Zeus şi viaţă

Frica depăşită

1.
Profet e cel ce minte viitorul,
Eu îl iubesc cum mi-aş iubi odorul,
Voinţă depăşită de voinţă,
Adio, draga mea fiinţă.
Am depăşit şi frica şi realul,
Eu am reinventat trăsura, calul,
Mă reîntorc mereu la punctul zero,
De nu sunt Zeus, poate tu eşti, Hero.
Iubim ce-i trecător, dar şi etern,
La fel şi raiul, viaţa în infern,
Aşa cum Dante nu este Jules Verne,
Nici eu nu sunt zăpada, cern.

2.
Sensul basmului cu plus,
Pulsul creşte, luna-i sus,
Eu înaintez prin nori,
Pasul doi şi trei viori.
Elefant bătrân se joacă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune universală

Tată a toate! Adorat
În orice loc, mereu, mereu,
De înţelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!

Cauză Primă, drag străbun
Ce minţii mele pui hotar
Vreau doar să ştiu că Tu eşti bun
Iar eu sunt orb şi n-am habar.

Dar chiar şi-n beznă tu ai vrut
Să văd ce-i rău şi ce e bine
Şi Trupu-n Soartă l-ai ţesut
Însă Voinţa mă susţine.

Şi ce-mi dictează Conştiinţa
Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez fiinţa
Şi caut Raiul care-mi place.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii lui Ahile*

Privindu-l pe Patrocles mort
– cel atât de viteaz şi de viguros, atât de tânăr –
caii lui Ahile au început să lăcrimeze;
natura lor nemuritoare s-a revoltat
în faţa acelei lucrări a morţii pe care trebuiau s-o privească.
Şi-au înălţat capetele, şi-au scuturat coamele,
au bătut pământul cu copitele
şi l-au plâns pe Patrocles, văzându-l fără viaţă, ucis,
doar carne şi-atât, cu flacăra spiritului stinsă,
dezarmat, fără suflare,
întors de la viaţă la marele Nimic.

Zeus a văzut lacrimile acelor cai nemuritori şi i-a părut rău.
"N-ar fi trebuit să fim atât de necugetaţi
la nunta lui Peleus," a spus.
"Mai bine nu v-am fi dăruit, nefericiţi mei căluţi.
ce treabă aveaţi voi acolo jos,
printre pateticile fiinţe omeneşti, jucării ale destinului?
Voi nu cunoaşteţi moartea, voi nu veţi îmbătrâni niciodată,
şi, totuşi, suferiţi pentru nişte dezastre efemere.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXVII

"Pe Tatăl, Fiul şi pe Duhul Sfânt"
cânta tot paradisu-ntru mărire,
aşa că mă-mbăta suavul cânt.

Iar ce vedeam părea că-i o zâmbire
a-ntregii lumi, fiindc-a mea beţie
mi-a-ntrat şi prin auz şi prin privire.

O, dulce-a dulcii lumi împărăţie,
o, viaţă plină de amor şi pace,
o, făr' de griji vegheată bogăţie!

Şi-au stat acele patru lămpi vivace
În faţa mea, iar cea ce-ntâi veni
văzui cum tot mai de lucori se face,

şi-aşa era cum cred c-ar deveni
şi Jupiter de-ar fi, şi el şi Marte,
vulturi în cer şi cu-alte pene-ar fi.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIV

Acele risipite foi le-am strâns
şi-mpins de-a locului natal iubire
le-am dus sub cel ce-a răguşit de plâns.

De-aci sosim la punctul de-ntâlnire
cu-al treilea cerc, unde-apare-ntreagă
a sfintei vreri o groaznică-ntocmire.

Dar lucrul nou mai clar să se-nţeleagă
vă spui c-am fost pe-un şes, pământul cui
oricărei plante viaţa-n el i-o neagă.

Cunună-n jur pădurea o văzui,
precum şi ea de şanţ e-ncunjurată;
şi-am stat aci-n extremul punct al lui.

Un sterp nisip, uscat şi des, s-arată
pe-ntregul şes, şi nu altfel de cum
ne spune Cato că-l văzuse-odată.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prometeu

Pe Elbrus sus, legat în lanţuri grele,
Stai neclintit, încătuşat de veacuri,
A unui vultur sângeros, atacuri,
Sfidând, ce rupe-n trupu-ţi bucăţele.

Zdrobit, dar nu înfrânt, a ta viaţă
Sortită-i să îndure-n chin osânda,
Zeul suprem nu-şi încetează pânda
Iar fruntea ta-i încununată-n gheaţă.

Şi geruri aspre vin, să te-mpresoare,
Ninsori îţi pun mantie de zăpadă
Ori repezi ploi te biciuesc grămadă
Dar, nu găseşti la Zeus vreo cruţare.

Voinţa ta e însă ca o stâncă,
O, Prometeu, şi n-ai să ceri iertare
Pentru o vină-nchipuită, care,
Deplină-i socotită, şi adâncă.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Adrian Gugea (30 august 2013)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!