Florentina Crăciun Fabyola despre prezent

Rămâi

E iarăşi noapte şi iar aprind pe cer o stea.
Cuprind cu ochii un infinit ce-al meu l-aş vrea.
Te las şi iar în gandurile-mi toate te adun,
Rămâi tot ce eşti astăzi, chiar de ar fi un vis nebun.

Te voi chema de-apururi in şapte veşnicii,
Te las, mi-e dor şi iar te chem să vii.
E tristă fără tine viaţa chiar şi în Paradis.
Acuma cred că tu ai fost şi eşti al vieţii mele vis!

Ce n-am ştiut şi încă încerc să aflu de la zei,
Este dece să ţi se ia ce ai deja, şi-atât de mult tu vrei?
Eu sunt poet, te caut mereu in versuri de iubire
Şi mor, asa cum Veronica în versuri scrise de Mihai murea de fericire!

Ies uneori afară privind cruciş la Luna,
Doar ea e vinovată că viaţa mea nu-i bună.
Aş vrea s-o rog să-mi ia din haruri măcar unul.
Şi să îmi dea în schimb un vis, singurul vis... "nebunul".

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Crăciun Fabyola
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să-mi fii acum aproape

Aş vrea să-mi fii acum aproape, să-ţi sărut ochii plânşi şi trişti,
Să-mi sprijin fruntea iar de tine să mă conving că mai exişti.
Şi-n taină s-mi ascund tristeţea în zâmbetul ce ţi-a-nflorit
Pe buzele ce-ntrun sărut, trezesc fiori din vremea-n care ne-am iubit.

Aş vrea să vezi că-i primăvară şi iarăşi florile-ţi zâmbesc,
Iar din cenuşa astăzi stinsă renaşte totul şi-i firesc.
Copacii iarăşi au păduri cu tril de păsări în perechi,
Ce consfinţesc metamorfoza acelor ritualuri vechi.

Eu incă te aştept sub luna ce-a tăinuit iubirea noastră,
Lăsând să curgă râuri multe din apa limpede albastră.
Aş vrea să-mi fii acum aproape să-ţi mângâi părul răvăşit
Şi-n taină să strivesc sărutul cel pentru care te-am iubit.

Iubire vino singur, nimic din amintiri tu să nu ei cu tine,
Cu cât vei fi mai blând cu cu-atâta totul e mai bine.
Şi vom chema din largul mării pescarii drumul să ne-arate
Ca să lăsăm în urmă totul iubindu-ne cât mai departe...

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu numai vino... iubito!

De câte ori te caut creând eternitatea prin valuri şi furtuni
Căci ale mele ceasuri toate ştii bine, doar tu poţi sa le-aduni.
M-ascund în lacrima ce curge plângandu-te mereu pe tine,
Inca te-aştept caci dorul crunt e cuibărit de-acum adânc în mine.

Plângeau copacii toţi la margine de viaţă visând să te întorci
Iar tu te-ascunzi de lacrimile lor şi ale mele, în sânul unei nopţi.
Mă-ntreb dece cărările-s pustii şi luna nu le mai luminează,
Şi cât să-aştept, minunea de a-mi fi cât mai durează?

Aş vrea să-mi fac cărări din toate visele şi lacrimile mele,
Tu să-mi dezmierzi şi să-mi alini viaţa mea cu ele.
Şi să nu uiţi că între gene ascuns de suferinţi mă vei gasi,
Imbrăţişându-te pe tine acum, şi în toţi vecii cât eu te voi iubi!

Cât o sa plâng iar după tine va şti doar soarta mea pribeagă,
Tu ai plecat şi-ti spui acum că de mine nimic nu te mai leagă,
Ai intrebat cărările pe care te-aşteptam, şi astăzi sunt atâta de pustii
Dacă mai sufăr, sau mi-e dor, sau dacă eu înca te mai aştept să vii?

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!