noapte şi testament

Epitaf unui papagal

E îngropat aici, devale,
Un papagal. Vorbea curent
O zi şi-o noapte în taclale...
El a lăsat, prin testament,
Acest talent... stăpânei sale.

epitaf epigramatic de Voltaire din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Aş vrea a mea înmormântare
Să fie-acasă în grădină,
Să vină noaptea pe-o cărare
Din când în când câte-o vecină.

epigramă de Petru Miloş (2010)
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiem

Sub cerul verii înalt şi plin de stele
O, sapă-mi groapa în noaptea morţii mele;
Din iarbă şi rouă venit, să mă-întorc la ele.
– Mi-i gata testamentul cu vremea să se-înfrunte,
Iată şi-epitaful care mă încape:
"Aici el zace să vă fie aproape;
Acasă-i marinarul, acasă de pe ape,
Şi vânătorul acasă de pe munte. "

poezie clasică de Robert Louis Stevenson din Lăstăriş, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Şi mă voi duce căci aşa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le laşi să-ţi fie mângâierea.

De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ţi lumineze colţuri de odaie
Şi în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.

De ploaie m-am rugat încetişor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai uşor
Să cadă chiar şi-n nopţile senine.

Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ţi ducă dorul cât pot de departe
E pătimaş şi ştiu că nu-i uşor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.

[...] Citeşte tot

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul gândului

Iară scriu şi-aud afară Întunericul de smoală Şi salcâmul ud oftând, Cu frunzele delirând.
Plouă-n noaptea toamnei gri, Udă frunze zeci de mii Şi-n sicriele de fier, Aşez gânduri de rebel.
Mai curg rimele pe foaie Una, trei, zece, şiroaie, Iar prin ochii reci deîndat' Plânge cerul frământat.
Rătăcind prin amintiri Văd cum fostelor iubiri, Nu le pasă de-al meu vers, Eu alerg prin Univers.
Şi rămân în ploi şi vis Doar cu masa mea de scris, Mâzgălind pe-un pergament, Al gândului testament.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, poet divin

Eminescu, poet divin.
Eu azi în faţa lui mă închin,
Căci versul lui sublim
Mi-a schimbat al meu destin.

Scriu acum acest vers frumos
Şi sper ca lumii să-i fie de folos.
Cum a sperat şi el o dată,
Ca poezia lui să nu fie uitată!

Eminescu, poet cu suflet mare.
A scris poezia ca pe o rugăciune
Şi ne-a lăsat-o ca testament la fiecare,
Ca să-o răspândim în lume.

Şi când vedem că luceafărul răsare
În noaptea întunecoasă să nu uităm,
Că Eminescu avut o soartă de zei aleasă,
Ca să scrie o poezie atât de divină şi frumoasă!

poezie de Vladimir Potlog (10 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte la New York

Oraşu-i cuptins de neurastenie,
n-are odihnă, nici somn.
Cerşetorii-s stăpâni peste noapte,
cum peste zi poliţiştii ar fi;
şi nu sunt ceruri zgârîiate de turnuri,
nici lunatici să meargă pe-o umbră,
în ideea că s-ar balansa pe o sârmă,
care ar putea traversa această
fără de seamăn Metropolă.
Trec maşini cu sirenele-n ţipăt, suprapuse
tramvaie mai trec; şi mai trec legiuni
de naţiuni, care mai de care mai grăbite,
fie că ziua-i în amiaza mare,
fie că-i chiar toiul nopţii.
Subterane metrouri scârţâind în staţii,
până la ruperea nervilor,
oameni fără nici o identitate,(aparent)
vagabonzi şi drogaţi, ţin de urât
mai târziului nopţii şi tîrfelor
şi din când în când, parcă prea des,

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţelepciunea celui condamnat să moară

Am înţelepciunea celui condamnat să moară,
nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
mi-am scris testamentul în propriul sânge:
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă" ;
eu dorm săgetat şi încoronat de ziua de mâine...
Am visat că inima pământului e mai mare
decât harta acestuia,
mai clară decât oglinzile lui
şi decât spânzurătoarea mea.
Mă pierdusem într-un nor alb care m-a ridicat în slavă
de parcă-aş fi fost o pasăre
şi vântul însuşi aripile mele.
În zori, chemarea paznicului de noapte
m-a trezit din visul meu, din limba mea:
Vei mai trăi o moarte,
prin urmare revizuieşte-ţi testamentul,
ora execuţiei a fost iarăşi amânată.
Am întrebat: Până când?
Mi-a răspuns: Aşteaptă până vei muri un pic mai mult.
Am spus: nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,

[...] Citeşte tot

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călimara

Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint
Cu două guri întunecate, ca două porţi de labirint,
Prin care gândurile mele s-or afunda neştiutoare
Şi-adesea n-or găsi ieşire din bezna umedă, la soare.
Cu două guri ca de fântână, din care ultimul meu vis,
Scafandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis,
Va încerca, zadarnic poate, s-adune înşirată-n salbe
Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopţi albe.
În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cădea cândva, inerte, pe câmpul alb al unei pagini,
Închipuiri neplăsmuite şi gânduri negândite încă
Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adâncă,
Cuvinte şterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte,
O ploaie miniaturală de-accente, virgule şi puncte -
Şi-acele negre arabescuri pe care-o vagă fantezie
Sau numai mâna mea distrată le zugrăveşte pe hârtie.
În ea, tăcute şi smerite stau viitoarele regrete,
Alături de bilanţul zilei şi de adresa unei fete;
Scrisoarea de condoleanţe pe care, poate, o voi scrie
Unui amic în doliu după vreo rudă care-i încă vie;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei

... când ai plecat mijea de zori
şi orizontul sângeriu la răsărit
împrăştia rafale de fiori
peste pământ de noapte ostenit

eu am ieşit afară pe furiş
şi văd că tata plânge lângă prag
zgârcit şi ţărăneşte şi pieziş
şi sprijinit pe-o coajă de toiag

s-a prăbuşit tot cerul peste tot
şi cerul meu intern s-a prăbuşit
şi tu acolo, undeva, pe eşafod
te mai luptai în gândul meu cu: "N-ai murit"

şi brusc am încetat să te mai simt
şi brusc m-am resemnat cu: "Nu mai eşti"
la fel de brusc în spaţiu şi în timp
s-a stins un Soare mic şi omenesc

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (3 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

TESTAMENTUL POETULUI

Am fost un credincios şi sunt, dar în păcat,
Mereu am vrut cu tine să intru şi-am intrat;
Eşti unica din lume ce mi-ai permis, să fiu
Profetul care-şi strigă iubirile-n pustiu.

Când fluture am fost, din seară până-n zori,
Să gust din floare-n floare ai dragostei fiori,
Tu, înţelegătoare, în cântec m-ai iertat,
Ştiind că pentru tine am sufletul curat.

Când nopţile cu smoală voiau să îmi înece
Lumini în care-am vrut să-mbrac vreo stea mai rece,
Tu, doar cu vrăji făcute din vorbele-ţi rimate
Pe Cer aduceai Luna şi mii de nestemate.

De-aceea eu, iubito, cât încă-s pe pământ,
Îţi las prin Testament acum ce am mai sfânt:
Credinţa în Cuvântul ce-a fost şi o să fie,
Iar tu să mă îngropi în tine... Poezie!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul iubirii

Cum treci tu prin mine
numai primăvara trece prin muguri,
mirosind a îngeri tăvăliţi prin iarbă.

Ştiu, mâinile care îmi încheie trupul
sunt aceleaşi care le-au dat zeilor să bea din palmele lor,
cu pete de lună pe ele...
Ştiu, cel mai frumos m-au scris ele!

Ah, buzele mele te-au cules măr roşu,
îmi tremură fiinţa,
noaptea şi ziua sunt una,
şi noi, tot mai flămânzi de noi,
ne naştem unul din celălalt-
două aripi de ape trecând în testamentul iubirii
numele nostru.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pas de zbor

lumină beau, străjer în ape sure
şi adâncit în doruri colosale
amurgul nedormit cărând pe sale
ca-n noaptea umbrei de-arbore-n pădure.

ebrietatea frumuseţii tale
în respirarea păsărilor pure
îmi alerga prin sânge, să-mi procure
pe drumul meu parfum de soartă moale.

femeie-n gânduri ce-mi încărunţeşti,
prin lume-mi eşti destin şi testament,
al zămislirii dulce element
şi piatră de înmormântare-mi eşti.

genuni deasupra leneş se deschid,
păşim în cer tiptil şi-n zbor lichid.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Kalu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi o să mori

deasupra unui câmp de flori
tu o să mori
şi voi lăsa ca testament
buchetul anemonei de ciment
apoi să-mi pui la căpătâi
lumina nopţii nimănui

acum sunt între rai şi iad
pe nicio frunză nu mai cad
doi ochi închişi în nufăr
şi nufărul cu grijă pus în cufăr

tu dacă vrei
la nunta mea
să demontezi stea după stea
şi să mă pui în locul lor

când luna urcă, eu cobor
în palma ta cu gust de ieri

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-a schimbat şi vremea
Te-ai schimbat şi tu
O scrisoare-n ceruri
Îţi trimit acu'

Mi-a inghetat cuvantul
Ai inghetat si tu,
Stiu ca Dumnezeu
Nu iti spune, nu!

Lui ii dau de veste
La capat de Amín
Povestea mai este
Cand iubesti deplin

Te astept la noapte
Ora s-o schimbam,
Si de Florii
Sa ne imbratisam

[...] Citeşte tot

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere fără de moarte

Aşa cum eşti, te verşi în mine
şi devenim un cerc de jar
ce trece pe sub aripa de ape,
scrijelind un nume în calendar.

În toată izbăvirea noastră
sângele ni s-a făcut inele,
pulsând a taină în poala nopţii,
ce scrie un testament de stele.

Şi ochii care-s plini de vise
vor leagăn din lumină caldă,
să facă lacrimile fluturi-
pecete pusă pe-o baladă.

Tu şi eu, carte despre care se va spune
că timpul nu a trecut prin ea,
fiind litere fără de moarte:
la Dumnezeu în palme vor cădea...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament (CIV)

Într-o oală din lut ars
Zac sarmalele-nfăşate
În scutece, sufocate
Aşteptând cuminţi vinars.

Pe o masă grea, din lut
Mămăliga aurită
În ştergar împăturită
Integrează-n absolut...

Un scaun masiv, din lut
Ţine om din lut în braţe
Şi două pahare, soaţe
Cu vinars s-au tot umplut...

O femeie din lut bun
Frământă din lut, o pâine
Să avem ce pune mâine
Pe masa din lut străbun.

[...] Citeşte tot

poezie de Petrică Conceatu (17 octombrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul unui poet

Eu, în suflet, sunt poet.
Şi ades mi-am zis încet:
"Va veni o zi précis,
Când m-oi apuca de scris".

Viaţa mea a început
De la plugul cunoscut,
Am muncit al meu ogor,
În mireasmă de mohor.

M-am trezit în sărăcie,
Am trecut prin agonie
Şi muncit-am zi şi noapte,
Ca s-agonisesc de toate.

Să am pe pământ o casă,
Cu copii frumoşi la masă,
Să mai sap şi o fântână,
După datina străbună.

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gorgos din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii de Buna Bestire

Vremea revarsă căldură
Peste ninsorile de flori,
Şi-mpodobeşte natură
Cu petale-n mii de culori.

La nuntă de primăvară,
În sărbătoare creştină,
Cântă cucul prima oară,
Anunţând veste divină.

O taină, limba dezleagă
Păsărilor cântătoare,
Şi mit străvechi se încheagă
În legendă grăitoare.

În această sărbătoare,
Sacru şi mistic se-mbină,
Ca prin vremea trecătoare,
Mituri străvechi să revină.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti" / 2008 (25 martie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isa Nutter

Doctorul Meyers a spus că am satiriázis,
Iar doctorul Hill că mai degrabă-ar fi leucemie –
Însă eu ştiu de ce-am ajuns aici:
Aveam şaizeci de ani, dar eram zdravăn ca un bărbat
În putere, de treizeci şi cinci sau patruzeci de ani.
Şi n-a fost din cauză că scriam o scrisoare pe zi,
Nici pentru că mă culcam, şapte zile pe săptămână, noaptea târziu,
Şi n-a fost din cauza stresului de-a mă gândi mereu la Minnie.
Şi n-a fost nici teama sau vreo gelozie înspăimântătoare,
Sau încercările necontenite de a pătrunde
În mintea ei fermecătoare, sau simpatia
Pentru viaţa nenorocită pe care a dus-o
Cu soţul de-al doilea –

Nimic din toate acestea nu m-au pus la pământ –
Ci numai vociferările fiicelor şi ameninţările fiilor,
Rânjetele şi blestemele tuturor rudelor mele,
Iar asta până în ziua în care ne-am dus pe furiş la Peoria
Şi m-am căsătorit cu Minnie, împotriva voinţei lor –
Acum, de ce vă mai miraţi că testamentul meu a fost făcut

[...] Citeşte tot

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!