stânci şi timp

De pe stânci diferite, noi şi destinul ne bulgărim de câteva mii de ani.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (mai 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un palat luna.
De veghe mereu este
Stânca cea tare.

haiku de Maria-Eugenia Olaru din Uşa Ta, Doamne! (1 iulie 2007)
Adăugat de Maria-Eugenia Olaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

adevăr (vezi şi veridicitate)

Adevărul

De când stelele şi luna,
De când valul spart de stâncă,
Adevărul e minciuna
Nedescoperită încă.

definiţie epigramatică de Mircea Ionescu-Quintus din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa şi timpul sunt cele mai puternice maiuri pe care le cunosc; primul fărâmă stâncile, iar cel de-al doilea amorul propriu.

Alexandre Dumas în Cei 45
Adăugat de adina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tângui ca un stih din Psaltire

Mă tângui ca un stih din Psaltire,
Gândul închinându-mi-l ţie;
Ore sarbede, ore de mâhnire,
Ore de veşnicie.

N-am sprijin, n-am argument;fără sens
O inima-a altuia în mine mai bate;
Se-ncercuie tot mai strâns şi mai dens
În juru-mi singurătate.

Câte zile, câte săptămâni, câte luni,
Câţi ani, câte veacuri sunt
De când o primăvară cu minuni
A înflorit pe pământ?

Amintirea paradisului e-n mine,
După umbra ta rătăcesc din loc în loc;
Uit că te-a furat spre ţărmuri străine
Fantastica pasere Roc.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mihail Sadoveanu din Daim (1944)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura ascundere bună e în Hristos, Stânca veacurilor.

aforism de George Cornici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

iarnă la munte –
luna plină îngheaţă
de vârful stâncii

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dangăt de clopot –
luna plină iţeşte
pe vârful stâncii

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o stâncă a iubirii, iar apele timpului nu reuşesc să erodeze tot granitul din mine. Chiar şi ajuns în ocean în minuscule fire, încă mai sunt un munte de iubire!

Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul nu are o singură măsură. El poate fi ca fulgerul, ca gerul, ca lacrima, ca un asediu, ca o furtună, ca un apus de soare, sau chiar ca o stâncă.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Doina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am pornit

Am fost eu vântul care fuge,
Trecând neobservat prin lume?
Am fost eu râul care curge,
Fără să fi lăsat mici urme?

La început am fost un izvoraş,
Căutând o cale spre un râu,
Cu chipul blând de copilaş,
Devenit cu duritate mai târziu.

Am pornit ca simplă adiere,
Cu timiditate viaţa s-o prefir,
Prinzând din ce în ce putere,
Transformată în vajnicul Zefir.

Am fost un firicel de iarbă,
Prinzând noi rădăcini adânci,
Din ani mi-am făcut o salbă,
Urcând pe ale timpului stânci.

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus de tot la miazănoapte, în ţara numită Svithjoral, se află o stâncă. E înaltă de o sută de km şi lată tot de o sută de km. O dată la o mie de ani soseşte în zbor o păsărică şi-şi freacă ciocul de această stâncă. Când stânca va fi complet tocită înseamnă că a trecut o zi din veşnicie.

citat din Hendrik Willem Van Loon
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Adio, dulcea mea durere
Ce-atât de mult m-ai chinuit.
Te las, că nu mai am putere
Să te urmez pân-la sfârşit.

Tu eşti sfioasă şi curată
Ca floarea albă de pe stânci,
Dar ai făptura vinovată,
Cu ochii negri şi adânci.

Şi nu-nţelegi că eu sunt bietul
Nebun culegător de flori
Ce mă ridic încet cu-ncetul
Până la stâncile din nori.

Dar forma ta înşelătoare
Ia calea timpului apus,
Şi când ajung până la floare,
Ea se ridică tot mai sus.

poezie celebră de Duiliu Zamfirescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu făpturi de eroi dispăruţi
Umpli, tu, lună
Pădurile tăcute,
Secera lunii -
Cu suava îmbrăţişare
A îndrăgostiţilor,
Umbrele glorioaselor vremi
De jur împrejurul putregăioaselor stânci;
Atât de albăstriu luceşte
Înspre oraşul în care
Ticăloşită şi rece
Locuieşte o generaţie în putrezire
Care pregăteşte nepotului alb
Viitor întunecat.
Voi, umbre înghiţite de lună
Adânc suspinând în cristalul gol
Al lacului de munte.

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul sufletului meu

neghina din bob o scoţi cu durere,
mă ridic din iubirea-ţi ştearsă
de lacrimi uscate...
uscate de suflul curgerii timpului
şi te privesc cum plângi.
piciorul de stâncă îl aud cu plăcere
când inima rece i-o frângi...
mi-a lungului cale bătută de dor
şi ghimpi de furtună m-aruncă
uşor în colţuri de ceară...
mă aşez şi-mi lipesc urechea de stâncă
zumzetul Lunii răcite de Soare
aud cum împarte durerea,
o-nchide în flori...
şi ele trezite la viaţă îţi plâng
pe piept ori în suflet,
şi-apoi în buchete uscate
sau în cioburi rotunjite de ape,
în ploi abăute de vânt
şi-n zile uitate de noapte

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când cazi de pe o stâncă, în timpul căderii în gol poţi asambla un avion.

citat din Reid Hoffman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Am căutat iertare
prin plânsul vremii ce au înecat luceferi în ore
şi orele se ceartă pentru minutul iubirii pierdut pe Dealul Aşteptării,
nu mai înţeleg rostul vieţii, în acest vacuum mă simt golită
de către Ieri, Azi şi Mâine, trei verticale ce mi-au tăiat inima
dureros de adânc şi umilitor.
Am căutat înţelegere
şlefuind piatra ce de aproape se transformare în stâncă
bătută de vise, de lacrimi şi de câte un dor
ce albise timpul dincolo de noi,
dar cerul albastru a trimis pe rând stele
şi noaptea era atât de aproape de mine
încât am atins cu degetele mele de cerneală, ochii lunii.
pe care am scris emoţionată "îndurare".
Am căutat fericirea
în iarna aşteptării când pe geamul iubirii, flori de gheaţă
se conturase atât de bine
încât nu s-au topit nici în vara dezamăgirii.
eu, troienită la poale de dor, mai speram
în ajutorul steluţelor argintii ce se lăsau peste mine ca un un vis

[...] Citeşte tot

poezie de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Adăugat de Lucreţia Ionescu Buiciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca o carte

Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.

Priveam stânci, munţi, dealuri
Şi mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Şi nu mă săturam să mă mai uit.

Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Şi lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuşi Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice artă există câte o stâncă Tarpeiană de pe care timpul deversează nonvalorile.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi dădeam seama, încă o dată, că nu mă pot sprijini pe altcineva, că numai muncind cu o voinţă de fier pot să rămân tare ca o stâncă în faţa furtunii, că n-am dreptul să mă risipesc, să-mi irosesc timpul...

citat clasic din Cella Serghi
Adăugat de Marina-Georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!