obrăznicie şi religie

Domnul îi iubeşte pe credincioşi, pe altruişti, pe stăruitori. Şi nu mai puţin pe curajoşi, pe cuviincioşi, pe inteligenţi. Frica, obrăznicia şi prostia nu-s plăcute lui Hristos.

Nicolae Steinhardt în Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credinţă (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un elev obraznic: Părinte, auzi ce spune domnul profesor de geografie: zice că pământul e rotund.
Părintele (supărat): O fi şi rotund, cum a vrut Dumnezeu să-l facă.
Elevul: Şi zice că e turtit la poli. De ce-o fi turtit, părinte?
Părintele (plictisit): Ia, pentru păcatele noastre!

replici celebre din Şcoala română, scenariu de Ion Luca Caragiale
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obrăznicia unui bărbat nu poate fi domolită decât de biciul lui Dumnezeu.

aforism de Betty Marcovici (4 iulie 2012)
Adăugat de Betty Marcovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obrăznicia nu poate fi domolită, dacă este păcat, decât pe lumea cealaltă. Obrăznicia dacă ar fi virtute, ar fi provăduită [...] | Citeşte tot comentariul

Cum poţi fi filozof? Cum să ai neobrăzarea să încerci să descurci probleme ca timpul, frumuseţea, Dumnezeu şi toate celelalte? Spiritul se umflă-n pene şi ţopăie cu neruşinare. Metafizică, poezie - impertinenţe de păduche.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păţania unui călugăr

Cu sâni obraznici, o "trăsnită"
L-a dus pe dânsul în ispită,
Căci dup-un post neîntrerupt,
Prea lăcomit... mâncă "de frupt".

epigramă de Mihai Haivas (2023)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând ea tot înainte, a ajuns apoi şi ea la Sfânta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... şi când a venit Sfânta Duminică de la biserică, şi-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatică şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ia ziua bună şi binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte; şi mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce homo

Eu sunt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frământări de clape -
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În patul meu

Ah, cât de frumoasă eşti
Seara când mi-adormi pe pernă,
Când în somn parcă-mi zâmbeşti
Cu o dragoste eternă!

În cascadă vălurită
Părul tău îmi umple patul,
Blânda, draga mea iubită
Cu păr negru ca păcatul!

Din făptura ta gingaşă
Un oftat ţi se prelinge,
Iar un sân, pe sub cămaşă,
Mai obraznic, se împinge!

Palma mea, acum căuş,
Mai c-ar vrea ca să alinte
Sânul mic şi jucăuş,
Dar mai bine stă cuminte.

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (28 august 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fi!

Nu fi mândru!

Nu fi trist!

Nu fi prost!

Nu fi lacom!

Nu fi invidios!

Nu fi laş!

Nu fi viclean!

Nu fi făţarnic!

Nu fi avar!

Nu fi răzbunător! -

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Nu fi!
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Sălbatic m-a cuprins un dor
De ţărmul mărilor din nor
S-alerg spre acolo-n zbor întins
Să văd azurul oare-i nins?

Obraznic dor îmi tot dă ghes
S-alerg, haihui, prin Univers
Să umblu-n preajma stelelor –
Să simt de-i caldă raza lor.

Scârbavnic m-a cuprins dor mut
De-adâncul mărilor din lut
Să scap de-o întrebare grea:
Mai e, pe acolo, careva?

Dorit mereu, mereu tot mi-s
De ţărmul mărilor din vis
Să dormitez, fără vreun dor,
În murmur dulce – odihnitor.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Motto
Sunt multe religii bazate pe idei omeneşti.
(Ei declară public că îl cunosc pe Dumnezeu, dar îl reneagă prin lucrările lor. - Tit 1,16)
Însă religia adevărată, bazată pe Cuvânt este una singură, Biblia vie.
Iar despre Cale, Iisus a spus:
Puţini sunt cei ce o găsesc - Matei 7,14.

cu calculul probabilităţilor - sfidând culmea logicii -
viaţa este cel mai frumos vis înaintea minţii
înaintea inimii mijloc de a ieşi din memoria cărnii
o urgenţă pentru noaptea aceasta
.
gustul cenuşii se strânge peste materia cenuşie.
dar, uneori simt lumina vie, deşi reflectările ei
nu adeveresc întotdeauna. ştii,
senzaţiile, câteodată, nu înseamnă nimic.
la soare şi tinichelele strălucesc.
iar diamantul e prea obraznic.
.
înfrigurarea descoperirii?

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Paţiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În marea trecere

Tot ce ni se-ntâmplā nu-i întâmplātor
Şi tot ce trāieşte se sfârşeşte lent,
Ce-i domol devine, pururea, strident,
Ştim ce ştim - violul nu-i dulce amor!

Doru-i totdeauna vajnic cālātor,
Dumnezeu din sânge e plurivalent,
Tot ce ni se-ntâmplā nu-i întâmplātor,
Diavolu-i obraznic, crud şi insolent...

Cel vânat devine, cândva, vânātor,
Cei ce plâng, adesea, râd echivalent,
Doamne, ce existā e inexistent,
Timpul vieţii noastre e necruţuātor...

Tot ce ni se-ntâmplā nu-i întâmplātor!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Comnena

În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena îşi deplânge soarta de văduvă.

Sufletul ei e ameţitt. "Şi râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viaţa ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă şi până la sfâşierea sufletului."

Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambiţioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufaşă a avut doar o dorinţă pătimaşă
(deşi ea nu va recunoaşte asta) pe care n-a reuşit,
în ciuda tuturor dexterităţilor ei, să şi-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăţia i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.

* Alexiada – valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 – 1153, una din personalităţile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

Se spune că pe vremi, demult de tot, uitate,
Când şcoli nu existau, nici google, mai ales,
Iar plebea de agrari era-n majoritate,
Ceva se întampla cu greu de înţeles:

De câte ori era gâlceavă între inşi,
Ăl mai inteligent, ţăran, cioban la oi,
Pân' ce se ajungea la gulere de-aprinşi,
Ceda,-n mod evident, făcând pasul napoi,

Şi-apoi, el îşi vedea, savanţii spun, nu eu,
De drumul hărăzit, cu jenă şi respect
Şi pentru el, ca om, şi pentru Dumnezeu...
De-a dreptul anormal oricărui intelect,

Văzând iluştrii azi, toţi intelectuali,
De câte ori apar discuţii pentr-un fleac,
Cum sar la beregăţi, chiar de nu sunt rivali,
Făr‘ a găsi, de fel, conflictului un leac,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii, şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă; aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ. Ea îl apucă şi-l sărută şi cu o căutătură obraznică îi zise: "Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduinţele mele; pentru aceasta am ieşit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi iată că te-am găsit. Cu scoarţe am gătit patul meu, cu aşternuturi de în din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţă, să ne cufundăm în desfătări de dragoste, că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi se va întoarce acasă la lună plină!" Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; el începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană, până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:6-27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Preston Burke: Îţi dau 30 de secunde să îmi spui tot ce ai pe suflet... începând de acum.
Dr. Miranda Bailey: Eşti un impertinent. Arogant. Autoritar şi insistent. De asemenea, te crezi Dumnezeu pe pământ, şi nu îţi pasă de nimeni altcineva decât de tine.
Dr. Preston Burke: Dar eu...
Dr. Miranda Bailey: Dar tu ce? Mai am încă 22 de secunde. Nu am terminat.

replici din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Raluca Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea ne-a mai furat un poet: Nicu Gavrilovici... Drum lin spre stele!

Moartea intră prin pereţi şi sugrumă dimineţi cu blestemul nepereche
Rătăcit printre dorinţi, de pe frunţile de sfinţi, în scriptura cea mai veche,
Unde scrie că murim mai uşor decât gândim, de la prima-nfăţişare.
Şi atunci mă-ntreb de ce mai învăţ un ‘'a, b, c'', dacă viaţa-i moarte-n floare?

Azi mă doare-un răsărit, care nu s-a mai ivit şi a adormit cuminte
În poeme de-nnoptat, pe un aşternut curat din silabe şi cuvinte.
Bate-un clopot, plânge-n cer, ca un ultim prizonier muza pe un vers sihastru,
Stele cad, ca un nomad caut drumul înspre iad, căci e raiul prea albastru...

Moartea umblă printre noi în strai galben de şiboi, mirosind a primăvară,
Intră-n orişice ungher, cu lacrima la rever şi nu poţi s-o dai afară...
Îşi bea ceaiul cu nesaţ sau cafeaua pân' la zaţ, te priveşte indecentă,
Şi zâmbeşte insolent, alegându-şi alt client... beţie evanescentă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inamicii

calcă suveran peste sufletul lui făcut trup
furtunoasă parfumată în alai de magnolii
codobature insolente îi ţin hangul

el moare!

îi incizează centrul masculinătăţii

aruncă peste inima ei nişte chestii
declamându-şi hiperafectivitatea... neputinţa de-a continua viu

ea trânteşte geam opac în faţa verdelui de la iris

el merge orb mai multe secole:
cerşetor. interpret ambulant. vânzător de vată-pe-băţ şi iluzii cu nemiluita

intempestiv
o vede pe ea
cum pune culoare
cum Îl ajută pe Dumnezeu în ziua a 7-a

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc!

Urăsc pe cei care urăsc ce nu-nţeleg,
Urăsc pe toţi acei care-şi aleg
Să vadă doar ce vor şi cum le este bine,
Care privesc pripit şi cred că văd în mine.

Urăsc pe cei care vorbesc doar să se-audă
Care nu gândesc şi mintea le e surdă...
Urăsc prejudecata furibundă
Şi întocmită fără-a iubirii undă.

Urăsc pe acei care se ceartă
Şi pentru toate dând vina tot pe soartă...
Urăsc pe toţi acei crezându-se eterni,
Pledând pioşia, când nu ştiu a fi demni.

Urăsc să mă complac în fel de situaţii,
Ce le urăsc în sine, având joase vibraţii...
Urăsc să mă arăt ce nu pot fi
Şi să înşel că ştiu ce nu aş şti.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu-ţi pun frâu şi nici zăbală...

Te-ntreb aşa, aiurea, retoric şi banal, de ai putea, iubite, să te transformi în cal, ai galopa spre mine, muşcând din nori şi cer, sau ai rămâne-n ţarcul, unde eşti prizonier?
Ştiu, că nu-mi vei răspunde, bat câmpii-n lung şi-n lat... dar, de-ai intra vreodată la mine în palat, ştiu sigur, că ţi-aş pune, nu şa şi nici zăbală, ci doar năframă-albastră şi-n fân, în pielea goală mi te-aş iubi sălbatic, vernal şi imprudent, tu să-mi răspunzi obraznic şi-aproape indecent prin gesturi instinctive ţinute-o vreme-n frâu, pe muntele lui Venus, mai jos puţin de brâu...
Apoi, în zori de ziuă, te-aş adăpa cu nard, să-ţi vindec insomnia dorinţelor ce ard ca lava într-un pântec în care iad şi rai se calcă în picioare în tropote de cai...
Voi necheza spasmodic, dorindu-te mai mult cu-aceeaşi jinduire din vremuri de demult, când eve delicvente muşcau din mere coapte adulmecând adamii... în drum spre miazănoapte a răsărit o lume cu viaţa în atele... şi noi două iluzii călătorind spre stele...
Un univers mai moare, un altul explodează, doar caii mai aleargă şi iepele nechează...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!