Mestecenii
Blânde ierni, născute dintr-un soare albastru, ați rodit pe ramuri reci muguri de flori
Diamante albe căzute din astrul ce-și ascunde ochiul sub marea de nori;
Primăveri dorite vor fi mai frumoase, flori se vor deschide din muguri dorminzi,
Din privirea caldă ce-n sine-și descoase lung albul fir al iernii din vis!...
Privește și nu te-ntreba nimic din ce ochiul nu poate vede, nu te mira că toate-s așa,
Inima ta știe și crede, ea singură te poate-nvăța
Că norii sunt lacrimile strânse în taina luminii, străpunse de toate durerile lumii întregi,
Iar ție, acum, în ochii tăi mari și albaștri, își lasă doar purpura trandafirilor coroanelor regi;
Cei puternici, cu adevărat, au stat drepți, doar în genunchi, și cu inima doar în taina aleasă
Din cuvântul, ce i-a strâns pe toți în mănunchi, dându-le, în trupuri, strălucirea neștearsă;
Privește dar și lasă-ți ochii deschiși larg spre cer, și crede tot visul iernii sfârșite,
Pe brațele lor te vor purta iar în aer, ascultându-le inimile în cor, infinite.
poezie de Alexandru Răduț (29 noiembrie 2020)
Adăugat de D. Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu...
Mereu voi cânta dragostea ta,
Mereu o voi cânta, chiar și când ploaia mă va cuprinde,
Când bolțile reci, de sub ochiul de stea,
Vor alunga lumina, ce sta cuminte...
Nimicul va crede atunci c-a-nvins,
Că timpul n-a existat nicio secundă,
Că moartea a fost visul din vis
Dorit de particula devenită o undă!
Dar inima mea nu va-nceta
Să-și audă-n ecou valul de mare
Dragostea ta ce necontenit va cânta
Norilor ce se-adună în zare...
poezie de Alexandru Răduț din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Doina Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru
Morminte de soare și scrum de nori,
Deșert de valuri și ceruri de mare,
Câtă iubire e-n noi și cât război,
Fără să vrem să cerem pacea cu daruri?
Femeie frumoasă și, tu, cel iubit,
Voi care aveți Dumnezeul în oase,
Inimile știu tot și știu, ca și voi,
Că totul e dar, fără de moarte;
O, pace
Cuvânt minunat și pur,
Ca aerul dimineților pline de vară ,
Scrie-te în inimile oamenilor, în sufletul lor,
Să te simtă, când vor uita
Să privească cerul și mările, laolaltă!
poezie de Alexandru Răduț din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începuturi
Cer de pergament, alb și rece,
Împresurat de nori, până-n zări,
Tulburător, ca-n adâncuri de mări,
De ce-mi ții ochii captivi
într-un anotimp ce va trece?...
Ramurile pomilor sunt copleșite de stele,
Pământul explodează de verde crud,
Și chiar dacă te privesc îndelung, te și aud
În toate ploile ce cad în șiraguri de perle;
Te simt și în vânt, ca un bătrân matelot,
Cum bate încet, întețindu-se iară,
Atunci când pământul îndrăznește să-ți ceară
Să-i descoperi adevăratul chip pastelat tot!
poezie de Alexandru Răduț (2021)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg
Soarele și-a lăsat toată dulceața pe frunze,
Roșii, acum, ca un răspuns de rămas-bun,
Pe trunchiurile gârbovite de seară doar umbre,
Ce-și caută, prin cețuri, enigmaticul drum...
Printre norii ce cad, acoperind zarea toată,
O rază violacee răzbate grav
Un ultim vis pe cerul de toamnă
În amintirea sărutărilor verii pe trupu-ți firav.
Secundele s-au închis în ochii albaștri
Și buzele s-au contopit într-un val nesfârșit,
Pe cer, dintr-odată, trei aștri:
Tu, cu mine și iubirea, la infinit.
poezie de Alexandru Răduț (2019)
Adăugat de Andreea Dragu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Răduț despre nori, adresa este:
