noapte şi stomatologie

vechea cabană –
noaptea întreagă ascult
caria ronţăind

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, şi cu mare alai şi jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii ştiau ce glăsuie tatăl lor când îi ieşi sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, şi în puterea nopţii, pe când şi apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine şi vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă aşa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Şi lupte-se, şi lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoşii, acel cineva pieri ca o nălucă. A doua noapte, feciorul de împărat cel mijlociu păţi ca şi cel mare. Când se întâlniră ei, se vorbiră să spuie fratelui lor celui mic, păţania lor şi să-l îmbie a priimi ca unul din ei, pe carele îl va alege el, să-l însoţească în noaptea când va avea să păzească dânsul, de teamă, ca să nu se răpuie, ca unul ce era mai tânăr. Dară feciorul cel mic al împăratului nici nu voi să asculte de unele ca acestea...

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La trei zile când veniră ursitoarele, o ursiră ca ea să nu se poată mărita până ce nu se va găsi cineva care să petreacă o noapte în cămara ei şi să scape teafăr. Pasămite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru păcatul părinţilor. Nu numai atât, dară ursitoarele întinse pedeapsa aceasta şi asupra împărăţiei. Ele zise că din ziua când va veni cel dintâi peţitor şi nu va izbuti să scape, toate oraşele şi toate satele să se dărâme precum le-ai văzut şi tu, şi toţi oamenii să putrezească, să le rămâie numai oasele. Aceasta ca să îngrozească pe juni, ca să nu vie în peţit. Vezi d-ta, şi fermecătorul acela care a făcut pe împărăteasă să nască fu pedepsit, căci umbra lui este care vine noaptea de munceşte şi chinuieşte pe bieţii tineri carii se încumet a rămânea în cămara domniţei. Mulţi tineri s-au încumes până acum a face cercare, şi toţi au pierit. Auzind unele ca acestea Făt-Frumos, zise portarului că ar dori să vază şi el pe fata de împărat.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată curtea şi toată împărăţia era plină de jale. Făt-Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloşul în mână, călare pe calul ce-şi alesese, îşi luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toţi boierii cei mari şi cei mici, de la ostaşi şi de la toţi slujitorii curţii, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni calului, ieşi pe poartă ca vântul, şi după dânsul carăle cu merinde, cu bani şi vreo două sute de ostaşi, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoţească. După ce trecu afară de împărăţia tatălui său şi ajunse în pustietate, Făt-Frumos îşi împărţi toată avuţia pe la ostaşi şi, luându-şi ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-şi pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Şi apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o mulţime de oase de oameni.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În peşteră trăiau nişte oameni uriaşi carii aveau numai câte un ochi în frunte. Ceru foc de la dânşii, dar ei, în loc de foc, puseră mâna pe dânsul şi-l legară. După aceea aşezară şi un cazan pe foc cu apă şi se găteau să-l fiarbă ca să-l mănânce. Dară tocmai când era să-l arunce în căldare, un zgomot se auzi nu departe de peştera aceea, toţi ieşiră, şi lăsară pe un bătrân de ai lor ca să facă astă treabă. Cum se văzu viteazul nostru singur numai cu unchiaşul, îi puse gând rău. Unchiaşul îl dezlegă ca să-l bage în cazan, dară voinicul îndată puse mâna pe un tăciune şi-l azvârli drept în ochiul bătrânului, îl orbi, şi apoi fără să-i dea răgaz a zice nici cârc! îi puse o piedică şi-i făcu vânt în cazan. Luă focul după care venise, o apucă la sănătoasa, şi scăpă cu faţă curată. Ajungând la Zorilă, îi dete drumul. După aceea o tuli la fugă şi fugi până ce ajunse la Miazănoapte, o dezlegă şi pe dânsa, şi apoi se duse şi la Murgilă pe care îl trimise să-şi vază de treabă. Când ajunse la tovarăşii săi, ei tot mai dormeau. Nu începuse, vezi, încă a se arăta albul zilei, atât de lungă fu noaptea, fiindcă voinicul îi oprise cursul, şi aşa avu timp destul să colinde după focul care îi trebuia.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt carul de la margine de sat

Sunt carul de la margine de sat
Şi zac de multă vreme părăsit;
O iederă pe roţi mi s-a urcat,
Iar caii mei zănatici, au murit.

Aveam prelată şi un coviltir,
Dormeau sub ea vreo zece puradei,
Iar şeful şatrei ascundea-n chimir
Şi-n oişte, purcoi de cocoşei.

Dar au plecat la Londra, la Bruxelles
Şi au cerşit cu toţii pe afară,
Acuma s-au întors şi au castel,
În loc de cai, au Mercedes la scară.

Mai am in minte pocnetul de bici,
Iar loitrele mai poartă încă semne,
De la buştenii mari sau chiar mai mici,
Când noaptea se furau din codru lemne.

[...] Citeşte tot

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

iubirea în sine
şi-a depăşit prerogativele
de noapte a minţii
stau la o masă rotundă
cu lupul flămând
avid de lumină
pe scaunul rămas
imperfect
pe două picioare
cu dintele cariat
ce molfăie ultima cină
fără să ştie când
unde
de ce
lupii urlă spre lună
rămân
iubire ce-ţi port îmbrăcată
în strai de pământ
şi tânguire de bot
atins de zăpadă

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri

la spital îngerii dorm pe paturi de rugină
sunt palizi ca o scrisoare fără destinatar
sub perna de carii îşi ţin aureola
obosită cu gânduri

e grea moartea la etajul al XII-lea
ea cade în gol ca o scamă ruptă-n amurg
şi îngerii mănâncă din blide de ceară
supa de stele a nopţii
fără grăsime şi sare

la o fereastră bate vântul schimbării
Dumnezeu se plimbă prin saloane cu medicamente
un înger mort a înviat şi a respirat iarăşi
aceeaşi lumină bolnavă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foame şi vorbe

Mama îşi căuta mama într-o basma.
Se năşteau păduri în strigăt de bardă.
Despre undeva alt tată-şi tălmăcea
poveşti copiilor ce nu ştiau să creadă!
Ardeau obrajii lumii condamnaţii
şi îşi damnau pe-ascuns părinţii fraţii
Păianjeni desenau grăbiţi pe geam
o hartă ocolită spre ce-aveam!
În zestre-ascunse chicoteau fecioare
iar soba sprijinită de picioare
pocnea din suflet peste poduri carii
ce în urechi se transformau în arii
Ce mai avem la masă? Se-auzea din Lună
Şi răspundea Pământul... Noapte bună!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut cu lampa aprinsă

Nopţile clădite pe straturi de întuneric,
umbre şi ceaţă
oferă câmp liber fantomelor.

Alungat de lângă tine
nu mai recunosc drumul pe care-l caut
sub presiunea iubirii sfâşietoare.

Nu mai vreau altă dragoste,
sunt măcinat de toate suferinţele lumii,
în trupul meu carii rod lemnul oaselor
şi vîntul suflă făina din ele.

Nu mai am timp să mă recompun,
am aripile frânte de vijelii,
în cochilia în care locuiesc
nu mai pătrunde lumina,
în afară
caut asemeni lui Diogene cu lampa aprinsă
oameni de încredere

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel chinez

Pe-un canal îngust ce curge ca un şerpe cristalin
Se înşiră chioşcuri albe, cu lac luciu smălţuite.
Tot ce-i nobil, avut, mare şi puternic la Pekin
În răcoarea lor plăcută duce zile fericite.

Pe sub nalte coperişuri care-n margini s-albiesc,
Galerii cu mari lanterne şi cu sprintene coloane
Au comori de plânte rare ce la umbră înfloresc
Şi-n ghirlande parfumate se revarsă pe balcoane.

Papagali verzi, roşi şi galbini, iubitori de dismierdări,
Prin zăbrele aurite zbor chemaţi de glasuri dalbe,
Şi pe buze rumeoare, cuib voios de sărutări,
Ei culeg zâmbiri divine, ei culeg migdale albe.

Apoi veseli, cu-a lor pradă, se pun hoţii zburători
Când pe mândre paravane de matasă diafană,
Când pe crengi, când pe basinuri de albastră porcelană,
Unde viu se joacă-n faţă peşti cu solzii lucitori.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul la bătrâneţe

Poetul la bătrâneţe
între Orfeu şi Morfeu,
izolat de mass-media,

crede că Fălci
este un film despre dentişti.

Îşi aminteşte de sex
ca de ceva care i-a lipsit
în tinereţe.

Descoperă că pacea şi seninătatea la bătrîneţe
sunt o iluzie.

Îşi petrece ziua meditând
la lucruri pe care nu le va face niciodată.

(Ar putea începe o a doua carieră,
dacă ar şti ceea ce întotdeauna a ştiut
că vrea să facă. )

[...] Citeşte tot

poezie de Louis Dudek, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoare inversă

Zece... nouă... opt... bate orologiul nesfârşirii
dar iubesc oricât aş infirma
zodiile plictisului nocturn în care firele se destramă
în fasciculele numărătorii cu bile colorate din copilărie
străpungând fără milă scrupule dirijate
odată cu neliniştea ta
încărcată în mângâieri translucide.
Nu-mi pasă de justificările scării din lemn cariat,
de singurătăţile ţopăielilor ambigui adâncite în somn
cu soluţii controversate îmbibate în mâzgă
alergând amarnic de teama lascivă
a unui nou vis periferic
stăpân al acestei lumi răsturnate
în cronologii pline de viespare!
Cinci... patru... trei şi, totul se repetă
în alt anotimp
în altă eră dezolantă
printre cuiburi tensionate şi străfulgerări.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cameră de hotel, etajul al 12-lea

Azi dimineaţă am urmărit
un elicopter învârtindu-se ca o insectă rănită
în jurul Empire State Building-ului, acel
burghiu de dentist enorm, pentru a ateriza apoi
pe-acoperişul de pe clădirea zgârâie nori a PanAm-ului.
Acum, din ţinuturi străine,
soseşte miezul nopţii. Întunericul lui vulgar
este împuşcat de milioane de ferestre luminate, toate
la înălţime şi de partea cealaltă.

Dar miezul nopţii nu este
atât de uşor de învins. Întins pe pat, între
un aparat de radio şi un televizor,
aud convulsii războinice vibrând prin
viroagele şi canioanele sclipitoare-ale marelui oraş –
maşini de poliţie şi ambulanţe în plin iureş
spre oasele rupte, spre ţipetele guturale
din apartamente fără apă caldă, spre glazura
de sânge de pe trotuare.

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul Cariatidei

Contele Dracula a trecut mai devreme
lăsând în urmă un abur lejer de sânge roturier;
garguii au rânjit cu nedisimulată ironie:
rezerva sanguină e din ce în ce mai puţină.
Desigur nu-i momentul să facem mofturi
sorbim ce găsim
iar sângele albastru
îl putem dilua cu pelin.
Norii s-au înghesuit stingheriţi
dintr-un colţ în celălalt al cerului
roşind vinovaţi spre apus
iar soarele s-a aprins
într-o vâltoare
de nedescris
în manualele de astronomie modernă.
Pe un ram străbătut de sentimente ambivalente
corbul rămas văduv în urmă cu o lună,
croncănea nevermore
în cadenţă de ceas deşteptător
înviind din tunelul timpului

[...] Citeşte tot

poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim, chera mu

să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur
că mâine vom fi pradă inundaţiilor, surpărilor de teren, beţiilor crâncene,
că mâine un ieri cu labe de păianjen de fân îţi va umbla în cârlionţii de flori ai coiffurii
zăpăcindu-te, ambetăndu-te...
să fim tandri, bâigui poligonul căţelu lipindu-şi irişii
de şoldurile voluptoase ale autobazei filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe faţă, pe mâini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopţii plină de autocare şi stele,
primăvara ne mângâia depăşind uneori limitele maternităţii sau prieteniei nevinovate
arătându-şi provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai rămâi, şopti lustra către o scamă de pe covor,
nu vrei să te urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică, îţi arăt biblioteca...
nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ţinem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul emilia irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amăm, să creştem şi să ne înmulţim
cântau tergarulile şi velurul, drilul şi chembrica pe gabroveni
le răspundeau până la răguşeală plutonierii şi norişorii

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falsului întotdeauna îi este frică de real. Iată de ce mintea pretinde Adevărul dar trăieşte o frică paralizantă faţă de el. Iată de ce oamenii spun: "Dar eu te iubesc Atmaji." Dar în fapt ei nu vin niciodată în Satsang, ei păstrează distanţa pentru că mintea se pricepe cel mai bine la asta. Mintea zice toate astea, mintea pretinde că vrea libertatea, dar nu vine niciodată în Satsang care e libertatea libertăţii. Minciuna are o frică paralizantă faţă de Adevăr, căci Adevărul oricând ar putea-o demasca, tocmai de aceea pretinde că-l iubeşte dar îl ocoleşte. Mintea ta va găsi orice motiv ca să nu te expui în Satsang să păstrezi distanţa în timp ce inima spune: "Nu-mi pasă nici dacă mă ucizi vreau să fiu a ta, vreau să fiu Libertatea dintotdeauna şi pentru totdeauna!" Mulţi dintre voi vreţi să întrebaţi ceva, dar dracul de gând îşi bagă coada şi zice: "Dar ce să întrebi, că acum totul e linişte, tu eşti liniştea". Mintea în Satsang şi mintea la doctorul stomatolog e la fel; când ajungi la cabinet aproape că nici nu mai ştii care e MĂSEAUA CE NU TE-A LĂSAT SĂ DORMI 10 NOPŢI LA RÂND? Şi totuşi continui să trăieşti în teamă şi înstrăinare de tine însuţi. Continui să tânjeşti după iubire când ai putea-o împărtăşi oricând. Ce paradox şi câtă suferinţă, doar pentru că mintea ta mă evită?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea e-înspăimântătoare

zumzetul trasoarelor s-a stins în dimineaţa lăptoasă, revoluţia s-a sfârşit
lumea se întoarce înfrigurată dar bucuroasă în case rebegite
noua viaţă putea să înceapă.
era aşteptată cu sufletul la gură.
sânul ei mustea de speranţă
dar Moşul ostenit şi-a luat vacanţă un deceniu, apoi două, apoi trei
şi lumea s-a convins că el uitase să-şi mai intre-n pâine
primea ajutor social şi îi era bine.
primăvara urmează iernii, în adâncuri e cald şi lumina lămpaşelor
se stinge ostenită punând capul pe piatră.
adâncurile s-au schimbat, cer cap de om acum
dar oamenii fără cap umblă speriaţi care încotro, fără noimă.
vara urmează primăverii şi pământul întinde buzele uscate în aşteptarea unui strop
dar uniunile făcute peste noapte se desfac la lumina zilei
şi jurămintele de credinţă sunt uitate
grea e politica asta făţarnică
toamna urmează verii
frunzele se duc, numele se duc, răul rămâne
o carie ce sfredeleşte albul şi gingia
o durere surdă ca bătrâneţea

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabolă

Nedumeriţi
ne-ntrebăm adeseori cum
de se comprimă timpul
nu ne mai ajunge să-l toarcem
pentru
a citi o carte - fie şi de bucate -
a paşte caii prin nopţi de rouă
cu căpestre de poeme albastre
a-ţi lustrui pantofii şi bea
ceaiul sălciu
narcotizant
şi te enerva pe hidoasa poluare
a rememora copilăria mirificei retine
a bate un cui casnic
şi a înşuruba un bec în cerebelul speranţei
a te scplda în propriile lacrimi
sau în măruntele bucurii
a te deprinde cu o boală când
alta-ţi dă ocol
a merge la stomatolog

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Dogaru din Fotografii voalate (2002)
Adăugat de Paul Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea XXL (parodie după "Scrisoarea III" de Mihai Eminescu)

Un osman dintre aceia fără neam şi fără limbă,
Ce mânat de vreri meschine patria ades şi-o schimbă,
Se plimba matol, sărmanul, neţinând cărarea dreaptă,
Scărpinându-şi cu ardoare scăfârlia cea deşteaptă.
Dintr-un bloc fără ferestre o gagică se coboară,
După mutra rutinată nu părea deloc fecioară,
Mirosea a vişinată de-acum două primăveri
Iar surâsu-i (cu proteză) provoca la ochi dureri.
Osmanlâul, tip sensibil la atâta frumuseţe,
A-nceput să facă zâmbre şi pe-alocuri feţe-feţe
Şi chiar dacă peste case, nesimţită, cădea bură
Pofticios privea la tipă, fermecat de-a ei natură.
Pipăindu-şi marafeţii, vru să-ngaime tandre şoapte
Cam ceva de genul: "Fato, unde vrei să dormi la noapte?"
Ea, văzându-i poticneala, gât de struţ pe dată-ntinde,
Din cotlonu-i plin de zoaie, ca zvârluga se desprinde:
- Scoate euroii, nene, iar apoi în braţe-mi vino
Eu să îţi alin hormonii, iară foamea-mi tu alino!
Hai, acuşi se face beznă şi apar la streşini stele,
Vin să-ţi prezantez tariful plus serviciile mele!

[...] Citeşte tot

parodie de Rudy Valentino, după Mihai Eminescu
Adăugat de Rudy Valentino
Comentează! | Votează! | Copiază!