prejudecăţi şi religie

Dumnezeu îşi manifestă dorinţa prin prejudecăţi.

Mircea Eliade în Maitreyi
Adăugat de ruxandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

E fundamental să pleci de la premisa existenţei unei alte realităţi transcendente. Însă trăim într-o lume de tâmpiţi, în care dacă rosteşti numele lui Dumnezeu, se ridică toţi împotriva ta. Mai ales în mediul psihiatric, lumea e plină de prejudecăţi. Cum adică divinitate? Istoria umanităţii a depăşit faza mi­tică. Acum e supremaţia omului! Dar credinţa e o for­ţă extraordinară, care te înalţă.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tema acestei Săptămâni de rugăciune se referă tocmai la iubire: "Rămâneţi în iubirea mea ca să aduceţi mult rod" (cf. In 15,5-9). Rădăcina comuniunii este iubirea lui Cristos, care ne face să depăşim prejudecăţile pentru a vedea în celălalt un frate şi o soră care trebuie iubiţi mereu. Atunci descoperim că şi creştinii de alte confesiuni, cu tradiţiile lor, cu istoria lor, sunt daruri ale lui Dumnezeu, sunt daruri prezente în teritoriile comunităţilor noastre diecezane şi parohiale. Să începem să ne rugăm pentru ei şi, când este posibil, cu ei. Astfel vom învăţa să-i iubim şi să-i apreciem. Rugăciunea, aminteşte Conciliul, este sufletul întregii mişcări ecumenice (cf. Unitatis redintegratio, 8). De aceea, rugăciunea să fie punctul de plecare pentru a-l ajuta pe Isus să realizeze visul său: ca toţi să fie una.

Papa Francisc

citat din Papa Francisc
Adăugat de Alexandru Răduţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; şi că în această formă de dragoste se deşteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obţine totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Şi poate că Infernul nu e decât cealaltă faţă a Paradisului. Expulzaţi din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, aşa cum aruncaţi de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălţimi. Numai o prejudecată îi socoteşte pe toţi sinucigaşii nişte oameni care şi-au încheiat socotelile cu viaţa şi nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulţi dintre ei, probabil, nu sunt decât nişte oameni care au eşuat în încercarea de a găsi o soluţie.

Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Valentina Becart {scriitor}
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fidelitatea conjugală este întotdeauna proporţională cu numărul şi cu libertatea căsătoriilor. În cazul în care ele sunt guvernate de prejudecăţile moştenite şi autoritatea familială aranjează şi rupe căsătoriile, atunci galanteria frânge pe ascuns legăturile în ciuda moralei comune, a cărei datorie este să condamne efectele, neluând în seamă cauzele. Însă cine trăieşte pătruns de adevărata religie nu are nevoie de asemenea reflecţii, căci are la dispoziţie motive mai sublime ce corectează forţa efectelor naturale.

Cesare Beccaria în Despre infracţiuni şi pedepse, Infracțiuni greu de dovedit prin probe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La colegiu, pe la începutul anilor 1950, am început să învăţ un pic cum funcţionează ştiinţa, secretele marelui ei succes, cât de riguroase trebuie să fie standardele dovezilor dacă noi într-adevăr vrem să ştim că ceva este adevărat, cât de multe porniri greşite şi fundături au afectat gândirea umană, cum prejudecăţile noastre pot colora interpretarea dovezilor, şi cât de des sisteme de credinţe larg răspândite şi susţinute de către ierarhiile politice, religioase şi academice se dovedesc a fi nu doar uşor eronate, ci grotesc de greşite.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că a rămâne imun faţă de prejudecăţi şi a fi credincios propriilor convingeri sau măcar simţămintelor exteriorizate anterior, este o valoare demnă oricărei credinţe de pe Pământ şi chiar măreţiei!

aforism de Iulia Mirancea (22 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că eşti numai Tu, iar Tu eşti în mine şi în tot ce e viu. Mă simt separat de Tine, dar viaţa mea e în Tine, şi de aceea caut să mă unesc cu Tine prin iubire şi cu tot ce e viu, cu tot ce e de la Tine. Vreau această unire şi mă lupt cu tot ce mă separă de Tine: cu poftele trupului, cu lenevia, cu desfrâul şi mai ales cu lipsa de bunătate. Mă lupt cu ispitele mândriei, orgoliului, iubirii de arginţi, răzbunării; mă lupt cu prejudecăţile dorinţei de putere, statului, teologiei, ştiinţei. Mă lupt prin străduinţa faptei şi gândului, prin renunţare de sine, smerenie, sinceritate şi înfrânare în faptă şi vorbă. Ştiu că viaţa e numai iubire în prezent şi că pentru viaţa spirituală nu există suferinţe, nu există moarte, există doar ce doreşte sufletul, doar binele. Mulţumescu-Ţi Ţie.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războiul dintre doamne şi domni

Religii, paradigme, presupuneri,
Convingeri, îndoieli, prejudecăţi,
Negocieri, concilieri, propuneri,
Ostilităţi, femei, atrocităţi.

Neconformişti, atei, convingători,
Nestăpâniţi, convinşi, necredincioşi,
Neabătuţi, direcţi, nerăbdători,
Nefericiţi, bărbaţi, neputincioşi.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (21 decembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii spre cer

privesc cerul şi aştept un răspuns
nu, nu este prejudecată creştină
cu rugăciuni de suflet l-am străpuns
să plouă peste mine fericirea senină.

la răspântiile firii e credinţa-n Dumnezeu
zilnic mă gândesc la bunătatea Lui
valuri de taine-l acoperă mereu
bolte de lumină pe turnul templului.

nu vreau să-mi frâng aripile-n tăcere
cuvintele deschid porţile cerului
sunt chei de dezleagă a lumii mistere
cutia Pandorei, norocul binelui.

chem iubirea divină inima o cere
să uşureze patimi, povara sinelui.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară când am fost la Teatrul Italienilor să vă aud lu­crările, eram destul de nereceptiv şi chiar, o mărturisesc, plin de prejudecăţi, dar am o scuză, m-am păcălit de-atâtea ori; am auzit atâta muzică de şarlatani anunţată prin atâtea repetiţii. Dum­neavoastră m-aţi învins imediat. Ceea ce am simţit este de nedescris şi dacă veţi binevoi să nu râdeţi, voi încerca să v-o împăr­tăşesc. Mai întâi, această muzică mi s-a părut cunoscută, iar mai târziu, reflectând, am înţeles de unde venea mirajul; mi se părea că acea muzică este a mea şi o recunoşteam aşa cum recunoaşte orice om lucrurile pe care e sortit să le iubească. Pentru oricine altul decât pentru un om de spirit, această frază ar fi de un ridicol uriaş, mai cu seamă scrisă de cineva care, ca mine, nu ştie muzica, şi a cărui educaţie se mărgineşte la a fi auzit (cu mare plăcere, e drept) câteva bucăţi frumoase de Weber şi de Beethoven. Apoi trăsătura care m-a izbit între toate a fost măreţia. Această muzică înfăţişează ceea ce e mare şi te duce către ceea ce e mare. Am regăsit pretutindeni în operele dumneavoastră so­lemnitatea marilor vuiete, marilor aspecte ale Naturii şi solem­nitatea marilor patimi ale omului. Te simţi îndată cucerit şi sub­jugat. Una din bucăţile cele mai stranii şi care mi-a dat o senzaţie muzicală nouă e cea destinată să zugrăvească un extaz religios. Efectul produs de Intrarea oaspeţilor (Tannhäuser) şi de Serbarea nupţială (Lohengrin) e imens.

Charles Baudelaire în Critică literară şi muzicală. Jurnale intime, scrisoare adresată lui Wagner (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot fără Dumnezeu!

Eşti Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Eşti Cel care-nţelege orice urlet,
Atunci când viaţa îţi fură orice plăcere!

Eşti Cel care respiră ca şi mine,
Şi duce mari poveri de pe la toţi...
Eşti Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca nişte tonţi...

Eşti Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăţi otrăvitoare
Şi ne iubeşti neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi eşti mai mult de Domn...
Şi plâng şi râd când valurile-s pline,
Şi mă ţii tare prin credinţă şi în somn!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc!

Urăsc pe cei care urăsc ce nu-nţeleg,
Urăsc pe toţi acei care-şi aleg
Să vadă doar ce vor şi cum le este bine,
Care privesc pripit şi cred că văd în mine.

Urăsc pe cei care vorbesc doar să se-audă
Care nu gândesc şi mintea le e surdă...
Urăsc prejudecata furibundă
Şi întocmită fără-a iubirii undă.

Urăsc pe acei care se ceartă
Şi pentru toate dând vina tot pe soartă...
Urăsc pe toţi acei crezându-se eterni,
Pledând pioşia, când nu ştiu a fi demni.

Urăsc să mă complac în fel de situaţii,
Ce le urăsc în sine, având joase vibraţii...
Urăsc să mă arăt ce nu pot fi
Şi să înşel că ştiu ce nu aş şti.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un fel, frumuseţea complică lucrurile. Pe de-o parte trebuie să te bucuri de ceea ce-ai primit de la Dumnezeu, fiindca frumuseţea e un dar. Pe de altă parte te lovesc din plin mentalităţile, prejudecăţile oamenilor care îşi imaginează că o femeie frumoasă e neaparat proastă sau uşuratică sau şi una şi alta. Lupta de demontare a acestor clişee e teribil de obositoare, te consumă extraordinar. De aceea, atunci când întâlneşti oameni dispuşi să privească dincolo de aparenţe, dispuşi să vadă dacă şi sufletul ţi-e la fel de frumos precum chipul, e o fericire.

citat din Daniela Nane
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot fără Dumnezeu!

Eşti Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Eşti Cel care-nţelege orice urlet,
Atunci când viaţa îţi fură orice plăcere!

Eşti Cel care respiră ca şi mine,
Şi duce mari poveri de pe la toţi...
Eşti Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca nişte tonţi...

Eşti Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăţi otrăvitoare
Şi ne iubeşti neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi eşti mai mult de Domn...
Şi plâng şi râd când valurile-s pline,
Şi mă ţii tare prin credinţă şi în somn!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sătul în decembrie

Avea 47 de ani, trăia...
Departe de bar era o lume pentru cei vii.
Undele europei libere de prejudecăţi...
umbrele norilor şi ninsoarea...
Prin vitraliile subsolului licărea credinţa,
bucăţele de cer în sticlă,
cioburi colorate şi imagini de sfinţi...
catedrala celulei neputincioşilor.
O pensulă care coboară prin destin
îl ştergea de praf,
cerceta izvorul arheologic,
muţenia umbrei unei tinereţi
de parcă fuga ar fi
un tablou cinematic cu destine
deşi a fi poet acolo
nu mai înseamnă decât a răbda.
O pană/o criză de nesomn
printre cornute-carnasiere
sau cei care vorbesc şi vorbesc
de parcă neputinţa

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopotele în turnul amintirilor...

Ieri, mi s-a dărâmat un vis măreţ,
visul dragostei, cândva puternic şi foarte optimist.
Pe cât de greu l-am construit în timp,
atât de uşor a fost abandonat de el, de omul drag;
El, un om simplu,
asemeni celor care se joacă uşor cu sentimentele oamenilor,
fără nici o prejudecată.
M-am consolat cu gânduri pozitive impuse, foarte greu,
spunându-mi că dragoste cu sila nu se poate
şi că orice sfârşit este un nou început, dar...
Dar, în naivitatea mea, nu înţeleg totuşi uşurinţa
cu care unii oamenii aruncă în coşul uitării
toate sentimentele frumoase adunate cu migală în timp,
dărâmâd fortăreaţa dragostei fără nici o remuşcare,
din motive cum nu se poate mai mărunte.
Ştiu bine, că orice început are şi un sfârşit,
sau că din prea multă dragoste se naşte involuntar gelozia, ura...
dar maturitatea sau conştiinţa oamenilor,
nu mai ajută chiar la nimeni şi la nimic?
dar prietenia? numitorul comun al atâtor ani petrecuţi împreună,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (3 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-al meu, Klaus W. Johannis

Mi-ntreb poporul meu, încotro vrea, quo vadis,
În ce crede mai mult, la fel ca-n Dumnezeu;
În machiavelic gând, minciunile de ateu?...
Ori în cuvânt ca palma, ce-o strânge-n piept... Johannis?

Îmi mângâi ţara mea şi mi-o feresc de haos,
Prezis de hâd dragon, roşu, din timp trecut
Întunecat, postum, ce mi-a furat avut...
Şi-mi dărui năzuinţe la frate, sincer... Klaus!

Mă vreau plin de respect, român universalis,
Să uit ruşine, stigmă, să înving prejudecăţi.
Să nu mai fiu o ţintă de proprii nedreptăţi...
Să mă ridic cu fruntea, mai sus, cum e... Johannis!

Vreau iar bun simţ, frumos, ca muzica de-un Strauss,
Să mi se recunoască că eu îi ţin pe ei.
Să nu mai mi se spună că-mi dau ei ceva lei...
Născuţii pui din "ponta", clocind "învins" lui... Klaus!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 noiembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. for Love!

timpul acesta nu ştiu dacă privilegiat
în care orice nefericire este sacrilegiu
cum a strivi în indiferenţă mâna înluminată
cu neprefăcătorie întinsă de Dumnezeu

aşa că dăm drumul narciselor în pline zăpezi
ca unor herghelii niciodată eliberate
de sub povara propriilor copite
lacul îşi reprimă neliniştile în aripile desfăcute
spre interiorul descătuşat al pământului

Poeţii reabilitează lumi
nicio răzvrătire a trestiei:
metaforă maronie
intrată în realitate

cuminţi pajiştile renunţă la prejudecăţi
abdică de la virginitate atâta vreme cât au
certitudinea acelui "cu totul altceva"

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prejudecăţi

[lucrurile sunt mult mai simple]

nu, dragostea nu este
câmpia aceasta nesfârşită de maci
nici măcar amprenta ei lăsată pe o pagină
într-o după-amiază generoasă de mai
când artistul a făcut suprema concesie imaginaţiei... dorului
bolnav, copil, neajutorat şi-a pierdut minţile într-un roşu concentrat
pentru clipa aceea de eternitate
a alergat mai apoi gol că să dea de ştire
înnebunind frumos mai toate împrejurimile

nici rochia amplă a ei balansând încremenirea
nu este dragostea
felul lui gentil de a-i prinde fluturi pentru a stârni metafore
termeni de comparaţie de soi
nici lanul de grâu foşnind euharistiile

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!