viaţă şi îndemânare

Adevăraţii înţelepţi întreabă cum stă chestiunea în sine şi-n raport cu alte lucruri, fără să le pese de folosul, adică de aplicaţia la ceea ce-i cunoscut şi accesibil vieţii; aceasta o vor găsi cu totul alte spirite, ingenioase, dornice de viaţă, cu experienţă şi îndemânare tehnică.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci omul este o fiinţă fără vârstă, o fiinţă care deţine îndemânarea, ca în câteva secunde să devină mai tânără şi aceasta în cadrul zidurilor timpului în care a trăit, în care înoată în sus şi în jos ca într-un bazin, la care oglinda apei se ridică şi coboară şi o conduce când cu această epocă, când cu alta.

citat celebru din Marcel Proust
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când mi-e dor de ceva anume, simt că am un rost în viaţă. Şi nu doar iubirea fiind cea care poate da sens, motivaţii, creiona realitatea transformând-o în bucăţi de fericire, nu. Sunt atâtea momente în care convieţuirea cu tine însuţi e poate cel mai dificil 'angrenaj' de pus la punct, mentenanţa unei vieţi trăite în armonie fiind prima şi ultima îndemânare dobândită pe care trebuie s-o cultivi. În pace nimic nu evoluează, dar nici războaiele nu duc neapărat la rezultate care să merite amintite, memoria clipei fiind adeseori udată de neputinţa raportării la propriul calendar autoimpus. Delirul relaţiilor interumane sapă la rădăcina credinţei în fericire, asumarea prea devreme ori tardivă a sarcinilor "ivite" în drumul nostru transformându-ne ca într-un joc Mario. Propriul ceas biologic funcţionează la nivel de sinapsă a sufletului, tinereţea fiind pierdută sau după caz, regăsită, atunci când astrele par să se alinieze cu drumul ce-l străbatem. E un deliciu transformat în supliciu, de fiecare dată când vrem sa fim necondiţionat okay faţă de ecoul vieţii. Greşind de fiecare dată, atunci când măştile ce ne reprezintă ne transformă în sosii ce par mânuite de un Gepeto suprem. Şi totuşi... trăim ca să transformăm iubirea în slogan, sau iubim ca să transformăm viaţa într-o lume minunată? Poveste de viaţă...

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Comnena

În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena îşi deplânge soarta de văduvă.

Sufletul ei e ameţitt. "Şi râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viaţa ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă şi până la sfâşierea sufletului."

Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambiţioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufaşă a avut doar o dorinţă pătimaşă
(deşi ea nu va recunoaşte asta) pe care n-a reuşit,
în ciuda tuturor dexterităţilor ei, să şi-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăţia i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.

* Alexiada – valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 – 1153, una din personalităţile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu femeii

Alegerea-i o-nţelepciune,
Ca ziua ei, femeii-n lume,
Să fie la-nceput de martie,
Omagiu şi protest pentru dreptate.
La noi, pe plaiul plin de soare,
De ziua ei e sărbătoare,
O sărbătoare a primăverii,
A bucuriei şi-afirmării.
E dârză şi are îndemânare,
La trup mai mic, un suflet mare!
Gândirea ei, ca rod al minţii,
Întregeşte sensul biruinţii.
Prezentă-i pe scena mare,
Frumoasă... cuceritoare,
La patul greu de suferinţă,
Cu dăruire, cu ştiinţă.
O ne-ntrecută ţesătoare,
Profesoară, învăţătoare,
Aduce auru-n ogoare,
Cu chipul vesel, ars de soare.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Iordache din Gânduri în patru rânduri – de 8 martie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arheologia sentimentului

nu-ţi simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidităţii
ca un înger pe chindie,
nu-ţi simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
şi amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ţi simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita şi mugetul de cerb în rut
şi ploaia albind sufletul tău
şi inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
şi nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului şi-o strig

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea de tată a lui Syrophanes

Undeva în Egipt trăia un om bogat
Făcuse avere multă pentru al său băiat.
Să-i ofere totul, fuse a lui dorinţă,
Frumos îl educase în cinste şi credinţă.

Mândru era Syrophanes de băiatul său
Încet, trecură anii, şi-ajunse apoi flăcău
Părea îndemânatic, cu bun simţ mereu
Crescuse un bărbat, nu orice derbedeu!

Însă viaţa....... viaţa nu e cum vrem noi,
Uneori ne dă de toate, alteori ne dă-napoi
Şi uite aşa şi Syrophanes, întâlneşte ghinionul
Flăcăul şi-l prăpădeşte, se duse în cer la Domnul.....

Omul ca fiinţă, ştie doar când s-a născut
Dar când vine moartea, e greu de prevăzut
Şi uneori e nesătulă, s-atinge şi de tineret
N-are pic de milă, nici vorbă de regret

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (26 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castă

aceasta e starea ta de fericire
o recunosc după cele câteva emoticoane
repetate
gândurile fac o reconstituire a binelui
spart în toate literele precum un vas de cucuteni
aş crede că în fericirea aceasta se găsesc morminte
şi vetre întregi ale unor bucurii străvechi
fisurile retuşate îndemânatic sunt drumuri prin istorie
fiecare floare de mână sigur o iubire lăsată eternităţii
dau filele vieţii cu degetul şters pe limba maternă
pentru stabilitate şi preocupări antologice
câte necunoscute am descoperit algebric şi câte mai am de ispăşit
cu fiecare mă afund în păcatul originar
nu mă tem de iubire doar de
cum se izolează ea în fiecare clipă
menită a fi un caz despre care încă nu se ştie mare lucru

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Când gândirea înlocuieşte viaţa
şi poezia este modul superior al comunicării,
când iubeşti esenţa tăcută a vieţii
consemnată de cuvinte consumate în scris,
când poţi sacrifica pentru autenticitate confortul
şi pentru expresivitate ideea,
îţi reprimi tentaţia de a aspira la glorie
căci poţi degrada teribil achiziţia lumii moderne:
spiritualitatea.
Rătăcirea spiritualităţii e transferul de adevăr
ce duce la pierderea identităţii,
obsesiile prezentului sunt mai puternice
decât dramaticele probleme ale trecutului
care provoacă mustrări de conştiinţă.
Prin acceptare se consumă moda,
iar succesul este boala ei mortală.
Complexitatea vieţii este o axiomă
cu hotarul indecis între
dăruirea pentru o cauză
şi ambiţia puterii

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instructorul a cedat în faţa zelului dovedit de copil şi i-a strecurat în taină mai multe imagini de meditaţie pe care, la drept vorbind, învăţăcelul nu era deloc obligat să le cunoască şi folosească. În general, de când porneşte şi până în clipa când îşi atinge ţinta, un alergător poartă în spirit imaginea acelui lama care trebuie să-l elibereze de invizibila sa povară. În tot acest timp, trupul lui aleargă fără oprire şi, cu toate că nu vede nimic din drumul parcurs, el se pricepe să-i ocolească toate obstacolele şi face chiar minuni de îndemânare, datorită unui soi de simţ lăuntric ascuţit la maximum. Vreme de săptămâni întregi, dacă trebuie, trupul i se mişcă zi şi noapte, fără să simtă oboseala, foamea ori setea. Alergătorul nu este un simplu om decât în scurtele răstimpuri când aşteaptă să-i fie încredinţat vreun mesaj. Atunci doar bea el ceai cu unt şi doarme; atunci se lansează în discursuri stupide despre viaţă şi moarte; atunci participă pe deplin la condiţia umană.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!