suflet şi vulcani

Vulcan sufletesc

Un vulcan de-aspiraţii sublime mi-e sufletul
Împroşcând în miezul unei lumi în clocot
Idei duhovniceşti ce înfierbântă cumpătul,
Ascuns în "tradiţii" ca frunzetul de troscot.

Raze-ale duhului străpung misterele ştiinţei
Şi-aprind focul, ce-aruncă-n adâncuri sorţii
Întâmplărilor simple din străfundurile fiinţei,
Unde se împreună mistic zorii şi apusul morţii.

Un războinic acerb zgâlţâie valea absurdului
Cu iluzii meschine dospite-n lacrimi deşarte
Şi ura răspunde caustic şi ferm individului
Ce-n lume pofteşte un rost, un sens şi o parte.

Iubirea-i bolnavă, săracă, chiar nulă în lume,
Poveste în flăcări topite într-un mistic profund,
Criptată-n iluzie şi-ascunsă-n mulţimi de cutume
Ce lumea-n absurd şi în moarte-o cufund.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcan sufletesc

Vulcan sufletesc

Un vulcan de-aspiraţii sublime mi-e sufletul
Împroşcând în miezul unei lumi în clocot
Idei duhovniceşti ce înfierbântă cumpătul,
Ascuns în "tradiţii" ca frunzetul de troscot.

Raze-ale duhului străpung misterele ştiinţei
Şi-aprind focul, ce-aruncă-n adâncuri sorţii
Întâmplărilor simple din străfundurile fiinţei,
Unde se împreună mistic zorii şi apusul morţii.

Un războinic acerb zgâlţâie valea absurdului
Cu iluzii meschine dospite-n lacrimi deşarte
Şi ura răspunde caustic şi ferm individului
Ce-n lume pofteşte un rost, un sens şi o parte.

Iubirea-i bolnavă, săracă, chiar nulă în lume,
Poveste în flăcări topite într-un mistic profund,
Criptată-n iluzie şi-ascunsă-n mulţimi de cutume

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din rutina cugetului nou
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul mi-e veşted

Sufletul mi-e veşted ca târzia toamnă,
Stins mi-e ca vulcanul ros de bătrâneţe;
Jos, la poale,-s pajişti, doruri vii, aprinse,
El e-nchis în noapte, orb la frumuseţe.

Iartă-mi legământul dragostei aprinse,
Iartă vâlvătaia ce-am aprins în tine.
Am crezut eu însumi că iubesc fierbinte,
Negândind că stins e cântecul din mine.

Ţi-am furat comoara tinerelor doruri,
Jaful şi minciuna ce-au fost fără vină.
Dacă poţi, copilă, iartă-mi amăgirea –
Nu sunt rău, ci-s numai biata mea ruină.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglindă

Se oglindeşte timpul în istorii,
Nămeţi de stele veşnicii dizlocă,
Căci dincolo de vise iluzorii,
Meteoriţii moartea o invocă.

Se nasc morminte-nfiorându-şi tihna -
O cumpănă de vise şi de plăgi...
A renăscut în suflet neodihna
Şi-şi strigă ne-mplinirea inorogi.

O altă eră-şi cere întrupare
Erup vulcani cu sărutări de vis,
Se sting pe sâni poeme non-carnale
Când mări, perfecţiunea au atins.

Pe plaja nisipoasă a uitării,
Au eşuat balene, nave, bărci...
S-a hotărât întoarcerea acasă,
Dar, timpule, doar tu nu te întorci....

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis scurt

Sângele îţi flutură pe buze o eşarfă
Precum pânzele unui crepuscul pe oceane
Între perne trupul tău cântă ca o harfă
Iar părul te înfăşoară în liane

Îţi adânceşti piciorul de bronz printre petunii
Pe gleznă ţi se aşează o fantoşă de foc
Parfumul ei te-adoarme pe hamacul lunii
Şi îţi aprinde-n suflet fluiere de soc

Dar cum te mişti din patul de mărgean
Se desprind coralii emigrând pe spumă
Trupul tău se-nalţă lavă din vulcan
Eu te-aştept în piatră tu mă rechemi în humă.

poezie clasică de Constantin Nisipeanu din Spre ţara închisă în diamant (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apostrof

Completaţi cu râvnă carenţele
Din voi existenţe precare
Depăşiţi penuria faptelor bune
Vociferau conştiinţele în plen
Şi munţii cu glas de vulcani
Repetau în vogă strigarea
Voi suflete încă vii
Treziţi-vă dinadins din transă
Deşteptarea şi la gară
Să prindeţi trenul euforiei
De azi de mâine şi de poimâine
Daţi fuga la aeroporturi
Să aflaţi prilej de înălţare
Alergaţi la aerodromuri
Să prindeţi naveta albă
Ce decolează spre azur
Mai departe sau mai aproape
Căutaţi comuniunea cu îngerii
La sol în aer şi în văzduh
Aici acum şi pretutindeni

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (24 octombrie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enunţ tautologic

Un vulcan de-aspiraţii sublime mi-e sufletul
Împroşcând în miezul unei lumi în clocot
Idei duhovniceşti ce înfierbântă cumpătul,
Ascuns în "tradiţii" ca fruzetul de troscot.

Raze-ale duhului străpung misterele ştiinţei
Şi-aprind focul, ce-aruncă-n adâncuri sorţii
Întâmplărilor simple din străfundurile fiinţei,
Unde se împreună mistic zorii şi apusul morţii.

Un războinic acerb zgâlţâie valea absurdului
Cu iluzii meschine dospite-n lacrimi deşarte
Şi ura răspunde caustic şi ferm individului
Ce-n lume pofteşte un rost, un sens şi o parte.

Iubirea-i bolnavă, săracă, chiar nulă în lume,
Poveste în flăcări topite într-un mistic profund,
Criptată-n iluzie şi-ascunsă-n mulţimi de cutume
Ce lumea-n absurd şi în moarte-o cufund.

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul

Se vede în zare, ca o lampă de foc
Un vulcan, gravând
Pe lava abia răcită urmele
Sufletelor rătăcite, plângând, suspinând...
Se spulberă cenuşa lor în fiecare atom
Pierzându-se liniştea
În vuiet de valuri încinse, până dispare...
Apoi tăcere... tăcere...
Până ce ploaia, spală-ne cu lacrimile ei,
În zeci de anotimpuri, umbrele urmelor rămase vii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul aţâţă focul inimii, lacrima îl transformă-n cenuşă. Şi totuşi există unele suflete care ard atât de intens, precum vulcanii de pe fundul mărilor şi oceanelor. Ele se înalţă puţin câte puţin până când ajung să triumfe deasupra tuturor lacrimilor, formând o nouă insulă, iar uneori se încumetă să depăşească norii şi să vorbească pe limba lor de foc cu soarele şi celelalte stele.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă vreo cetăţuie a fost cândva durată spre a fi sălaşul oaspeţilor acestei mitologii româneşti, nu era ea oare castelul din Carpaţi? Pe podişul lui singuratic, accesibil numai prin stânga pasului Vulcan, adăpostea fără îndoială balauri, iele, strigoi şi poate chiar vreo câteva stafii din neamul boierilor Gorj. De aici, o faimă rea întru totul îndreptăţită, după cum se zicea. Nimănui nu i-ar fi dat prin minte să se încumete a-l vizita. Răspândea în jur o spaimă molipsitoare, după cum o mlaştină nesănătoasă împrăştie miasme pestilenţiale. Numai a te apropia până la un sfert de milă de însemna să-ţi rişti viaţa în lumea asta şi mântuirea sufletului în cealaltă. Ceea ce se învăţa în mod curent la şcoala dascălului Hermod. Această stare de lucruri trebuia să ia totuşi sfârşit în clipa când din vechea fortăreaţă a boierilor Gorj nu se va mai fi rămas nici piatră pe piatră. Şi tocmai aici intervenea legenda.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Mă arde lava-ncinsă
a vulcanului crunt
care-n piept mi-a erupt.
Mi se scurge prin vene
din creştet în tălpi,
şi-napoi...
Mă tot varsă
într-un lac de noroi...

Mă zbat într-o junglă
cu liane de foc
şi luptând , mă sufoc...
Pe un rug prea încins
îmi e sufletul ars
şi sfărâmat .
Urlă-n mine durerea
ca un câine turbat...

Am păstrat doar un pumn
de cenuşă şi chin

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin suflet

Fiindcă suntem doar la depărtare,
Cum să-ţi rostesc simţirea-mi prin cuvinte?
Cum să-ţi ating în gând o sărutare?
Cum să-ţi arăt că gura mea nu minte?

Cum să-ţi întorc privirile în palmă?
Cum să-ţi cunosc visarea în tăcere?
În mine e vulcan de toamnă calmă,
Iar timpul meu te caută... Te cere...

Suntem uniţi de-aceeaşi întrebare,
Dar despărţiţi de multe drumuri reci...
Şi paşii noştri merg spre o chemare
În care tu doar vii... şi nu mai pleci.

poezie de Florin Răileanu (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechile pasiuni nu mor niciodată, chiar dacă o perioadă nu se manifestă, ele încă există în interiorul sufletului, ard mocnit, până în momentul în care vor erupe violent, asemenea unui vulcan şi tot vor reuşi să răzbească, ieşind victorioase la suprafaţă.

aforism de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Ce îşi prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când soseşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul vieţii

Desculţ şi fără de păcat,
Pe drumul vieţii-nsingurat,
Aleargă sufletul şi plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...

Din el curg râuri de lumină...
Dar viaţa nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate şi virgine.

Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...

Suntem vulcan ce clocoteşte
Şi ca un val în noapte creşte...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze şi seninul...
...........................................

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am sculptat înger

Te-am sculptat înger
Pentru a rămâne în sufletul meu
Mai mult de o veşnicie.
Divină chemare a carnalului ochi
M-a aruncat,, sărut,
Pe coapsele goale.
Ai irişi albi pe braţele tale.
Culegi din porii mei libertatea –
O stare nedefinită,
Dar plină de înţeles.
Renaşti tăcere şi vers...
Lumina s-a revărsat în râul de şampanie
Şi incandescentă,
Lut în cuptorul sufletului meu,
Te-ai lsat modelată.
Vulcan transformat în sentimentul deplin,
Plutind spre plus infinit,
Picătură de artă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virusul ignoranţei

Smarald şi jad...
Lumini strălucind dincolo
De lumea în care
Întunericul doarme închis
Ca o pasăre călătoare.
Virusul ignoranţei
A scrijelit pe copaci
Lacrima suferinţei.
Am învelit primăvara
În scutecul sufletului
Franjurat de vânturi şi ploi.
M-au biciut furtuni şi vulcani,
Mi-au aruncat lavă-n privire,
Dar eu, primăvară, am rămas lângă tine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri strivite

... Port în sufletul meu
Limbile de foc ale dragonului azuriu
Încolăcindu-se în ritmul păsării Phoenix.
Incandescente, fluvii fumegânde,
Mă cuprind sadic, storcându-mi vlaga din mine.

Simt ucigaş trăirea fizică prin exterior,
Ca pe o povară, incomensurabilă
Cu sentimentul libertăţii absolute,
Şi numai în aceste momente,
Spaţiile imaginaţiei mele
Se strâng vijelios într-o sferă fără graniţe,
Dar insignifiantă faţă de măreţia veşnică a gheţii...
......................................................

Cobor acum, printr-o supremă sforţare
În adâncurile vulcanului,
Şi mă ustură lacrimile de foc
Ale destinului.
Nu, nu voi putea lupta cu el,

[...] Citeşte tot

poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pescăruşii plâng

Dar lacrimile lor cu marea se unesc,
Spre a spăla nisipul cald şi sângeriu,
Pe care, ca o pată se ivesc,
Apoi se-ntind pe cerul vineţiu
Ţipătul lor cu vântul se uneşte
Şi în vulcanii, izbindu-se, se-nalţă
Pulsând în înălţimi... însingurare,
Din viaţa mea, mai dă-le-un strop de viaţă!
Ei vocea sufletului nostru sunt,
Ei sunt iubirea noastră pe pământ...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere de mamă

Durere în suflet de mamă,
Vulcan irosindu-şi plângerea în cuvinte
Încărcate de non-sensul trăirilor.
Zvâcnesc tâmplele de durere,
Plânsul interior este sugrumat,
De ramurile amintirilor
Pe care au crescut fluturi de gheaţă.
Caut revenirea la mama-materie,
Trăind în anonimat.
Nu mai vreau să simt
Cum îmi picură-n suflet
Lacrima despre care au tot scris poeţii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!