Citate despre noapte și sânge
citate despre noapte și sânge (inclusiv în versuri).

Sug zi și noapte
sângele poporului
vampiri politici
haiku de Costel Zăgan din Virtutea Haiku (25 martie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ți-aș săruta fiecare deget în parte, până când sângele tău ar înnopta pe buzele mele.
Any Drăgoianu în Recuperarea sinelui (2016)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legolas: Răsare un soare rubiniu, noaptea trecută a fost vărsat mult sânge.
replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!


Oare vei ști vreodată cât sânge am plâns în nopțile mele triste?
citat clasic din Jose Santos Chocano
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!



Tortură, masacre, ruguri. Iată istoria! Un trecut de noapte și sânge. Trebuie să căutăm lumina în viitor
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Anamaria
Comentează! | Votează! | Copiază!



Apusul se îmbracă în sânge și aur. El nu face loc nopții, ci unei difuse lumini care mult timp lasă transparent albastrul palid.
Nicolae Iorga în America și românii din America, Note de drum (1930)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!


Care-i diferența dintre un avocat și un vampir?
Vampirul suge sângele numai noaptea...
întrebări și răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Roșu perpetuu
Roșu sânge, diurn, nocturn,
febră a speței îndrăgostite.
Marele arbor interior
frunzele tragice ni le transmite.
E o memorie roșie, roșie,
care răsare, care apune,
de la vitala, continuă panică,
pân' la suprema ei sfiiciune.
Roșu din roșu, roșu spre roșu,
se învârtește spectrul înalt.
Sângele sclav al unuia suie
liber în sângele celuilalt.
poezie de Nina Cassian
Adăugat de Mariana Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!



sete de sânge
un vampir înțepenit
de frigul nopții
senryu de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium nocturn
Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.
Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai și-ascultă-n pajiște ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.
Nu te mișca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Și tot mai clar, mai fără de-nconjur...
poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Somn
Noapte întreagă. Dănțuiesc stele în iarbă.
Se retrag în pădure și-n peșteri potecile,
gornicul nu mai vorbește.
Buhe sure s-așază ca urne pe brazi.
În întunericul fără de martori
se liniștesc păsări, sânge, țară
și aventuri în cari veșnic recazi.
Dăinuie un suflet în adieri,
fără azi,
fără ieri.
Cu zvonuri surde prin arbori
se ridică veacuri fierbinți.
În somn sângele meu ca un val
se trage din mine
înapoi în părinți.
poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Noapte de iarnă
N-am văzut de nicăieri o lună mai mare
Ca din vârful muntelui înzăpezit.
Parcă i-a împrumutat limpezimea
Sufletul meu nesfârșit.
Vântul poartă-n văile-albastre
Râuri de scântei ca-n vrăji străvechi.
Florile iernii suflate pe cetini
Îmi alunecă melodii de cleștar în urechi.
Aici totul, pădurile doinare,
Cerul bun, colibile goale de stână,
Ramurile nopții, adunate în inimă,
Se prefac în sânge sănătos, tânăr.
(...)
poezie celebră de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Retorică
Comentând
o
pată
de
sânge
Am
ajuns
în
inimă
Doamne
Cine
bate
în
urma
mea
Cuiele
[...] Citește tot
poezie de Costel Zăgan din Interludiu (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopți la Zarcă
Șoapte putrede, nu voci,
Bezne înfiorătoare.
Ca-ntr-o baltă duhnitoare
Colcăim, bieți mormoloci.
Ce urși vin din peșteri reci
Și sub pașii grei ne calcă?
Dai un geamăt, strâmbi o falcă
Și adormi apoi pe veci.
Ca din haos, din abis,
Vântul sub zăbrele plânge;
Leșul lunii, plin de sânge,
Se rostogolește-n vis.
Stelele cu ochi de lup
Ies din văgăuni la pânde.
Haite de vampiri, flămânde,
Ne sug sângele din trup.
Ah, degeaba facem cruci
Să ne ocrotească Domnul,
Să nu ne mai fie somnul
Plin de șerpi și de năluci!
[...] Citește tot
poezie clasică de Ionel Zeană din Acești mari poeți mici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înnoptare
m-aș cuibări în osul timpului
durerea îngenuncherilor aș asculta
înspre o altă lumină târându-mă
mi-aș lăsa numele scobit până la sânge
leagăn l-aș face fiilor pe nopțile mele
în somnul lor ar trăi flămânde patimi
secătuită mi-aș îngropa urmele
în carnea bătrână a pământului
aș răsări într-un miez de nufăr
mlaștinile pântec mi-ar fi încă o zi
mi-aș aprinde înserarea la căpătâi
îndurând nașterea ca pe o moarte
n-aș mai închide ochii la marginea căinței
osul timpului mi-ar fi deja mormânt
poezie de Ela Victoria Luca
Adăugat de Deea_deea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Noi și pământul
Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopții ține parcă-n mâni pământul
și suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul tău trup
de vrăjitoare-mi arde-n brațe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca niște limbi de foc eu brațele-mi întind,
ca să-ți topesc zăpada umerilor goi,
și ca să-ți sorb, flămând să-ți mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopții o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aș vrea să fim și noi
cenușa,
noi și - pământul.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!


La Porțile Nopții
Am ajuns? Mi-s tălpile sânge
De-atâta pustie de cale,
Stau frânt, așteptând pe prag de prăpastie în umeda vale.
Nici pisc. Nici stea. Nici vultur. E tare-ntuneric. Nimic nu răsare: nici licăr, nici zare.
Ce vuie-n adâncuri? Tăcerea? Prăpădul? Ori zvon de urale?
O, Tată-al speranței, te-ntreb, Tu răspunde-mi:
Sunt Portile Nopții? Sau Porțile Tale?
poezie celebră de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Felicia
Comentează! | Votează! | Copiază!


Am suferit tăcerea
Am revenit pe planetă născut dintr-o moarte
A unui despotic rege bătrân,
Cu mâini desperecheate de-atâtea despărțiri
Cu o coroană ruptă și-nfiptă între tâmple
Cu picuri grei de sânge scurgându-mi pe obraz.
Nu vreau s-adulmec noaptea trăirilor trecute
Nici vreau să duc abisul gândirilor ce-au fost
Pe culmea voastră sfântă de-atâta inocență,
Vreau doar să stau la umbra cuvintelor nescrise.
Am suferit tăcerea luminii-n miez de noapte
Am călărit pe caii ce mi i-ați dat odată
Pe caii care însă nu i-ați hrănit de-atunci
Iar eu n-aveam nici apă și nici n-aveam ovăz.
poezie de Christian W. Schenk din Răstignirea ultimului cuvânt (mai 1994)
Adăugat de Constantin Dorin Stancu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vis de anemic
În cupa verde-a văii,
Noaptea se topește rece și degrabă,
O boare răcoroasă, dar prea slabă,
M-a trezit prin ușa deschisă a odăii
Lumina limpezită-a zorilor
A început să piuie sfios și cristalin în luncă.
E timpul minunat de muncă.
Cu toate că șoseaua doarme încă
Sub plapoma greoaie de praf neînceput,
Pe sub stâncă
Au și pornit spre munte potecile înguste.
Se-ntinde-n mine proaspătă viața
Mi-s gândurile sprintene.
Ca mersul de lăcuste,
Și sângele înviorat mi-aleargă-n vine
Cum șerpuie, prin ierburile mărunte,
Apa de șuvoi.
Soarele se urcă poate dincolo de munte.
[...] Citește tot
poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Plângea și Crucea însângerată
PLÂNGEA ȘI CRUCEA ÎNSÂNGERATĂ
De noaptea când pe Golgota, Crucea-Și ducea Iisus,
Toată omenirea știe că s-au cutremurat
Pământul și Cerul, de -Fiu ce-a fost sacrificat
Cu voia Celui de Sus.
Dar Iisus îndura chinurile în tăcere,
Cu sângele să spele păcatul necredinței;
Pe om să-l lumineze cu flacăra căinței,
Prin a Sa Înviere.
De mila Lui lăcrima Crucea însângerată,
Când spinii rugului Îi răneau fruntea divină,
Iar El chema pe Dumnezeu, în Duh Sfânt să vină,
Să-i curme crudă soartă.
Doar strigăt din rugăciunea Maicii se auzea
Peste întreaga suflare de la Pământ la cer,
Că numai Tatăl știa de-al Învierii mister,
[...] Citește tot
poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre noapte și sânge, adresa este:
