valori umane şi viaţă

Adevărata valoare umană este valoarea pe care o dăm vieţii altora.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de C.I
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cam demodat?

Nu înţeleg această lume, recunosc,
În care toţi golanii-şi au un rost
O existenţă-n care din păcate
Valorile umane sunt uitate

Nu mai accept să fiu sfidat
De parveniţi şi potentaţi
Sau de analfabeţi cu doctorat
Cu funcţii mari în stat

Trăim o lume cu multe mofturi
Nu mai există viaţă fără softuri
Să mergi la teatru sau balet
Este plictisitor şi desuet

O lume fără trecut sau viitor
Este o lume doar a lor
A nulităţilor ajunşi eroi
A celor ce se scaldă în noroi

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i suferinţa, ce-i teama şi umilinţa primejdiei, în comparaţie cu triumful, triumful unic, dulce, indispensabil, fără de care n-ai vrea să mai trăieşti: să fixezi, la un frivol, la un evaziv, la un monden care are totuşi o reală valoare umană, dar te chinuie cu farmecul lui inconstant, să fixezi, zic, la el tot ce are mai bun, să-l schimbi din uşuratic în serios, să legi de tine, să stăpâneşti această forţă evazivă şi să-l vezi, în sfârşit, în stare demnă de valoarea lui, să-l aduci la devoţiune, la pasiune profundă, mistuitoare, nu numai o dată, ci, ca să-ţi confirmi, ca să te asiguri, mereu, necontenit, niciodată îndestul.

Thomas Mann în Doctor Faustus (1947)
Adăugat de Dama de pică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi sunt actori pe o perioadă determinată de timp, milionarii undercover pot face descoperiri uluitoare asupra vieţii, relaţiilor şi valorilor umane obţinând ingredientul-minune, faimoasa cireaşă de pe tortul fericirii: sapienţa.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet

Când dăruieşti din suflet culoare altei inimi,
Să nu-i ceri absolutul, nimic să nu umbreşti,
Să nu te judeci aspru, să nu te umileşti,
Să nu aştepţi iubiri pline de patimi.

Când dăruieşti un zâmbet acelui ce nu-l ştie,
Să nu-i ceri explicaţii de ce i-e chipul plâns,
Să nu insişti în rană, îmbrăţişează-l strâns...
Să nu aştepţi nimic, aşteaptă-n veşnicie.

Respectă-i supărarea, la fel şi bucuria,
Că nu ştii viaţa asta cum urcă şi coboară,
Tu dăruieşte ce-ai mai bun, presară omenia,
Păstrează-ţi bunătatea ca pe o comoară.

Durere e în lume, valori umane nu-s,
Prea jos e-acum fiinţa omenească,
Nu-ţi pierde curajul, lasă-i să vorbească,
Tu poţi să fii lumina din sufletul apus!

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume în care, când eşti prosper şi bine hrănit, poţi avea sentimentul că totul e relativ, că toate valorile sunt consensuale şi negociabile. Că valori umane ca mila, suferinţa, credinţa, dragostea chiar, nu sunt altceva decât patetisme ieftine sau clişee culturale de mult uzate. Că arta este ironie şi experiment perpetuu, joc cu concepte la rândul lor negociabile. Că Dostoievski este un mare scriitor pentru că un număr de oameni au decis acest lucru printr-un fel de vot (fie el şi cenzitar). E o lume a spectacolului şi-a virtualităţii, a depeizării şi-a selecţiei naturale în toate zonele imaginabile: supravieţuiesc acele branşe ale ştiinţei care atrag mai multe fonduri pentru cercetare, acele genuri de filme care aduc mai mult profit, acele tipuri umane care se adaptează mai bine lumii uşoare, vesele şi apocaliptice prin care trecem ca-n vis.

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu

Ai fost un simbol în viaţa asta pentru mine
M-ai apărat de rău, mi-ai arătat ce-i bine
Mi-ai fost exemplul cel mai bun în toate
Ai fost o pildă de moralitate

M-ai educat să îi respect pe oamenii adevăraţi
Să mă-nconjor de prieteni ca de fraţi
Tu mi-ai vorbit pentru întâia oară
Despre iubirea noastră pentru ţară

De multe ori tot mi-ai povestit
Despre eroii ce pentru ţară au murit
Cu ochii în lacrimi mi-ai vorbit de multe ori
De generaţia ce s-a stins în închisori

Tu mi-ai predat întâia lecţie de onestitate
Şi mi-ai vorbit cu elocinţă de dreptate
M-ai tot rugat să nu fiu sclav pe bani
Să nu-i urăsc pe cei ce-mi sunt duşmani

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!