nesiguranţă şi religie

Tot omul de orice vârstă ar fi, cu sau fără păcate, sănătos sau bolnav, vrea mereu să trăiască aici pe Pământ, să vadă ziua de mâine, că nu ştie ce-l aşteaptă pe lumea cealaltă – fericirea Raiului ori chinurile veşnice ale Iadului, sau nici una, nici alta?! Şi această nesiguranţă îl frământă întruna pe omul (ne)credincios înainte de trecerea lui în nefiinţă...

Mihai Cucereavii (11 decembrie 2016)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa Lui există omul creat de El, şi nu alt dumnezeu creat de om.
Se poate muri din cauza vieţii când nu cauţi salvarea în confesiune. Această salvare reprezintă rugăciunea ca sens şi echilibru şi revenirea la starea de om.
Este inutil să căutăm alte explicaţii în manifestarea omului când se declară atoateştiutor; nu numai că se află în momente de nesiguranţă, dar devine procesul direct al trufiei care cere ca obiectivitate obsesia – element dăunător cu care nu se poate supravieţui în legea lui Dumnezeu. Acest lucru este caracteristic dictatorilor.

Camelia Opriţa în Nihil sine Deo
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi lumea s-a umplut de asigurări şi asigurări, dar, fiind depărtată de Hristos, simte cea mai mare nesiguranţă. În nici o epocă nu a existat nesiguranţa pe care o au oamenii contemporani. Şi deoarece asigurarile omeneşti nu-i pot ajuta, ei aleargă acum să intre în corabia Bisericii, ca să simtă siguranţă duhovnicească, căci văd cum corabia lumească s-a scufundat.

Paisie Aghioritul în Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu te-a înzestrat

Dumnezeu te-a înzestrat
cu un suflet minunat.
Dacă vrei ca să primeşti
de la viaţă ce-ţi doreşti,
învaţă ca să trăieşti!
Alungă din suflet teama,
alungă şi îndoiala.
Ca să-ţi împlineşti speranţa
alungă nesiguranţa!
Greutăţi multe vor fi.
Luptă şi vei reuşi!
Ai curajul să zâmbeşti.
La viitor să gândeşti.
Când fericirea-ţi iese-n cale
deschide larg braţele tale.
În inimă s-o primeşti,
cu tot ce faci să te mândreşti.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvaţi, ci este faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare. Ne întrebăm adesea: cine sunt eu ca să fiu strălucitor, minunat, talentat, fabulos? Cine eşti tu ca să nu fii? Eşti un copil al lui Dumnezeu şi faptul că joci la scară mică nu serveşte lumea. Nu este nimic grandios în a te micşora pe tine însuţi astfel încât ceilalţi să nu se simtă în nesiguranţă alături de tine. Cu toţii suntem meniţi să strălucim. Ne-am născut să manifestăm gloria lui Dumnezeu în noi înşine. Iar asta nu se află în doar unii dintre noi, ci în fiecare. Şi când ne lăsăm propria lumină să strălucească, le dăm şi celorlalţi permisiunea să facă la fel. Când ne eliberăm de propria frică, prezenţa noastră îi eliberează automat pe ceilalţi.

citat din Marianne Williamson
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vanitatea, trăsătura nocivă a omului, este construită pe momente de nesiguranţă în spatele cărora orgoliosul îşi ascunde frica într-un mod deliberat. Această slăbiciune emană frica permanentă sieşi, individul trăind lamentabil în spaţiul intern; îşi propagă ideile sale ca fiind cele mai bune, că el are dreptate în orice împrejurare. Structura sa temperamentală este sufocată de frustrări în mod permanent şi de aceea ţine morţiş de a avea dreptate chiar şi atunci când nu are dreptate. El nu se deosebeşte cu nimic de existenţa unei pietre.
Contradicţiile din sufletul omului duc la o experienţă teribilă, de-a dreptul ruinătoare a personalităţii sale. Este adevărat că şi modestia îţi îndoaie umerii, dar trebuie ştiut când trebuie să-ţi arăţi nu orgoliul, ci valoarea spirituală ca parte integrantă a omului; ea îţi dă coloană şi tărie de caracter. Nici în momentele de maximă încordare nu poţi face nimic fără Dumnezeu – Nihil sine Deo.

Camelia Opriţa în Nihil sine Deo
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, nu voia să îşi crească copii în acest iad de ură şi de nesiguranţă, de violenţă şi de sărăcie. Pentru nimic în lume nu voia să cunoască copiii ei ceea ce cunoscuse ea. Dorea pentru ei o lume ferită de nesiguranţă, o lume în care să domnească ordinea, în care ar putea să privească înainte şi să ştie că îi aştepată un viitor sigur, o lume în care copiii ei vor avea parte numai de blâdeţe şi căldură, de hrană bună şi îmbracăminte frumoasă.

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de deianira
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul e gros în noaptea speranţei

Cine doreşte să se mântuie
nu fură şi nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simţi în nesiguranţă,
dreptatea şi adevărul nu se pot obţine
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întunericul e gros în noaptea speranţei.

Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu faţă de adevăr promis,
nu se cunosc limite şi nici ruşine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
şi teama la modă respiră curgător.

Săracii îşi i-au pâinea de la ghenă
şi dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniştesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogăţiţilor

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu e boală

Iubirea nu e boală, dar se poate
Să semene cu boala când încerci
Nesiguranţa, nopţile furate,
Iar zilele te bat cu bice, vergi,
Când totul pare-o prăbuşire înspre moarte,
Când nu mai ştii adevăratul chip,
Iubita este mai departe, mai departe,
Tu te scufunzi în mişcător nisip.
Un semn şi boala se preface-n rai,
De nu eram aici, de nu erai.
Dar piticul lactic spune - şi nu mai trage deoparte să chibzuieşti mohorât
La taina amară a iubirii
Căci Fergus îşi mână acum carele regeşti
Eu sunt cel care
Se bucură tare
De darul inviolabilităţii.
Apar râsete fantomatice. o mireazmă de mosc,
Ca la morţi.
Calamor.
În vis tăcută venise spre el, trup istovit, în giulgiuri largi cu miros de stearină,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăvind un colţ de Rai, zis România

Bat clopotele-n turla catedralei,
Vestind un veac de la reîntregire;
Precum în Alba-n Ţara Românească
Şi în Moldova, semn de pomenire.

Croit-au 'naintaşii mândră ţară
Cu-Ardealul alipit la principate,
Cu naţii felurite-ntre hotare,
Trăind neprigonite-n demnitate.

În tot acest răstimp, sărmana gloată,
Decenii de-mpilări, nesiguranţă,
A trebuit să-nfrunte, fără crâcnit,
Păstrând în gând de neclintit speranţă.

Batut-au drum la potentaţii vremii...
De-atâţia ani sătui de mers cu jalba,
Sub steag uniţi, luând destinu-n mână,
Glas dat-au Rezoluţiei la Alba.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu (decembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric gros în noaptea speranţei

Cine doreşte să se mântuie
nu fură şi nu, nu...
deaceea nu-i compătimesc niciodată,
este aproape dezolant
să te simţi în nesiguranţă,
dreptatea şi adevărul nu se pot obţine
peste tot e o luptă pentru interesele proprii,
întuneric gros în noaptea speranţei.

Peste tot se promovează falsul,
minciuna cu faţă de adevăr promis,
nu se cunosc limite şi nici ruşine,
nu mai avem niciun contract moral,
socialul se fabrică în grupuri de excroci
şi teama la modă respiră curgător.

Săracii îşi i-au pâinea de la ghenă
şi dorm împreună cu copii în frig.
Aceste imagini mă neliniştesc,
mi-e scârbă de huzurul îmbogăţiţilor

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet

Prin nesiguranţa zâmbetului vezi ploaia
Aşa cum trebuie să plouă în nopţile când plângi-
Te întrebi, desigur,
de ce din acel punct galben nu plouă,
te întrebi de ce zâmbetul
e pentru tine o lacrimă abia născută şi de nevăzut
în miezul acelui punct luminos-

în suflet, unde viaţa aşteaptă să râdă,
unde umbrele nu au loc iar întrebările
stau picior peste picior
arătându-şi genunchii celor care trec dincolo,
spre ţărmul negru cu coapse uscate-

una câte una se aşază la rând
nopţile tale în care plângi -
în care îţi aminteşti că trebuie să plouă-
(le alegi după semne doar de tine ştiute,
după semnele pe care le purtaţi împreună)-
dezvelite, - paşii urmându-le credincioşi,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Fulga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

De ce-ai plecat de lângă mine
Şi ai lăsat un solitar pe lume
Nu ştiai că viaţa e trăire
Ca un roman cu a sa destăinuire.

Cândva ne tot priveam întruna
Şi ne adresam cuvinte dulci ori sărutări
Eram ca fraţii întotdeauna
N-aveam necazuri, renunţări.

Acum aceste gânduri mi-s rănite
Şi neîntrerupte lacrimile-au curs
Şi toate simţurile-s răvăşite
Mereu aceeaşi stare, fără de recurs.

Nu simt decât durere şi marasm
Nelinişte, nesiguranţă
Credeam că viaţa e un basm
Dar ea e fără de speranţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linii şi Dumnezei

O linie din palmă e deja trasată cu ruj roşu.
Pliuri călcate la fustă şi dresuri care lasă picioarele reci.
O poruncă despre nesiguranţă şi vulnerabilitate.
O poveste cu o coastă de bărbat,
O putere ascunsă.
O mască bătută în pioneze pe o piele de porţelan.

O linie din palmă e deja trasată de iarba verde şi gustul de lapte cald.
Păpuşa cu un ochi căzut, cu mâinile de plastic
Muşcate cu durere la fiecare injecţie. Fluturele mort
Îngropat într-o cutie de chibrituri în spatele casei.
Frica de Dumnezeu şi de carpeta din sufragerie
Cu o Sfântă Marie în dreapta căreia stau îngerii
Iar în stânga... ard păcătoşii cu gurile deschise.
Buline roşii în loc de note, primite de la şcoală, înţepate cu bolduri în carpetă.
Frigul din odaie... opaiţul cu ulei... carnea de pui arsă în foc.

O linie din palmă se ascunde şi oricât o spăl,
cu săpun de casă,
Nu o pot vedea.

[...] Citeşte tot

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva pe front

Am plecat cam trişti de-acasă şi puţin încrezători
Prin dotare şi moral că am fi bravi luptători.
Mai încercăm noi când şi când cu "Şi-am plecat la Moscova",
Dar ne gândim că s-ar putea s-ajungem şi altundeva.
Mergând în nesiguranţă mai mult tăcem decât vorbim
Şi cu nesaţ de condamnaţi cuprinsul dintre zări sorbim
Meditând în mare taină, păstrată cu suprem efort
Asupra groaznicei dileme; a fi captiv sau erou mort.
Am mers aşa zile şi nopţi, săptămâni şi luni în şir
Dar prin câte am trecut e inutil să mai înşir...
Căci scopul simplu de moment este ce am făcut noi
Să îndulcim viaţa amară creată de acest război...
Iar răspunsul e tot simplu; oriunde am fost am jucat cărţi
Membrii activi şi chibzuiţi împărţiţi în patru părţi.
De grade nu mai ţineam cont, firesc primând formaţia
Numai câte un ştab în ghină mai călca convenţia...
Mă relanşezi tu, grad mojic, uite mă ce porcărie
S-avem pardon domnule membru, dar asta e pockerie
Şi dezbrăcăm tunicile reîncepând din nou cu calm,
Tura terminându-se tot cu pocărescul psalm;

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!