Octavian Cocoş despre moarte

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examenul de mort

Când o să dau examenul de mort
Şi o să-l iau, trecând în nefiinţă
Să nu vii să mă plângi, că nu suport,
Iar să mă ţii în loc nu-i cu putinţă.

Nu te mâhni, nu te schimba la faţă,
Că timpul înapoi nu poţi să-l dai,
Mergi înainte prin această viaţă
Şi bucură-te mult de tot ce ai.

Să nu verşi lacrimi calde şi amare
Că ele nu te-ajută la nimic
Omul se naşte şi pe urmă moare,
Indiferent că-i mare sau e mic.

Şi dacă doru-n piept ţi se va zbate
Să nu îmi cauţi sufletul pe sus,
Nici prin articole şi doctorate,
Ci-n poeziile pe care le-am compus.

poezie de Octavian Cocoş (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atmosferă bacoviană

Afară plouă trist şi monoton
Şi e un frig pe care nu-l suport,
Iar eu privesc tăcut de la balcon
Şi simt că m-am răcit precum un mort.

Trotuarele în plumb parcă-s turnate
Oamenii trec încet pe lângă porţi,
Abia-şi târăsc picioarele îngheţate
Şi par a fi pe jumătate morţi.

Maşinile-s ca nişte fiare vechi,
Un biet tramvai se duce la depou
E o atmosferă sumbră, de priveghi
Şi-n casă-i beznă ca într-un cavou.

poezie de Octavian Cocoş (7 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 11

Sunt unii care încearcă cu tărie
Să descifreze marile mistere
Crezând c-aceasta e o datorie
Şi se silesc cu întreaga lor putere.
Au spart atomul în bucăţi mărunte
Bolta cerească atent au iscodit-o,
Şi-n Univers au prins să se avânte,
Dar cauza dintâi nu au găsit-o.
Au coborât în mări şi în oceane
S-au avântat pe creste înzăpezite
Au scotocit unghere şi cotloane,
Cu inimile-n piept nefericite.

Şi moartea vine şi le ia trăirea
Şi pierd misterul, care e iubirea.

poezie de Octavian Cocoş (8 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război pe pământ

Cântă păsările-n crâng
Zboară fluturi pe ogoare,
Însă câte mame plâng
După fiul lor ce moare!

Tunuri bubuie în cor,
Cad obuze ca nebune,
Către Dumnezeul lor
Toţi înalţă rugăciune.

Vâlvătăi de foc ca-n iad,
Pârjolesc grădini şi case,
Rând pe rând tinerii cad,
Gloanţele sunt nemiloase.

Fumu-i greu, înecăcios,
Moartea râde mulţumită
Şi de undeva din dos
Îi adună acum grăbită.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (4 martie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea (Sonet Tarot)

Trecutul este mort, lasă-l în urmă,
Fiindcă o floare când se ofileşte,
Moartea pe dată suferinţa-i curmă
Şi-n locul ei o alta înfloreşte.
Chiar dacă simţi că inima se frânge,
Iar noaptea-i neagră şi eşti plin de jale,
Să nu fii trist, că soarele o înfrânge
Şi lucruri noi îţi vor ieşi în cale.
Dar dacă de trecut te-agăţi cu dinţii
Lăsând rutina să te stăpânească
Te va cuprinde o tulburare a minţii
Şi suferinţa ta o să sporească.

Dar pe ruine de clădiri uitate
Se construiesc palate minunate.

sonet de Octavian Cocoş (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 15

Dacă priveşti în jur şi vezi doar răul
Şi sincer crezi că-l vei afla oriunde
Şi-n loc de munte tu vezi numai hăul,
E limpede că-n ochii tăi se-ascunde.
Dacă-n pahar te uiţi cu îngrijorare,
Căci ce observi e cât din el lipseşte,
Iar partea plină neînsemnată-ţi pare
Să ştii că-n minte golul se măreşte.
Dacă-i priveşti pe toţi cu detaşare
Convins că suferinţa-i iminentă
Dacă nu crezi că mâine va fi soare
La tine-n suflet moartea e prezentă.

Această lume este tare tristă
Când omul are firea pesimistă.

poezie de Octavian Cocoş (12 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ar fi mai bine?

Oare mai avem un suflet
Oare mai avem trăire
Vrem tovărăşii banale
Sau relaţii de iubire?

Mai vrem oare fericire
Chiar şi cât o scânteiere
Sau ne mulţumim vremelnic
Doar cu-a trupului plăcere?

Ne dorim "să fim" ca oameni,
Să vibrăm ca o vioară
Sau vrem "să avem" în viaţă
Lăsând sufletul să moară?

La final, "ce-avem" vom pierde
Oameni, bunuri preţioase,
Şi atunci n-ar fi mai bine
"Să fim" suflete frumose?

poezie de Octavian Cocoş (8 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agitaţia minţii

Cine vorbeşte-n capul meu,
O fi Satan sau Dumnezeu,
Ori amândoi, dar rând pe rând,
Îmi intră-n minte şi în gând?

Şi toată ziua trăncănesc
De-mi vine să înnebunesc,
Nici noaptea nu găsesc răgaz,
Că şoapta lor mă ţine treaz.

Vreau să-i opresc, dar în zadar,
E linişte atât de rar,
Mă perpelesc, nu mai suport,
Poate-o să tacă când sunt mort.

poezie de Octavian Cocoş (7 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei virtuţi

Viaţa poate fi frumoasă
Şi când omul e ateu
Şi de Dumnezeu nu-i pasă,
Căci se crede şi el zeu.

Însă ca să birui moartea
Trei virtuţi sunt de folos
Bunătatea, puritatea
Şi credinţa în Hristos.

Căci ce rost mai are viaţa
Oricât de frumoasă ar fi
Dacă moartea-ţi taie aţa
Şi în neant te vei topi?

poezie de Octavian Cocoş (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi bine...

Ar fi bine să ne stingem
Cât lumina e în noi
Nu să fim sleiţi de vlagă
Şi de suflet să fim goi.

Ar fi bine să ne stingem
Cât cu ochii mai vorbim
Nu s-avem privirea rece
Şi în trup să suferim.

Ar fi bine să ne stingem
Cât avem ce-i omenesc
Nu să ne vedem copiii
Cum cu trudă ne îngrijesc.

Ar fi bine viitorul
Singuri să ni-l făurim
Şi s-alegem fiecare
Când e bine să murim.

poezie de Octavian Cocoş (1 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinxul ştie

Bucurie, supărare,
Mărire sau decădere
Toate-s lucruri trecătoare,
Biete umbre efemere.

Bani şi-averi pe săturate
Şi-alte lucruri iluzorii
Pe acestea se vor bate
Mai târziu moştenitorii.

Veşnică e doar schimbarea
Ce învârte roata vieţii,
Moartea este nemişcarea
După cum ne-au spus profeţii.

Sfinxul ne priveşte-n tihnă
Cum ne zbatem fără rost,
Ştie că, fără odihnă,
Timpul şterge tot ce-a fost.

poezie de Octavian Cocoş (20 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr metafizic

Acest Pământ va trece, ştim prea bine,
Oameni şi flori şi ape vor pieri,
Doruri, speranţe, griji, dureri, suspine,
Ca ceaţa nopţii se vor risipi.

Soarele-n cer odată se va stinge,
Jelindu-şi raza trist şi ostenit,
Nicio privire nu-l va mai atinge,
Nu va mai fi nicicând un răsărit.

Tot Universul va intra-n repaos
Şi încet-încet se va dezintegra,
Dar peste umbra morţii, peste haos,
Iubirea pură veşnic va dura.

poezie de Octavian Cocoş (21 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 10

Pumnalul vorbei aspre-n piept pătrunde
Loveşte crunt cu lama-i ticăloasă
Inima doare, rănile-s profunde
Şi doar nefericire-n urmă lasă.
Moartea nu vine să îşi ia obolul,
Căci seva vieţii încă e fierbinte
Şi cel rănit îşi joacă astfel rolul
Părând a fi la fel ca înainte.
Trupul e teafăr, braţul e puternic
Chipul e mândru, zâmbetul nu piere,
Însă pumnalul a lovit netrebnic
Şi sub glazură este numai fiere.

Rana trupească vrea tămăduire
Cea sufletească cere doar iubire.

poezie de Octavian Cocoş (7 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Tremură frunza de frică
Şi e galbenă la faţă
Fiindcă dis-de-dimineaţă
De pe ram simte că pică.

Toată vara, ca o doamnă,
A fost mândră şi îngâmfată
Nici nu s-a gândit vreodată
Că se va usca la toamnă.

Dar răcoarea o cuprinde
De la vârf până la bază,
Timpu-încet o devorează,
Şi-umbra morţii se întinde.

Alte frunze ofilite,
Care stau pe jos grămadă,
O privesc cum stă să cadă
Oarecum neliniştite.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (3 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estetica urâtului

Arghezi într-o zi s-a apucat,
Nu pentru el, ci mai mult pentru noi,
Să facă versuri greu de egalat
Din bube, mucegaiuri şi noroi.

Bacovia, pe care toţi îl ştiu,
Cu plumb şi morţi adesea ne-a speriat
Chiar dacă el avea un suflet viu
Şi nu era atât de deprimat.

Iar geniul Eminescu câteodată
A scris şi poezii fără perdea,
Nu pentru c-avea mintea întinată,
Ci doar din bucuria de-a crea.

De-aceea dacă patima mă poartă
Şi vreun poem va fi mai grosier,
Pentru c-aşa se mai întâmplă-n artă,
Fiţi buni şi nu mă judecaţi sever.

poezie de Octavian Cocoş (21 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tarot

Fac cruce şi tai cu mâna,
Iar apoi cu grijă scot
Trei cărţi, una câte una,
Din pachetul de Tarot.

La întind uşor pe masă
Cu un aer visător
De prezent, puţin îmi pasă
Vreau să văd în viitor.

Şi-o întorc pe fiecare
Cu toată solemnitatea
Simt un pic de încordare
Nu cumva să cadă Moartea.

Însă văd acum o carte,
Cum să nu mă preocupe?
Că-mi place de nu se poate
E Regina mea de Cupe.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (23 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

A rămas o bătrânică,
Necăjită, fără carte,
În sătucul de pe coastă,
Căci copiii sunt departe.

Au ajuns oameni de vază,
La oraş trăiesc regeşte,
Biata mamă este mândră,
Zi de zi îi pomeneşte.

Şi se roagă pentru dânşii
La biserica din vale,
Domnul să îi lumineze,
Să îi ţină drepţi pe cale.

Dar n-au mai venit pe-acasă,
Cam de multişor, bag seama
Şi plâng ochii ei întruna
Şi ce singură e mama!

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (15 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă

Păşesc pe un covor de frunze ruginii
Şi mă strecor alene printre copacii goi
În minte-mi năvălesc cuvinte mii şi mii
Pe care cu iubire ni le-am rostit noi doi.

E linişte deplină, doar frunzele foşnesc
Sub paşii mei pierduţi, ce nicăieri mă poartă
Căci nu am niciun scop, doar vreau să-mi amintesc
Ce fericiţi am fost şi ocrotiţi de soartă.

Căci nu ne-a dat averi, ori viaţă-n mare stil,
Onoruri fel de fel sau falsă măreţie,
Însă ne-a dăruit un minunat copil
Cu mult mai preţios decât o bogăţie.

Iar când vom fi bătrâni, nu are importanţă
De va pleca în lume şi singuri o să fim,
Căci ca orice părinţi, vom mai avea speranţă
Să-l mai vedem o dată 'nainte să murim.

poezie de Octavian Cocoş (24 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, mamă

O, mamă, fără tine pământul e sărac
Şi chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Şi nu-mi răspunde nimeni când spun blând, "sărut mana".

Iar telefonul tace, deşi mă uit la el,
Cât mi-aş dori acum să văd al tău apel
Şi să aud din nou cuvintele divine:
"Ce mai faci dragul mamei, la tine-i totul bine?".

Şi mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un negru demon în iad m-a coborât
Şi-aştept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Şi plin de fericire să văd iar chipul tău.

Dar timpul trece, trece şi tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ochii tăi buni şi clari?
Ştiu că sunt morţi şi de-aia să vadă nu mai pot
Şi am murit şi eu, chiar dacă nu de tot.

poezie de Octavian Cocoş (6 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!