Apocalipsă şi timp

Peste timp

Când universul
Va fi la senectute
Poate veni o vreme
Când timpul va fi oprit
De forţe colosale
Iar nisipul din clepsidră
Se va pietrifica
Şi timpul va deveni inert
Pe urmă spaţiul va cădea
În forme punctiforme
Sedus de atracţii astronomice
La un punct de inflexiune
Ce fel de apocalipsă
Va să fie şi aceasta
Numai Cel de Sus ştie.

poezie de David Boia (19 august 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 17

stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părţi inegale,
stai lângă mine.

nu te întrista,
anotimpurile îţi vor mutila faţa cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeţii mincinoşi,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuţi unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.

nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simţi în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îţi vor schimba numele, sângele, viaţa.
stai lângă mine,

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tera nu mai e albastră

Nori negri acoperă
planeta Pământ, a noastră.
Omenirea suferă.
Tera nu mai e albastră.
Universu-i văduvit
de fiica lui creştină.
Haosul a-înlocuit
pe pământ, viaţa divină.
Este haos şi-întuneric
pe planeta noastră verde.
Din tot ce era feeric,
astăzi farmecul îşi pierde.
Plânge soarele şi luna,
pământul a-încremenit.
Plânge zeiţa Fortuna,
Apocalipsa a venit.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nova mihi apparuit Beatrix - II

Visând şezui la marginea pădurii
cu inima de-a Ei dorinţă plină
deşi cu spaimă c-ar putea să vină
cătam pe cer, încrezător, augurii.

Deodată luna ochilor fu lipsă:
rotindu-se pe negurile goale
se mistui în roşii rotocoale
ca-ntr-o apocaliptică eclipsă.

Izbindu-se aripi nemăsurate
se-ntinseră pe pasări nevăzute
şi se sbătură-n jurul meu ca sute
de duhuri ale serii turburate.

Pădurea auzii cum se frământă
bătută de-o lăuntrică furtună
cum fundurile nepătrunse tună
iar ierburile şueră şi cântă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Călinescu din Universul literar, Anul XLII, No. 51 (19 decembrie 1926)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet care să îngrozească întreaga lume, să facă pe toţi să tremure, să plesnească într-o nebunie de groază. Un trăsnet teribil îl simt virtual în mine şi mă mir cum nu izbucneşte pentru a nimici lumea asta, pe care aş înghiţi-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt fiinţa cea mai teribilă care a existat vreodată în istorie, mă simt o bestie apocaliptică plină de flăcări şi întunecimi, de elanuri şi de disperări. Sunt o fiară cu un zâmbet grotesc, ce se adună în ea însăşi până la iluzie şi se dilată până la infinit, ce moare şi ce creşte în acelaşi timp, încântată între nimic şi tot, exaltată între speranţa nimicului şi disperarea totului, crescută în parfumuri şi otrăvuri, arsă de iubire şi de ură, nimicită de lumini şi de umbre. Simbolul meu este moartea luminii şi flacăra morţii. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a renaşte în fulger şi în trăsnet. Şi întunericul însuşi nu arde el în mine?

Emil Cioran în Monopolul suferinţei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât cinism... în metafora unei zile

Niciodată nu voi găsi cuvinte
destule
să-ţi pot da un nume,
exaltato,
înţeleptul din mine îmi spune
că libertatea este o fantomă
ce adoră plimbările
sub lună plină.

Deschid o fereastră spre lume şi strig:
"nu aici veţi găsi adevărul, în groapa
aceasta plină cu vorbe
sterile,
cu voci sufocate de valuri uriaşe
de lumină!"

Priviţi spre pădure!
Verdele e prospeţimea
ce răsfaţă
şi umbra'nrourată

[...] Citeşte tot

poezie de Valentina Becart din Confluenţe literare (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Valentina Becart ( pseudonim literar), nume real -
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex în lanul cu maci

mi-a mângâiat cu buzele
fiecare deget şi
a trecut
de la unul la celălalt
până ceva mai sus
înspre sex
a urmat nebunia
o trăire a zilei până la capăt
părea un sfârşit de viaţă
fără oameni pe străzi
fără babe
ce se
tuflesc în spatele perdelelor şi
fără păsări în zbor

o ultimă trântire pe genunchii juliţi
decojirea senzaţiei sub
lacrima portocalie a cerului
împlinind ultimul orgasm
aducea apocalipsa

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triere

Privind cerul
Din perspectivă nouă
De-a dreptul sacră
Vei verdea
Doar partea luminoasă
Din galaxii
Adică cea presărată
Cu îngeri.
În ce timp
Partea întunecată
Ascunde Apocalipsa
Restul sunt răstălmăciri
Din Noul Testament
Şi Vechiul Testament.

poezie de David Boia (3 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pajură

O pajură duce în gheare epopeea neamului
Neatârnarea, atârnă crunt în ghearele ei,
În văzdul roiesc vorace păsări de pradă,
Jur împrejur bântuie haite de răpitori cruzi,
Pe planetă stăpâneşte atroce legea junglei,
De peste tot atacă jefuitori haini în găşti,
Soarta ţării zace despuiată printre aceştea,
Se târăşte prin peisajul ostil, de-a-ndoaselea
Leul sucombă adesea în inflaţie galopantă,
Noi rătăcim abătuţi şi trişti printre fiare vechi,
Căutăm cu disperare o soluţie salvatoare,
Aşa am ajuns pe marginea unui drum fictiv
Şi tot acolo, noi facem debusolţi autostopul
Pe drumul astă nu calcă picior de roată,
Dar totuşi stăm acolo că nu avem de ales,
După un timp vine o blânda adiere pe sus
Pe urmă, vine o furtuna în rafale succesive
Tunete şi fulgere zdruncină cumplit văzduhul
Apare o tornadă gigantica ce cupride planeta
Cutremure multiple zgudui violent pământul,

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (16 mai 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă între noi

Un vânt rece-mi bate-n fereastră
Astăzi şi mâine sunt anunţate ploi.
Tulbură-i povestea de iubire a noastră,
Toamnă e afară, toamnă este între noi.

Pe cer se înalţă plumburii nori,
E o imagine tristă, parcă vine apocalipsa
Şi pe mine mă trec milioane de fiori...
În timp ce inima îţi plânge lipsa.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (22 septembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa, ca un vin spumant

cresc umbre şopârle şi peşti piranha
carnea supurează
îngerii plâng
peste crucile gârbovite de timp
cerul rupt în bucăţi
văduvit de lumină şi zbor
miroase a hoit
durerea înghite totul
până şi imaginea în care
am trăit

ştiu că nu vă pasă

lăcomia e ca un vin spumant
spală setea şi schimbă traiectorii

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremurul

El se culcă la o anumită oră
ora nu există pe cadran,
acele pornesc şi se învârt invers
după alte coordonate necunoscute
şi nu se scoală decât la ora potrivită
de faliile care se mişcă în funcţie de energia stocată
sub ele
sau de lipsa puterii noastre de înţelegere,
oricum întotdeauna nu suntem pregătiţi.

În fiecare zi ni se spune să aşteptăm,
cât întreabă mulţi,
nu se ştie, e la fel cu apocalipsa,
unii spun că suntem aproape,
alţii că suntem departe,
dar dacă se trezeşte
unii murim, alţii rămânem
şi nimic nu se pierde,
ba dimpotrivă se împrospătează.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ai vrut deodată să fii singură
în mijlocul singularităţii
chiar dacă în inima ta
nu mirosea nimic la plural
nici n-ai avut timp să observi
că privirea ţi-a rămas deschisă
spre nebunia mea cosmică
ai fugit desculţă
golită de toate adevărurile
doar să mai bem o cafea
înainte să se fluiere începutul apocalipsei
eşti singura femeie
care m-a iubit
din singurătate în singurătate
aşteptându-mă infinit
mă laşi azi
când toate cometele
s-au adunat în ochii tăi
să mă închid în tine
pentru totdeauna?

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă, cu ochii minţii, am privi Pământul începuturilor vieţii, sau am face o călătorie prin tunelul timpului cu 3,5 – 4 miliarde de ani în urmă, am avea în faţă o imagine cutreurătoare faţă de care imaginea Infernului lui Dante ar fi de-a dreptul ademenitoare. Fulgere şi trăsnete înfiorătoare se întreceau cu erupţiile vulcanice zguduitoare şi apocaliptice, aruncând în afară, din pântecele Pământului, râuri de lavă incandescentă ca nişte uriaşe limbi de foc, topind tot ce întâlneau în cale, urmate de valuri de pietre şi cenuşă vulcanică, într-un asurzitor şi halucinant dans al replămădirilor.

Lucian Gavrilă în Miracolul vieţii, miracolul eredităţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă să fiu tu

să-ţi gust nefericirile
până la ultima brazdă a sufletului
să-ţi mângâi intenţiile nesăvârşite
şi să-ţi ascult întrebările apocaliptice
să-ţi adun dezastrele
ca pe frunzele ce cad toamna
hai
învaţă-mă să fiu tu în fiecare secundă
să te trăiesc ca pe ceva ce îmi aparţine
şi în momentele de luciditate
când absolutul mă traversează
să te pot rosti ca pe un Dumnezeu
hai
învaţă-mă cum să-ţi deschid pieptul
în nopţile când luna doarme leneşă pe podea
şi lupii îşi strigă foamea prin păduri
când filosofiile se bat cap în cap
şi totul devine oblic
chiar şi gândul că te-aş putea poseda

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

26 martie, a 66-a primăvară

(lui Petru Ioan Gârda, de ziua sa)

Ce viscol, frate, ce ninsoare,
Covid, călăul prea temut?
Azi este zi de sărbătoare
Când Petru Gârda s-a născut!

Niciun taifun, nici pandemia
Sau vrun apocalips divin
Nu ne umbreşte bucuria
De-a declanşa potop... de vin!

În ţară toţi să chefuiască,
Mulţi ani lui Nelu să-i dorim,
Mult umoriştii să trăiască
Şi cei pe care îi iubim!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

Lumea e prinsa-n griji far' de temei
Asteroizi, vulcani ori vreun razboi,
Iubito-n anii astia grei
Va fi apocalipsa pentru noi.

Se traseaza harti, negocieri, capricii,
Portavioane-n golf si tancuri prin noroi,
Nu par cele mai bune auspicii,
Apocalipsa ramane totusi intre noi.

Trecut-au zorii, lumea-n asfintit,
Toti sustin aceeasi teorie...
Iti spun iubito franc si neclintit
Apocalipsa asta-i o prostie.

De-o fi 21, poate 22...
Terra va ramane-o feerie
Va fi apocalipsa insa pentru noi,
C-am o amanta la gogoserie.

poezie de Alex Dospian (2012)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalips

Soarele urca pe cer, ca să dea ţâţă vieţii.

O, vis eroic, în care se făcea că-s dus tinereşte de iapa mea de vânt, prin nedreapta cumpănă a veacurilor, ca să culeg diademele, să sfărâm ţeste, să rup măşti, să zdrobesc boaşe, să topesc terezii, să dobor idoli; apoi, în nenorocita prăpastie în care nu catadicseşte să privească ochiul trufaş, să sun din trâmbiţa vestitoare, să zgâlţâi prostia neamurilor înrobite, să retez inelele de la glezne, să înalţ frunţile, să cioplesc un chip omenesc în fiece tufă de păr şi de barbă, să slobozesc roşcata ciocârlie închisă în colivia dinţilor, şi să clădesc din juguri o scară, pentru ca, pe splendida catastrofă a tiranilor turtiţi ca nişte broscoi-martiri, care până atunci trudiseră icnind aidoma unor vite de povară, să surâdă, sub aripile de vultur crescute pe umerii lor, în beatitudinea unui soare nou!

Bate cineva la uşă.
Deschid.
În prag, oribila Realitate îmi aruncă în obraz râgâielile ei batjocoritoare.

poezie clasică de Saint-Pol-Roux din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minipoemele nopţii

ştiu
luna se plimbă noaptea
pe acoperişuri

cu mâinile la ochi
stelele cred
că e somnambulă

îngerii miraţi şi ei
citesc în scriptură
apocalipsa

un nor ieşit la plimbare
o salvează şi se ascunde
în pălăria şarpelui

otrăvite de nesomn
ciupercile
se pomenesc ude

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!