religie şi speologie

Demult, în vremuri cărunte, trăia într-o peşteră din munţii Moldovei, un pustnic bătrân, pe nume Pafnutie. El a luat în moştenire peştera după ce a îngropat pe învăţătorul şi părintele său Ilarion, la care îşi făcuse ucenicia. Înainte de Ilarion alţi pustnici bătrâni ajunară, se rugară şi bătură mătănii în peştera aceea blagoslovită.

Ion Agârbiceanu în Pustnicul şi ucenicul său, Editura Tineretului, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când a rămas pomenire între oameni se vorbea de "pustnicul de la peşteră". Deşi nu mai era acelaşi, ci, din veac în veac, altul. Şi alţii erau şi ucenicii, care pe urmă duceau ruga şi înţelepciunea mai departe. În vremurile acelea îndepărtate erau mulţi creştini care se retrăgeau în munte, fie în mănăstiri cu mai mulţi fraţi, fie la schituri, fie singuratici, în peşteri.

Ion Agârbiceanu în Pustnicul şi ucenicul său, Editura Tineretului, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi presimţi

Nu-mi presimţi tu nebunia când auzi
cum murmură viaţa-n mine
ca un izvor
năvalnic într-o peşteră răsunătoare?

Nu-mi presimţi văpaia când în braţe
îmi tremuri ca un picur
de roua-îmbrăţişat
de raze de lumină?

Nu-mi presimţi iubirea când privesc
cu patima-n prăpastia din tine
şi-ţi zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?

poezie celebră de Lucian Blaga (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţile aerului

Aer cu porţi prin care se intră în aer,
în aerul lăuntrului, încă nerespirat,
al tuturor lucrurilor – alergând
din întrebare în întrebare,
Doamne, în ce infern am intrat?

Nimeni nu cântă, nu plânge – peşteri, dealuri
şi şesuri – silabele sunt lilieci agăţaţi de cerul gurii,
urechile ţiue a pustiu,
ceaţă – înainte,
o, aş înţelege acest întuneric cumpănind totul,
mult mai adânc mort, decât viu.

A muri, privilegiu şi-a te naşte afară
încă o dată să strigi ce-ai văzut...

Deschise dinlăuntru, porţile aerului
sunt pupilele noastre uitate în lucruri
înainte de-a ne fi născut.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene şi verzi.

Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator şi dispare
în direcţia raiului.

Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.

Infirmierele calcă graţios şi eficient,
aici, jos, sus şi acolo,
taliile lor subţiri susţinând
miraculos poverile
de dureri şi-atât de
multe morţi, ochii lor
sunt încă limpezi după

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este niciodată prea târziu să speri

nu este niciodată prea târziu să speri
am văzut chipul lui Dumnezeu
prinzând contur pe feţele nefericiţilor
şi binele şi adevărul
au luminat ca două felinare
în mintea mea ca o peşteră

am văzut vise înflorind
în umbra remuşcărilor
şi oameni în privirea cărora
nimic nu ofileşte

am văzut locuri neatinse de civilizaţie
cu suflete în care încă mai pulsează
inocenţa de la începutul lumii

am văzut soldaţi plângând
şi conştiinţe solidare
am auzit adesea cum vibrează viitorul
într-o rugăciune de neprihănit

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor (septembrie 2013)
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

«După cum se certifică de către marele filosof / explorator şi vulcanolog pelasg > valah, Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), în enciclopedia «Cosmografie» (c. 466 d. H.), Focul dă lumină "căilor lui Dumnezeu" prin Materia Informă, dă înzăzăriri adevărului, înaltului spirit justiţiar etc. [...], distingându-se ‒ între celelalte elemente ‒ drept "însemn şi lucrare a îngerilor", "dătător de forţă / energie" ; Dumnezeu Însuşi "este Foc mistuitor, atotbiruitor", pe hiatul dintre Lumea Albă, pământeană, şi Lumea Neagră, a Iadului (de la Peştera Lacului / Limanului ‒ Limanu-Mangalia ‒ din Dacia Dunăreano-Pontică-România)...» ‒ (2) / 12 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 90).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" printre-nflorite stihuri despre elementul Foc» (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua-nvierii

E soare-n cer şi cântec de clopote e-n sat
Biserica e plină de cei cari au plecat
Din zori şi de cu noapte, din dealuri şi cătune
Sunt Paştele! Văzduhul e parc-o rugăciune,
Şi totu-i sărbătoare pe deal şi pe câmpii,
Cu flori şi cu izvoare, cu glas de ciocârlii:
El, El dă zilei farmec şi farmec dimineţii,
El morţii dă repaos, dă dragoste vieţii!

Dar colo într-o casă la margine de sat
Nevasta nu-şi găsise nici vreme de-mbrăcat,
Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii.
Cu faţa pustiită de viforul durerii
Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat
În leagăn. Capu-i veşted îi geme răzimat
De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul.
Ea, veselă de-a pururi, abia ştiu ce-i plânsul
În zilele fetiei, şi-un gând o-nsenina
De când e măritată: că Domnul îi va da
O fată, drăgălaşă, cu ochii de cicoare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi la Zarcă

Şoapte putrede, nu voci,
Bezne înfiorătoare.
Ca-ntr-o baltă duhnitoare
Colcăim, bieţi mormoloci.
Ce urşi vin din peşteri reci
Şi sub paşii grei ne calcă?
Dai un geamăt, strâmbi o falcă
Şi adormi apoi pe veci.
Ca din haos, din abis,
Vântul sub zăbrele plânge;
Leşul lunii, plin de sânge,
Se rostogoleşte-n vis.
Stelele cu ochi de lup
Ies din văgăuni la pânde.
Haite de vampiri, flămânde,
Ne sug sângele din trup.
Ah, degeaba facem cruci
Să ne ocrotească Domnul,
Să nu ne mai fie somnul
Plin de şerpi şi de năluci!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ionel Zeană din Aceşti mari poeţi mici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, şi pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe şi dete peste Miazănoapte, şi trebui să o lege şi pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce să facă, cum să dreagă ca să izbutească? O rugă să-i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăţă el să se puie cu spatele să împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca să-i pice în spinare şi să-l ia să se ducă la treaba lui. Miazănoapte, de milă şi de rugăciunea ce-i făcu, se puse cu spatele la copaciul care i-l arătă viteazul şi, pe când împingea, el o legă de copaci cobză, şi porni înainte, că n-avea vreme de pierdut. Nu făcu multă cale şi întâlni pe Zorilă, dară lui Zorilă nu prea îi da meşii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miazănoapte, pe care o luase în goană. Făcu ce făcu şi-l puse şi pe dânsul la bună rânduială, ca şi pe ceilalţi doi, dar cu mai mare bătaie de cap. Apoi plecă înainte şi se duse până ce ajunse la o peşteră mare, în care zărise focul.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură moartă cu gardenii

Zorii de cenuşă, prundul unei lacrimi
umbria odăii, precista cu crini
noaptea de iubire cade-n agonie
fară ea, femeie, devenim străini
peştera ferestrei luminează straniu
tremură-n leşie părul tău bogat
soarele îşi pune purpura de zdrenţe
rege fără ţară, imoral prelat

Parc-ar fi de ceară mîna ta frumoasă
pîlpîind la focul unui mic rubin
ţipă trist cocoşii, înălbind mesteceni
zgomotoşi zidarii dimineţii vin
eu rămîn de pază, tu te pierzi în lume
jur că fără tine parcă-s mai sărac
ne-am iubit eroic, dar puteam mai bine
să nu ne cunoaştem vreme de un veac

Şi cu toate astea, cerul gurii mele
fulgerat de patimi şi de fragi era

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare trădare sau iluzie pe care o experimentăm e că am uitat că în esenţă suntem Dumnezeu manifestat în trup. Reamintirea că suntem una cu Tatăl înseamnă revenirea în lumina adevărului. Înseamnă ieşirea din peştera ignoranţei. Reamintirea esenţei noastre înseamnă fericirea adevărată, nederivată din nimic.

citat din Beniamin Muj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guano

înfloreau ciorchinii de liliac galben
ca nişte lumânări aprinse
parinţii îţi aşezau sub pernă
o carte de rugăciuni ignorată
inconştient ceva mai târziu

nu-ţi înţelegeai semnul din naştere
erai mică inofensivă puţin salvată
pe parcurs din peşteri ai colectat guano
împrăştiat terapeutic azi
pe pajişti din sinucigaşi

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustnicul

I
Muntele Golgota. Întuneric. Un soare mic se vede
sângeriu prin pâclă deasă. Pe-o stâncă şade Lucifer
cu aripi de liliac, cu ochii luminoşi de fosfor. Priveşte
neclintit parcă ar asculta ceva-n tăcere.

LUCIFER

Nu s-aude-n larg decât mişcarea
pământului prin lume.

Cu aripile sprijinite-n pietre-aştept
de-un veac aici.
Când am urcat cărarea
părea că duc în spate-o cruce grea,
şi spini ce atârnau în aer mă-nţepau pe frunte.

Dacă semnele nu mint,
călcâile îmi odihnesc
pe stâncile spânzurătorilor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă i se potriveşte, pantoful va încerca apoi să-i închidă omului gura

Dumnezeu ştia încă de când l-a creat
Că omul îl va contrazice mereu
Că dacă i se va da destul timp
Omul va dezvolta anumite forme de artă
Cum ar fi pictatul peşterilor sau politica
Omul nu l-a dezamăgit pe Dumnezeu cu limitele lui
De vreme ce Dumnezeu l-a făcut pe om stăpânul celorlalte animale
Dar nu şi al altor oameni –
Dumnezeu nu este un sociopat...
Omul este...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axis Mundi

Toţi ne vor binele, nu ni-l luaţi,
Nu mai putem reveni la sarmaţi,
Nu mai e loc în peşteri, ieşiţi,
Ne-ndepărtăm mai mult de sciţi.
Rugul nu luminează defel,
Şi Dumnezeu se înscrie-n tabel,
Chiar şi prostia s-a privatizat,
Şi libertatea mai e un păcat.

Răul mai poate fi seducător,
Cheamă la luptă pe muritor,
O îndoială este-ndeajuns,
Axul cel Mare trebuie uns.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

Maria se preumbla,
Vreun locaş a-şi căpăta.
Jos, în sus şi iară-n jos,
Căci bătea vânt friguros.
Si-avea veştmânt de-argint
Căci va naşte Fiul sfânt.
Bună seara lui Crăciun,
Zise Maria celui bun.
Lasă-mă-n palatul tău
Ca să nasc pe Dumnezeu.
Dar Crăciun astfel grăia:
"Palatul meu nu-ţi voi da.
Du-te-n grajdul cailor
Sau în ieslea boilor,
Căci aice n-ai ce face,
Nu te las să naşti în pace".
Maria atunci plecă
Ieşi-n cale şi-alergă
Şi-un grajd mare află.
Intră, intră suspinând

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ABC

A vrut Dumnezeu să scrie
Şi nici nu era hârtie.
N-avea nici un fel de scule
Şi nici litere destule.
C-un crâmpei de alfabet
Mergea scrisul foarte-ncet.

N-aş vrea nici atât să-l supăr
Cât piperul de ienupăr,
Dar o să vă spui ceva:
Nici carte nu prea ştia.
Orişice învăţăcel
Ştie mult mai mult ca el.
El, care făcuse toate,
Nu avea certificate.
Câtu-i Dumnezeu de mare
N-are trei clase primare.
La citit se-mpiedica,
Nu ştie-aritmetica.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihnea şi Baba (dupe o tradiţie)

I

Când lampa se stinge la negrul mormânt
Atinsă de aripi, suflată de vânt;
Când buha se plânge prin triste suspine;
Când răii fac planuri cum au a reţine
În barbare lanţuri popolul gemând;
Când demoni şi spaime pe munţi se adună
De urlă la stele, la nori şi la lună,
Într-una din peşteri, în munte râpos,
Un om oarecare intră curagios.

II

În peşterea Carpaţilor
O oară şi mai bine
Vezi templul pacinaţilor
Ce cade în ruine.

Aci se fac misterele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunul

La Sărbătoarea de Crăciun
Noi colindăm din casă-n casă,
Ne punem straie moi şi calde
Şi stăm cu Dumnezeu la masă.

Să se-ncălzească lângă vatră,
Că vine şi El de departe,
Să-I facem patul să se culce,
Să-I dăm veşminte noi, curate.

Când Marea Stea va da de veste
Pe toată faţa pământească,
Şi Magii toţi când vor veni,
La noi, aici, au să-L găseasca.

Nu-n peşteră ca alte dăţi,
Dormind pe piatra friguroasă,
În anu-acesta, de Crăciun,
Vom sta cu Dumnezeu la masă.

poezie de Mariana Dobrin (decembrie 2008)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!