sub nouri,
Sub soarele dogorâtor de mai,
Macii aprinşi dansând tangouri.

Înflăcăraţi de viul lor balans,
Cuprinşi de a naturii sarabandă,
Cu graţie invită-n a lor dans,
Înmiresmate fire de lavandă.

Tandreţi profunde ard în ochii lor,
Fiori se nasc pe ritmuri de tangou,
Macii cu suflet roşu de toreador,
Sunt prinşi în al amorului lasou.

Spice zâmbesc pe sub mustăţi,
Sorbind discrete din priviri,
Clipiri a mii de roşii jumătăţi,
Ce îşi dansează nerostitele iubiri.

poezie de Paul Aelenei din Vara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Fusese o mocirlă de zăpadă
Pe cale de topire
Şi noroi,
Care curgeau la vale în şuvoi.
Dar într-o săptămână vântul
A însănătoşit pământul.
În tranşee

Cămăşi spălate s-au întins la soare,
Prin colţuri de traverse,
Pe banchete,
Zvârlite la-ntâmplare.
Lucesc metalic tuburi de cartuşe,
Baionete
Şi-n dezordine
Pe jos, îţi stau în cale
Saci de merinde, sape şi mantale.

Căci noroiul lacom s-a zbicit
Şi-a devenit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!