Emil Cioran despre posibilitate

Când ai în spate o tradiţie de gândire multiseculară, îndoielile îţi par aştri ai spiritului. O arhitectură de lipsă de soluţii construieşte atunci scepticismul, iar cinismul o sfărâmă de un suflet cu tremurătoare palori. Cunoaşterea necruţătoare, implacabilă cu orice înşelăciuni, nu e posibilă decât cu otravă pe retină.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolia exprimă toate posibilităţile de cer ale pământului. Nu-i ea apropierea cea mai îndepărtată de Absolut şi nu-i ea o realizare a divinului prin fuga de Dumnezeu? În afara ei, ce-am putea opune Paradisului, când de lume nu ne mai leagă decât faptul de a trăi în ea şi golul pozitiv al inimii.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu emancipează spiritul mai mult decât negarea. Ea nu-i fertilă însă decât în răstimpul în care ne străduim s-o cucerim şi să ne-o însuşim; odată dobândită, ne înrobeşte: un lanţ ca oricare altul. Dacă e să alegem între două sclavii, s-o preferăm pe cea a fiinţei, chiar dacă nu-i posibilă făr-o anume sfâşiere: e, totuşi, preţul ce-l avem de plătit pentru a evita contagiunea neantului, comoditatea delirului...

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea de neajuns se naşte din excesul de dorinţe. Însăşi conştiinţa răului n-ar fi posibilă fără agitaţia vrerilor neînfăptuibile. În bine, trăiesc acei ce vor puţin, a căror dorinţă e compatibilă cu dimensiunile vieţii. Dar când eşti ros de un jind năpraznic, universul e neîncăpător, e cădere, e rău. Nimic nu te mulţumeşte aici jos. Nefericirea nu-i decât neputinţă în supranatural; neputinţa ultimei curpinderi.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum aş vrea să mă adun puţin, mi-e frică de decepţii viitoare şi de gelozia teribilă. Imaginea inevitabilă a convieţuirii Dumneavoastră cu prietenul în timpul acelor blestemate zile de Paşti şi după aceea, este mai mult decât pot suporta. Ca să mă sustrag acestui chin trebuie să încerc să-mi depăşesc obsesiile şi pe cât îmi e posibil să mă gândesc altfel la Dumneavoastră.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un an după această decepţie radicală şi comună, l-am descoperit pe Weininger. Mă aflam în situaţia ideală pentru a-l înţelege. Superbele sale enormităţi despre femei mă îmbătau. Cum putusem oare să-mi pierd capul pentru o sub-fiinţă? îmi repetam neîncetat. Cum a fost posibil acest chin, acest calvar, din cauza unei ficţiuni, a unui zero incarnat?

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un popor intră în decadenţă când începe să se plictisească. Atâta vreme cât nu-şi uzează posibilităţile devenirii lui este activ în mod automat, sub teroarea propriilor valori şi conţinuturi. Prea multă mărire şi glorie dă naştere la o oboseală reflexivă, baza fatală a plictiselii. Amurgul unui popor este identic unui maximum de luciditate colectivă. Instinctele care au creat faptele istorice şi gloria legată de ele îşi pierd rezistenţa, iar pe ruina lor apare plictiseala.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este posibil şi nimic nu e posibil; totul e permis şi nimic. În orice direcţie ai apuca, nu este mai bine decât în nu importă care alta. Ori realizezi ori nu realizezi nimic, ori crezi ori nu crezi, totuna e, precum totuna este dacă taci sau dacă strigi. Poţi găsi totului o justificare, precum nu poţi găsi nici una. Totul este în acelaşi timp ireal şi real, absurd şi firesc, fantastic şi plat. Nici un lucru nu poate fi pus înaintea altuia, precum nici o idee nu e mai bună decât alta.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme suntem sănătoşi, nu existăm. Mai exact nu ştim că existăm. Bolnavul suspină după neantul sănătăţii, după ignioranţa de a fi; clipă de clipă, el este exasperat de conştiinţa că are tot universul în faţă, fără nicio posibilitate de a face parte din el, ori de a se risipi în el. "Nu mai pot întreprinde nimic pornind de la mine însumi. Mai degrabă să pleznesc ori să dispar decât să continui astfel," îşi spune el.

Emil Cioran în Eseuri
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mai amintiţi de plimbarea atât de apropiată pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi dimineaţă nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodată în viaţă nu am vărsat atât de multe, fără cea mai mică posibilitate de a râde. Nu mai înţeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea mă face şi mai nefericit decât nefericirea. Pentru mine aţi devenit atât de importantă, încât mă întreb cum va sfârşi întâlnirea noastră. Aş vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua... Cum aş fi putut să-mi imaginez că voi suferi atât din cauza Dumneavoastră?... Tot ceea ce mă ţine departe de Dumneavoastră e exil... Şi totuşi declinul meu datorită Dumneavoastră îmi este necesar şi nesperat.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sunt oameni fericiţi pe acest pământ, pentru ce nu urlă, pentru ce nu apar în stradă ca să-şi strige bucuria în ţipete nebune şi neîncetate? De unde atâta discreţie şi atâta rezervă? Dacă aş avea conştiinţa unei bucurii continue, a unei exaltate dispoziţii interne înspre plăcere, şi dacă aş simţi o irezistibilă înclinare înspre seninătate, n-aş putea trăi numai în mine acele momente, ci le-aş împărtăşi într-un elan fără margini tuturora, m-aş risipi de bucurie în văzul celorlalţi, mi-aş consuma toată energia pentru a face comunicabilă starea mea de fericire, preaplinul meu încântător şi debordant. N-aş regreta dacă după o astfel de risipire vocea ar răguşi, ochii ar orbi şi mersul s-ar împletici, n-aş regreta dacă funcţiile şi posibilităţile organelor s-ar epuiza şi focul din mine şi-ar încetini pâlpâirile. Dacă există fericire în lume, ea trebuie comunicată. Sau oamenii cu adevărat fericiţi n-au conştiinţa fericirii lor?

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul oricărei melancolii, există posibilitatea unei mângâieri sau a unei resemnări. Elementele estetice din ea includ virtualităţi de armonie viitoare, care niciodată nu există într-o tristeţe profundă şi organică. Din acest motiv, o fenomenologie a tristeţii ajunge la ireparabil, pe când una a melancoliei la vis şi graţie.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Crimson
Comentează! | Votează! | Copiază!