Zeus şi viaţă

N-a fost şi nu va fi vreunul care să fi trăit pe placul tuturor; doar însuşi acela care domneşte peste muritori şi nemuritori, Zeus, fiul lui Cronos, nu-i în stare să fie pe placul tuturor.

citat din Theogenes
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

femeie

Femeia, prin frumuseţea ei fizică şi morală, este marele stimulent al vieţii pentru omul normal, pictor, sculptor, muzician, poet, filosof şi om de ştiinţă, ca şi când în fiinţa ei şi-ar fi dat mâna toate cele nouă muze, fiice ale lui Zeus şi ale zeiţei Mnemosina.

definiţie de Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea şi veselia nu se exclud una pe alta. Grija serioasă şi veselia – sunt cele două jumătăţi ale inimii. Fără seriozitate, omul devine capricios, uşuratic, superficial, iar fără veselie, acru, neîntreprinzător, sever şi neîncrezător în viaţă. Să porţi flacăra eternă de la oracolul lui Zeus din Dodona la jocurile de la Olimpia, nu-i chiar atât de greu – deşi distanţa e mare – şi asta pentru simplul motiv că alergătorii se schimbă pe parcurs. Dar să poarte flacăra eternă din veac în veac şi peste veacuri, asta poate s-o facă numai acel în a cărui inimă sălăşluieşte echilibrul. Aşa că, preţuiţi-vă râsul. Căci râsul nu e niciodată de prisos pe această lume. Iar proverbul spune: de te vei lăsa călăuzit de corbul croncănitor, la hoituri vei ajunge!

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormit-au zeii

Adormit-au zeii-n ceruri
Şi niciunul nu mai poartă
Grijă pentru omenirea
Ce trăieşte mai mult moartă.

Şi-au luat cu toţii faţa,
Cred, scârbiţi de-a' noastre fapte,
De la cela ce se crede
Singur, nevăzut în noapte.

Astăzi ştiu sigur că Zeus,
Budha şi cu Afrodita,
Mohamed şi chiar Hunab Ku,
Zalmoxis şi cu Damkita,

Moise, Allah şi Mesia
Au lăsat cu toţii garda.
Nepăzită, neînfrânată,
S-a rupt prea devreme zgarda.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wolfgang Amadeus Mozart (poem)

Pe-un piedestal imperial domneşte Mozart...
Din el, izvoare mari de cântece se-mpart
Şi viaţa ne-o inundă-n imense bucurii,
Căci el ne-nalţă-n ceruri cu-aripi de melodii.

În fermecatu-i flaut şi-n magica-i baghetă
E-un univers feeric şi unic pe planetă!
Eroii lui sunt veşnici - cum i-au descris libretul:
Don Juan, Constanţa, coruri şi Figaro, valetul...

Toţi cântă azi pe scene, de peste două veacuri,
Par graţioşi, romantici - şi-nving orice atacuri,
Iar muzica-i vioaie, cu graţii noi, superbe!
Sunt sute de concere, adevărate jerbe...

Sunt elegante toate, cu forţe neştirbite,
Cu timbru dulce, vesel - de-aceea sunt iubite!
Când se va naşte iarăşi un geniu ca un Zeus,
Care să-l egaleze pe Mozart Amadeus?

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cristian Petru Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tentativă de gelozie

Cum trăieşti cu alta, oare,
E mai simplu? - Vâsle bat! -
Ca profilul unor ţărmuri,
Iute, s-a îndepărtat.

Amintirea mea, un plaur?
(Sus, pe cer - nu pe talaz!)
Suflete surori voi-v-aş
Nu îndrăgostite - azi!

Cum trăieşti oare cu-o simplă
Muritoare? Fără zei?
Suverana-i detronată,
Tu, la fel (naintea ei).

Cum trăieşti - cu griji mărunte?
Te strecori? Te îmbrânceşti?
Veşnic bir banalităţii,
Sărăcuţele, plăteşti?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Marina Ţvetaeva din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pumnalul

Hefaistos te-a făurit
Să fii în mâna răzbunării
Străjer al libertăţii, pumnal nebiruit,
Judecător năprasnic al hulei şi-al ocării.

Speranţe şi blesteme tu-nfăptueşti pe unde
Nu-i trăsnetul lui Zeus şi doarme-a legii spadă.
Tu poţi şi-n umbra tronului pătrunde,
Şi chiar pe sub veşminte de pradă.

Ca fulgerul trimis de zei, ca focul
Infernului tăişul tău luceşte,
Şi când la el tiranul se gândeşte,
De spaimă, la ospăţ nu-şi află locul.

Dar dreapta-ţi lovitură îl va ajunge-oriunde,
În cort, în templu, pe uscat, pe mare;
Nici chiar în patu-i nu se poate-ascunde
Păzit de lacăte şi de răzoare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndoială

Poezia cică este o-nchipuire goală,
Umilă aiurare a inimii-nfocate,
Că lumea ei e-o lume de vană falsitate,
Că-ntreaga frumuseţe e plăsmuire pală,
Deşi navigatorii noianelor nomade
Nu mai găsesc sirene vestind primejdii mari,
În codrii vechi driade nu sunt şi nici naiade
Cu plete aurite în râuri de cleştar;
Deşi Zeus nu mai zvârle, precum odinioară
Ucigătorul fulger, din slavă săgetat,
Iar Helios, spre seară, demult nu mai coboară
Pân' la zeiţa Tetis în purpuriu palat...

Chiar de-i aşa, frunzişul în şopotul de-amiază,
Ascunde atâtea taine; în susur de pâraie
E-atâta armonie, iar marea fredonează
Cu-atâta profunzime şi-a soarelui văpaie
Spre asfinţit coboară cu atâta-nduioşare
În hăul de-ape; luna, în chipu-i luminos
Păstrează-atâta vrajă, că inimii îi pare

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Apollon Maikov din Antologie de poezie rusă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani!

De ziua ta ţi-aş dărui o viaţă,
De-ar fi posibil însăşi viaţa mea,
Suflet de vis cu zâmbetul pe faţă,
Zeiţă-Lună şi Zeiţă-Stea!

Şi-aş vrea să fiu din viaţa ta măcar
Un soare ce durează o secundă,
Privirea ta şi zâmbetul tău rar
Să mă topească şi să mă pătrundă...

Să pot măcar s-apuc să strig şi eu
Că ştiu ce-nseamnă toată fericirea,
Căci m-a pătruns o clipă Dumnezeu,
Cu zâmbetu-i de foc şi cu privirea.

Mă simt etern căci m-am atins de tine,
Zâmbind şi moartea o voi îndura,
Chiar dacă pentru totdeauna ţine,
Cât amintirea-ţi nu poate dura.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele bune

deşi nu e o dimineaţă senină
semnul ei devine tot mai clar –
am fost amândouă duse
de nas

şi eu
şi viaţa

nişte globuri de aur
dansează în ploaie
ca graţiile lui zeus în olimp

răzvrătiţii n-au aflat încă
că asta e ordinea lumii
iar durerea e singura garanţie
a zilelor bune

care vor veni
cu sau fără poezia mea
cu sau fără voia

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele bune

deşi nu e o dimineaţă senină
semnul ei devine tot mai clar –
am fost amândouă duse
de nas

şi eu
şi viaţa

nişte globuri de aur
dansează în ploaie
ca graţiile lui zeus în olimp

răzvrătiţii n-au aflat încă
că asta e ordinea lumii
iar durerea e singura garanţie
a zilelor bune

care vor veni
cu sau fără poezia mea
cu sau fără voia

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, Sisif!

Sisif, luptând cu stânca din tine,
Cel mai greu de urcat,
Cu tăceri, deznădejdi,
Cu cenuşa trecutelor vieţi,
Dăunătoare privelişti,
Silnice vicii
Când strădanii ţi-au fost
Loiale surâsuri...
Când ai îngenunchiat?!
Frustrări şi chemări,
Sângerate poteci te aşteaptă să treci...
Nesupunerea fiinţei
Ţi-a alungat gândul
Şi ţi l-au ridicat ca pe un numitor.
Din Corint a curs sange,
Cuvântul a încolţit
În palmele tale.
Sisif săndit a umbla
Cu tălpile goale,
Prin tine,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale albe. Omagiu prieteniei

Mă simt ceresc, când mă atingi
Din ceruri norii mă adapă
Petale albe, un umăr mi-au atins
Din ai mei ochi, storcând o lacrimă
Si val mă simt pe-al vieţii ţărm
Iar tu mister, desprins dintr-o fărâmă de visare
Ce sufletul mi-ai bandajat,
Când dragostea, mi-era, defectă şi fără picioare!
Mi-ai scuturat praful ce îmi încătuşase mintea
Şi mi-ai deschis o poartă către Soare,
Ce îmi arată drumul căutat!
M-ai luat la pieptul tău
Zicându-mi să mă-ncred în tine
Căci ieri, chiar tu erai ca mine!
Acum mă simt ca Zeus, un rege în Olimp
Iar tu un înger pe pământ
Şi nu eşti doar femeie, pentru mine...
Eşti totul... veşnicia toată!
Toate zeiţele le-am adunat în tine!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atque nos!

Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii şi cumetrii
Şi-apoi povestesc de-a dragul, stând pe laviţele vetrii,
Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei şi paralei...
Oh, că mult îmi place mie să mă pun la sfat cu ei
Şi s-ascult ale lor vorbe, s-admir faptă glorioasă,
Să-mi încurc în minte firul din povestea cea frumoasă,
Să văd ce destăinuieşte frazul cel îndătinat:
Cică-a fost, ce-a fost odată, cică-a fost un împărat.
Oh, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie
Singur el pe sine însuşi în poveşti şi-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel să observ cum s-a descris;
Ascultându-l, fără voie, parcă mă cuprinde-un vis
Şi-atunci eu mă pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri:
Văd cu ochii plăsmuirea vecinicelor idealuri
Şi a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem
Şi pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem ;
Văd cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri
Imaginaţiunea noastră: văd înamorate lacuri,
Văd câmpii cu ierbi de aur, stele văd, cari povestesc,
Brazi cu gemet, văi cu lacrimi, flori, ce sub privire cresc,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăplugă

Sunt stăpân pe a mea viaţă
Numai eu ştiu s-o conduc,
Tot eu mă distrug pe mine
Şi spre pierzare mă duc.

În luptă cel mai viteaz sunt,
Nimenea nu m-a străpuns,
Cel mai laş din a mea oaste,
Cel din urmă am ajuns.

Nimenea ca mine-n lume
De înalt nu a mai fost
Şi-aşa mic sunt între turme
Că n-am pe lume vreun rost.

Am făcut lucruri măreţe
De care mereu sunt mândru
Dar toate dintre acestea
M-au golit pe dinăuntru.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută...

O sută de zile am dat acatiste să spăl mângâierea din pielea smintită
De lipsa-ţi acută din albe batiste ce leagă o rană ţipând obosită.

Adun răsărituri ce-ameninţă vise cu mere-altoite de fulger nebun
Scăpat din ospiciu şi trimis, pare-mi-se, de-o sută de îngeri şi-un Zeus imun.

Plâng tălpile goale scăldate în rouă strivind nesăruturi pierdute de-o vară
Prin câmpuri de maci disecate în două de-o sută de pasi cu mulaje de ceară.

O sută de cuie bătute în palmă cu sete acerbă de iubit înşelat
Pictează stigmatul cu o tuşă calmă urându-mi o moarte fără păcat.

Înfipţi în retina albastră de tine o sută de fluturi îşi pierd din culoare
Drogaţi cu tămâie şi fum de stamine se-aruncă din ceruri să-nveţe să zboare.

O sută de nopţi luminate de Lună se-ngână în taină cu reci dimineţi,
Te chem azi, iubite, cu inima-n mână şi cer de la zei înc-o sută de vieţi.

poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul solar

Pământul gravitează
Şi Soarele spre vest se duce,
Iar Luna se aşează
Pe-a nopţii undă dulce...

Soarele şi nouă planete,
Mulţi sateliţi şi comete,
Pe orbite se învârt,
Legile astrofizicii respectând.

Iată, cam aşa arată
Al nostru sistem solar
Din galaxia spiralată
"Calea Laptelui"... stelar.

În mijloc Apollo tronează,
Sau mai antic – Helios,
Soarele, ce degajează
Căldură, cu mult folos.
Şi căldură şi lumină,

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul trăsnet

Scriu un poem trăsnet, ca Zeus,
Să nu poată fi evidenţiat, că este periculos,
În Evul Mediu unii erau arşi de vii pentru asta,
Am să spun că mereu suntem ipocriţi, niciodată corecţi,
Iar corectitudinea este mama tuturor crimelor.
Aud o rumoare. Lăsaţi frumuseţea frazelor false,
m-am săturat, ca şi de nudurile dezagreabile pe care
le expun unii pictori obsedaţi de urât, crezând că fac artă,
dar frumosul adevărat este pentru mine ca lichidul amniotic,
du-te, barbarule, la Florenţa, vezi Boticelli? Îl vezi?
Nu mai visaţi bani, visaţi femei frumoase, luaţi-le în grijă,
Amorul mişcă stelele, acum vor să cadă, cad de ruşine,
Unde e poliţaiul care arestează urâtul în viaţă?
Sunt oraşe unde nu poţi reveni, ia-le în stăpânire, fii ţar,
Sultan, rege, împărat, dar modest şi blând, a, nu poţi?
Cum poate lupul să devină oaie?
Privesc prin fumul lulelei mele de pirat,
Vor veni în curând să mă ia fraţii mei mefistofelici,
Mai stai, clipă, mai stai. Aştept pe cineva la care ţin foarte mult.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Cu toţii ştim că-n întuneric
Nu-ţi poţi vedea nici măcar chipul,
Ca într-un câmp ce-a fost feeric
Acum, tot ce-a rămas e zidul.

Un zid pe care-n aparenţă
Nu-l poţi străpunge nici cu gândul.
Privit din astă existenţă
Nu poţi, nu ştii, nu-ţi vine rândul...

Şi te întrebi "Cum să-ndrept eu
Un rău, ceva greşit departe?"
Şi-ncerci, gândeşti, aştepţi mereu,
Dar tot ce vin sunt voci deşarte.

Ai vrea să pleci ca din coşmaruri,
Să te trezeşti şi să-ţi vezi drumul
Dar cele rele sunt ca valuri,
Tot ce fac ele: lovesc ţărmul.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!