viscol şi vânt

Hamlet: Cezarul mort şi-ajuns niţel pământ
Azi umple-o bortă şi-apără de vânt.
Ăst pumn de lut, mai ieri a lumii fală,
Cu viscolul se luptă-n tencuială!

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul V, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Ion Vinea
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

fluieră vântul –
un viscol de frunze moarte
alungă toamna

haiku de Paul Mircea Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de noiembrie

Noapte de noiembrie, orologiu iar bate
Tresar aţipit la fereastra odăii
Ale pinului ramuri pocnesc îngheţate,
De vifor ce urlă la marginea văii.

Din munte coboară pe rază de lună,
Urme de lup adâncite prin nea
În casă tăcere când codrul răsună
Din pragul de iarnă geroasă şi grea.

Pe creste golaşe se plimbă un astru,
În a brazilor trupuri s-ascunde
Al spaţiului cosmic şi veşnic sihastru,
Ce-şi face culcuşul în munte.

A nopţii viforniţă pe trupuri adună
Sărace, de toamnă golite,
Cu palme uscate şi straie de brumă,
Făpturi de noiembrie-albite.

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă-n ochi seninul

Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.

M-a-ntrebat: "Afară viscolu-i buimac?
Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?"

Am răspuns iubitei: "Azi, prin vânt şi ger,
Cineva flori albe leapădă din cer.

Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,
Eu şi fără tine sunt de viscol plin."

poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de George Lesnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Ferestrele gem zguduite
De vânt – e un viscol afară!
Cum urlă, cum şuieră-n hornuri –
Ce singur mă simt astă-seară...

Sunt singur – şi-mi vine în minte
Un biet îngeraş mititel,
Biet înger cu-aripile frânte –
Şi nimeni nu ştie de el.

Îşi suflă în pumni, rătăcind
Pe străzile necunoscute –
Nu-i nimeni să-i poarte de grijă,
Să-l mângâie, nici să-l sărute!...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
pe sub viscol, poate, voi umbla-n curând
fără suferinţe, fără idealuri,
fără amintire, fără trup şi gând;

îmi nechează roşu vântul sub ferestre;
cine ştie, poate o să-i urc în şa -
pruncului lăsându-i doar un vers de zestre
ca să-şi poată-ntr-însa sufletu-nfăşa,

toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
pe sub viscol, poate, voi pleca-n curând -
moară subterană pe-mpietrite valuri
unde veşnicia îmi păstrează rând.

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bradul

Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Măreţul brad pe naltul plai
Stă verde-n orice vreme.

O rădăcină de colos
Şi-a sfredelit în stâncă,
Şi de pe stâncă maiestos
Mai sfredeleşte încă!

De mult cu blocul de granit
El s-a făcut totuna,
Şi pe-amândoi necontenit
Îi zguduie furtuna.

Şi lemn, şi piatră la un loc,
Verdeaţa-i ne-ntreruptă,
Aspiră ger, îndură foc,
Cu trăsnetul se luptă!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Adie un vânt primăvăratec
Şi mă-mbată parfumul de tei,
Dar sufletu-mi stă pe jăratec
- Cum au zburat anii mei?

N-am teamă de ger sau furtuni,
Prin viscol, chiar inima-mi cântă,
Nu am lumeşti slăbiciuni,
Doar Trecerea ma înspăimântă.

poezie de Alex Dospian (iunie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triumful purităţii

Ninge tandru la Moldova
pe zăpadă eu am scris
însă vântul mi-a şters slova
ochii iernii s-au deschis

Pe zăpadă eu am scris
imn femeii ce-o iubeam
dar a viscolit şi-n vis
a înmugurit un ram

Imn femeii ce-o iubeam
însă vântul mi-a şters slova
şi precum un tei din ram
ninge tandru la Moldova

Pe zăpadă aş mai scrie
cu miros de iasomie

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adună iubito tăciunii...

Adună, iubito, tăciunii pe vatră
şi pune cu râvnă butuci peste jar...!
Auzi oare vântul în horn?- parcă latră,
mi-e teamă de viscol, sărută-mă iar!

Şi spune-mi aceeaşi poveste uitată,
din cartea închisă demult în sertar,
vorbeşte-mi de zâna în lume plecată
cu vechiul iubit..., ajuns mercenar.

Şi faţa mi-o şterge, cu mâna-ţi curată,
când lacrimă lungă, şi gust prea amar,
se scurge lăsând peste vreme o pată
pe umbra cernută de gândul hoinar.

Adună, iubito, tăciunii pe vatră
şi pune cu râvnă butuci peste jar!...

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artemis

Un val de umbră creşte pe şesuri cenuşii.
Sub grindina de tropot se culcă iarba moale.
Din negurile vremii vin negre herghelii
Mânate ca de viscol de-a patimii răscoale.

Spre ceruri se înalţă cu mugete de tauri
Chemarea milenară a marilor centauri.
Îşi clatină tulpina pădurile de fag
Şi-n vânturi îşi resfiră pletoasa frunzătură.
Frontonul îşi sfărâmă înaltul sarcofag:

Artemis dă în lături a veacurilor zgură.
Vibrând, din arc de fildeş porneşte o săgeată
Şi, ca o rază-n umbră, se-nfige-n neagra ceată.
Înfrângerea îşi urlă poporul legendar.

Se macină pământul sub grelele copite,
Şi pe lunara faţă a câmpului de var
Se-mprăştie o goană de umbre prelungite...
Pe când ivit din ramuri ce vântul despreună,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii palatului erau făcuţi din zăpadă viscolită, ferestrele şi uşile din vânturi vijelioase; erau peste o sută de încăperi, toate aşa cum le alcătuia zăpada; cea mai mare era aşa de întinsă că puteai să mergi câteva ceasuri prin ea de la un capăt la altul. Toate erau luminate de Aurora Boreală şi erau goale, gheţoase, reci şi sclipitoare. Aici nu era niciodată vreo petrecere, nici măcar un bal de urşi la care vijelia să cânte şi urşii albi să meargă în două picioare şi să joace, nici măcar o sindrofie de domnişoare vulpi argintii; în palatul Crăiesei Zăpezii era pustiu şi frig.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret în timp

Am semănat cu pădurea, cu moara de vânt, cu tăcutele,
negrele, necunoscutele cruci de la margini de drumuri,
cu umbrele cailor noaptea pe-nalte coline moldave
am semănat - şi cu chipul ciudaţilor zei
îngropaţi în nisip lângă mare. Cât e de-atunci?
Trebuie sa fi trecut multe ploi, multe viscole, trebuie
sa fi pierit multe ziduri şi oşti, să fi căzut multe lanţuri,
să fi ars, să se fi risipit, să se fi dus dracului multe imperii
ca să-ncep a semăna în sfârşit cu mine.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Cadavre în vid (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina
Firelor de lămâiţă
Li se uscă rădăcina.

Peste creştet de dumbravă
Norii suri îşi poartă plumbul,
Cu podoaba zdrenţuită
Tremură pe câmp porumbul.

Şi cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful şurii noastre
Smulge-n zbor câte-o şindrilă.

De viforniţa păgână
Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă cum plânge pădurea

Ascultă cum plânge pădurea,
Pe strune de vifor cumplite!...
Ascultă cum plânge pădurea
Pe ramuri de vânt răsucite!...

Ascultă cum geme pământul,
Când focul din pântece-l scurmă!...
Ascultă cum geme pământul
Şi cum se cutremură-n urmă

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu foc de-aş fi, pământul l-aş încinge...

Eu foc de-aş fi, pământul l-aş încinge,
şi vânt de-aş fi, cu vifor l-aş pătrunde,
şi de-aş fi apă, l-aş vârî sub unde,
iar Dumnezeu - spre-adânc l-aş tot împinge...

Dac-aş fi papă,-n hohote m-aş stinge,
nenorocind creştinii de oriunde!
Iar rege, oare ştiţi cum le-aş răspunde?
Strângându-i snop în ţeapă i-aş înfinge.

M-aş duce, de-aş fi moarte, către tata.
Şi viaţă - ocoli-l-aş ca pe ciumă.
La fel aş face şi cu cin' mi-e mumă.

Iar Cecco - cum am fost şi sunt - o, gata
le-aş da pe toate fetele plăcute,
lăsând la alţii babe doar, şi slute!

sonet de Cecco Angiolieri (2008), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopsia neantului

Niciodată nu mi-e dor de mine.
Nu-s decât clipa care-şi recunoaşte căderea.
Sunt verbul care nu exprimă
nici fiinţă, nici lucrul.
Uit că mi-am pierdut amintirile,
pietricele pe un biet drum.
Să aplaud ceea ce mă nimiceşte:
vântul, viscolul,
voinţa de-a nu fi nimic?
Ce fosilă se-agită
în plămânii mei?
M-am decis să fac autopsia neantului.
Să fiu abstract mi-e de ajuns
ca să merit
cea mai pură absenţă.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată tânără pe patul morţii

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbitor de vânt

Am stat de vorbă iar cu vântul,
Şi l-am pus gândurile să-mi ţină,
L-am rugat să accepte legământul,
Şi să le smulgă chiar din rădăcină.

Unele îmi sunt tăioase şi grele,
Şi-i cer scuze la vreun trecător,
Dacă se v-a împiedica de ele,
Căci ştiu ce tare rău mai dor.

Te rog pe tine viscol blând,
Să îndeplineşti dorinţa mea,
Şi să porţi întreg acel gând,
Ce trebuie să ajungă doar la ea.

Poţi să mângâi creste şi văi,
Să-i spui de lungul drum bătut,
Şi de cum paşii tăi
Au purtat al meu gând mut.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 iunie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Vieru (17 octombrie 1994)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!