Olimp şi religie

Ca să te poţi ruga cu adevărat, trebuie să crezi în realitatea prezenţei lui Dumnezeu. Eşti conştient chiar acum de această Prezenţă? Nu trebuie să faci ceva deosebit, să-I câştigi atenţia ca să privească, în fine, spre tine. El demult te tot priveşte. N-ai unde să te ascunzi de privirea lui de Tată. Şi nici nu trebuie să te caţeri până pe Olimpul tronului Său. Căci El a coborât deja lângă tine! Omniprezenţa (a fi oriunde prezent) este unul din atributele Sale divine.

Lucian Cristescu în Drumul meu spre Hristos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merg pe stradă

Merg pe stradă, mai fac un pas,
Seara clipeşte peste oraş.
Umbre aleargă, gândul mi-e glas,
O rază de soare luminează-n lăcaş.

Merg pe stradă cu Dumnezeu la braţ
Răsfoim amintiri, numărăm paşi,
Patruzeci şi doi am numărat
Şi încă la atâţia vom fi părtaşi.

Merg pe stradă cu tine mă plimb
Bucuria vieţii găsită din timp,
Încă un an voi da la schimb
Iubirii de viaţă născută-n olimp.

Merg pe stradă privind la ceas,
O lume întreagă se învârte grăbită.
Doamne, iubesc timpul rămas!
Cum a curs timpul ca o clipită?

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică

ţie nu?
de căutare
de răspuns
de întrebare chiar
îmi e teamă să fiu fericit
să strig iubirea în piaţă
ori să dansez precum zeii
cu tălpile pe Olimp şi creştetul în cer
îmi e aşa frică încât nu mai pot face nimic
stau şi privesc cum trece clipa
tremur
nici nu mai văd nimic
.....................................
oricum mai bine orb căutând lumina
decât viu netrăind
.....................................
împărţit între două temeri
nepregătit să-mi accept inima
o supun creierului
dau vina pe lume

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU MUZA VREAU SĂ-MI VĂD...

Eu muza vreau să-mi văd o dată-n zori!
Putea-va, oare, Ceru-a nu dori,
Să-i las deschisă poarta mea de flori
Prin care trece versul zi de zi?

În faţa muzei mele vreau să-nchin
Paharu-n care-am pus iubiri de vis
Cu mierea lor dar şi cu mult venin
În care Iad a fost şi Paradis,

Eu muza vreau să-mi văd cu gând păgân
Şi s-o iubesc aşa cum n-am iubit,
S-o-nvăţ a şti că-i sunt pe veci stăpân
Prin versu-n care-i sunt mereu robit;

Cum muza mea himeră-n veci va fi
Şi versul meu va fi topit de timp,
Visând că, totuşi, o să fie-o zi
Când voi vedea şi muza mea-n Olimp!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai o umbră în care ascunzi părţi din tine de care ţi-e ruşine sau pe care nu le recunoşti. Fără asimilarea acestor părţi din tine, eşti ca o persoană cu handicap căreia îi lipsesc părţi din corp. Corpul tău vorbeşte pentru tine, observă-l şi ascultă-l, descoperă-l. Bolile, mâncatul, tonusul muscular sau procentul de grăsime din corp, toate sunt mesaje ce le poţi descifra pentru binele şi evoluţia ta. Oamenii din viaţa ta vorbesc despre tine şi pentru tine. Ei sunt oglinzile tale şi te ajută să te cunoşti şi mai ales să îţi cunoşti umbra de care vorbeam mai sus. Cel mai important este să înţelegi că eşti exact în etapa vieţii în care trebuie să fii. Dacă lucrurile nu sunt aşa cum ai vrea, nu dispera. Fă-ţi temele, învaţă lecţiile şi vei evolua spre un nou tip de probleme şi provocări. Iar la sfârşit, înţelege că destinaţia spre care mergi este Dumnezeul din tine. Ca şi Perseu ce a coborât în infern să ucidă meduza pentru a putea ajunge în Olimp, şi tu trebuie să coborî în propriul iad interior, să învingi meduza pentru ca apoi să îţi dai seama că meduza erai.... tu. Sau mai bine zis, latura ta inferioară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dihorii atei

Le-au secătuit, vai, fântânile firii
Şi şi-au pierdut frânele timpului,
Nu-i mai salvează nici zeii Olimpului
Şi, pe-nserate, mor toţi trandafirii...

Nicio piedică în calea rostogolirii –
Aşa îşi macină, sonor, substanţa vieţii,
Iar fărădelegile lor – esenţă a ceţii –
Le-azvârle azurul în zborul muririi.

Lipsa lor de umanitate-i eternă,
Au rămas singuri, fără Dumnezeu,
Şi-au pierdut lăuntrul - rămaşi fără Eu,
Li-i lumea străină şi pururea ternă.

Studiind geografia gândului lor,
Fulgerat vei rămâne, sfărmat în frânturi,
Fiece verb spus de ei, printre fluierături,
Se va stinge centrifugal într-un nor!

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii (Olimpienii)

Zeii din Antichitate
Împărţeau pace, dreptate,
Bunăstare, bogăţie,
Bunătate, omenie.

Frumuseţe şi iubire,
Sănătate, fericire.
Curaj şi inteligenţă,
Isteţime şi prudenţă.

Libertate, prietenie,
Pricepere, veselie,
Cântece şi bucurie,
Cunoaştere, poezie...

Dar şi ură şi războaie,
Nedreptate şi gunoaie.
Răutate şi prostie,
Invidie, duşmănie...

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acolo... într-o zi...

Mi-am făurit, cândva, un vis,
Pe când eram, în munţi, copilă...
Nu mi-am dorit un... "paradis":
Maşini, piscină, conturi, vilă...

În visu-mi de copil sărac,
Era o singură dorinţă:
Să pot să "zbor" cât mi-e pe plac,
Fără-a aduce suferinţă...

Când noaptea... pune capul jos,
Ori curge roua dimineţii,
Să pot să simt ce e frumos,
Din tot ce e frumosul vieţii...

S-alerg prin lunca-nmiresmată
Fără oprelişti... Codrul sfânt,
Cu brazi şi paltini laolaltă,
Să-mi fie veşnic legământ...

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olimpul, zeii şi dragostea

Cântă păsările!
Pe lunci se aşterne ciripitul lor
Cerul s-a înseninat,
Se limpezeşte iarba.
Sibila nobilă romană îşi ascunde părul negru,
Ca abanosul de privirea oamenilor
În Olimp e linişte... zeii se iubesc cu oamenii
Ard tămâia aprinsă cu razele soarelui
Beau must şi vremea e bună...
Miroase a pâine dospită, a iarbă
Prin care melci zburdalnici se dezbracă de case,
Iubindu-se în zbor.
Din icoane privirea sfinţilor aprinde focul în vetre,
Bătrânele satelor rostesc rugăciuni
Coasele ascut cerul cu sunetul pietrei,
Pădurile de aluni şoptesc discrete
Vraja lacului cuprins de nuferi ca nişte plete de fată bogată
Răsăritul nu e departe în acord cu aripile fluterului
Un fluture desprins dintr-o carte, de un roşu colorat
Ce se naşte din foc.

[...] Citeşte tot

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom iubi

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Şi marea va urca din nou pe munte.
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe braţe peste a vieţii punte.

Am să te plimb prin lumi necunoscute
Căutând Edenul ascuns în Amazon,
Vom rupe harta lumii doar de noi ştiute
Ce va forma simbolic al nostru blazon.

Vom înfrunta potopul din apocalipsă,
Poveşti vor scrie zeii, martor va fi timpul.
Cum o mica buturugă formează o eclipsă,
Iubirea ce ne leagă va răsturna olimpul.

Îmbrătişaţi o să păşim şi – n altă lume,
Iar, Dumnezeu, mirat că printre atâtea rele,
Există şi iubire durând de atâta vreme,
Ne binecuvântează: Iubiţi – vă până veţi ajunge stele!

[...] Citeşte tot

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul să plecaţi...

E timpul să plecaţi, cât nu e prea târziu,
Pân' n-o simţi săracul că-i jupuit de viu.
I-aţi inşelat credinţa vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forţaţi norocul... ferească Dumnezeu...

Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
E şi el ca şi voi, tot muritor de rând...
Şi el are răbdare... şi-acelaşi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.

E timpul să plecaţi, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul... şi-a expirat în van.

Aţi stat la cârma ţării de douăzeci de ani,
Ne-aţi luat pământuri, case, ne-aţi jecmănit de bani.
De fiecare dată venind cu gura mare
Că vreţi o altă viată, că vă doriţi schimbare...

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător în timp...

Trecut, prezent şi viitor
E sensul cunoscut al vieţii,
Să îl accepţi, nu e uşor,
Căci duce-n bezna nopţii.

Dar cine-i omul pe Pământ?
Are vreun drept să nege?
Fiind conceput din miezul sfânt,
Urmează doar o lege.

Aş vrea să mă întorc în timp,
Să îmi cunosc strămoşii,
S-ajung, poate, şi-n Olimp,
Sau unde mă duc paşii.

Şi Dumnezeu m-a ascultat,
Mi-a îndeplinit dorinţa,
Am hoinărit şi am umblat,
Să-mi liniştesc conştiinţa.

[...] Citeşte tot

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure cu petale colorate

Iubite, tu în rai mi-ai dăruit o floare,
Fiece petală într-o altă formă şi culoare
Iar formele petalei au culoare schimbătoare.

Eu am privit la ea uimită de nepământesc,
Apoi m-am prea grăbit să o sădesc,
S-o luminez, s-o mângâi, s-o iubesc

Şi nu ca alte flori, se deschidea în nopţile senine
Cu gândul doar la omul cel din tine,
Într-un suav şi tandru abandon în bine

Iar floarea a-nflorit apoi şi a rodit,
Din ea copaci, copaci au răsărit,
Pădure în cuprins nemărginit.

Albii copaci cu frunze colorate,
Foşnind în noi sonate delicate,
De trupuri veşnic ferecate.

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco din Adoptă-mă pădure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea Şeherazadei

În mări de nord; în hale lungi şi sure
M-am coborât şi am ciocnit cu zeii,
Atârnând arfa-n vecinica pădure.

M-am îndulcit cu, patima femeii,
În stele i-am topit aurul din plete,
În poale-am scuturat piatra cameii,

Din ochi i-am sărutat priviri şirete,
De-umeri-i rezemat am râs cu dânsa
Şi-am potolit din gură-i lunga sete

De-amor. Apoi m-am dus - ea plâns-a,
Mi-a deschis marea porţile-i albastre
Şi Nordul frig durere-mi caldă stins-a

M-am dus spre sud - und-insule ca glastre
Gigantici se ridic din sfânta mare,
C-oştiri de flori, semănături de astre.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXIV

Nici pasul vorba şi nici vorba pasul
nu ni-l slăbea; vorbind, mergeam grăbiţi
aşa ca-mpins de vânturi bune vasul.

Iar morţii-n jur, din nou părând muriţi,
văzându-mă că-s viu, trăgeau mirare
de mine-acum prin ochii lor scobiţi.

Iar eu, urmând pornita cuvântare:
— "Din cauza celuilalt e mersul lui
mai lin de cum i-ar fi de-altfel, îmi pare.

Dar unde-o fi Picarda ştii să-mi spui?
şi-n câtă gloată-n juru-ne s-adună
vrun vrednic de văzut nici unul nu-i?"

— "O, sora mea, frumoasă ea şi bună,
nu ştiu ce-a fost mai mult; se veseleşte
în nalt Olimp purtând a ei cunună!"

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune

Când Orfeu lăuta atinge,
Jelind un mort în grădina serii -
Cine eşti tu ce zaci sub pomi înalţi?
Murmură jalea-n tomnatecul stuf,
Iazul albastru.

Durere, făptura subţire a pruncului
Sângerie arde,
Mamă-ndurerată, în albastră manta
Învăluind sfânta ei durere.

O, a născutului, care moare
Înainte de-a gusta ardoarea
fructului, amara vinovăţie.

Pe cine plângi sub pomi amurgiţi?
Sora, dragoste neagră
A unei sălbatice specii,
A cărei ziuă se duce pe roţi aurii.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

E negrul pe alb,
E luciul pe mat...
Cum răul şi dalb,
Cum sfânt şi păcat.

E chip de văzut,
E realul de-ascuns...
Cum ciuda de sfat,
Cum clar... nepătruns.

E fată... băiat,
E soţ şi soţie...
Cum prunc înfiat,
Cum dar şi hoţie.

E raza de îngheţ...
E rece ce arde!
Cum drag, în dispreţ,
Cum şişul în carne.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atque nos!

Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii şi cumetrii
Şi-apoi povestesc de-a dragul, stând pe laviţele vetrii,
Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei şi paralei...
Oh, că mult îmi place mie să mă pun la sfat cu ei
Şi s-ascult ale lor vorbe, s-admir faptă glorioasă,
Să-mi încurc în minte firul din povestea cea frumoasă,
Să văd ce destăinuieşte frazul cel îndătinat:
Cică-a fost, ce-a fost odată, cică-a fost un împărat.
Oh, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie
Singur el pe sine însuşi în poveşti şi-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel să observ cum s-a descris;
Ascultându-l, fără voie, parcă mă cuprinde-un vis
Şi-atunci eu mă pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri:
Văd cu ochii plăsmuirea vecinicelor idealuri
Şi a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem
Şi pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem ;
Văd cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri
Imaginaţiunea noastră: văd înamorate lacuri,
Văd câmpii cu ierbi de aur, stele văd, cari povestesc,
Brazi cu gemet, văi cu lacrimi, flori, ce sub privire cresc,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!