Cultura este expresia directă a unui mod de existență sui generis, care îmbogățește cu un nou fir, cu o nouă culoare canavaua cosmosului. Omul a devenit creator de cultură în clipa promițătoare de tragice măreții, când a devenit cu adevărat OM, în momentul când a început să existe astfel, adică structural pe un alt plan decât înainte, în alte dimensiuni, pe podișul sau în tărâmul celălalt, al misterului și al revelării. Cultura e condiționată de începerea în lume a unui nou mod, mai profund și.
Lucian Blaga în Trilogia Culturii, Spațiul mioritic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare
Nu ți-aș scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoși au cântat de trei ori în noapte -
și-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?
Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot așa cum mă știi:
adus puțin de umeri
și aplecat peste întrebările lumii.
Nu știu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri
și să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat și care-i mai frumos?
Mâna mi se oprește: e prea puțin.
Glasul se stinge: e prea puțin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?
Trupul meu cade la picioarele tale
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradis în destrămare
Portarul înaripat mai ține întins
un cotor de spadă fără de flăcări.
Nu se luptă cu nimeni,
dar se simte învins.
Pretutindeni pe pajiști și pe ogor
serafimi cu părul nins
însetează după adevăr,
dar apele din fântâni
refuză gălețile lor.
Arând fără îndemn
cu pluguri de lemn,
arhangheli se plâng
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul sfântului duh,
cu pliscul stinge cele din urmă lumini.
Noaptea îngerii goi
zgribulind se culcă în fân:
vai mie, vai ție,
păianjeni mulți au umplut apa vie,
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zodia cumpenei
Dreaptă, ziua Cumpenei ne surprinde
printre roze: în cimitirul unde
cîteodată dragostea însorește
albele pietre.
Calm se-ndrumă spre cumpănire totul.
Zi și noapte trag înjugate vremii,
amîndouă cu-nțelepciune-ncearcă
pași deopotrivă.
Se măsoară, se cîntărește rodul
de argilă, visul și umbra verii,
și povara ce-i amintirea pentru
orice făptură.
Dacă din povești adevăr rămîne
că trăim prin imponderabil cei vii,
poate să mai umble cuvînt că trupul
este-o povară?
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Ellisa Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strofe de-a lungul anilor
Când prin oraș calci lin pe străzi
sămânța ulmilor, și-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?
Când mușchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
și glasul picurat ți-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?
Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?
Când între lipsă și prisos
ne bucurăm de câte sunt
și cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la adevăr, dar cu o relevanță mică.
Cuvinte către fata necunoscută din poartă
Nu te-mpotrivi. Tu va trebui să iai această grije asupră-ți:
în poarta la care-am ajuns, trecând prin această vale,
să fii straja copilăriei mele. A copilăriei
ce-o duc încă în mine.
Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul,
prin toți anii, sub toate punctele cardinale.
Tu păzește, păzește tu izvorul să nu se usuce
la sfârșitul ăstui timp
lăsat în urmă între floare și poamă.
Grijește tu să nu se stingă secretul micul incendiu
ascuns în inima brândușei de toamnă.
Avui și eu odată spatele ars de urzicele soarelui
și tălpile goale. Îți amintesc zile stinse de mult,
dar să nu crezi că mi-am trecut și copilăria
sărind pe vremuri zăplazul. Nu, copilăria e încă aci.
Copilăria mea a aci și astăzi.
Și dac-aș sări și peste poarta toamnei
la care-am ajuns, copilăria aș sălta-o cu mine
strânsă în vine și-n pumnii mei arși.
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Lucian Blaga despre adevăr, adresa este: