neruşinare şi timp

Celor care ne conduc (între anii 2009 şi 2011)

S-au organizat mai bine,
Se dau pensiile-n plin,
Păcălesc fără ruşine
Şi ne fac un nou destin.

epigramă de Nicu Petria (11 ianuarie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi fi filozof? Cum să ai neobrăzarea să încerci să descurci probleme ca timpul, frumuseţea, Dumnezeu şi toate celelalte? Spiritul se umflă-n pene şi ţopăie cu neruşinare. Metafizică, poezie - impertinenţe de păduche.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monument în timpul vieţii

Se vrea el căţărat de-acum
În statuia foarte mare,
Tot pe locu-ntâi, postum,
La neruşinare.

epigramă de Corneliu Vasile din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

El începu apoi a scoate limbile din sân şi a le arăta la toată adunarea, şi de câte ori arăta o limbă de atâtea ori cădea şi câte o pernă de sub ţigan, până ce, în cele din urmă, căzu şi el de pe scaun, atât de tare se speriase dihania. După aceea voinicul nostru spuse toate câte a păţit, şi cum a făcut de a ţinut noaptea atât de mult timp. Nu-i trebui împăratului să se gândească mult şi să vază că voinicul care vorbea avea dreptate, şi cum era de supărat pe ţigan, pentru mişelia şi minciuna lui cea neruşinată, porunci şi numaidecât se aduse doi cai neînvăţaţi şi doi saci de nuci, legă pe ţigan de coadele cailor şi sacii de nuci şi le dete drumul. Ei o luară la fugă prin smârcuri, şi unde cădea nuca, cădea şi bucăţica, până ce s-a prăpădit şi ţigan şi tot. În urmă pregătindu-se lucrurile, după câteva zile făcu nuntă mare, şi luă românaşul nostru pe fata împăratului de soţie, şi ţinu veselie mare şi nemaipomenită mai multe săptămâni, puindu-l şi în scaunul împărăţiei, iară fata lăcrămă şi mulţumi lui Dumnezeu că a scăpat-o de sluţenia pământului, de harapina spurcată.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinism şi neruşinare academică: alegerea postmortem a unui geniu ca membru al unei academii naţionale, care l-a ignorant sau respins cât timp a trăit. Alegerea lui abia după ce străinii i-au recunoscut valoarea, universalitatea, este ultima formă a cinismului şi neruşinării academice. Exemple: primirea postmortem ca membri ai Academiei Române a lui Ion Luca Caragiale şi a lui Constantin Brâncuşi.

George Budoi în Dicţionarul cinicului (2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut şi vină

... şi trădător şi veşnic pus pe goană
trecutul meu neruşinat şi gol
se vrea în rând cu puritatea diafană
a viitorului prezent în Creator

bărbat fiind, oricare-i vinovatul
ba spaţiul, ba timpul, ba chiar El
şi nicidecum nu-mi recunosc păcatul
adiacent trecutului mişel...

de ar mai opri încaltea, să mai stăm
la cină cea de taină ca pe vremuri -
femeia - simultanul meu blestem
cu acel trecut din dulcele meu tremur...

poezie de Iurie Osoianu (1 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot evita neplăcerile bătrâneţii şi nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ţinut până aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrânii au o supapă foarte înţeleaptă: au dreptul la neruşinare. O neruşinare nelimitată. Când mă gândesc la suferinţele bătrâneţii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morţii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

citat clasic din Petre Ţuţea
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui ateu care se ascunde sub 1000 de pseudonime, se crede critic literar, filolog, lingvist, matematician, fizician, istoric, jurist etc (cu doctorate în toate), nu suportă să fie contrazis şi se laudă că-şi acoperă interlocutorii cu diplomele pe care le are

Batjocoreşti, cu tot cinismul,
Pe autori, ca posedat,
Pe Crist, pe Domnul, creştinismul,
Nimic, nimic nu ţi-a scăpat.

De îndrăzneşte cineva
Să spună că nu ai dreptate,
Iei foc şi-oricât ar motiva,
Spui vorbe tari, neruşinate.

Te lauzi zilnic că eşti cult,
Că diplome tu ai din plin,
Cu cât te lauzi tu mai mult,
Cu-atât te cred eu mai puţin.

Cununi de lauri spui că porţi
Şi unic tu te crezi sub soare,
Cum, oare, poţi să te suporţi,
Cum de nu crăpi de îngâmfare?!

pamflet de George Budoi din Epigrame, pamflete şi satire cenzurate (6 februarie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri

Fără niciun avertisment, fără milă şi fără ruşine,
au construit ziduri mari şi-nalte în jurul meu.

Şi-acum zac aici deznădăjduit.
Gândesc doar atât: această soartă-mi va roade mintea;

Am atâtea lucruri de făcut afară.
De ce n-am văzut la asta la timp, atunci când ei zidurile-înălţară?

E vina mea că n-am auzit zgomotul şi sunetele făcute de zidari.
Imperceptibil, ei m-au despărţit de lume cu ziduri groase, tari.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru carte

(lui Ion Marin Sadoveanu)

Carte —
Sora mea cea bună,
Din ce sfântă-mpreunare
Te trezişi la mine-n casă
Intr-o noapte fără lună,
Când,
Cu coatele pe masă,
Obsedat de-acelaşi veşnic
Şi suspect semn de-ntrebare
M-afundam în întuneric,
Ca un muc de lumânare
Intr-un sfeşnic?
Carte —
Sora mea-nţeleaptă
Şi cuminte,
Spune-mi, cine
Ma sorti frate cu tine
Intr-o noapte fără lună,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palma mea

Palma mea sânul cuprinde,
Buzele... îl dezgolesc,
Degetul... coarda întinde
"Doamne", cât o mai iubesc.

Palma mea... binecuvântă,
Limba-i necuvântătoare,
Sufletul... în mine cântă,
"Doamne", câtă desfătare.

Palma mea... vise desface,
Ochii verzi... ademenesc,
Vinul în pahare... tace,
Degetele, doar, vorbesc.

Şi o fac... fără ruşine,
Nu au linişte, nici pace,
Nebunia o-ntreţine
Ritmul inimii buimace.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am devenit o şoaptă

La naştere am fost un ţipăt simplu
Şi-ncet, încet am devenit cuvânt
Ca să-nteleg că dacă trece timpul
Umila şoaptă a tacerii sunt.

Ard combustibil care îmi îndreaptă
Spre altă lume cei din urmă paşi
Mai port în mine doar atât, o şoaptă
Şi bietul ei ecou sinucigaş

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şi scara ce o am de coborăt.

Sunt ţipete şi urlete în lume
Şi tunurile trag neruşinat
Se strigă daruri şi averi şi nume,
Şi tobele de cobdamnare bat,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastorală

Căutându-mă pe mine
Într-un ceas ce bate-n urmă,
Am găsit fără ruşine,
Dragostea în chip de turmă....
Turma ce din zori mă paşte,
Până-n asfinţit de lună,
Pe izlaz se recunoaşte,
Behăind ca o nebună...
Încerc ceasul cu-ncordare
Ca să-l fac să înţeleagă,
Turmei trebuie migrare
Sus pe creastă să se dreagă...
Însă bâta-i de mătase,
Câinele, pierdut-a urma,
Creasta stă numai de şase
Să nu mi se fure turma!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 mai 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glorie şi deşertăciune

Voi pentru cine scrieţi? Pentru popor? Nu cred.
Vă-ntreb descumpănit, pe la vreo sindrofie,
Când mă-ntâlnesc cu viermi, ce rod din mărul putred,
Al noii poezii, lipsită de grafie.

Cu vorbă redundantă şi fără armonii,
Delirul la vedere, truisme derizorii,
Cu strâmbe suprapuneri de false simetrii,
De gângavi ridicaţi la rangul de notorii.

Nu spuneţi nimic lumii, bolborosiţi prostii
Şi-amestecaţi cuvinte ca nişte scamatori,
Ducând în derizoriu înscrisul pe hârtii,
Prozaici şi ridicoli, voi bieţii amatori.

Visaţi supremaţii, în clasamente şchioape,
Clamând inconştienţi, cu tâmpă detaşare,
Că geniul e în voi şi vine să se-adape,
Din nerozii obscure ce-ascundeţi în sertare.

[...] Citeşte tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul

[...] Citeşte tot

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul din Lună

S-a ruşinat de atâta indecenţă
acoperindu-se cu nori,
transfigurată
privea spre pământ
înmărmurită
şi nu putea înţelege transformarea,
întoarcerea omului
la primul impuls animalic
pierzâdu-şi reperele cereşti!

Ne călărim pe stradă de faţă cu mama,
cu sora,
fără ruşine,
cu mintea ştearsă mai punem o... în gură,
pe buze,
să fie iubirea dată pe spate,
ajustată cu vânjoşii bicepşi de taur viril!

Ce neruşinare se afişează în vreme,
în timpul acesta orfan de Dumnezeu,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Berceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Villonească

Culori borţoase, deşuchete.
(din frunză cursă şi rachiu)
alb îl purta în trup pe verde,
rosu mişca-n potrocaliu.
culori strivite de sărutul
oraşului de-un veac surpat
îmi amintiţi de începutul
unui amor neruşinat.
El, fruntea îşi târa să-şi culce
în degetele-evantai
cu unghii de zăpadă dulce,
dar nesolubile în ceai,
şi. nu e nimeni să-l disculpe.
ani, şaisprezece, tăinuia
în arcul unor groase pulpe
ca în părăginiri de stea.
Îmbrăţişări usturoiate,
mişcau un sânge vechi în trunchi,
stârnind făpturile culcate
în uriaşii ei genunchi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem ascuns în inimi un veac de la Unire

Avem ascuns în inimi un veac de la Unire;
Decenii de-mpilare şi ceasuri de speranţă.
Cătând un echilibru pe-a timpului balanţă,
Cu ani de nedreptate şi-alţi ani de lecuire.

Doar împietrite lacrimi ascund muta durere
Şi-ngenunchind pe trepte de româneşti altare,
Vrând ţara stând în tihnă în vechile-i hotare,
Împreunate palme se roagă în tăcere.

Se zbat încă ţinuturi în greaua pribegie.
Zburat-au anii fără ca nimeni să socoată,
Câţi dintre fraţii noştri sunt traşi pe-a vieţii roată,
De clicile spurcate, duhnind a lăcomie.

Năpârci fără coloană si pic de demnitate,
Lachei plătiţi vremelnic, neruşinaţi prepuşi,
Ce-ar vinde România şi-avutul ei la ruşi,
În litera de lege pun practici re-nviate.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complotul bubei

I
Era-ntr-o bătrână pădure,
Din care vrăjmaşa secure
Nu smulse o creangă de brad:
P-o stâncă de fulger crăpată,
P-o râpă de şerpi îmbălată,
P-o beznă cu fundul în iad.

În cuibul acei văgăune
Precum într-o cronică spune
Din secolul patrusprezeci -
A fost o petrecere mare:
Leproşii din mii de hotare
Veniră pe mii de poteci.

Vedeai o icoană grozavă!
Tot bube, pocnind de otravă,
Pe braţe, pe coapse, pe frunţi!
Otrepuri, de mult închegate,
Lipite pe răni destupate,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o secundă nudă şi fatală...

S-a sinucis o muză-ntr-o parcare
Unde zăceau poemele emine
Strivite sub bocanci de vânătoare,
Însângerându-le fără ruşine.

Nu era nicio zi din săptămână;
Se întâmpla-ntr-o pauză astrală
În care Domnul a scăpat din mână
Doar o secundă nudă şi fatală...

Numai atât i-a trebuit Satanei
Să îşi înfigă colţii în cuvinte
Să scuipe pe sfinţenia icoanei
Şi să-şi aleagă dintre versuri ţinte...

Şi a trezit din somn muza imundă
Întinsă indecent pe-un pat de zoaie;
Vădit bezmetică şi furibundă
A-nveşmântat poemele-n noroaie...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!