religie şi table

A fi sau a nu fi

Când eram mic,
credeam c-o să mă fac preot,
c-o să fiu mâna dreaptă a lui Dumnezeu,
c-o să iau cina cu el şi cu nevastă-sa,
că voi juca table sau şah cu Isus,
că vom medita la cum se va termina lumea;
cum va muri, cum va renaşte,
ca o pasăre phoenix,
cum va fi mai albă,
mai frumoasă ca fosta mea iubită
de la trei ierarhi.

poezie de Florin Buzdugan (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpuşa-păpuşa

i-am spus odată femeii să nu
mai îmi vorbească cu chei
şi atunci
ea şi-a dat capul pe spate - la descuiat -
a rostit cele 10 porunci (?!) cu cuvintele ei
de atunci
dumnezeu pentru mine e femeia cu table
încinse - când scoate din aragaz
o mănuşă
lipită de mână ca o căpuşă-pă
puşă amatoare de sânge flambat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credincioşilor

"Voi sunteţi copii" (Romani 8:14)

Credincioşii chiar şi vii
Sunt ai Domnului copii
Au primit prin Sfânta vrere
Un Duh nou de înfiere.

"Voi sunteţi sfinţi" (Romani 1:7)

Cei chemaţi poate nu ştiţi
Voi Îi sunteţi preaiubiţi
Chemaţi, voi ca sfinţi să fiţi
Har şi pace să primiţi.

"Voi sunteţi mlădiţe" (Ioan 15:1)

Eu sunt Viţa, vi s-a spus
Chiar de Domnul nost' Isus
Voi mlădiţe-n roade pline
N-aveţi roade? Nu e bine

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ci gândise faraonul c-ar putea să ia cu sine
Tot regatul în mormântu-i, să-l salveze de ruine,
Dacă încrustate-n table de ceramică, cu semne,
Ar păstra în amorţire avuţiile-i eterne:
Frunze de palmier şi trestii, tronuri, pene înfoiate,
Aşternute-n pat de piatră, şerpi, coroane etajate,
Curtezane şi regine, zei cu capete de vite,
Mii de forme-ntreţesute, mii de vieţi încremenite
Într-o tablă fermecată pe care-o ţinu la piept
Până-n ziua cea din urmă, taciturn şi înţelept.

Şi când i-a fost dat să moară, preoţii i-au aşezat
Subţiatele lui braţe peste tristul său regat,
Ca pe-o umbră protectoare, ca pe-o cruce împietrită
Într-o sfântă-mbrăţişare, veşnică, nedezlipită,
Care visul să-i ferească de-ale vremii vitregii,
Chiar şi-atunci, în ziua care nu s-ar mai numi că-i zi.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi lomonosoviene

Scânteia revoluţiei,
roşul de toamnă
în mijlocul
unei străzi
năpădite
de niciundele
zărilor nocturne,
se aprinde în catedrala memoriei
tinerelor
aripi încordate
de dor.
(Nişte) pui proaspeţi
din găoace,
silabisind cotcodăceala
din jur,
suntem...
Parcă dornici
de a reveni
la liniştea oului
din care ne-am clocit...

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este de veacuri Aici? Frumuseţea întrebării: "Cine sunt eu?" este că nu există niciun răspuns. Mintea va încerca să te ajute, dar însăşi cuvintele "eu sunt" apar în ceea ce deja "Eu-Sunt". Liniştea este aceeaşi. Acest "Eu-Sunt" este cel care este la graniţa dintre "cu formă" şi "fără formă", percepţia pură, fără niciun perceptor. Dacă acum, în această clipă, există doar cuvintele şi doar auzul, dacă ele nu caută să se asocieze unui individ - "eu", care încearcă să înţeleagă ceva - ce mai rămâne? Pe Cel ce moare înainte de moarte, moartea nu-l mai poate atinge, pentru că este el însuşi moartea morţii. Îmi place să spun, şi chiar aşa este, că El a îngropat moartea în Inima Vieţii Veşnice. Noi nu realizăm că acest concept de naştere este o farsă la fel de mare ca şi conceptul de moarte, chiar le credem reale. Noi credem că suntem o formă înlănţuită în lumea formelor. Când eu scriam Biblia, tu jucai table cu Dumnezeu. Pe mine mă interesează, ce anume este de veacuri Aici? Sinele nu este un concept, toate conceptele vin şi pleacă din Prezenţă, dar Prezenţa rămâne. Ceea ce suntem noi este atât de evident, încât este inevitabil. Sinele este inevitabil!

Atmaji Maharaj în Când capul "eu-lui" este tăiat, ce mai rămâne?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frontal impact

Fum cenuşiu, sau abur, se întrevede pe asfaltul ce-l străpunge
trezind din plictiseală un voiaj de-o zi anostă, oarecare
şi, încet, din iute avans, dintr-un convoi rulând mişcare
se înfiripă un nedorit, tulburător dezastru... cum că viaţ-ar frânge.

E-o nemişcare mută în table răspândite, strâmbe, mâzgăleli lichide,
ca vidul dintr-un cosmos bănuit că aşteaptă o nouă expansiune...
când, slab, mai puţin slab, aproape evident printre priviri livide
de dincolo de uşi zdrobite, se aude câte un scâncet... ca o rugăciune.

E-o luptă între tremurat de neştiut de rău, de văz la multă suferinţă,
ce-ndoaie genunchi parcă cu îmbulzeală a minţii, asurzire,
până când lung ce pare timpul de-o secundă, brusc e-o viguroasă tresărire
că se moare alături, pe tăcute aproape... moare parcă eu-mi în altă fiinţă.

Puteri nebănuite se renasc să rupă uşi, să sfarme, demoleze colivii
Şi, răgnete răzbat plămâni în suplieri de ajutor să nu stau, s-ajut semeni,
copii transfiguraţi cu sânge prelingând obraji şi ochi încremeniţi între palori de cremeni...
îs străfulgerat, dar trece apoi... doar pentru unul viaţa a luat culori finale-n pete albăstrii.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arivaj

Arivaj, arivaj, strigă omul de la Blaj,
că blăjenii sunt de treabă,
nu te pupă, nu te-ntreabă,
ca amicul din Lyon, unde mi-am luat palton
Un palton şi un poltron
jucau table pe balcon,
la palat, da, la palat
o salată au mâncat,
Pan cu favoritele,
Nan cu cameristele,
numai Stan şi Bran muncesc
de-unu mai muncitoresc.
Nu mai râde tov. Pascalu,
te pui rău cu genialu,
un pantof şi o pansea
jucau leapşa-n Bogota,
că acolo-s mulţi bogaţi
şi se simt cu toţii fraţi.
Iar pistolul doar ucide,
asta spune Tucidide,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zepeline peste piaţa Bucur-Obor

Zepeline lungi planau peste piaţa Bucur-Obor
erau ochii tăi lungi, văzuţi prin retrovizor.
Cine mai văzuse glisând uriaşe, atâta de-aproape
zepeline cu gene, cu cearcăne, cu fard albăstrui peste pleoape?
Cetăţenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C. E. C.-ului,
magazinului de confecţii pentru bărbaţi, femei & copii
indicatoarele de circulaţie se muiaseră de plăcere
ţigăncile cu gumă de mestecat cu poze de Alfa-Romeo
îşi suciseră vertebrele cervicale în sus
iar ochii tăi intrau în nori, sclipeau în soare, îndreptându-se mereu
spre apus...

Erau nebuneşti, aveau expresia nebunească pe care ţi-o văzusem în holul
blocului, când ne sărutasem în lumina beculeţelor de la lift,
erau extraordinari şi ameninţători, erau instrumente de război, ovale
zepeline care nu ţineau seama de galbenul zilei de
iunie, de emailul maşinilor de mic litraj parcate în
faţa magazinului Materna
erau pure maşinării, mecanisme de ceas care nu-nţelegeau alfabetul
cosmeticelor, limbajul peltic al costumaşelor pentru copii,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!