negru şi palate

Castelul din Carpaţi datează din cel de-al XII-lea sau al XIII-lea secol. Pe vremea aceea, sub cârmuirea căpeteniilor sau voievozilor, mânăstiri, biserici, palate şi castele se fortificau cu tot atâta grijă ca târguşoarele sau satele. Boieri şi ţărani erau nevoiţi să se păzească de atacuri de tot felul. Împrejurarea asta explică de ce vechea zidărie a cetăţii, bastioanele şi donjonul îi dădeau înfăţişarea unei construcţii feudale, gata de apărare. Ce arhitect a ridicat-o pe podişul acela şi mai ales, la asemenea înălţime? Nu se ştie, iar îndrăzneţul artist a rămas necunoscut, de n-o fi cumva românul Manole, cel atât de falnic cântat de legendele valahe şi care a zidit la Curtea de Argeş vestitul palat al lui Radu Negru.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul (III)

(...)

Cu-o strângere uşoară şi rece îi luă mâna,
Pe fata lui, o clipă, se-ntipări noianul
De gânduri tăinuite, dar fără veste, toate
Se stinseră, iar mâna-i căzu fără putere,
Cu paşi înceţi spre poarta porni, dar n-arăta
C-ar vrea să-şi ia adio: se desparte zâmbind.
Trecu prin greaua poartă-a palatului, urcă
În şa şi-n lumea largă porni. De-atunci nicicând
N-a mai trecut el pragul bătrân şi înnegrit.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua vieţei

Când norii palate fantastice negre,
Cu geamuri prin care se vede zafir,
Ascult-ale mărei lungi cântece-alegre,
Când stele se mir,

Atunci printr-o geană de nouri, deschisă,
Din ochiu-i albastru se vede o stea
Ce-mi miruie fruntea c-o rază de vise,
C-o rază de nea.

O, steauă iubită ce-abia stai prin stele,
Un sfânt ochi de aur ce tremuri în nori,
Ai milă şi stinge lungi zilele mele,
Cobori, o, cobori!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina de alb

Privesc la viaţa mea ca la o tablă de şah
invadată de nebuni şi de cai sălbatici.
Trimit numai gândul la înaintare
şi aflu că au fost nimiciţi de propria nebunie.
Pe tabla mea de şah se mai bat încă pioni nevinovaţi
trimişi la moarte "sigură" de regele negru.
Nebunia - boală molipsitoare a cuprins tot regatul
dar carul "reginei de alb" se înfiinţează la palat.
Şi ce mândru era regele negru!
Ştia cât urăsc nebunii dar şi cât îmi plac caii sălbatici...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii (10 mai 2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus în curtea cea domnească

Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bârlad,
Şade tânăr domnul Vlad ­
Sub căciula-i ţurcănească
Pe-a lui umeri plete cad.

Astfel şade trist şi rece
La ospăţul luminat
Din domnescul lui palat,
Cu priviri crunte şi rece,
Cu-ochiul negru înfundat.

Faţa palidă şi tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Faţa spână, ochii mari
­Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.

Ici bătrâni ca iarna albă,
Munţi cu fruntea de arginţi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza venală

O, Muza mea iubită, îndrăgostind palate,
O să ai tu, când vântul Ghenarul şi-o purta,
Când negre griji şi-omături la tine-or înnopta,
Cămin să-ţi încălzească picioarele-ngheţate?

O să-ţi învie umeri de marmure pătate
La razele pătrunse prin oblonirea grea?
În punga mai uscată ca însăţi gura ta,
O să aduni, tu, aur din bolţile-nstelate?

Ca să câştigi o pâine, îţi trebuie să-apari
Ca un diac ce-nalţă cădelniţi la altar,
Psalmodiind litanii în care n-ai crezut,

Sau să-ţi arăţi, paiaţă lihnind de nemâncare,
Hazlia strâmbătură cu plâns necunoscut.
De râs să-şi salte burta mulţimile murdare.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Ion Pillat
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasămite, bucătarul împăratului, un ţigan negru şi buzat, se dusese d-a minune să vază ce mai ala, bala, pe la flăcăii ce stau la pândă. Şi daca dete peste dânşii dormind şi peste dihania spurcată fără răsuflare, el se aruncă cu satârul de la bucătărie şi-i tăie capetele. Apoi merse la împăratul cu capetele şi i le arătă, fălindu-se că el a făcut izbânda. Iară împăratul daca văzu că se înfăţişează bucătarul curţii cu izbândă, făcu o masă mare, ca să-l logodească cu fie-sa, şi pusese în gând să facă o nuntă, unde să cheme pe toţi împăraţii. Ţiganul arăta la toată lumea hainele sale pe care le umpluse de sânge, ca să fie crezut. Când ajunse viteazul nostru la palat, împăratul cu voie bună şedea la masă, iară cioropina sta în capul mesei pe şapte perne.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Virgil Carianopol din Elegii şi elegii (1974)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul, cum o văzu, rămase la îndoială şi nu-i venea să crează că ea este zâna pe care o lăsase el acolo. Dară, după vorbele ce-i zise, pare că ar fi crezut, şi deci se înduplecă şi o luă. Nu ştiu cum, nu ştiu ce fel, dară parcă-i spunea inima că n-o să fie ea; în sfârşit, daca nu văzu pe altcineva, plecă cu ea, şi nu ştia cum să facă să nu crează tată-său că spunsese minciuni. Când ajunse la curtea împărătească, le ieşi împăratul înainte, şi rămase înmărmurit când văzu în loc de zâna frumuseţelor, cu faţa ca soarele şi cu părul de aur, pe o arapină neagră ca fundul căldărei. Şi măcar că fiul său îl încredinţa că soarele îi arsese feţişoara şi vântul îi bătuse perişorul, împăratului tot nu-i venea să crează. Însă n-avu ce face; de bine, de rău îi puse într-o parte a palatului şi tot amâna cununiile. D-a doua zi chiar, în grădina împărătească, în toate dimineţile, venea o păsărică şi cânta cu dor de-ţi rupea inima.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miradoniz

Miradoniz avea palat de stânci.
Drept streşină era un codru vechi
Şi colonadele erau de munţi în şir,
Ce negri de bazalt se înşirau,
Pe când deasupra, streşina antică,
Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt,
O vale-adâncă ce-ngropa în codri,
Vechi ca pământul, jumeta din munte,
Mâncând cu trunchii rupţi scările negre
De stînci, care duceau sus în palat
O vale-adâncă şi întinsă, lungă,
Tăiată de un fluviu adînc, bătrân,
Ce pe-a lui spate văluroase pare
A duce insulele ce le are-n el ­
O vale cât o ţară e grădina
Castelului Miradoniz.
Iar în castel de treci prin colonade,
Dai de înalte hale cu plafondul
Lor negru strălucit şi cu păduri
De flori. Păduri cărora florile

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Par casele palate sub vraja inserarii
Si norii le mangaie cu palme de sofran,
Si nu-i mai larg si pasnic nici insusi cerul marii
Decat acest cer vesnic si-adanc, de Baragan.

Isi salta rosii tuiuri in vanturi papusoii
Miscand sub adiere apripa de strujeni;
Tragand la care pline merg lung pe drumuri boii
Pe langa negre garduri mancate de licheni.

Cresc focuri mari de frunze cu scanteieri usoare
Spre luna incruntata, lipsita de un sfert,
Iar vantul poarta-n trambe miresme-mbietoare
De lapte proaspat muls si proaspat fiert.

Albastru cer de seara se despleteste-n sara
Si bumbi de stele rosii la geamuri se aprind
Ograzile arata cu toate in afara
Belsugul lor tacut ce il cuprind.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

In Veneţia

Linişte-n camera nocturnă
Sfeşnicul pâlpâie argintiu
În faţa respiraţiei cântânde
A singuraticului;
Magici nori de violet.

Negru roi de muşte
Întunecă împietrita cameră
Şi se holbează în plină agonie
La auritul căpătâi al zilei
Fără adăpost.

Marea înnoptează nemişcată.
Steaua şi călătoria neagră
Se pierd în canal.
Copile, zâmbetul tău bolnav
Mă urmări tăcut în somn.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă treci râul Selenei

Dacă treci râul Selenei se face pare că sara
Deşi-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ţine.
E-o sară frumoasă - adormită deşi este ziuă.
Aerul ea vioriu, miroasele florilor mândre
Adormitor se ridică din oştile florilor mândre;
Într-un codru măreţ, unde arbor legat e de arbor,
De liane ce spânzură-n aer snopii de flori,
Unde prin vechii copaci-şi fac albinele stupii sălbateci,
Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare,
Cu de ghirlănzi uriaşe copaci, din a lor rădăcine
Până la vârfii din nori cu liane încolăciţi-s,
Care cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă.
Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă şi verde
Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină.
Mari cireşi cu boabele negre, cu frunza lor verde,
Crengile-ndoaie de greul dulcilor; negrelor boabe,
Mari, cu merele roşii ca faţa cea dulce-a Aurorei,
Mişcă în vânt frumoasele, mari, odorantele roade;
Iară pe marginea mândrei grădini înălţată-i în huciuri
Viţa de vie cu frunza întoarsă ce umbră doreşte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana infinit de oficială

Pe negru, rulează lucioase mobile
În negre vopsele, cu geamuri de fum,
De-un stins, din roşeaţa de "flash"-uri sterile
De cald, cum şi albastru'... ce se aprind în comun.

Nimic nu opreşte din goana stupidă,
Ce vrea lenea zilei s-o facă urgenţă,
Turnată-n statui, de putere, avidă...
Ce stau răsturnate... de exces de potenţă...

... Figuri împăiate în zâmbet perfid,
Se-ascund tolănite pe scaune-n piele
Şi, dând importanţă mutacului zid
Că nu-s responsabilii... alese lichele!?

E negrul de ciocli, ce moarte pronează,
Că bine promis e privat, în palate
Şi locul în stradă, permis, se visează,
De trec ei, că lor le-aparţine... dreptate.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţie I

Scormoneam după urmele-amintirii-n palat
murdar până la suflet de vise, de jar...
de dorul ochilor tăi verzi, mi s-a colorat
până şi băutura tare din pahar.

Parfumul tău, cu-acea aromă specială,
aromă de colţi albi de rechin ucigaş
a băgat pe loc toţi barmanii în boală
(aveam la gât eşarfa ta de oraş).

Tu eşti femeia pentru care-am vrut să mor?
tu umblai îmbrăcată în noapte şi-atât
cu săruturi pe tălpi, fluturi negri în păr...
tu spărgeai uşa minţii ca să-mi ţii de urât?

Şeful sălii s-a strâmbat. Că sunt beat şi să plec.
Teatrul tău e închis, tu zâmbeşti din afiş,
băutura e verde (ochii tăi) şi mă-ntrec
vânători de vedete ce zâmbesc pe furiş...

poezie de Spiridon Voinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rece pervazul

Cam verzi fructele
cam subţire cămaşa mortului
trebuia să-l îmbrăcaţi în haine mai călduroase.
Nimeni nu-l aşteaptă cu rugul aprins
sub cupola de ţărână.

Greierii au intrat în pământ
vara s-a dus
din toate părţile vin spre mine
lopeţi hârleţe de gropari.

Cam veche lumea, vă spun
cu mâna pe inimă
toate rănile se acoperă cu nămol şi alge vii
toate cuvintele se răzbună pe cei
care le-au rostit
încercând să ridice pe ziduri de carne
un drapel de culoarea adevărului.

Cam rece pervazul

[...] Citeşte tot

poezie de Tamara Zub
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Am îndrăgit, fără nădejde,
Pe zâna moartă — Fericirea.
Să nu vă bateţi joc de mine,
Sunt om — ca voi — în toată firea...

Şi-o văd, în fiecare noapte,
Mireasa tânără cum vine;
Ca o vedenie uşoară
Încet s-apropie de mine.

Din creştet, vălul alb, subţire
De-a pururi faţa i-o ascunde.
Prin străvezimea lui, se vede
Zăpada formelor rotunde.

În părul lung şi negru poartă
Uscate flori de lămâiţă...
— Fiinţă-aievea ori părere,
Eu te iubesc de mult, zeiţă!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost...

Mi-ai fost şi muză, dar şi scuză –
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost şi râset, dar şi plâns,
Ţi-am fost "muşcat de buză".

Mi-ai fost şi lună, dar şi soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristeţe, dar şi bucurie,
Ţi-am fost ce ai vrut la picioare...

Mi-ai fost şi înger, dar şi necurat,
M-ai luminat, dar şi întunecat...
Ai fost bordei, dar şi palat...
Ţi-am fost ce am, ce ai visat.

Mi-ai fost gând negru, dar şi alb,
Mi-ai fost şi ploi, şi curcubeu...
Ai fost şi "noi", şi "tu", şi "eu",
Ţi-am fost ce ai avut mai dalb.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ferestrelor

I
(Rătăcit)

M-am pierdut!
Hei... unde sunt?
Oare o-i fi murit,
Sau abia m-am nascut?

Ce ciudat mă simt,
E întuneric şi totuşi,
Nu văd stele....
E... probabil sunt ielele,
Acele ce,
Au întarziat cu surcelele.

Oare s-au terminat modelele
Şi-au dispărut mărgelele?
Sau oare sunt primul ce,
S-a rătăcit în linişte?
Habar nu am,

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Dumitraşc (14 ianuarie 2011)
Adăugat de Dan Dumitraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortua est

Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot, în orele sfinte,
Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
Astfeli ai trecut de al lumii otar.

Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte şi flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.

Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Pin ploaia de raze, ninsoare de stele.

O rază te-nalţă, un cântec te duce,
Cu braţele albe pe piept puse
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape şi aur în aer.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!