Textele de mai jos conțin referiri la ochi, dar cu o relevanță mică.
Secetă de aripi
I-am tăiat aripile timpului meu,
Să mor mai încet,
Și tot ce regret
E că mor greu.
.
Îi vor mai crește alte aripi, oare?
Decât să mori, mai grav
Este să fii bolnav
De așteptare.
.
Și dintre toate așteptările, mai zic,
Mai greu atârnând
Ca moartea, e când
Nu aștepți nimic.
.
De-atâta așteptare, nici ochii nu mai plâng
În iadul ăsta-n care n-am aripi să mai frâng.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoconservare
Unde mi-or fi ochii de bărbat?
Parcă s-au ascuns ori au plecat,
Că nu mai adulmecă femei;
Doamne, ăștia nu sunt ochii mei!
Unde mi-o fi mintea de copil?
Parcă s-a ascuns în alt profil,
Că nu mai gândește cum gândea;
Doamne, asta nu e mintea mea!
Unde mi-o fi sufletul de om?
Parcă s-a ascuns într-un atom,
Că nu mai transmută din nucleu;
Doamne, ăsta nu-i sufletul meu!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne trimiteam scrisori. Le primeam și ne bucuram cu toată ființa. Au apărut telefoanele... Urechile noastre erau fericite. Restul ființei le invidia, mai ales ochii. Acum, ne putem și auzi, și vedea. Va veni o vreme, de-o vom prinde, în care ne vom putea face orice, de oriunde. Ne vom putea bucura cu toate simțurile... Doar sufletul va tânji după vremea aia-n care noi ne trimiteam scrisori.
citat din Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sec
Venise toamna pe nepusă masă,
Iar vara își făcea, fără plăcere,
Sub ochii unei recepționere,
Bagajele pentru plecat acasă.
Vara mi-o fi de-acum fostă iubire,
De toamnă tocmai m-am îndrăgostit;
Nu-i anotimp de neînlocuit
La recepționeră în privire.
- Iubita mea, de ce nu mi-e de-ajuns
Un anotimp, și sufletul mai cere?
- Iubitul meu, acestea-s efemere,
Sec, recepționera mi-a răspuns.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alintul singurătății
Când ne trezim, ceva ne-apasă,
Dar apăsarea ne lipsește,
La noi în pat, la noi în casă,
Un dor ascuns ne biruiește.
În lipsa noastră ne atingem
De unul singur, fiecare
Și totuși nu putem să-nvingem
Nemângâierea ce ne doare.
În fiecare dimineață,
Când ne trezim cu ochii goi,
Luptăm pe moarte și pe viață,
Ca doi flămânzi într-un război.
Unul de altul nesătui,
Murim și azi ai nimănui.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zâmbetul de la masa de cărți
În diminețile în care scriu,
Cărțile mele nu mă bagă-n seamă,
Crezându-mă, pesemne, un sicriu
De care-ncepe să le fie teamă.
Ce proaste sunteți, le șoptesc zâmbind
Cărților care veșnic mă-mpresoară,
Precum un laț cu ochiul recitind
Același gât, pentru a mia oară!
Eu am numai o carte preferată,
Care pe masă nu-și găsește loc,
Până ce voi nu veți pieri vreodată,
De mâna mea, zâmbind, puse pe foc!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (4 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâlnirea cu iubirea
M-am întâlnit c-un înger care se rătăcise prin ceață,
Și-am vrut să-l iau de mână și să-l conduc în viață.
Mi-a spus că este îngerul păzitor
Al unui bărbat care moare de dor,
Pe care îl duce-n ispită
Femeia iubită.
M-a întrebat dacă există așa ceva în realitate
Și dacă să-l găsească vreodată se mai poate.
Acea ființă, i-am răspuns, există și are
Două picioare,
Care,
Dacă ar fi libere, cum se cuvine,
Acum ar alerga spre mine.
Este stăpâna ochilor cărora, după cum îi este firea,
Le impune ca la doi robi să-mi ocolească privirea.
Mai este sluga libertății sale,
Pe care, de fapt, nu o are.
Mai ales, e o mamă frumoasă,
Ai cărei pași țin drumul drept spre casă;
Visând la ea, m-am rătăcit. nu știu de unde vin, unde mă duc...
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Aproape alb (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ta
De ziua ta ți-aș dărui o floare
Crescută din lumină și ninsoare
Pe cea mai albă și mai caldă stea
Din ochii mei și din iubirea mea.
În viscolitul vieții mele drum
Și ghioceii se nășteau pe-acum
O, floarea mea, prin câte am trecut
Ca să te văd și ca să te sărut!
Sfios îngenunchez ca la un sfeșnic
La cea mai dalbă floare dintre stele
Și nu știu dacă să te rup, sau veșnic
Să te păstrez în visurile mele.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (21 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dictare mută
E toamnă la fereastra mea sau dor
Ce picură mărunt, sâcâitor
Pe geamul dintre mine și copaci,
Făcându-mi semn că-i toamnă? De ce taci?
Nu vezi că sufletul mi-e desfrunzit
De buze, ca un mire părăsit,
Ca frunzele răpite de un vânt
Unui copac? Nu spui niciun cuvânt?
Ce suflet copt în ochii tăi cei cruzi
Îți face semn la geam și nu-l auzi?
Nu-i toamna, vara încă n-a trecut,
E dorul meu de tine, surdo-mut.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am două scuze
Ai cele mai frumoase mâini din lume,
Două icoane albe, fără nume,
La care ochii mei, sincer să fiu,
Se-nchină pe furiș, de când le știu.
Și parcă le-ar cunoaște de o mie
De ani, sau poate chiar de o vecie,
Că le-ndrăgesc atât de mult, încât,
Când le privesc, le trece de urât.
În mâna mea, o mână ți-am luat.
- Ce este?- spontaneu m-ai întrebat.
Nu știu ce ți-am răspuns, dar te-am mințit;
Eram și înghețat și fericit.
poezie de Marius Robu (4 decembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimb de suflete - iubirea
Mi-am urmărit sufletul
Pe gaura cheii.
Mi-am pus la bătaie ochiul
Care se zbătea ca semn.
Camera goală!
Mi-am alipit urechea
Și nasul
Și limba
Și degetele
De gaura cheii:
Nimic.
Din interior mi-a vorbit o voce:
-Măi, sufletul tău nu există,
Iubește!
-Dar tu de unde știi, am întrebat?...
-Păi nici eu nu mai sunt
La locul meu;
Sufletul tău m-a înlocuit!
-Ca să vezi, i-am răspuns vocii
A cărei piele nu o mirosise niciodată
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (10 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La semănat de praf de stele
Când mă gândesc la tine zbor,
Ai semănat aripi în mine
Și m-ai lăsat încet să mor,
Grăbindu-te să-ți fie bine.
Când mă gândesc la tine cad,
Ai semănat în mine pietre,
Pe care le-ai furat din vad
Și le-ai zidit cu foc în vetre.
Când mă gândesc la tine ard,
M-asemăn unui meteor;
Mi-ar trebui un miliard
De ani cerești, să scap de dor.
Din ochii tăi murind subit,
Să pot de-a pururi accepta
C-am fost doar un meteorit
De lacrimi pe retina ta.
poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dalb conjugal
Îmbătrânim femeie, ne trece anotimpul,
Și dacă la ferestre cad fulgi, ne vor albi
Privirile pierdute și moarte în răstimpul
Neconjugării noastre la verbul a iubi.
Îmbătrânim femeie, ne trece viitorul
Și la ferestre bocnă de vis vor atârna
Dalbele flori de gheață, șoptindu-și plugușorul
Înconjugării noastre la verbul a ierna.
Întinerim femeie, ne vine dor de noi
Și la ferestre ochii nu se mai pot uita
Căci îi orbesc nămeții, dând recea notă doi
Reconjugării noastre la verbul a ierta.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru și verde
Fecioarele sunt mânze, femeile snt iepe,
Doi armăsari mi-s ochii din care pasc jeratic
Și crudă mi-este iarba din sufletul ce-ncepe
Să simtă mușcătura de foc primăvăratic.
Fecioarele sunt frunze, femeile sunt iarbă,
Le paștem dacă ne cad să ne răsară
Mă simt ca un cal albastru mânat de pofta oarbă
De-a paște fericirea cu-o fragedă fecioară.
Mă paște iarba, Doamne, blestemul și norocul
Care pe care nu știu se paște sau ne paștem
Purtăm pe spate cerul și sub copite focul
Dar că suntem ca iarba nu vrem să recunoaștem.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curbura sunet-privire
De nesomn, mă doare mintea,
De nevis, ochiul mă doare,
Pe când inima cumintea
Sună, toacă răbdătoare...
Am nevoie de bătaie,
Însă cine să mă bată,
Dacă inima se-ndoaie
Ca o toacă-ncovoiată?
Inimă, te rog din toate
Ce mă dor fără-ndurare,
Stai cu mine și mă bate
Până fiul meu cel mare
Va putea singur să toace,
Pe vârfuri suit un pic!
Vezi cum sună! Dacă-ți place,
Stai să toace și cel mic!
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu (22 februarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
IluziiI (cr)ude
Simt că te simți cam vinovată
Față de mine, draga mea,
La vorbă și la chip schimbată...
Și simt că simți că n-ai mai vrea...
Te rog să nu mai stai plouată,
Spunându-mi că sunt vinovat,
Dezbracă-te de mine toată
Și pune-mi ochii la uscat...
Lăsându-mă să mă înfrupt
Din ochii tăi înlăcrimați,
Îmbracă-mă pe dedesupt
Apoi, să nu-i mai văd plouați...
Căci ochii sunt nevinovați
De tot ce între noi s-a rupt,
Și mor încet, evaporați
Sub cerul dizolvat și supt...
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (20 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul singur e mut
În zilele în care n-am ce fa,
Sufletul meu, părând că se răsfa,
Mă dă pe mâna minții și mă la
Să mă gândesc de-a lungul și de-a la
Celor la care omul se gândeș
Când, provizoriu, sufletu-i lipseș;
Că, sufletul, dacă n-are pere,
Stă-ntors mai mult cu fața la pere,
În timp ce ochii, fără să clipeas,
Din pur instinct, mă duc lângă fereas,
Ținându-mă cu spatele spre min,
Să nu gândesc, să nu-mi aduc amin
De sufletul care se relaxea
De dimineață până către sea,
Când, fără niciun fel de explica,
Se-ntoarce, mut, în mine, ca aca.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
(Re)cunoaștere de seară
Iubita mea, când vină dăm pe ceasul
În care pe pământ ne-am cunoscut
Și blestemăm, plini de regrete, pasul
Pe care într-o seară l-am făcut,
Hai să ne-ntoarcem în același loc
În care ochii tăi și ochii mei,
Necunoscuți, ne-au pus la inimi foc
Și hai să nu ne mai cunoaștem! Vrei?
Nu locul e de vină, draga mea,
Nici ora sau cunoașterea puțină,
Ci sufletele care n-ar putea
Nici în acest amurg să se abțină
Să se îmbrățișeze cu iubire,
Trecând peste ce nu cunoaștem noi:
O veșnicie de la despărțire,
De când, în loc de unul, suntem doi.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Credință oarbă
Merg de-a-ndărătelea de când mă știu,
Și-această funcție, născând organ,
Mi-a dezvoltat la spate ochiul viu
Ce se transformă zilnic în ochean.
M-oi fi-ntâlnit în cale cu iubirea,
Pe care-oi fi călcat-o, căutând
În față, dar în spate cu privirea;
Ocheanul meu să vadă neputând.
De-acum e tot mai clar și mai agil,
Arareori mai dau în gropi, de prost,
Crezând că, minte-ngustă de copil,
Urmează ce-a mai fost sau n-a mai fost!
Ocheanul meu, (de nu mi-ar fi crescut!),
Mi-arată că nimic din ce-am văzut,
Nici n-am avut, nici nu mai am, nici n-am pierdut,
Ci, orbital, orbește am crezut.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
De ziua mea
În amurgul sufletului meu
Nu e niciun fel de înserare,
Stelele se nasc și Dumnezeu
Înviază parcă din uitare.
Și ce dacă scapătă lumina
Soarelui, și n-o să mă mai vezi,
Îți voi da-ntâlnire în grădina
Visului, cât o să mai visezi.
Tu nu vezi că tot ce ni se-ntâmplă
E deasupra celor ce se pot?
Mâna stângă mi-o ridic la tâmplă
Și cu dreapta inima mi-o scot.
Și mi-ntreb și inimă și minte:
Care dintre voi se teme oare
Că-n amurguri soarele fierbinte
Se răcește sau iubirea moare?
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Marius Robu despre ochi, adresa este: