privighetori şi timp

Memoria de tip cizmă

I-am cerut poemului să deschidă gura
mare Să-i văd interiorul fiecărui vers
Şi n-am găsit decât abţibilduri ce-mi întorc
imaginaţia pe dos Primăvara şi-a aruncat
ochelarii de soare într-o tufă de iasomie
Albastre ţăndări din cer ajung în noroi
Printre umbrele muzicale ale privighetorii
de la orele 16 şi 42 de minute Peste o clipă
mai fac un pas

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (mai 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate amantele poeţilor noştri sunt ca o floricică sau ca o steluţă sau ca amândouă în acelaşi timp (lucru mai greu de închipuit), toţi prinţii, toate aniversările, toate "zilele mărite" sunt ca o stea mare, şi toate impresiile poetice se deşteaptă când cântă filomela.

Titu Maiorescu în Critice
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

Oare veni-vei, idol vieţei mele?
În acest redi eu te-aştept de mult.
Mută-i de-atunci duioasa filomele
Ş-al meu suspin singur eu - l-ascult.

A Florei timp m-au fost văzut aice,
Când al meu trai ca el era senin;
Venit-au timpul auritei spice,
Dar al meu suflet nu-i c-atunci de lin.

Precum pe floare roua-n van o udă,
Când săgetează arsura pe pământ,
Aşa cu plâns nu-mi stâng văpaia crudă
Ce-a mele zile mână spre mormânt.

Aici, o zi sub cea boltire verde,
Ferice-am fost cu tine, dulce-odor,
Iar amu simt c-un aspru chin mă pierde,
Că singurel rămas-am fără de Amor!

poezie clasică de Gheorghe Asachi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

E timpul de răspântie
Dacă-ndrăznesc, azi, ciorile
Să spună cum să cânte
Privighetorile.

epigramă de Nicolae Dragoş din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

în vraja lunii
privighetoarea cântă-n
noaptea de cleştar

haiku de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

E ca un blestem ca trupurile
să-şi simtă zilnic depărtarea,
chiar telegarii gândurilor
s-au scurs spre cer
cerând iertare serii
şi razelor de Lună
uitate-n ceasul tău de mână
şi-n părul meu de noapte şi de dor;
de pază pun doar trei privighetori
să poarte pe-a lor aripi
descântec de verdele pădurii
şi murmur de izvor,
s-adune din lumină depărtarea
pe zbor de fluturi

şi să le lase-n poartă
mănunchi de busuioc
şi-oglindă fermecată.

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Laura Istratescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica lui Simion Bărnuţiu

Duminică de ţară, holde pline
furnalul verii clocoteşte-n jur
prea pui la suflet totul, şi nu-i bine
mai trage-te la umbră de păduri
Respiră din adinc, miroase fînul
fă-ţi timp pentru privighetori şi maci
răcoarea să-ţi purifice plămînul
să te ímbeţi cu rouă, şi să taci
Ţi-au veştejit coroana de pe frunte
şi anii ţi-s din ce în ce mai sterpi
nii-i vinovat deloc întregul munte
că-n sînul lui s-au cuibărit şi şerpi
Sărută gura zilei, bea-i lumina
trădării azi nu poţi să-i dai răspuns
deşi nu-i la vedere, rădăcina
pe tine te cinsteşte, şi-i de-ajuns
Duminică de tară, seve grele
o toropeală dulce stinsă-n vin
ridică-ţi ochii către zei şi stele
şi rabdă cu stoicism, mai e puţin!..

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atelierul artistului

Scriu într-un pharmakon,
Printre chisele de faiance,
Vegheat de o privighetoare mecanică
Din secolul XVI
Mestecându-mi cuviincios
Porcia de înger.

La fel de fireşti
Aceste vorbe
Cum coapsele, gleznele şi
Celelaltele
Ale frumoasei proaspăt scoase
Din
Maşina de scris...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei din volumul, Un poet din Tibet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Uliţele-nnegurate
Luna în argint le-mbracă,
Limpede un clopot bate
Straja cea dintâi...
În grădină doarme floarea,
Doarme fluturul pe floare;
Până şi privighetoarea
A tăcut acum...
O, natură, împrumută-mi
Din odihna ta o clipă -
Vino, dulce somn, sărută-mi
Ochii obosiţi...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Oratorul a cuvântat patetic
Pentru solitara lună, pentru motivul estetic,
Pentru toate culorile, pentru obstacole
Şi pentru fel şi fel de miracole.

Creatorul naiv. Oamenii hohoteau.
Numai privighetorile înţelegeau,
Numai licuricii, teii, biata păpădie
Acompaniau divina melodie.

Anii stau roată, palatele semeţe.
Disputele generale se purtau pentru coteţe.
Biata reverie se uscase
Jocul cu amărăciune dezertase.

Cândva oratorul a dat ortul popii.
L-au jelit numai greerii, plopii
Nebunii, vagabonzii, elevii repetenţi.
Principii erau absenţi.

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Nichifor: Doamne! bine-ţi mai şede, jupâneşică; parcă eşti una de-a noastre! Nu cumva a ţinut vreodată tatăl d-tale orândă în sat, undeva?...
Malca: Ba a ţinut mult timp ratoşul de la Bodeşti.
Moş Nichifor: Apoi mă miram eu de ce vorbeşti aşa de bine moldoveneşte şi aduci la mers cu de-a noastre. De-acum n-am să te mai cred că te temi de lup. Ei! ei! cum ţi se pare aici în poiană? Aşă-i că erai să mori şi să nu ştii ce-i frumos pe lume? Ia auzi privighetorile ce haz fac! Ia auzi turturelele cum se îngână!

replici celebre din Moş Nichifor Coţcariul de Ion Creangă (1877)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici aici, nici mai departe

Magnolia s-a dezbrăcat de frunzele inerte,
Martie fulguie flori pe crengile-i alerte.
Trişti luceferi de muguri agătaţi
Îmi biciuiesc obraji de lacrimi inundaţi.

Nu e nici urmă de a ta fiinţă,
Să-mi treacă pe la poartă împinsă de dorinţă.
Păşesc singură fără o cărare,
Îmi plânge urma de însingurare.

Ne bate-n geam parfum de primăvară,
Călăuzind singurătăţi pe sunet de vioară.
Timpul în loc nu se gândeşte să rămână,
Nu ne aşteaptă şi nu ni se închină.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră
Uitată zace pe-a timpului fereastră,
Închisă-n amintiri cu fruntea aprinde-o stea
Mă-ntrebă taciturnă: ce s-a întâmplat cu ea?

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Oprita din volumul -Enigmele sufletului (2012)
Adăugat de Gian Luigi Giampieri Roma
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

Supt un mal legata plută,
Se mai mişc-abia. Duios
Geme apa-n veci zbătută
Ca prin vis, sub iaz la moară.
Luna tot mai jos scoboară
Tot mai jos, mai jos.

A, apus! Şi dintr-o dată
Nu mai vezi nici deal, nici drum,
Totu-n zarea-ntunecată
Şi-a pierdut şi loc şi nume,
Nu cred c-a mai fost pe lume
Noapte ca acum.

Parcă-i mort de veacuri satul
Şi trudit de-atâta clint
Doarme-adânc întunecatul
Codru-n văi, iar la răstoace
Plopii-au început să-şi joace
Frunzele de-argint.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascult amintirea
cântecul privighetorii
înlăcrimarea frunzei în zori
ecoul zilei de ieri
se pierde în mâine

gogyohka de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Atâta timp cât nu-i soţie,
Femeia este o privighetoare,
Dar ce păcat că, după cununie,
Ea se preschimbă în ciocănitoare!

epigramă de Nicuşor Constantinescu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât în laţul tăcerii...

Când m-am desprins din neantul tău, eram o aripă de înger,
Acum, n-am aripi şi mi-e greu, când lângă cer suspin şi sânger.
Nu-ţi mai încap în galaxii şi ai închis Calea Lactee,
E drum de piatră-n paradis şi ţi-ai sculptat altă femeie,

Ca o cadână din harem, sau o gheişă uncenică,
O Ană-nchisă-ntr-un blestem, o preaiubită mucenică,
Martiră-a tristei dimineţi, supusă chinului tăcerii.
Eu vreau să gust mai multe vieţi, chiar dacă ning pe lună merii.

Aş fi trăit doar o secundă, de mână cu aripa ta-
Eu, anonimă muribundă, ce-n strună, veşnic, îţi cânta.
Dar, eu sunt zbor într-o aripă şi cântec de privighetori
Şi de-aş zbura, m-ai crede zee şi-ai încerca să mă omori.

Mi-ai prinde lanţuri la picioare şi braţele mi le-ai lega,
Mi-ai pune versul sub zăvoare şi muza mi-ai desfiinţa.
Tiran cu jugu-ngenuncherii, rămâi stăpânul nimănui!
Decât în laţul închinării, mai bine-n braţele oricui.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kasida

Hei, ochiule! nu trezi a inimii zare
La astfel de doruri nu există scăpare.

Culoarea bolţii oare o schimbă izvorul
Sau lacrimile au acoperit tot cerul.

Dacă în privirea ta dulce moartea piere
Nu-i de mirare; apa curge în unghere.

Inima grăieşte de sprâncene săgetată
Îndrăgostitul să bea, duşmanul niciodată.

Grădinarul să trudească să aducă răcoare
Iubita e ca luna răsărită din mare.

Nu-i nimic dacă ochii se vor umezi în petunii
Dacă din trandafiri se vor adăpa şi spinii.

Cu ochii tăi albaştri în izvoare mă scufunzi
În zilele triste privirea să nu mi-o ascunzi.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe oarecare

Rătăcesc singur călcând pe alei
şi frunzele supărate mă alungă,
iar stelele în singurătatea lor
îmi spun să merg printre versuri.

Scriu un vers din întâmplare
şi în palme mi se aşează o floare
luminată lin de razele lunii
printre umbrele privighetorilor.

Privighetorile nu caută tăcerea
şi îmi traduc ce vor să spună:
un viitor se vinde ca prezent
precum minciuna nevăzută.

Nu ne gândim la testamente
şi omorâm senin viitorul,
dar din ciorchinele de vise
eu mi-aş dori să fiu un bob.

poezie de Constantin Rusu (1 octombrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întorc cocorii

Mi-e dimineaţa albastră
şi clipa albă de lumină
la margine de gânduri înflorite
în zile binecuvântate cu raze de soare
din cele patru zări
se întorc cocorii
trăiesc o nouă primăvară
privesc cu aceeaşi frenezie
câmpul plin de flori
privighetorile îşi cântă dorul
într-o pădure fermecată
unde vibrează muguri vii
o mare bucurie mă-nconjoară
şi ochii-mi plâng
iar bobul unei lacrimi
se transformă-n rouă.

poezie de Maria Ciobotariu (4 aprilie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înviere de toate zilele

O înviere e pretutindeni, pe drum
şi-n lumina deşteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, şi sunt împăcat
ca fântânile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică şi tu peste mine mâna ta dreaptă.
Astăzi n-o să mai cert nici o fiinţă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii?
Rugăciunea de-atâtea ori începută
mi se sfârşeşte şi zic:
Tată, te iert că-n adânc
m-ai semănat între brazdele lumii.

Ziua vine ca o dreptate făcută pământului.
Flori peste fire de mari
îmi luminează din larg -
aureole pierdute pe câmp de sfinţii trecutului.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!