păstrăvi şi timp

Poetului Stephane Roll/Prietenului Gheorghe Dinu

Pentru că, iată, este Anul Nou,
vreau să primeşti din parte-mi un cadou.
Am pus într-însul câteva vitrine
cu jucării ciudate dar benine:
un ou, un termofor de vinilin,
o muscă zăpăcită, un vecin,
un metru din cămaşa Mării Negre,
ceva din ritmul ploilor alegre,
o lişiţă, un loden, un borcan
cu marmeladă de acum un an,
o banderolă magică, un pudel
pitic şi învelit în foi de ştrudel,
o stea de ciclamen, un ac de os
înfipt într-un gâtlej de albatros,
patru viori de miere, o felie
din crupa lunii, un cusur, o mie
de rime, un sifon, un alpenştoc,
un păstrăv ambigen din Orenoc,
câteva teste, douăzcei de sticle
cu eticheta "era lui Pericle",

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian din volumul Jocuri de vacanţă (1983)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Mi-am aşezat genunchii
lângă pietrele râului
laolaltă cu luna, cu păstrăvii.
Fiecare cu mersul său
în cămaşă albă de nuntă
ne-mpiedecam în oglinzile timpului.

Mă sorbea Neuitarea, alintul, căderea.

Tu nici nu ştiai
că mergând pe stradă
el îmi povestea un vis.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de uşor

Cât de uşor captăm, pierdem iubirea,
Un păstrăv argintiu, strălucitor,
Veni, zbură la vale, ah, menirea,
De a fi rob sau zeu nemuritor.
"Fii Domnului statură luminoasă,
Cu gândul sprinten, fulger viitor,
Să-ţi fie braţul, spadă bătăioasă
şi ochiul, disc lunar, lunecător".
Dar eu mă ţin de vorba noastră veche,
Sfânt dedublat, iubit şi nepereche.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna la Potoci

Deodată vine toamna la Potoci
şi ne găseşte pregătiţi de vară
şi spic avem în păr şi soare-n voci
şi-brăcămintea ni-i aşa uşoară.

Din munţi se prăbuşeşte-ntâiul frig,
pădurea-nvaţă iar să se încline,
prin trăsnete ultime te strig
şi numai păstrăvul se simte bine.

Se duc la vale bulgări de noroi
Şi Tiruri pe şosele derapează,
ultima zi de vară plânge-n noi,
am ochii arşi de dorul de amiază.

Şi lacul verde cum s-a tulburat!
Tot răul de pământ îi cade-n unde
şi-un nor de griji plutind din sat în sat,
în zbuciumul perdelelor pătrunde.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astenie de vară

Eu aş putea să scap cu fuga-n munte,
Măcar un timp, atât cât să rezist
Potopului de foc ce-l simt pe frunte,
Ca răcorit să-ncerc să mai exist.

M-aş ţine după pietrele ce suie
Înfierbântate-acelaş drum bizar,
Să ne-aşezăm sub unda albăstruie
Acolo unde păstrăvii mai sar.

Rămâne jar, rămâne scrum în urmă,
Şi tu rămâi, răpusă de pârjol.
Te-aş fi legat sub nişte oi de turmă,
Ca să te scap solarului viol,

Dar soarta ta s-a depărtat de mine,
Sau eu nu m-am ţinut prea strâns de ea.
O să cobor, iubita mea, la tine,
O să cobor atunci când s-o putea...

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâinile astea

am pictat cerul albastru
după aceea am tras
o rază de lumină
cu lanterna în mână
luna e captivă într-un geam
unde oftează o iubită
după un iubit sau cam aşa ceva
stelele le-am gratinat puţin
să fie mai crocante
în mâinile astea două
am ţinut păstrăvii şi clenii
care evadau din moldova
se agăţau de crinii fără spini
fluturii aveau trup de căprioară
pun mâna pe cuvânt
îl întind cât să fac o poezie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi oameni în acelaşi interval de timp

Cu lejeră dexteritate, în Culag Bar un lăutar
Cântă melodii vioaie, ritmate, la vioară.
De unde ştiu asta? Eu sunt în Edinburgh.

Pe debarcader, turiştilor arşi de soare
Le-atârnă burţile peste nişte şorturi improbabile.
De unde ştiu asta? Eu sunt în Edinburgh.

Un bărbat agaţă pe lacul Veyatie
Un păstrăv la undiţă. Peştele se zbate-n cârlig.
Iar eu sunt în Edinburgh.

Sau aşa pretind. E-atât de uşor să fii
Doi oameni în acelaşi interval de timp.

Unul zâmbeşte şi bea cafea
În Leamington Terrace, Edinburgh.

Celălalt taie-un pachet de-amintiri
Şi trage as după as după as.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se simţea ca la casting în faţa unui regizor hollywoodian din anii '40. Spera, totuşi, ca parfumul cu note de piper roz şi frankincense să nu-l hipnotizeze, deşi îi lipsea vestitul pendul. Îl privi în ochi şi îi spuse plină de încredere: "Tu, om bun şi generos, care iei mediocrii prea în serios, să ştii că impertinenţa, neruşinarea unora poate fi mai surprinzătoare decât artificiile în nopţi de sărbătoare. Le poţi da bani, dacă eşti spectaculos de bogat, chiar saci şi valize blindate de bani, îi poţi ajuta în situaţii limită, iar cu trecerea timpului ei să considere actele tale de bunătate absolut normale şi banale... pentru că li se cuvine, întrucât sunt cineva. Fără persoane ca tine în viaţa lor, categoric nu! Te mai pomeneşti că vor să vândă castraveţi grădinarului, somon şi păstrăv pescarilor, amandine cofetarilor, dând lecţii de moralitate pe un ton acru de superioritate. Pe de altă parte, dragostea necondiţionată poate fi interpretată scandalos de eronat ca obsesie, iar omul preaiubitor - un căţeluş silitor, sâcâitor, după atenţie lătrător... În Biblie există avertismentul de a nu arunca mărgăritare porcilor. Ia-ţi-le înapoi!".

Michelle Rosenberg în Povestea Divei cu ochi de ciocolată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cântece ale eschimosului

I Evadând din eternitate

Omul a venit alergând fără chip pe suprafaţa pământului
Fără ochi şi fără gură el alearga cu faţa spână

Ştia că păşeşte pe piatra morţii
Ştia că el era o stafie e tot ce ştie.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un melc
pe care fulgerul l-a trăsnit
A fumegat până a ajuns un halou pârjolit în palma-i amorţită.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un păstrăv
dar a căzut o brumă albă şi fierbinte
De pe hornul unei stele şi peştele s-a risipit în cristale.

Pipăind un milion de ani sub pietre

[...] Citeşte tot

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii (2022), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anno Domini...

Anno Domini... am văzut cimitirele de maşini
Înverzite, răvăşite de vântul de primăvară,
Am văzut omul în câmpie semănând,
Sălbăticiunea tânără, umflată,
Fugind în pădure să nască.
Anno Domini... pun mâna streaşină la ochi
Şi până departe în zare pământul
Pulsează ca o venă deschisă,
Cu cereale verzi, cu câmpuri petrolifere, cu oraşe.
Anno Domini... a trecut iarna cu păstrăvi morţi şi crengi putrezite,
Plămânii noştri, ca nişte păsări, ciugulesc aerul, se umflă,
Aleargă şi plutesc încet, sângerând.
Anno Domini... am văzut bicicliştii coborând
Colina vânătă, cu cămaşa deschisă, cu sacul de merinde,
Am văzut turmele şi călăreţii îndemnându-le către munte,
Am văzut egretele venind.
Anno Domini... o lumină blândă se aprinde în cer şi coboară,
Pământul îşi întoarce iarba deasupra,
Peste oasele cailor, peste şosele, peste maşinării, peste căi ferate, peste conducte.
Anno Domini... anul acesta nu seamănă cu celălalt

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrăvul-de-munte (Salmo trutta morpha fario)

Peşte din cei mai de frunte,
Creşte-n apele de munte,
Râuri repezi, dar şi-n lacuri,
Şi e preţuit de veacuri.

E uşor de-ademenit
Şi uşor de pescuit
Chiar cu-o râmă şi-un băţ verde:
Lăcomia lui îl pierde.

Şi-un novice chiar îl prinde,
Când o undiţă întinde:
Lăcomia nu-i dă pace,
Fi'ndcă-i prădător vorace.

Carnea-i albă şi gustoasă,
Rafinată, delicioasă
Şi, cum ştie orişicine,
Are oase doar puţine.

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (25 martie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechiul drum al mătăsii

Ai putea să-mi fii şi mamă, şi tată, şi casap,
ai putea să mă calci în fiecare dimineaţă pe bombeu
cu roţile perechi şi descentrate cu care te deplasezi
spre serviciu, ai putea să locuieşti pe-acelaşi palier
cu mine, să ne ciocnim, pe-ntuneric, lângă ghena
de gunoi, ai putea să fii cea care îmi prinde
inima în palme ca pe un buchet de nuntă,
dacă-i avea răbdare să mai aştepţi puţin sub turnul
din Pisa până când va atinge înclinaţia necesară,
ai putea să-mi aduci tu factura de lumină
sau prognoza meteo în plic, pe-ntreaga lună vitoare,
ca să mă dezobişnuiesc să-njur străinii care nu-şi fac
decât meseria, ai putea să fii necunoscuta care
se osândeşte cu mine pe viaţă într-un lift nechemat
niciodată de nimeni, oh, şi câte şi mai câte ai mai putea fi,
toate din pricină că specia mea pe cale de dispariţie
e dependentă de tine ca de glonţul ultim, cel care nu
va fi găsit niciodată, nicicând.

Copacii cad în anonimat mai repede ca oamenii,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!