scepticism şi superlative

cultură

Cultura e cea mai decentă formă de scepticism.

definiţie de Andrei Pleşu în Minima moralia
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultura prin polifonia ei nu te lasa sa iti apleci urechea numai la un anumit de semnale acustice (cum sunt [...] | Citeşte tot comentariul

Cea mai mare întâlnire din viaţa mea: Bach. După el, Dostoievski; apoi scepticii greci, apoi Buddha... pe urmă, dar ce mai contează ce vine pe urmă...

Emil Cioran în Caiete III. 1969-1972
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ceea ce este nevoie pentru un echilibru delicat între două nevoi contradictorii este: cercetarea cea mai sceptică a tuturor ipotezelor care ne sunt date şi, în acelaşi timp, o mare deschidere la idei noi. Dacă eşti numai sceptic, atunci nici o idee nouă nu ajunge la tine. Pe de altă parte, dacă eşti deschis până la punctul de naivitate şi nu ai nici o uncie de simţ sceptic în tine, atunci nu poţi distinge ideile utile de cele lipsite de valoare.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprăvile cele mai odioase ce i se pun în cârcă demonului ne apar, în efectele lor, mai puţin dăunătoare decât sunt temele sceptice când încetează a mai fi un joc şi devin o obsesie. A distruge înseamnă a acţiona, a crea în răspăr, adică într-un mod cu totul special, a-ţi manifesta solidaritatea cu ceea ce este. Ca agent al nefiinţei, Răul se inserează în economia nefiinţei, este deci necesar, îndeplineşte o funcţie importantă, chiar vitală.

Emil Cioran în Căderea în timp, Demonul este sceptic?
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scepticul adună atâta ştiinţă contradictorie, încât se îndoieşte de orice. Este forma cea mai erudită a laşităţii.

aforism de Valeriu Butulescu din Maculator existenţial (2010)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scepticul nu are iluzii despre viaţă, nici credinţă inutilă în promisiunea nemuririi. Din moment ce această viaţă, aici şi acum, este tot ce putem cunoaşte, opţiunea noastră cea mai rezonabilă este s-o trăim din plin.

Paul Kurtz în Tentaţia transcendentală (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai pertinentă experienţă... cea a influenţei naturii sublunare (umane) de către conjucţia şi aspectul planetelor, a ajuns la mine şi mi-a forţat barierele scepticismului.

citat din Johannes Kepler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans macabru

Degeaba la gât îţi cumperi podoabe
Din cele mai fine şi scumpe - snobism.
Prin anii de boală şi crunt scepticism
Privirile-mi curg de chipuri neghioabe.
Curând - te-am citit - fiinţă naivă
Vei plânge la poarta finalului drum,
Dar râzi şi dansează prin baruri, acum,
Cât noaptea-i de grea şi rece - lascivă.
Sicriul e casa-ţi imensă ce-o porţi
Pe brâncii de aur, atât timp cât eşti
Nebună, fiinţă, să crezi că-i doar vis,
Şi teama din tine demult ce-o suporţi
Va-nchide volumul greşitei poveşti
Cu dansul teluric al morţii, precis.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între neamurile bolnave, noi suntem cei mai bolnavi. Bolnavi de o sterilă sănătate. Plusul nostru de vitalitate, neavând direcţie, suferim prea-plinul ca un minus. Ciobani decadenţi - ţăranii; fleacuri sceptice, domnii. Iar între ei, câţiva inspiraţi, ce doresc moartea ca să scape de năpăstuirea osândei generale. - Mai bine am muri cu toţii, decât să fim atât de puţin! Să dăm foc inimilor noastre, să ne secerăm întrezăririle, să ne salvăm printr-o pieire vrednică! Să geamă spaţiul sub vijelia sângelui nemângâiat! De-am lăsa măcar o pată, vastă, de strălucire, care să fie îndemn pentru acei ce-ar fi cândva ca noi! Ce suntem şi ce-am fost, nu mai putem să fim.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sceptic de felul meu, credeam că fusesem subjugat de cunoştinţele domnişoarei Emeralds, la fel de întinse pe cât de profunde în istoria modernă, un domeniu căruia-i consacram cea mai mare parte a nopţilor şi tot entuziasmul meu. Dar am fost silit în cele din urmă să recunosc că, acum, amestecam şi nopţi şi entuziasm cu imaginea tulburătoare a Domnişoarei Mekor Hayyim, căreia-i spuneam, ca toată lumea, Miss Emeralds. Purta, într-adevăr, o mare varietate de bijuterii, dar toate, fără excepţie, aveau în centru unul sau mai multe smaralde de cele mai felurite forme şi dimensiuni. La oricine altcineva, această ciudăţenie ar fi provocat din partea colegilor mei de grupă nişte năzbâtii ce puteau oricând degenera în glume feroce. Or, noi ne mulţumisem cu toţii s-o numim Miss Emeralds şi, oricât de straniu ar părea, nu era în această poreclă nici cea mai mică intenţie batjocoritoare.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metoda ştiinţifică experimentală, singura valabilă pentru căutarea adevărului, are exigenţe cărora nu putem şi nu dorim să ne sustragem. Grava problemă, pe care o abordăm, este cea mai complexă dintre toate problemele şi are legătură cu alcătuirea generală a Universului şi a fiinţei umane, un microcosmos în întregul ei. Şi dacă ar fi să formulez o dorinţă în cursul acestei existenţe, atunci aceea este de a servi progresului, lent, dar real, al umanităţii, rasă bizară, credulă, dar şi sceptică, indiferentă, dar şi curioasă, bună şi rea, virtuoasă şi criminală, dealtfel incoerentă şi ignorantă în ansamblul ei, de abia ieşită din caverne.

Cammille Flammarion în Mesaje de dincolo de moarte
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semantism

Iubită, tu, ce-nduioşării
Sufletul meu îl ai răpus,
Dulce izvor al dezmierdării,
Şi-ntre femei cea mai presus.

Deşi, amoru-ţi ce-mi animă
Sufletul meu de tine-ales,
Departe-i de a fi doctrină
Şi-ntru ispită un eres,

În ochii tăi duioşi cercându-l,
Aprins lăuntric şi flămând,
În limpezimea lor aflându-l
Un foc ce sinea-ţi devorând,

Cad, în nevoia-mi de refugiu,
În introspecţie abstras,
Ca-n gând să-mi caut subterfugiu
Ieşirii mele din impas,

[...] Citeşte tot

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (22 iulie 2022)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am zărit-o prima oară pe Mekor H., am recunoscut în ea neîndoielnic toate atributele unei regine, dar, fie din pricină că apa se înălţase până la jumătatea clopotului meu, fie din pricină că sunt sceptic prin natură, cu greu am izbutit s-o cred când mi-a spus că ea nu avea cursă. Deşi am acceptat această convenţie şi un răstimp m-am adresat ei ca unei zeiţe, asta m-a făcut teribil de nervos. Puteam vedea foarte bine acea construcţie neimaginară care era cursa ei şi eram tot timpul îngrozit că s-ar putea răni cu ceva invizibil pentru ea, precum gratiile cuştii sau chiar bucăţica de brânză, lucruri pe care ea părea să le ignore sau să le dispreţuiască mai mult decât mine sau decât cea mai mare parte a celorlalţi şoareci.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insectarul comun

Desconspirând vecia cuvintele ne leagă
Incontinenţa vieţii de inimi şi de minţi,
Nutrind în nefiinţă speranţa cea mai vagă
În viitorul proxim şi sceptici mai cuminţi.

Parcurgem absolutul dormind în insectare
Cu lacrimile sparte de acele din noi,
Cu pagini din scriptură jertfite pe altare,
În temple nesfinţite, călcate de nevoi.

Proliferând în slovă absurdul şi abstractul,
În slăvi se proiectează celebrii zilieri,
Contrasemnând orbeşte cu necuratul pactul,
Îşi caută nimicul şi zilele de ieri.

Astfel acceptul însuşi căzut între respingeri
Îşi leapădă bun-simţul de simplu muritor
Şi cu aripi de pleavă aleargă după îngeri,
Chemându-i să-i asculte la lecţii despre zbor.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ni sunt visătorii?

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?...
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă din Sămănătorul (10 mai 1901)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt sceptic: încă n-am ajuns cel mai bun din lume!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (octombrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lar viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, aşa cum ne este El zugrăvit în creştinism, mă face să mă gândesc la Xenofon –considerat de unii ca întemeietorul şcolii eleate şi cu orice s-ar spune, un atât de clar ponunţat scepticism, care spunea că dacă boii şi caii şi-ar zugrăvi zeii i-ar infăţişa ca boii şi caii cei mai aleşi. Aşa şi oamenii, au înzestrat un om cu toate însuşirile ce li se păreau lor mai grozave, fiecare din ele împinsă la perfecţiune şi au zis: "Acesta e Dumnezeu".

Jeni Acterian în Jurnalul unei fete greu de mulţumit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!