Ştefan Augustin Doinaş despre timp

Urletul limbii la naşterea poetului

într-o noapte în timp ce vuia
codrul din creştete
Dumnezeu mă soma c-o nuia
moale: rosteşte-te!

mă rosteam însă cum să-mi înalţ
slava cu ţipete?
nici o scară spre cerul de smalţ
nici un scripete

mă rosteam însă vai! ce arbust
gingaş e sîngerul:
cum să-ncapă în trunchiu-i îngust
dracul şi îngerul?

mă rosteam şi dansau tot mai jos
astrele sprintene
Dumnezeu apăsîndu-mi gelos
burta sub pintene

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşilor mei

O, voi, urmaşi, împrospătată gardă
în juru-acestui preaumil pamânt!
Lăsaţi-mi încă inima să ardă
aici, adânc, sub lespezi de pământ.
Eu sunt precum coapcul fără nume
ce mai trăieşte-o viaţă, prăbuşit,
până ce timpu-ajunge să consume
esenţa lui lemnoasă, în sfârşit.
Dar peste-un veac, puteţi scurma ţărâna:
cărbunele care voi fi, vibrant,
vă va lăsa să ridicaţi cu mâna
din pieptul ars de lut un diamant.
Cercaţi atunci cu-o piatră şi mai dură
să zgâriaţi obrazul lui de foc.
Iar dacă veţi vedea vreo ştirbitură,
zvârliţi-l: îngropaţi-l la loc!

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris nu numai o singură dată că, datorită unui mic de cuvinte, somnul raţiunii (expresie care aparţine marelui pictor spaniol Goya) poate fi citit în cheie politică, şi aplicat la starea societăţii româneşti de astăzi. Această societate pare a ilustra în prezent un regretabil poate chiar fatal, somn al naţiunii, care la rândul său, naşte monştri. Alegerile din anul trecut indică, prin rezultatele lor, o dovadă îngrijorătoare în acest sens. "Reciclarea" comuniştilor de ieri, precum şi a foştilor securişti, care acum ocupă poziţii importante în toate domeniile activităţii social-politice-culturale, este un alt exemplu la fel de alarmant.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astazi ne despartim!

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea tristă

Cazand din cer, lucefcrii-n cascada trecura peste trupul tau, iar tu curata ai ramas ca o zapada prin care umbra doar un cantec fu.
Atunci o stea de aur stralucea deasupra, pentru anotimpul care curand, curand avea sa ni se dea cu masti de zgurp si cu fruetc-amare.
Acum, ca mai demult, cu tac infrant.
Si ce-as putea, sub steaua asta, spune?
Din tot ce este, tot ce mi-i minune e fara de folos pe-acest pamant.
Chiar chipul tau sculptat in alabastru, cules cu spiciune din inalt, e numai val: un val usor, albastru venind spre tarm din tarmul celalalt.
Ah! totul este de prisos
Hoteste, o stea cumplita privegheaza sus.
Lumina ei de veacuri profeteste aceste destramari, acest apus.
Sarutul, neastampar sfant al carnii, s-a desfacut, si cade, si-l auzi, asa cum cade-n pragul nalt al iernii zapada cruda prin copacii uzi.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul meu

Pe vârful unui munte – un obelisc;
pe capul lui – un con de brad; în fruntea
acestuia – un ac; şi-n vârful lui
tărâmul meu, Împărăţia clipei.
Nu-i nicio graniţă pe-acest pământ
(ocean sau mare, lanţ de munţi sau fluviu)
de netrecut: sortită-i suprafaţa
să fie cucerită. Însă, eu,
cu vaste crăpături de timp îmi apăr
scânteietoarea mea singurătate.
Căci nu mă-nvecinez decât cu partea
de mine însumi care urcă-ntr-una
târâş, şi – detronat numai de mine,
uzurpator şi uzurpat deodată –
sunt nefiind. Iar voluptatea rară
de-a şti că ard, această voluptate
hrăneşte-un foc ce se consumă-n sine.
Adesea, ceea ce vi se pare fulger
- un oaspete aparent – coboară brusc
din cer, se scurge-n jos, către câmpie,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii bătrani ştiu încă să petreacă!

fragment

Iubiti colegi purtand acelasi hram!
Sunt patruzeci de ani - o vesnicie!
De cand, intaia oara, ne porneam
De-aici, ca o superba herghelie
De manji nestiutori de bici si ham.
Eram frumosi: purtam vapaia pura
Care se-arata-intreaga pe figura.
Acuma, iata-ne - si mai frumosi;
De frumusete grea, interioara,
Care ne face - poate - mai sfiosi,
Caci n-are focul viu de primavara
Al astrilor puternici si gelosi,
Ci doar surasul palid care-inseamna
Caldura blanda-a soarelui de toamna.
Ei si!? Intelepciunea unei vieti
E s-o traiesti, pe fiecare treapta,
Prin ceea ce-i e propriu, si sa-nveti
a-i da, necontenit, masura dreapta.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursitoarele

Stau nevăzute, şi-n graiul păstorilor
murmură cântec de leagăn. Dar când
Patria însăşi se naşte – şi-aceasta
întruna se-ntâmplă, şi-n taină –

ce fel de limbă vorbesc Ursitoarele?
Miezul e-n fruct, şi gustării menit;
sâmburii, însă, ţărânii: căci numai
atunci – voievod care-şi ţine

ţara şi oamenii-n crengi, – ridica-se-va
tânărul pom. Tot aşa, când vorbim,
carnea cuvintelor noastre-i plăcere,
se mistuie-n gură. Dar cine,

spuneţi-mi! zvârle în ţarină sâmburii
limbii – să crească un grai mai curat,
singurul care, rostit, primeneşte,
şi ţine-n rostire poporul?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma

Mi-e sufletul ca marea ce-adesea impresoara
o urma nevazuta de nimeni in nisip.
E oare talpa celui care-a trecut aseara?
Sau numai prevestirea, prezenta fara chip
a unui zeu ce-asteapta sa se-ntrupeze? Cine-i
atat de bland si tainic sub vantul miscator,
si-n stare sa imprime la ceasul grav al cinei
imaginea inversa a fetei tuturor?
Ma cuibaresc ca valul in ea, ma strang, ma-nghesui,
ma las sorbit ca spuma de-un element poros
si modelez in soare o clipa intelesu-i
secret, spurcat de pasari si talmacit pe dos.
Innebunit de luna, orbit de suflul marii,
pescarul iese palid din vuietul verzui.
O, negativ al lumii, tipar al intamplarii,
cum semeni tu cu urma ce-o-nscrie talpa lui...

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terţine-n cinstea unui vânt nebun

Era doar vânt. Doar cine-avea curajul
să-i strige-n faţă adevărul? Iarba
servea în vârf de suliţi echipajul.

"Tu nu eşti primul care-mi smulge barba."
Era doar vânt. Cutreiera pământul.
Sub tălpi se viscolea în hohot oarba

zgrăbunţă risipită, jurământul
cocoarelor, pe care-l spulberase.
Era doar vânt. Şi nu-şi găsea mormântul.

Îl însoţea, învârtejit în grase,
hilare arătări sporindu-i hora,
un praf gălbui ce năpădea terase.

"Aruncă-mă în ochii tuturora."
Era doar vânt. Şi-n zarea bleumarină
un pâlc de nori umfla multicolora

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea

Şoarece sarind din gura-n gura

(pentru cei cu suflet de copil
ce-au ieşit pe brânci, printr-o spărtură,
din cetatea lor, şi vin tiptil;
pentru cei fugari din bătălie,
plini de praf şi asudând sub za;
pentru ucigaşii cu simbrie
dornici foarte a se boteza;
pentru făcătorii de hrişoave,
care iscodind din ins în ins
colectează ghicitori şi snoave
şi-ntreţin legenda dinadins;
pentru regii cu domnie scurtă,
care nu mai au decât un ceas;
pentru mamele ce-şi ţin în burtă
plozii, ca să-i nască la popas;
pentru epilepticii în care
diavolul e pedepsit să stea
în genunchi şi-n veşnica mişcare;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta

Sa-not din umbra ta, in apa care
— preacredincioasa — scalda trupul tau si curge-n pulberi in amiaza mare cum, la picioarele lui
Dumnezeu,
a curs, in rai, cand pentru prima data
mai grea ca aerul, dupa sarut,
te-ai ridicat din iarba, arsa toata,
si hieruvlmilor li s-a parut
ca se mai naste-o stea, in timp ce mie,
orbit de-un soare ce-mi spune ca-s gol,
strigandu-te, umbland pe-o iarba vie,

mi se parea ca las sub talpi parjol ;
si tremuram si hohoteam si duhuri
arzandu-se de noi cadeau din zbor,
si se nasteau, mereu mai jos, vazduhuri ;
si tot mai grei, prin limpezimea lor,
noi coboram imbratisati, si apa
divina iti curgea necontenit
pe sold, si ti se umezise pleoapa ;
si apa-ntr-un tarziu ne-a izbavit

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada printului nesarutat

Pe-un tarm de mare unde bat
talazurile verzi in spume
un tinar print nesarutat
cazu ca din senin la pat
de-o boala fara nume.
La mohoritul capatii
curtenii intrebara:
-Maria-ta, doresti tamii?
Vrei vinul viilor dintii?
Ori sabie de para?
Dar el tacea. Din cind in cind
ca-n somn parea ca geme.
Parada orelor trecind
cu fum si raze, rind pe rind,
calca faimoase steme.
Si dupa ani, un mag viclean,
cu barba lunga tare,
vesti intiiului curtean
ca printul e bolnav de-alean,
iar leacul- sarutare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!