stânci şi visare

Nu pe ape moarte vreau sa visez pământul, ci pe stânci zdrobite de îmbrăţişări de spume.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Ovidiu.N
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

De-aş fi avut înţelepciunea
izvorului ce sapă-n stâncă,
de-aş fi ştiut să strălucesc
printre pietriş în valea-adâncă,

De-aş fi ştiut, cum ştie apa
să fiu oglindă pentru stele,
de-aş fi putut să am răbdare
să-mi treier visurile mele,

De-aş fi săpat în stânca dură
cum sapă un izvor supţire,
aş fi putut să trec mai lesne
şi peste-o zi făr'de iubire.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorelei

Eu nu înţeleg ce-i cu mine,
mă trage tristeţea-n abis.
O veche poveste se ţine
de sufletul meu şi în vis.

E seară. Şi Rinul sub zare
adoarme cu somn de voinic,
iar ultima rază sub soare
adastă pe stâncă un pic.

Şi cântă acolo o fată,
pe vârful lucind de scântei,
în aur e dânsa-mbrăcată,
de aur e pieptenul ei.

Îşi mângâie părul ce-n unde
ca apa se vălură lin,
iar cântecul ei pătrunde,
căci plin e de-un farmec străin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Heinrich Heine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem

Noi suntem toţi aşa precum e zis
În stânci de piatră şi pe vechi izvoade:
Avem strămoşi, o limbă şi un scris
Şi un trecut de viitor ne leagă.

Să ne cunoaştem drumul înainte -
Pe urme de istorie păşim,
Prin tainicele şiruri de cuvinte
Cu drag de Ţară şi popor trăim.

Noi suntem ai istoriei copii,
Purtăm cu toţii românescul nume,
Aşternem clipe dragi pentru vecii
Şi-un vis ne ţine demni pe astă lume.

poezie de Crina Popescu din Gânduri din gânduri
Adăugat de Amurg
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri tăcute
care şfichiuiesc inima
ca un val ce se zbate
între stânci prea înalte
şi visează să ajungă la mal...

haiku de Elena Latan (2017)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna mea

fântâna mea e adâncă
dulce şi rece-i izvorul
a fost săpată în stâncă
cu sufletul şi cu dorul.

fântâna e plină de stele
în ea se leagănă luna
noaptea-i păzită de iele
şi cerul îi ţese cununa.

lacrimi de rouă amare
picură întruna în ea
câteodată şi carul mare
cade în apă stea după stea.

înecată pe veci în lumină
plutea pe valuri de vis
chipul iubitei, divină,
printre stele şi paradis.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Magia gândului sosit din ceruri, de departe,
m-a apăsat când am zărit făptura ta în noapte.
Şi-a coborât atât de adânc, pân-mi-a pătruns în suflet,
acolo unde eşti mereu - în eul meu de stâncă.

Găsind iubirea cea trecut, de dor, suspine, şoapte,
în prospeţimea visului apus din fiecare noapte.

Minunea ce s-a întâmplat, aş vrea să se repete,
cât mai aproape de real, în nemurirea-mi eve.

poezie de Silviu Petrache (30 august 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa vie

Când ani şi secoli or să se strumute
ştergând din amintire pe poet
şi-aceste versuri, licărind discret,
vor sta-n răscrucea graiurilor mute;

când alte stele-n cer, peste făget,
îşi vor aprinde tânăra virtute
şi dragostea va înflori mai iute,
şi vârstele vor trece mai încet;

când fiecare clipă, nendurată,
va pune peste lucruri o durată
de patimă şi vis, sub zmalţu-i mat:

cenuşa mea, în urna de pe stâncă,
fidelă ţie, tresări-va încă
în flăcările ce m-au consumat.

sonet de Ştefan Augustin Doinaş din Ovidiu la Tomis (1956)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste profundă...

Caut adâncimea,
Ca pe o hrană necesară,
Iubesc adâncimea,
Ca pe o fată sprinţară.
În adâncime mi-am plasat,
Toate visurile mele,
Precum astronomul,
Îşi are visul la stele.
De ce? Mi-am pus întrebarea
Frumuseţea rocilor,
Ale acestor minuni
Obişnuite ale pământului,
Mă fac mereu şi intens,
Să îmi placă mai mult?
Fiindcă prin forţă,
Învingi tăria,
Blocului de stâncă imens.
Dar nu numai atât,
Ci alte şi alte probleme,
Mereu îţi ridică,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirenele

Sirenele pe luciul mării calme,
Când seara-şi plânge veşnica-i durere,
Plutesc uşor spre zarea-ndoliată
Gigantici fulgi desprinşi din alte sfere.

Plutesc uşor, şi-n părul lor de zâne,
Ce le-nveşmntă-n haina de mătasă,
Îşi joacă luna stinsele-i reflexe
Şi-n ochii lor tot farmecul îşi lasă.

Apoi pe stânci blănite-n spumă albă
Şoptesc târziu, cu drag înlănţuite,
Şi fragede cântări spre cerul nopţii
Înalţă-n taină firei adormite.

Şi cântul lor trezeşte marea-ntinsă,
Când spre-nălţimi eterice se stinge,
Căci plâng pe ţărm pădurile virgine
Şi plânge valul ce de val se-atinge.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aştepţi?

Da, ai dreptate,
n-am uitat încă,
ştiu că eşti departe,
te-ai lovit de o stâncă
într-o apă adâncă,
s-au dus visele toate,
tu nu ştii -
era frumos mai departe,
acum eşti pe un nor,
unde-ai putea fi?
Mă aştepţi să mor?

poezie de Mihail Simionescu din Încă nu a apărut
Adăugat de Mihail Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Sunt eu,
într-o mie de cuvinte
şi-o mie de stări.

Eşti tu,
ce-n neguri la drum lung spre mine te-aşterni.

Suntem noi,
cu visuri, cu şoapte,
ce-n noapte
n-avem cuvinte dorul să-l spunem.

E o taină, el, ecoul,
e prelungirea cuvintelor nerostite
şi geamătul valului înspumat
ce de neclintita stânca s-a spart.

E ploaia,
ce-n mii de lacrimi ea se risipeşte
spălând pervazul ros de vreme,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Cernea din Ferestre în timp (18 octombrie 2007)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i? (din drama Steaua mărei)

Norul ţipă, marea latră,
Plioscăind de stânci în veci,
Şi scheletele de piatră,
În natura cea maratră,
Stau bătrâne, slabe, seci.

În castelul trist şi mare,
Ce se nalţă rece, sur,
Cu fantasticul lui mur,
Printre stânci cu poala-n mare
Şi cu fruntea-n cer de-azur,

În castel izbind de nouri,
Stă-n fereastra ca un arc,
Într-a mărei lungi ecouri,
Faţa-n văl de gând şi nouri
Al serafilor monarc.

Un monarc cu faţa pală
Şi cu păr de-un aur blând,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-1 potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Ca mintea s-umble drumul poveştilor ce-aud.
Orlogiul să sune - un greier amorţit
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trosnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stânci de piatră seacă

Printre stânci de piatră seacă,
Auzi plâns de cucuvai,
Ţipând noaptea tristu-i vai!
Când în nouri se îneacă
Chipul lunii cel bălai.

Vraja trece peste lume,
Vraja... cântec amorţit,
Ca un vis îngălbenit,
Pe-a ei buze vineţi spume,
Capu-i alb a ameţit.

Fuge, trece, fuge, zboară
Buza-i tremură spumând,
Ochii-i joacă schinteind,
Sub nebuna ei cântare
Lumea doarme în descânt.

Este Daina cea nebună,
Care cântă noaptea-n crâng,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

... şi iar te-am visat tot aşa de senină
ca zarea albastră din ochii adânci
ca marile lunii când suplă şi plină
lin trece din noapte în creastă de stânci...

catren de Iurie Osoianu (23 noiembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe punte... peste punţi

Ce straniu-mi pare-acuma
Când filmul desfăşor,
Un mânz de Pegas, spumă,
Se opintea a zbor.

Căta să se desprindă
De sol, vibrând spre soare,
Cu nara aburindă,
Pe fragede picioare.

Cerca să decoleze
Pe-o punte de răchită,
Dar cine să viseze
Că piere-ntr-o clipită?

Atâtea punţi în faţă
Înguste se-aşterneau,
Încrâncenări de viaţă
Genunchii îmi stârneau

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ţărmul mării

Prieteni, bună seara, sub clar de lună spun
Sub vântul care plânge trecând prin codrul brun
Ca nişte unde care, lovindu-se, se sparg
Şi sub uşoara briză ce trestia o-nclină
Un călător visează şi-n visuri se alină
Şi-ascultă glăsuirea talazului din larg.

Pe-acest pescar noptatec pe stânca sumbră-l văd
Cum îşi îndreaptă ochii spre al cerului prăpăd
Şi-n timp ce-a lui privire pătrunde-n firmament,
El se întreabă, poate ce este cu-acest cântec
Ce către ceruri suie rupt din al mării pântec
Se stinge şi renaşte în fiece moment.

Aţi auzit, prieteni, ce imn a înălţat
Nemărginita mare spre cerul înstelat?
Ce muzică sublimă trezeşte Dumnezeu
În lumea infinită Atoatecreator
Însufleţind talazul statornic călător
Să cânte imnul sufletului meu!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Destăinuiri, traducere de Ion Potopin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
prin timp noi vom rămâne
chiar de ni-i clipa rece
noi tâmpla ne-o vom ţine

Şi frunte lângă inimi
şi inimi lângă frunte
noi sus vom ţine gândul
mai sus decât un munte

Şi muntele e-o treaptă
şi noi suntem un munte
florile ne ard sub pleoape
ochii-n rouă ştiu să cânte

Iar durerea-i prea adâncă
nu mai vrea din gând să iasă
hai să facem visul stâncă

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Zăgan din Remember (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!