
Soarele apune. Vine furtuna.
citat celebru din Alexandru Vlahuță
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Raza de soare care te încălzește pe tine nu-ți este împuținată dacă se mai încălzește la ea și vecinul tău.
citat celebru din Alexandru Vlahuță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Raza de soare care te încălzește pe tine nu ți-e împuținată prin faptul că se mai încălzește și vecinul tău.
citat celebru din Alexandru Vlahuță
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!


- iubire (vezi și dragoste)
- Iubire, sete de viață,
Tu ești puterea creatoare
Sub care inimile noastre
Renasc ca florile în soare.
La icoană!
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!


Raza de soare care te încălzește pe tine nu-ți este împuținată prin
faptul că se mai încălzește la ea și vecinul tău.
citat celebru din Alexandru Vlahuță
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!


Soarele e sus. Tot cerul e de-un albastru strălucitor. Ostroavele grădini plutitoare își răsfrâng în valuri răchitele argintii. Din lunci răsună tălăngi, fluiere s-aud doinind.
Alexandru Vlahuță în Islazul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră.
Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș, mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Porțile De Fier
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Așa liniștită și blândă s-arăta marea, când am plecat din Sulina! Și cât ne-a prins în larg a și început a se posomorî și, din ce în ce mai cu mânie, a-și ridica oștirile-i de valuri înaintea noastră. Soarele a asfințit. Pământul nu se mai vede. Un întuneric greu, amenințător, se lasă din cerul înnorat, fără stele. De pretutindeni, mugind, talazurile negre vin ca niște matahale vii și se izbesc de coastele vaporului, care, gâfâind greoi, se luptă cu nămeții de apă și-și taie cale dreaptă pe marea învolburată.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Constanța
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru ochii tai rapit-ai...
Pentru ochii tăi răpit-ai
Foc din stele și din soare,
Pentru buza ta furat-ai
De la roz a ei coloare.
Gingășia, frăgezimea
Ce se joacă pe-al tău sîn,
E plăcută, dar furată,
Ai furat-o de pe crin.
Rîsul, nevinovăția
De la îngeri le-ai furat.
Ai răpit tot ce-a fost farmec
Din seninul nepătat.
Glasul tău de privighetoare,
Glasul mierlei mult plăcut
L-ai răpi și cînți cu dînsul,
Ș-a rămas codrul tăcut.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mare de-a pururea vrednic de aducere aminte va rămânea momentul acela în vieața neamului nostru. Solemne și pline de bărbătească hotărâre erau chipurile pârlite de soare ale ostașilor înșirați drept, umăr la umăr, pe șesul Siliștioarei. Ei simțeau că asupra lor, în clipa aceea, stau ațintite privirile duioase și încrezătoare ale unui popor. Ei știau că în cutele drapelului lor duc mândria, și grijile, și speranțele unei țări...
Cântând se duc în câmpiile morții, se duc s-arate încă o dată lumii nepieritoarele virtuți ale României și sfintele ei drepturi la vieață și la neatârnare.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Șiliștioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mare de-a pururea vrednic de aducere aminte va rămânea momentul acela în vieața neamului nostru. Solemne și pline de bărbătească hotărâre erau chipurile pârlite de soare ale ostașilor înșirați drept, umăr la umăr, pe șesul Siliștioarei. Ei simțeau că asupra lor, în clipa aceea, stau ațintite privirile duioase și încrezătoare ale unui popor. Ei știau că în cutele drapelului lor duc mândria, și grijile, și speranțele unei țări...
Cântând se duc în câmpiile morții, se duc s-arate încă o dată lumii nepieritoarele virtuți ale României și sfintele ei drepturi la vieață și la neatârnare.
Alexandru Vlahuță în Șiliștioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonet (Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare)
Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare,
Și-i zvon e nuntă mare-n lumea mică:
O pulbere de glasuri se ridică
Din mii de guri, un templu-i orice floare.
Tu n-ai iubit, nu știi ce va să zică
Puterea asta-n veci renăscătoare.
Și totuși o presimți, căci visătoare
Te strângi de brațul meu, parcă ți-e frică;
Clipești, și buzele, nesărutate,
Îți tremură, ca-n somn, de-o aiurire,
Și inima neliniștită-ți bate...
În jurul tău palpită-ntreaga fire;
Iar florile-s așa de parfumate,
Că-n clipa asta tu respiri iubire!
sonet de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Iubire
Iubire, sete de viață,
Tu ești puterea creatoare,
Sub care inimile noastre
Renasc ca florile în soare,
și, îmbătate de-al tău farmec,
Ce peste lume se așterne,
În tremurarea lor de-o clipă
Visează fericiri eterne.
Din haos și din întuneric
Te-ai smuls, fecunda și senină:
Al tău surâs de alma parens
Fu prima rază de lumină.
Și, de caldura ta, planeții
Treptat se dezmorțesc, învie...
Pe toți ca într-o mreajă-i leagă
Universala simpatie./(...)
poezie clasică de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!


Icoane sterse
Privesc de la fereastră, gânditor,
Cum soarele se lasă-n asfințit,
Deasupra lui chenarul unui nor
Cu aur și rubin pare tivit.
Albastrul cerului acolo-i șters;
Din nor bizare forme se desfac
Cum le-aș așterne-n ritmul unui vers!
Dar se topesc
Acum, parcă-i un drac,
În haină de argint înfășurat,
Stă drept și ține-n mână un stindard.
Acu-i un urs
dar iată
s-a schimbat
I-un popă pletele-ncâlcite-i ard.
O clipă-l văd cu brațele în sus,
Dar flacările lacome-l cuprind,
Un nor de praf se-nalță la apus,
Încet a nopții umbre se întind
[...] Citește tot
poezie clasică de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la Soare, dar cu o relevanță mică.

Din prag
O, dar e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi!
Ce cumplit îmi vânturi mintea, și cu ce-ndârjire-mi scurmi
Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îți stau în față!
Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povață.
Înțeleg, împărăția ta, cu veșnica-i odihnă,
Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă:
Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri
N-or mai răscoli cenușa rece, țintuită-n scânduri.
În sicriu dormi somn de piatră. Nici un zgomot, nici o grijă;
Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă,
Cap de geniu, ori de vită tot o hârcă scofâlcită,
Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită.
Ș-o să dorm, în întuneric și în liniște eternă.
N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă.
De-mi va putrezi sicriul și găteala de pe mine,
Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine.
Neastâmpărații șoareci dacă-n capul meu și-or face
Cuib, nesupărați de nimeni, vor petrece-acolo-n pace.
Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul,
Va cădea din ochii mamei, poate scutura-va vântul
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Unde ni sunt visătorii?
Nu știu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare,
Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire,
Și împrăștie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;
Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite,
Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite,
Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare?
Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?...
Și în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire,
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță din Sămănătorul (10 mai 1901)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Vlahuță despre Soare, adresa este:
