ochi şi vişine

Poveste pentru doi

... am vrut să-nving singurătatea cedând în faţa chipului tău blând
şi de atunci admir pustietatea din ochii tăi ca soarele flămând

şi am mai vrut să gust din vişini coapte cu sucuri sângerii de buze moi
dar m-am trezit şi singur şi în noapte şi cu oribili ani-lumina între noi

şi s-a sfârşit balada din poveste lovind mereu în trai de zi la zi
cu degetele fine şi celeste ce dur sugrumă când nu pot lovi

şi sa sfârşit imajinata lume, au înghiţit-o hăurile goi
şi pot s-arunc în ele orice nume- povestea mea oricum e pentru doi...

poezie de Iurie Osoianu (4 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprilie

Baloane mari de spumă albă prin grădini
(Şi zarzărul, şi vişinul, şi perii)
Stau gata să se-nalţe din tulpini
Spre cerul primăverii...
Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Şi cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.
Pe strada mare,
Ies flori înalte la plimbare
În rochii de sezon, uşoare,
Cu toate că-i o vreme aşa de schimbătoare.
Ah, fetele – şi mai ales cucoanele
Când vine primăvara
Sunt dulci şi colorate ca bomboanele!
Pe cea care-a trecut o cheamă Clara,
Fiindcă are
Ochi albaştri tare,
Şi gura ei cu rouge ca de coral
Surâde vertical...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior

Poate-am visat ceva rău şi-am uitat,
Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede sună,
Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună
Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă
Mi-au picurat o otravă de gheaţă,
Ori poate e dimineaţă.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh străveziu de poveşti,
Care-ai pătruns şi îmi macini mereu
Trupul şi sufletul meu?

Privesc în oglindă – acelaşi mi-i chipul
Şi buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.

Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,
Sufletu-şi pâlpâie albe chemări,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară la cincizeci de ani

Primăvara asta mă găseşte iară,
Cu privirea-n flori culegând parfum,
Sufletul umplându-mi a cincizecea oară
De splendoarea vieţii presărată-n drum.

Primăvara asta mă îmbrăţişează,
Tot cu braţe pline de înduioşare.
Îmi pătrunde-n suflet a iubirii rază
Şi mă tot dezmiardă, dulce legănare.

Primăvara asta, daruri iar îmi face,
Cercei de cireşe, inimi de căpşuni.
Vişina amară, în palme mi-o coace
Doar învăluind-o cu ochii ei buni.

Din verdeaţa clipei îmi croieşte iară
Rochie aleasă pentru balul ei.
Păpădii în poale razele-mi brodară.
Primăvara asta poţi să-mi ceri ce vrei!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aşteptam, iubito...

Am bătut încet la poarta păcatului
Proprietarul m-a privit zâmbind
Trecându-şi lin degetele
Peste harpa sufletului meu
Speriat şi îngheţat de uitare
Te aşteptam!
Ştiam ca trebuie să apari AZI
Te-am aşteptat şi ieri
Şi azi şi mâine te-aş fi aşteptat
Dar Azi simţem că tu vei fi aici
Iar eu voi cădea trăznit în braţele tale...
Dacă m-ai privi în adâncul ochilor
Ai vedea în ei fluturii mei de rubin
Ce te-ar zăpăcii atat de tare
Încât ai uita că eşti la poarta păcatului
Te aşteptam!
În braţele mele păcatul va fi dulce
Te vei desface ca o floare de vişin
Şi vei lăsa ca fluturii mei
Să-ţi guste seva buzelor tremurânde

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Danu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Damme-Jeanne...

Te-am ales după sprânceană,
Cu mine nu eşti rea
O, Dulcineea mea,
O, dulce damigeană!

Te-am ales să-mi fi ca soaţă
Căci din toate nu eşti hoaţă,
Să mă-nşeli tu n-ai cum dară
Te golesc, te umplu iară,
Tu mă-mbii din ochiul gurii
Să-ţi simt fructele pădurii,
Eu te iau frumos de toartă
Şi-mi deschid a vieţii poartă....

Bună eşti de pus la rană,
Cu mine nu eşti rea
O, Dulcineea mea,
Nu-nchid fără tine-o geană!

Dragă Jană, Sânziană,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 septembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi spectator

în joia asta mare te regăseşti
în nepoatele tale. cu ele,
sub ninsori de petale din vişinul înflorit,
îmi pari că te lepezi de tine, de timp...

ce poate fi, mă întreb, în revărsarea tumultoasă
de verde, viaţă izvorând din pământ,
mai frumos decât, pe portativul vieţii,
în săptămâna de patimi să fiţi împreună un cânt?

cu ochi de miel neştiutor de cuţit
te privesc nepoatele tale.
vântul adie şi-mi pare că tu
în pupăceală cu ele redevii un copil
suflet livadă-nflorită...

mai târziu faci ochii mari când te chem:
vino aproape de mine April
să ciocnim paharul cu sângele celui
ce mâine va fi răstignit.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Postolache-Doljeşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbore cu vrăbii

Greu de tot se face lumină,
E tot mai târziu în această viaţă.
Peticele de zăpadă din grădină
Închipuie schimbarea mea la faţă.

Greu s-a născut dimineaţa-ntunecată.
Vişinul de la fereastră-i gol de vrăbii.
Peticele de pământ de altădată
Încă iţesc muchii verzi, ascuţite ca săbii.

În patul de răcoare din camera de dincolo
Ea încă doarme, cu faţa spre fereastra de est,
Zgribulită sub pătură ca o vrabie pe creangă,
Pasere fără aripi învăluită în aer cu gust de incest.

Nu-i vremea încă să mă bucur,
Iarna nu şi-a muiat grumazul,
Alte zăpezi vor pune-n streşini ciucur,
Alte îngheţuri vor înghiţi pârleazul

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Radu Văcărescu din Gnoze (2004)
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţele privesc

prin vise smintite însemnate
cu rujul de culoarea vişinei
putrede de atâtea săruturi
ţinând ochii deschişi cu graţia
unei femei care-şi acceptă
frumuseţea cu nostalgie

de atâta dorinţă zboară somnul
se luptă în patul meu cu noaptea
foşnindu-mi pleoapele grele
de întunericul ploios lăsat la geam

o dorinţă se trezeşte-n mine
sărut femeia străbătută de fiori
îmbrăţişarea noastră e fâlfâit
de aripi de cocor fugit peste câmpuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana de Bucovina

bunica mea a fost o amforă ferită ochilor lumii de către un stăpân gelos,
vinul băut din ea avea gustul amărui al strugurilor descântaţi cu roua de Bucovina.
pe degete purta inele de iarbă scânteind a tinereţe veşnică
iar cuvintele ei sărbătoreau o fericire promisă, aşteptată, neuitată.
dacă ar fi ştiut să scrie poate ar fi descris cum se adună negurile deasupra munţilor străbuni
sau cum se strang flacaii satului înainte de a pleca în cătănie.
dar în sătucul meu, femeile învătau să scrie abia la bătrâneţe,
literele lor erau şchioape, urâţite de aşteptare şi adeseori cu adevărat triste.

bunica mea nu a avut niciodată inel de aur sau brăţară de argint,
poate că pielea ei nu rezista la răceala acelor podoabe.
singura ei bucurie a fost aceea de a păzi lângă focul iubirii,
numele neamului meu.
anii s-au succedat ameţitor în Ţara de fagi.
pârâurile au secat iar râurile au devenit nestemate pe cer.
copiii sătucului au plecat în războaie,
mulţi nu s-au mai întors.
cu toate astea, preotul satului îi strigă pe toţi în fiecare duminică
ca un apel continuu la neuitare,
ca un apel continuu la conştiinţa colectivă.

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (24 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă albastră

N-am ajuns să cunosc iubirea.
Nici nu cred că există...
Ce eşti tu, poartă albastră?
Şi cât de ninse sunt tâmplele mele,
Acum e miezul nopţii
Sunt clipele ce ard,
Dar nu se mai ridică la lumină.
Rămân ancorate, într-un stindard,
Care-şi apleacă pânza.
Vei înţelege cum, peste ani lumina va pătrunde
Ca o singurătate dintr-un cireş înflorit
Nu vei vedea că ninge
Şi se ascund ochii tăi în ochii mei,
În umbra de oglindă
Şi atunci ca niciodată
Într-un poem te voi zidi,
Mă vei zidi, îmbrăcând-ţi trupul în flori de vişin.
Ca pentru totdeauna să ştii că te-am iubit.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nescris

eu nu ştiu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vişini.
sub lumina împrăştiată
am trecut prin veşmântul de frunze,
încălţând sandale cu amprente.

silaba din verighetă pâlpâia într-o ameţire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spaţiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot creşte în tăcere.

petalele pălesc în fineţea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meştereşte mereu câte o uşă,
iar bucăţi din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nudul culcat al lui Modigliani

ocrul cu reflexe portocalii
se logodea cu maroul crud al cafelei,
vişina putredă cu verdele tinereţii abia trezite,
pielea aurie a nudului se răsfăţa languroasă
plină de nurii înfloriţi ai virginităţii răspândite
pe aşternutul roşu de culoarea rubinului
şi pe verdele primăvăratic al pernei,
acolo îşi legănase dorurile nemărturisite
acum femeia îşi deschidea braţele de culoarea marmurei
parcă a rugă sau a chemare
într-o expresie a dăruirii totale
ochilor păgâni ai pictorului
căzut parcă într-o ataraxie
şi melancolie visătoare,
într-o linişte a sufletului.
doar ritmul tainic al liniei trupului
tânjea după expresia naturalistă
a nudului culcat în tonuri calde...
trăia, vezi bine, în culori, maestrul,
totdeauna între mărire şi decădere,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam asta

felul acela atemporal de a seconda ploile
amestecul de pământ-cu-dulceaţă
(preferata mea, de vişine!)
o vânătaie nevinovată într-un colţ auster de masă
na-na-naaaaa! se lasă caniculă!
efortul titanic de a-mi şterge vopseaua de pe unghii
ratarea serialului brazilian de la 6

oh!
cafeaua concepută cu caimac şi vanilie
buzele arse în aventurare eroică
(eroina ta! eroina ta! Eroina!)
şorţul căzut estetic pe un spătar
irezistibila prăjitură
cu dovleac şi cu zmeură
atunci când am ştiut exact
cum se începe o carte
nu şi cum se termină

fuga mea prin sufragerie

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Gârbovită de povara
Anilor ce te apasă
Traversezi cu greu cămara
Şi trudită ieşi din casă.

Cu mişcări grăbite, scurte
Îţi freci ochii la lumină
Apoi o porneşti prin curte
Cu paşi mici, către grădină.

Toate florile te-aşteaptă
Să te plimbi pe lângă ele,
Irişi cu tulpina dreaptă,
Gura-leului, pansele...

Lângă poartă, teiul mare
Umbra-şi lasă peste tine
Şi a lui sfântă răcoare
Se revarsă-n valuri line.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (19 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delete

la intervale neiertătoare
tăcerea devenea insuportabilă
atunci încercau din răsputeri
să-şi amintească
dar nu... nu exista memorie!
orice experienţă se închidea probabil
în spaţiul şi momentul ACELA

jivine de-o zi mult prea fragile
să descopere iubiri să gestioneze drame înaintau
mai mult returnau unor halate invizibile
cu formă de oameni
cv-uri compuse din acum şi aici

fiecare dimineaţă le punea la dispoziţie
chipul necunoscutului căruia cu spaimă şi nepricepre
se apucau instinctiv să-i dezlege uitătura să-i străbată drumurile
ajunse la finish cu mult înainte de a începe

se năşteau ei... se năşteau alţii?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kilometrul nimănui

Abia când te simţi integrat,
maniera asta de socializare cu natura
capătă aspectul precis al unei forme fixe
de viaţă. De la piatră am pornit, la piatră
ajungem, la comunismul portocaliu, macru,
desangvinat, la populaţii care ne-au părăsit
de comun acord, pentru a ne lăsa ispitiţi
de senzaţia că singurătatea e ca durerea
unui cal fără coaste, ce-şi vomează biciul,
sau bastonul de vişin, supte de trup.

Stăpâneam o mansardă, un unic refugiu,
mai aproape de stradă decât de cer.
De regulă, primeam în vizită doi sfinţi, întotdeauna
aceiaşi, unul măcelar şi altul preot, la fel de bine
crescuţi, la fel de mucaliţi. Le convenea frecvenţa
câmpului, rezona bine în răşina miruită a bârnelor.
Vorbeam puţin, beam vin şi ascultam în urechile altora,
uscate, încreţite ca nişte scoici, tot vuietul lumii.
Aprindeam apoi focul în încăperea fără pereţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi poţi trece prin mine

desculţă
eşti atât de caldă
şi plină de muguri
iar eu
sunt
transparent
ca o meduză
ce-şi trage
clopotul
printr-o călimară
cu cerneală albastră
păşeşte cu pasul inimii
peste palmele-mi ude
nu te sfiii
sunt doar rampa de lansare
a pescăruşilor argintii
care-ţi întind
cearşaful pătat
de curcubeul ochilor tăi
peste trupurile flâmânde

[...] Citeşte tot

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vorbire pe messenger dintr-o parcare din liverpool

fusese o noapte neobişnuită david linch începând să facă rânduială printre coşmarurile de-nceput de toamnă bb împlinise vârsta bunicii mele sharon stone deghizată-n instinctul de fiară încă psiholoagă din beverly hills meg ryan prea tânără ideal intangibil muslim si totusi foarte aproape de piatra kaaba superbia trupului înainte de a muri fără să anunţe dialogul desculţ al lui feodor mihailovici dostoievski cu zosima ciorba aruncată pe fereastră înainte de a scrie demonii
în memoria toamnei foarte lungă a ţarului care l-a condamnat la moarte
cu nopţi siberiene şi volgi învolburate
se ascunseseră săteni devotaţi pulberii cosmice
rând pe rând oraşele dispăruseră până la jumătatea inimii prin vene de primitiv
urcând pieptiş l-am revăzut o clipă l-am revăzut pe
cel mai bun tată
desemnat de mine de dinainte de mine
jucând baseball cu cei douăzeci de copii semănându-i leit
a mea e luna atârnând de cerul plumburiu din poemul suprarealist
david linch designer de amenajări ale unui fel de interioare umane
mărturiseşte pe covorul roşu
prea târziu pentru mine prea devreme pentru el
foarte ferm afirmând interiorul oricărui coşmar
e chestie de dulce gust de geamăna clipă
gemele gemene gemând în gene
truc masochist însuşit la despărţirea de bb &de mine
de tot ceea ce cred eu că aveam mai bun în mine nestinse lumine
pulverizând bruma de stele căzând peste vişinul în care dumnezeu a făcut duş
zei inspăimântaţi migrând din regn în regn

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!