testament şi timp

Testamentul cel mic al marelui Francois Villon

II

În anul zis în primul cânt,
de-i totul nins şi e Crăciun,
iar lupii mestecă doar vânt
şi omu-i doar la gheaţă bun-
îmi zic: poete, hai la drum!
să nu cumva să se întâmple,
din dragostea ce scoate fum,
să-ţi iasă stele iar pe tâmple!

poezie clasică de Francois Villon (1456), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne lasă
Un testament tainic
Cu limbă de ceas
Ritmat şi codificat
Total ireversibil

tanka de David Boia (18 octombrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telegramă de felicitare

Mamei noastre adorate,
Plină de devotament,
"La mulţi ani, cu sănătate!"
PS. "Nu uita de testament!"

epigramă de Nicolae Andronescu din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai uimitor fusese gestul testamentar al lui Efraim, ce mai lăsase Salemei parte bună din avere, do-vedind că douăzeci de ani de credinţă la tinereţe însemnau pentru el mai mult ca cei zece ani de părăsire la vîrsta periculoasă; restul averei mersese la familie şi la unele instituţii susţinute de Efraim, care, fără a fi filantrop, vroia totuşi să-şi supravieţuiască. N-aveau copii. Un băieţel murise de mult, născut şi acela prea curînd după căsătorie.

Hortensia Papadat-Bengescu în Drumul ascuns (1932)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Vă las, când se-mplini-vor anii,
Poemele sublimei arte,
Aceste dragi şi sfinte danii
Ce-au fost cu sânge scrise-n carte.

epigramă de Cezarina Adamescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu lună-ţi sunt, tu soare-mi eşti;
În Iadul meu, un Rai zideşti.
Când plec, ţi-l las prin testament,
Să îţi aşterni timpul prezent.

catren de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul lupului alb

Nu vreau să fiu în haită şi flămând,
Prefer să-l văd pe cel ce mă împuşcă,
Să ştiu că timpul trece ca un gând...
Şi el flămând... Să simt că viaţa-mi muşcă...

Zăpada iernii-i uneori prea mare,
Şi drumul, singur, nu mai pot să-l fac,
Însă mi-e greu şi nu mai am răbdare,
Şi-aştept ca timpul să-mi găsească leac.

Prin faţa mea trec haite-nflămânzite
Spre un himeric ţel neînţeles,
Mânate de-ale simţului ursite...
Instinctualul drum către regres.

Zăpezile sunt mari şi cad întruna,
Mutând hotare înspre necuprins,
Iar dacă uneori răsare luna,
Presimt că-i vremea să m-arăt învins.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Anonim mereu (17 iulie 2008)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii timpului

Paşii timpului puşi în clepsidră
aduc lumina dintr-un vechi neştiut
şi ţin o bucurie ce-ai pus-o în lume
ca să pară totul un sfânt început.

Cocorii pun farmecul în vorbire
şi au proverbe culese de-un alizeu,
spun că vârsta nu moare niciodată
dar e greu să laşi în urmă un muzeu.

Paşii timpului ne spun când văd frunza
rătăcită sub privirea stelelor
că iubirile nu le păstreză nimeni
când anii opresc paşii candorilor.

Credeam lumea un stol de rândunele
învăluit de amintiri neuitate
iar când pleci laşi statui fără testamente
şi paşii adorm spre eternitate.

poezie de Constantin Rusu (18 septembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, fiule, iubeşte această ţară!

(Pentru Teodor Cătălin)

Străbunii mei, prin tata şi prin mine,
Ajunseră, fiule, până la tine,
Că aşa se întâmplă în viaţă şi cu toţi;
Părinţii ajung prin fii la strănepoţi.
Ei străbătură timpul ca o torţă,
Arzând în ei speranţe, crez şi forţă.

Iubirea de moşie neîntreruptă,
Unitu-i-a în muncă, ca şi-n luptă
Şi ne-au sădit o dragoste firească
De Ţară şi de glia strămoşească,
Să ne aducă aminte în orişice moment
Că e dorinţa lor şi testament.
Tu ce-ai primit de la străbuni să laşi
La fiii tăi, iar ei la ai lor urmaşi.
Tu, fiule, păstrează această Ţară,
Leagănul nostrum, vatra milenară.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stană de piatră

E absurd, e nedrept, e ciudat, e urât,
Marea bate în ţărm, cerul bate în ochi,
Parcă suntem cuprinşi de un fel de deochi,
Nu pot face un pas. Te iubesc şi atât.

Aş putea să ajung într-un timp şi-ntr-un loc,
Unde ştiu că poţi fi şi că suferi cumplit,
Aş putea testament sau scrisori să-ţi trimit,
Sau să vin să vă pun, plin de dragoste, foc.

Parcă sunt blestemat, parcă nu am puteri,
Consternat, retrăiesc tot ce e şi ce-a fost,
Nu mai ştiu dacă vrei să şi fac tot ce-mi ceri,
Să te las să te pierzi într-un trist adăpost.

Nu mai ştiu ce e azi, nu mai ştiu ce-a fost ieri,
Despre mâine nu cred că mai are vreun rost.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din doi în doi, şapte impar

m-am îndrăgostit stângace
de al şaptelea cuvânt nespus
de delirul ochilor tăi
pus pe urma anilor mei
într-o zi de sărbătoare neîntâmplată
aparent mă credeam înţeleaptă

ceea ce nu mai văzusem
m-a ajutat să văd
deasupra pământului
ascultam greierii cerului
înrobită de taina nesomnului

mă dezdrăgostesc la anul
şi la mulţi ani
când în ultima şoaptă
cu genunchii pe-a şaptea treaptă
îmi ard testamentul
sub tălpile ţărânii

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inger regasit

Un evantai de frunze aduce vântul
pe aripi de înger găsit.
Penele încep să scrie
cu cerneală aurie-un testament.
Acum se anunţă sfârşitul...
furtunii ce nu începuse
s-ascundă secunda
în timp regăsit.
De pe petale de înger
se scutură fulgii
ce pierd în neant
o umbră de rază.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Ştiind că studiat voi fi în şcoală
Şi clasic voi ajunge (abia mort),
La port şi-n vorbă-s grav, grav mă comport,
Svârl mici biografii pe-un colţ de coală

Şi-s vesel când prevăd cu cât efort
M-o comenta un critic-din-greşală
Găsind că-n orice strofă e-o scofală:
Nu dau pe glosa lui măcar un ort!

Las operele-mi - toate - în ediţii
Cu textul integral ne variétur:
N-am chef ca peste ani neisprăviţii

Pe barba mea să-şi cumpere-acareturi
Şi să petreacă-n Franţa o vacanţă
Cu-o scórie-n doi peri din nu ş'ce stanţă.

poezie celebră de Romulus Vulpescu (23 iunie 1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul umoristului

Din moartea mea nu faceţi nici o dramă,
Să-mi spuneţi la mormânt o epigramă,
Să râd pe lumea ceea înc-un veac,
Doar ştim cu toţi că râsul e de leac.

epigramă de Mihai Cucereavii din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papa Francisc, miercuri 20 ianuarie 2021

În această cateheză mă voi opri asupra rugăciunii pentru unitatea creştinilor. De fapt, săptămâna 18-25 ianuarie este dedicată îndeosebi pentru aceasta, pentru a invoca de la Dumnezeu darul unităţii pentru a depăşi scandalul diviziunilor dintre cei care cred în Isus. El, după Ultima Cină, s-a rugat pentru ai săi, "ca toţi să fie una" (In 17,21). Este rugăciunea sa înainte de Pătimire, am putea spune testamentul său spiritual. Însă observăm că Domnul n-a poruncit discipolilor unitatea. Nici nu le-a ţinut un discurs pentru a motiva exigenţa ei. Nu, l-a rugat pe Tatăl pentru noi, pentru ca să fim una. Asta înseamnă că nu suntem suficienţi noi, cu forţele noastre, pentru a realiza unitatea. Unitatea este înainte de toate un dar, este un har care trebuie cerut prin rugăciune.

citat din Papa Francisc
Adăugat de Alexandru Răduţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul lui Melville

Adeseori sub valuri, departe de-aceste orizonturi,
El citea testamentul şi mesajele-aruncate de zarurile
Celor înecaţi, de oasele lor lovind sub geana spumii
Coastele de mărgean ale mărilor – nevăzute lumii.

Iar epavele se perindau fără bătăi de gong, de clopot;
Caliciul generos al cuprinsurilor morţii returna un capitol
Răvăşit, hieroglife-învineţite, rana unor semne de rău augur
Pe coridoarele scoicilor, de unde nu răzbate niciun zgomot.

Atunci pe circuitul unei perpetue spirale vaste,
Cu funii vrăjite şi răutăţi uitate, ochii îngheţaţi acolo
Au devenit altare-n apele cu translucidă piele....
Pe când perpetue, tăcute răspunsuri se furişau sub stele.

Compas, alidadă şi sextant nu mai aşteptă ora mareei la sizigii...
Deasupra,-n prăpăstii de-azur, şi jos, în cercul zării,
Nici un cântec trist nu trebuie să-l tulbure pe marinar.
Umbra-aceea fabuloasă va fi mereu numai a mării.

poezie de Harold Hart Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţelepciunea celui condamnat să moară

Am înţelepciunea celui condamnat să moară,
nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
mi-am scris testamentul în propriul sânge:
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă" ;
eu dorm săgetat şi încoronat de ziua de mâine...
Am visat că inima pământului e mai mare
decât harta acestuia,
mai clară decât oglinzile lui
şi decât spânzurătoarea mea.
Mă pierdusem într-un nor alb care m-a ridicat în slavă
de parcă-aş fi fost o pasăre
şi vântul însuşi aripile mele.
În zori, chemarea paznicului de noapte
m-a trezit din visul meu, din limba mea:
Vei mai trăi o moarte,
prin urmare revizuieşte-ţi testamentul,
ora execuţiei a fost iarăşi amânată.
Am întrebat: Până când?
Mi-a răspuns: Aşteaptă până vei muri un pic mai mult.
Am spus: nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,

[...] Citeşte tot

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isa Nutter

Doctorul Meyers a spus că am satiriázis,
Iar doctorul Hill că mai degrabă-ar fi leucemie –
Însă eu ştiu de ce-am ajuns aici:
Aveam şaizeci de ani, dar eram zdravăn ca un bărbat
În putere, de treizeci şi cinci sau patruzeci de ani.
Şi n-a fost din cauză că scriam o scrisoare pe zi,
Nici pentru că mă culcam, şapte zile pe săptămână, noaptea târziu,
Şi n-a fost din cauza stresului de-a mă gândi mereu la Minnie.
Şi n-a fost nici teama sau vreo gelozie înspăimântătoare,
Sau încercările necontenite de a pătrunde
În mintea ei fermecătoare, sau simpatia
Pentru viaţa nenorocită pe care a dus-o
Cu soţul de-al doilea –

Nimic din toate acestea nu m-au pus la pământ –
Ci numai vociferările fiicelor şi ameninţările fiilor,
Rânjetele şi blestemele tuturor rudelor mele,
Iar asta până în ziua în care ne-am dus pe furiş la Peoria
Şi m-am căsătorit cu Minnie, împotriva voinţei lor –
Acum, de ce vă mai miraţi că testamentul meu a fost făcut

[...] Citeşte tot

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Averea (poezie in grai bănăţean)

O murit şî baba Eva
A ei d-abe aşceptară,
Că avea suta dă ani
Sî nu măi dăgea să moară...

S-api la îngropăşiune
Viniră care dă care
Că ţânură mult la babă
C-o lăsat avere mare...

S-o fost scris la testament
Tăt se baba –o adunat
Că sică pucea să fie
A măi bogată dân sat

Avea o şioardă dă vaşi
Un siopor mare dă oi
Mulce lanţă dă pământ
Şî bag sama euroi...

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Sergiu Boian (august 2011)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călimara

Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint
Cu două guri întunecate, ca două porţi de labirint,
Prin care gândurile mele s-or afunda neştiutoare
Şi-adesea n-or găsi ieşire din bezna umedă, la soare.
Cu două guri ca de fântână, din care ultimul meu vis,
Scafandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis,
Va încerca, zadarnic poate, s-adune înşirată-n salbe
Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopţi albe.
În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cădea cândva, inerte, pe câmpul alb al unei pagini,
Închipuiri neplăsmuite şi gânduri negândite încă
Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adâncă,
Cuvinte şterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte,
O ploaie miniaturală de-accente, virgule şi puncte -
Şi-acele negre arabescuri pe care-o vagă fantezie
Sau numai mâna mea distrată le zugrăveşte pe hârtie.
În ea, tăcute şi smerite stau viitoarele regrete,
Alături de bilanţul zilei şi de adresa unei fete;
Scrisoarea de condoleanţe pe care, poate, o voi scrie
Unui amic în doliu după vreo rudă care-i încă vie;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!