Citate despre tinerețe și șefi
citate despre tinerețe și șefi (inclusiv în versuri).

Hărțuire
Se simte hărțuită la birou
Și merge la servici cu teamă
Și-asta de când, directorul cel nou
E tânăr și... n-o ia în seamă!
epigramă de Gheorghe Gurău (martie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!


Școala de vară de la Neptun a P.S.D.-ului - profesori: Seniorii partidului
Se uită la șefi în gură
Tinerii de la Neptun,
Ei le-arată cum se fură
Și cum să dea... un tun bun!
epigramă de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Directorul reveni alături de cei șapte tineri, în timp ce familia Cristescu rămase în primul rând, cei trei fiind impresionați de prezența directorului și părând surprinși de tinerețea acestuia (dânsul era cu doar vreo câțiva ani mai mare decât domnul Gigi; 2-3 ani... ) Nistor se întreba dacă nu era oare o despărțire definitivă de Adela, deși el n-ar fi dorit să fie; în minte îi răsună promisiunea adolescentei, o promisiune ciudată, care nu avea deloc efectul scontat, de a-l liniști...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triumvirat
Plecat fiind, un tânăr secretar,
Primi un telefon din Capitală,
Suna chiar șeful lui, parlamentar:
Vino urgent, nevastă-mea ne-nșeală!
epigramă de Ion Bratu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Directorul aștepta sosirea celor șapte tineri, pentru că se apropia de ora 12.00, iar ei chiar porniseră spre biroul directorului, împreună cu domnul profesor Eugen Manea. Avuseseră la dispoziție o săptămână pentru a-și completa echipajul și se descurcaseră, cu ajutorul instructorului lor, domnul profesor Manea și al computerelor. Acum erau șapte, toți tineri și părea că se vor înțelege de minune împreună. Încă nu aveau cei doi roboți, deși știau care vor fi aceștia; tânărul informatician Mihai îi asigurase că avea el roboții potriviți pentru misiune. Poate într-adevăr așa era.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Întrucât se descălțase deja, iar Nero era cuminte și înțelegător, Lucian intră cu Rikky în cameră; papagalul repeta strident: "Haide, șefu', repede! Vedem director... Vedem director la televizor, șefu'..." Aici erau și părinții și bunicii lui; priveau la televizor. Lucian îi salută pe toți, apoi privi și el curios spre micul ecran; nici urmă de director; se înșelase papagalul! Însă, nu după mult timp, pe ecran apăru Institutul din Craiova, iar mai apoi, în prim plan, o tânără domnișoară, probabil moderatoarea. Emisiunea se transmitea în direct. În curând, operatorii și moderatoarea intrară nu doar în sediul principal al Institutului, ci chiar în biroul directorului, unde, într-adevăr, se aflau atât Traian Simionescu, cât și profesorul Manea. Directorul își întâmpină oaspeții așa cum se cuvenea, apoi se așezară cu toții, mai puțin cei cu camerele de filmat. Lucian îl privi atent, cu admirație: dom' director era un om tânăr, tare frumos, chiar și pe micul ecran; un adevărat domn... Nu doar Lucian și familia lui urmărise cu interes această emisiune, acest scurt "talk-show" cu directorul și instructorul, ci toți ceilalți tineri din echipaj, cu familiile lor; foarte probabil, nu doar ei...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dat fiind că poziția navei încă permitea legătura cu cei de acasă, iată că, o dată ce scăpaseră de interferențe, aceasta se restabili, atât audio, cât și video. Pe monitorul computerului principal de la bordul navei (care era computerul informaticianului Mihai) apăru o imagine binecunoscută celor șapte tineri: aceea a cabinetului domnului director Traian Simionescu. În acea încăpere se aflau 17 persoane: părinții celor din echipaj, directorul Institutului, instructorul echipajului și președintele țării. Pe puntea principală a navei "Pacifis" răsună glasul directorului, clar, puternic, impunător, așa cum îl cunoșteau și ei...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Preferatul obținuse rapid, fără prea mari eforturi, aprobarea directorului și nu doar atât. Dânsul se oferise să-i însoțească pe cei doi tineri până la secție, pentru a-i susține, ca de obicei, mai ales dacă era vorba și despre Lucian...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cei trei tineri străbăteau grăbiți drumul spre biroul directorului; ieșiți din incinta navei lor, lumina soarelui li se păru orbitoare, dar aveau ochelari de soare, pe care-i utilizară. Un vânticel plăcut abia adia, mângâindu-le parcă frunțile. Voioși, se apropiară de sediul principal al Institutului, în care și intrară în curând, apoi se îndreptară spre cabinetul directorului. Aici nu mai aveau nevoie de ochelari care să le protejeze vederea, așa că aceștia își reocupară locurile lor, în buzunare. Domnul director îi întâmpină din prag și-i pofti înăuntru. Cei trei luară loc, directorul de asemenea, pe fotoliul dânsului. Se așternu o liniște deplină.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


"Ce tot zicea directorul?" se întrebau uimiți în gând cei șapte tineri, privind spre Traian Simionescu tare nedumeriți, ca și cum nu i-ar fi înțeles cuvintele. Tânărul informatician (promovase examenul de licență cu rezultatul maxim, după cum era de așteptat) îndrăzni să-i amintească... Parcă ar fi preferat să rămână acasă, cu familiile; nici nu doreau să-și imagineze cum vor reacționa părinții la auzul acestei noutăți...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supără-te pe soare
Nu-i o noutate că persoane publice răspândesc neadevăruri;
Cum nu-i nici faptul că America trebuie să-accepte corupția
așa cum au făcut-o atâtea republici și imperii istorice
De-a lungul multor secole.
Mai bine supără-te pe soare pentru că apune,
Dacă asemenea lucruri te enervează. Fii atent la pantă și virează,
Toți sunt legați de niște roți. Acești oameni, acești războinici.
Această republică, Europa, Asia...
Privește-i cum gesticulează,
Urmărește-i cum se duc la vale. Găștile se hrănesc cu minciuni,
Omul pătimaș își joacă rolul lui; pasiunea rece pentru adevăr
Nu vânează în haită.
Nu ești Catullus, știi asta,
Ca să faci pamflete pe seama lui Cezar. Ești departe
de a avea pașii lui Dante și încă mai departe de
murdarele lui vrășmășii politice.
[...] Citește tot
poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Traian: Să continuăm, atunci. Șeful securității misiunii, Mihai Ristea. Pe plicul pe care l-am desigilat aseară scria de fapt "șeful expediției terestre", însă era greșit formulat, șeful expediției fiind, evident, comandantul misiunii, deci, am corectat formularea. De profesie informatician și fizician, cel mai tânăr dintre voi a fost numit șeful securității, ceea ce înseamnă că el este direct răspunzător de protecția membrilor echipajului și a navei, sau altfel spus va trebui să vă apere, să aibă grijă să nu pățiți nimic, să nu vi se întâmple ceva rău, dar această grijă va trebui să o aveți desigur și voi, fiecare în parte, nu să lăsați totul în seama tânărului Mihai. Șeful securității, foarte probabil din cauză că băiatul a fost opt ani la rând campion național, european, olimpic și chiar mondial la lupte, la juniori, lupte de genul artelor marțiale sau cam așa ceva. Ceva nelămuriri, tinere?
Mihai: Nu, domnule director, am înțeles care-i rolul meu.
Traian: Mă bucur.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la tinerețe și șefi, dar cu o relevanță mică.

Lui Mihai nu-i convenea ultimul cuvânt, "minorul", însă dacă s-ar fi grăbit puțin, nu l-ar mai fi auzit. Când ajunse însă în dreptul directorului, îi dispăru brusc orice neplăcere provocată de acel cuvânt. Directorul îi "decora" uniforma albastră cu toate accesoriile necesare, terminând cu bulinele mici, gălbui, în număr de cinci. Incredibil Mihai era șeful securității; nu s-ar fi așteptat la una ca asta. Nici directorul nu cunoștea dinainte acest amănunt, deși l-ar fi putut afla, dar dânsul se interesase doar de favoritul său și atât; îi fusese de ajuns să afle mai din timp că Luci era comandantul. Acum se mirase și dânsul de funcția acordată tânărului Mihai, dar ținând cont de ceea ce aflase despre informatician, găsea corectă decizia Comisiei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lucian se încruntă. Un "mic incident" neprevăzut?! El era protagonistul acelui incident, cauza care-l provocase, dar directorul, foarte subtil, nu-l învinuise deloc. Desigur, tot dânsul conducea ședința. Tânărul comandant avea impresia certă, care i se contura din ce în ce mai clar în minte, că directorul Institutului îl proteja intenționat prea mult, îl favoriza, iar acest amănunt nu-i convenea, aproape deloc. N-avea nevoie de protecție, de favoritisme de acest gen, nici măcar din partea directorului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Directorul privise spre blondul Iulian Enka; "rivalul" său... Ah; și cât de bine îi înțelegea pe toți, chiar și Traian Simionescu, doar era vorba și despre fiul dânsului, Lucian... Dar de titulatura de "tată" al tânărului comandant se bucura în continuare acel domn blond, Iulian Enka...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lucian nu părea dispus să dea curs invitației tânărului informatician, însă în curând băiatul urma să aibă un aliat în persoana mamei lui, Marilena Ristea, care, auzind o mașină oprind în fața casei, ieșise să vadă despre ce era vorba. Dat fiind că și dânsa lucra tot la Institut, recunoscu ușor mașina albastră a directorului. Pentru o clipă prezența acestei mașini o intimidă; continuă însă drumul spre poartă. Se aștepta să-l zărească la volan însuși pe directorul Institutului, dar constată surprinsă că nu dânsul, ci un tânăr chipeș ocupa acel loc. Zărind-o pe mama mai tânărului său coleg, Lucian nu avu încotro; coborî. Desigur, coborâse și Mihai. Lucian se apropie de doamna Ristea, salutând-o politicos și cu o eleganță desăvârșită în gesturi și mișcări, îi sărută mâna, fără a se pierde cu firea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Însă acest amănunt nu-l înveseli deloc; Lucian era tot trist, posomorât. Directorul ar fi fost în stare de orice, pentru a-i readuce bucuria pe chip, dar în acel moment nu avea ce face; nu-i venise nici o idee salvatoare, pe care tânărul să o și accepte. Iar de supărare, evident, nici nu putea fi vorba.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un amator englez, preotul T. J. Hussey se hotărî în 1834, să determine prin calcul locul ce trebuia să-l ocupe pe cer acea planetă misterioasă (cari o perturba pe Uranus) la un moment dat; nu reuși. Bessel încercă și el același lucru, dar era bolnav și nu avea răbdarea necesară. În 1841, un student la Universitatea din Cambridge (Anglia), John Couch Adams, încercă să rezolve el această problemă. În 1843, când își luă diploma, el începu să facă cercetări cu privire la orbita lui Uranus. Doi ani de-a rândul s'a ocupat cu această chestiune și reuși să calculeze elementele planetei necunoscute, pe cari le arătă lui James Challis, directorul Observatorului din Cambridge. În același timp trimise rezultatul calcului său și lui George Biddell Airy, directorul Observatorului regal din Greenwich. Acesta însă nu prea avea mare încredere în calculele tânărului matematician. El ceru prin o scrisoare lui Adams câteva deslușiri, dar acesta nu mai răspunse. Preotul-astronom W. R. Dawes, văzând din întâmplare calculul lui Adams la Greenwich, scrise unui prieten al său, cunoscutul astronom Lassel, care avea lângă Liverpool o lunetă excelentă, să caute noua planetă. Lassel era bolnav, iar scrisoarea fu pierdută de o servitoare.
Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Directorul îi reproșase că se jucase cu el, cu sentimentele lui, că-l manipulase, atunci, de mult, când erau prea tineri pentru a înțelege viața și greutățile ei; erau elevi, amândoi... Avea oare dreptate?! Fusese ea atât de rea, iar el chiar o iubise cu adevărat atât de mult și de fapt, încă o mai iubea, chiar și acum, după atâția ani?! O iubea și suferea pentru ea, chiar dacă, din spusele lui, altceva dorea să lase de înțeles... În cazul ăsta însă, de ce nu-și refăcea viața? De ce prefera să rămână singur și trist? Doar avea totul... Era director, încă tânăr, încă frumos, atrăgător, încă putea stârni pasiuni în inimile multor tinere, dacă le permitea acest lucru... Dar el, nu; prefera să rămână singur și trist, închis în Institut și-n sine însuși, prizonier al propriilor sale sentimente și gânduri, altfel spus, un neînțeles. De ce oare?!
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Steagurile tricolore încă fluturau peste tot pe drum, de o parte și de alta a șoselei, chiar și-n afara orașului, în drum spre Institut. Bineînțeles și-n oraș, peste tot: roșu, galben și albastru. Și fluturau pentru ei, tinerii din echipaj, datorită misiunii în care vor porni; era un sentiment înălțător, care ar fi trezit în sufletul oricui măcar vreo câteva fărâme de patriotism. La fel se pe-trecea deci și-n sufletele lor, a celor doi tineri aflați în mașina directorului, care deja intrase în oraș. Lucian însă nu porni pe drumul care ducea spre casa colegei sale, Lia.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre tinerețe și șefi, adresa este:
