noapte şi picioare

Era un ger grozav; ningea şi începuse a înnopta: era ajunul Anului Nou. Pe frigul acela şi pe întunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul gol şi cu picioarele goale.

începutul de la Fetiţa cu chibrituri de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trebuit să rămână la curte; avea colivia ei şi putea să iasă la plimbare de două ori pe zi şi o dată pe noapte. Avea doisprezece slujitori şi fiecare din ei o ţinea legată de picior cu un şnur de mătase. Nu era deloc plăcut să te plimbi aşa.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile nedespărţirii

1. Noapte.
Miros de pod.
Gardului îi cresc rădăcini.
Apa luminează pământul.
Piatră ascultând.
Cântă un fir de păr.

2. Noapte.
Drum.
Propriile picioare în presupuneri.
Nu mai există verdeaţă separată.

Altă epocă a mâinii,
alt timp al legănării.

3. Noapte.
Acum deja împreună creştem, ne învârtim
cartofi, oameni, câini, acoperişuri...
Cine merge? Cine respiră?
Tu deasupra mea şi mai departe -

[...] Citeşte tot

poezie de Miron Bialoszewski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua şi noaptea

Pe lumea umbrelor deschise,
Peste abisuri fără nume,
Din voia zeilor anume
Un văl de aur s-a întins.
Îi spune zi. Lumina ei
E însăşi viaţa pământeană,
E un balsam de pus pe rană,
Dorit de oameni şi de zei.

Dar ziua scapără treptat,
Şi noaptea-i smulge mândra haină,
Şi iese lumea cea de taină,
Mocnind prin vălul sfâşiat.
Şi bezna neagră de mormânt
Se cască iarăşi la picioare,
De-aceea crâncenă ne pare
Venirea nopţii pe pământ.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii care se iubesc

Copiii care se iubesc se-mbrăţişează în picioare
Lângă porţile nopţii
Şi trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Şi numai umbra lor
Înlănţuită umbra tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia şi dispreţul lor şi râsetele şi invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.

poezie celebră de Jacques Prevert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoare inversă

Numărătoarea inversă a început
vânătoarea cu nopţile
e ziua vieţii
alerg pretutindeni
cu tălpile goale -arse de dragoste
am zâmbit unui copac
uitat în piciorul meu gol;
picioarele mele goale
sunt copaci urcând
spre zenit
vânătoarea regală s-a sfârşit
spre răsărit
unde începe apusul de cântec

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramura furata

Ne vom strecura noaptea
sa furam
o ramura inflorita.

Vom sari zidul
in intunericul unei gradini straine,
doua umbre in umbra.

Iarna inca nici n-a trecut
si marul se arata
preschimbat pe neasteptate
intr-o cascada de flori mirositoare.

Vom patrunde in noapte,
vom ajunge pana la firmamentul ei tremurator
si mainile tale mici, si mainile mele
vor fura stelele…

Si in varful picioarelor,
in casa noastra,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul doreşte hainele cerului

De aş avea hainele împodobite ale cerului
Cusute cu rază de soare şi de argint,
Albastrele, ştersele şi negrele haine
Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrii,
Aş întinde hainele sub picioarele tale;
Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise;
Mi-am întins visele sub picioarele tale.
Calcă uşor, căci păşeşti peste visele mele.

poezie celebră de William Butler Yeats din Vântul printre trestii (1899), traducere de Ion Pillat
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantofii

Pantofi de aur, expuşi în vitrină,
Veţi sta sub dantele, în nopţi de baluri,
Şi-n ale valsului leneşe valuri
Veţi râde prin săli,- potop de lumină.

Pe trist catafalc, cu tristă regină,
Veţi sta în piciorul de gheaţă, şi sfânt,
Şi-n trecerea vremii veţi arde-n mormânt,
Pantofi de aur, expuşi în vitrină...

poezie celebră de George Bacovia din volumul, Cu voi - 1930
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frânturi de timp

nici noapte
nici zi
nu-mi uiti tăcerile
îngheţate-n cuvinte.

munţi de iubire-mi rostogoleşti
la picioare
dând tălpilor aripi.

ştii să zbori
prin visele-mi toate
dezgolind orizonturi noi.

şi tac
să auzi
tot ce nu pot să-ţi spun,
veşnică iubire
uitată.

poezie de Lidia Muraru
Adăugat de Mira Donescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motive

aş lupta pentru tine-n orice noapte, în orice zi.
fiecare secundă şi fiecare oră.
aş câştiga lupta pentru fericirea ta.
mulţumesc că eşti motivul pentru care stau în picioare
astăzi şi mâine,
sensul vieţii care-mi dă putere
să continui să iubesc, să trăiesc şi să încerc.

poezie de Irina Rambu din Golul dintre naştere şi moarte
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul trecerii mării, doctorul Fergusson socoti că e bine să se menţină la înălţimea de două mii cinci sute de picioare; putu să observe coasta pe o întindere mai mare; termometrul şi barometrul atârnate înăuntrul cortului întredeschis se aflau mereu în văzul lui; un al doilea barometru aşezat în afară trebuia să fie de folos în timpul serviciului de noapte.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate ostenelile de tot soiul şi sub toate climatele, constituţia lui Fergusson rezista de minune; trăia la largul lui în cele mai mari lipsuri, era tipul călătorului desăvârşit al cărui stomac se strânge sau se întinde, după voie, ale cărui picioare se lungesc ori se scurtează, după lungimea culcuşului ocazional, care adoarme în orice ceas din zi şi se deşteaptă la orice oră din noapte.

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu pleca, iubitul meu, fără să-ţi iei rămas bun! Toată noaptea am vegheat, şi iată că acum pleoapele-mi cad de somn. Mi-e teamă că te-aş pierde, dacă adorm. Nu pleca, iubitul meu, fără să-ţi iei rămas bun!

Tresar şi întind mâinile să te ating cu ele. Mă întreb: "E oare vis?" De ce nu pot sădi picioarele tale în carnea sânilor mei şi să le ţin strânse la piept? Nu pleca, iubitul meu, fără să-ţi iei rămas bun!

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papaya

S-a copt alaltăieri papaya la Mizil
În livada unei foste verişoare
Şi-am mers la miezul nopţii să-i culeg un kil
De pe gât, de pe buric, de pe picioare.

Ce lună plină văzut-am în livadă
Când hainele pe noi nu au mai stat!
Ne începuseră şi palmele să vadă
Ce sol fierbinte are luna! Ce transpirat!

Şi am văzut şi stele după aceea,
Mai toate verzi, ca ochii verişoarei,
Eu îi şopteam pe la ureche "ah, Andreea"
Iar ea uita, gemând, preceptele onoarei.

A fost o noapte lungă de cules papaya
Cu simţurile-ntinse hăt, prin galaxii...
Noroc că am o altă fostă verişoară la Strehaia
Ce merge goală la cules de struguri, printre vii.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Sorin Stoica
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se sculară ei şi plecară după vânat, apoi se întoarseră acasă. Ţugulea acum se culca afară în toate nopţile, şi tot plănuia cum să facă să-şi ia vinele. El se ducea mereu pe la zmeoaică, fără să ştie cineva, şi pândea vreme cu prilej când să-i vie bine să-şi ia vinele. Într-o seară se făcu muscă, intră pe coş în cămara unde era cutia cu vinele, pe când zmeoaica nu era acasă; aci daca intră se făcu om, luă vinele din cutie şi le puse la picioarele lui. Cum le puse, se lipi, parcă fusese acolo de când lumea. Se făcu iară muscă şi plecă acasă. A doua zi, noaptea, trebuia să meargă zmeii la vânat pentru nuntă. Ţugulea se duse mai întâi în calea zmeului celui mai mare. Când se apropie de el, calul zmeului începu a sforăi...

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gardul care o înconjura avea o portiţă. Bătu şi se rugă să o priimească. Muma Vântului avu milă de dânsa şi o priimi să se odihnească. Ca şi la Soare, fu ascunsă, ca să nu o simţă Vântul. A doua zi îi spuse că bărbatul său locuia într-o pădure mare şi deasă, pe unde nu ajunsese toporul încă; că acolo şi-a făcut un fel de casă, grămădind buşteni unul peste altul şi împletindu-i cu nuiele, unde trăia singur-singurel, de teama oamenilor răi. După ce îi dete şi aci o găină de mâncă şi îi zise să păstreze oscioarele, muma Vântului o povăţui să se ia după drumul robilor, care se vede noaptea pe cer, şi să meargă, să meargă până va ajunge. Aşa şi făcu. După ce mulţumi cu lacrămi de bucurie pentru buna găzduire şi pentru vestea cea bună, porni la drum. Biata femeie nopţile le făcea zi. Nu i se mai alegea nici de mâncare, nici de odihnă, atâta dor şi foc avea să-şi găsească bărbatul pe care ursita i-l dedese. Merse, merse până ce i se sparse şi opincile aceste. Le lepădă şi începu a merge cu picioarele goale. Nu căuta gloduri, nu băga seamă la ghimpii ce-i intra în picioare, nici la loviturile ce suferea când se împiedica de vreo piatră.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genetică

Pe picior, cu cap şi-o mână,
Treaz în noapte, cu plăcere,
Epigrame scriu cu vână
Şi cerneală din artere.

epigramă de Gigi Burlacu din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi rege

De-aş fi rege-aş duce-o tot în chefuri
Şi-aş întinde-ospeţe noaptea toată,
Dar pe cei cu care-aş face-o lată
I-aş ucide-a doua zi în beciuri.

Mi-aş vopsi picioarele cu roşu,
Şi-aş iubi bomboanele şi danţul,
Seara aş ieşi, plimbând cu lanţul,
Când ogarul verde, când cocoşul...

Şi din ţara mea şi-a frumuseţii
Tuturor le-aş face câte-o parte,
Încât veacuri multe după moarte
M-ar cânta tâlharii şi poeţii.

poezie celebră de Radu Stanca din Poezii (1973)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenicul diavolului

Încă nu demult scriam
despre amiaza secolului douăzeci
şi iată că se apropie miezul nopţii
repede se mai duce acest secol XX
pe picioruşele sale în formă de x
numai te uiţi şi luna apare cu urma tălpii umane
imprimată pe trup
dar ce va fii cu pământul
va rezista
nu cumva va aluneca
nu se va înveli în mantaua lui Prosper
cu căptuşeala ei de foc roşu?
va rămâne măcar un Gall Anonim
care să scrie până la capăt
comedia cosmică?
am scris ceea ce am scris
în noaptea înstelată privind
versurile mi le şoptea
Mefisto hohotind.

poezie clasică de Tadeusz Sliwiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!