alb şi lemn

Din tulnice de tei înflorit

în miezul de stea din ohii tăi
se aude cântatul reginei nopţii
ca o chemare suavă de îngeri
undeva între două inimi flămânde
se ospătează un ren cu botul roşu
parcă rupt din cine ştie ce întindere albă
unde până şi vulcanii erup imaculat
iar lupii urşii vulpile
chiar şi balenele
refuză culoarea
pe când soriceii dalbi
ronţăie în şoaptă fulgi de nea

între lună şi noi doar un motan alb
poate şi un pic din troia
cât să pară de lemn toţi lipiţanii
iar caleştile colorate de curcubeu
vii precum vrejul dovlecilor fermecaţi
crescuţi din cenuşa poveştilor
ne aşteaptă să visăm lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptele de gând

pe când locuia într-un raft
din librăria din colţ
în urmă cu anii pe care acum
pare că nu i-ar avea
alb îi era părul din curtea
exterioară a craniului de consum
(?!) - cineva
în anii aceia trecea
zilnic trecea o femeie lucra
lucruri de mână ea croşeta
cu privirile agăţate cu dragoste
de firele albe şi cărţile lui
încă nescrise
într-o limbă de circulaţie
intenţionat limitată
(?!) - cineva
îl sfătuise la tinereţe să nu
sară calul de lemn
mai ales dacă lemnul ajunge
să-i fie hârtie velină

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ajunse la cuptor, carele era roşu ca para focului, puse mâna pe mustaţa lui cea albă, smulse câteva fire dintr-însa şi le aruncă în cuptor. Deodată la gura cuptorului se făcu brumă. Apoi intrară în cuptor toţi megiaşii lui Ţugulea cu dânsul împreună şi începură a striga că le degeră. Când veni împăratul şi văzu, se luă de gânduri cu Ţugulea ăsta năzdrăvanu. Şi cerând ei, împăratul porunci de mai aduse nouă cară de lemne, le dete foc, dară parcă ardea pe gheaţă. Împăratul acela avea o paţircă de fată slujitoare, care se lua în goană cu ogarii. Porunci lui Ţugulea să trămiţă şi el pe cineva din ai săi ca împreună cu fata să se ducă la Fântâna Ielelor, să aducă câte două urcioare de apă. Daca omul său va veni înainte, îi va da pe fie-sa; iară dacă slujitoarea lui va veni mai-nainte, să ştie că pe toţi megiaşii lui îi pune în ţeapă şi pe dânsul într-una mai sus decât pe toţi.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior

Poate-am visat ceva rău şi-am uitat,
Poate-i doar pentru că vişinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede sună,
Ori pentru că au muşcat astă noapte din lună
Vârcolacii, ori stele prea multe pe faţă
Mi-au picurat o otravă de gheaţă,
Ori poate e dimineaţă.

Cine eşti, ori ce eşti,
Abur ori duh străveziu de poveşti,
Care-ai pătruns şi îmi macini mereu
Trupul şi sufletul meu?

Privesc în oglindă – acelaşi mi-i chipul
Şi buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunţii văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.

Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,
Sufletu-şi pâlpâie albe chemări,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea era străjuită de Clematis cirrhosa, plantă tot timpul verde, nu-i cad frunzele, iar florile ei seamănă cu zorelele şi rezistă până la prima zăpadă. Toate lianele erau agăţate pe spaliere din lemn alb, acestea împreună cu coniferele Thuja sp, Cuprressocyparis sp, formau un gard viu, Abies alba (brad), Pinus sylvestris (pin), Picea abies (molid), veşnic verzi prin frunzişul lor, constituiau foarte bune paravane pentru privirile indiscrete.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

«În mitologia noastră, ori mai exact spus, în mitosofia pelasgă > valahă cea dinspre şcolile "oralităţii culte" ale Daciei Zalmoxianismului, elementul Aer este personificat / simbolizat fie prin sintagma Albul Împărat, fie ‒ la o temeinică privire din monoteist-tetradicul "panou central-religios al Cavalerilor Nemuritori din Cogaionul Reformat" ‒ prin onomasticul Cosânzeana, cu statuare drept "cap" ("prinţesă", "domniţă" / "regină") la zânele "fără corp" din spaţiul de "diamant", "cu vizibilitate" numai la scăldatul în "lacul de cleştar", de la solstiţiul "văros", evident, pentru cel ce se dovedeşte că are toate atributele lui Făt-Frumos, cunoscătorul "a tot ceea ce-i în curtea împărătească a Albei Lumi" ca rod al conlucrării dintre Aer şi celelalte patru elemente ‒ Apă, Foc, Lemn şi Pământ ‒, din orânduirea Materiei Informe, materie "infinit-imperfectă", drept prim-înfăptuire întru Sacrul Întreg Cosmic, datorată lui Dumnezeu-Unu[l], Sacru Întreg Cosmic în care Pelasgo- > Valaho-Dacul se bucură că-i dumnezeiască parte...» ‒ 7 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 19).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic»,Timişoara, Editura Wal, ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer»... (7 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria

Aş vrea să-ţi dăruiesc
Maria
Brăţări adânci de chihlimbar
Mătăsuri galbene din China
Statui din lemnul cel mai rar

Aş vrea să-ţi dărui calcedonii
În galioane de argint
Iar din Sudan să-ţi dau granate
Şi smirnă albă din Corint

Aş vrea să-ţi dăruiesc
Maria
Toţi trandafirii din Shiraz
În aşternut să-ţi pun lalele
Şi mari muşcate în pervaz

Aş vrea să-ţi dărui cantilene
Cu rubaiate de Kayyam
Apusul verde şi ploi calde

[...] Citeşte tot

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment I

Treci pe lângă mine în această albă zi,
Ca o făptură vie fără umbră, şi
Fără ca nimeni să te poată şti.

Cum, ca fierul cenuşiu, să nu mai fie
Ceea ce a fost atât de mult?
Atâta rece vecinicie
După atâta zbatere şi-atât tumult?
Poţi să respiri în timp rarefiat, fără răspuns?
Pentru piscurile nefiinţei, pasul ţi-e de ajuns?

De ce am ales oare
Cerbicia de a vrea totul sau nimic?
Arderea, fără fum şi rest, orbitoare?
Aruncarea-n golul gândului cu ochi închişi?

N-am vrut părelnicul păienjeniş
Surâsul ca un fir de borangic
Ne-a îngheţat făgăduiala fără soroc.
O, nebunia de a fi vrut totul sau nimic!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui prost făcut grămadă

Îţi scriu, săraco, că te părăsesc şi gata,
M-ai jefuit de tot şi m-ai jucat,
Am să blestem pe veşnicie data
La care, ca pe-un prost, m-ai fermecat.

Te-am cunoscut chiriaşă-n sărăcie cruntă,
Îţi valora tot neamul cât şapca mea roz Boss,
Eu am crezut că mă iubeşti pierdută
Pentru că sunt băiat citit, fin şi frumos.

Ţi-am dat parfum de la Paris, materialisto,
Că nu-ţi plăcea niciunul din Obor,
Mi te-ai vândut ca Faust lui Mefisto,
Să-mi dai parfumul înapoi că te omor!

I-am luat lu' mă-ta ochelari Dior şi geantă,
Când m-ai ameninţat că te măriţi cu altu',
Cu Gogu, ditamai şofer de basculantă,
Coleg de puşcărie-n '82 cu tac-tu.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Sorin Stoica
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă blestemată (Versurile 1, 5, 9 şi 17 aparţin lui Vasile Alecsandri)

Zori de ziuă se revarsă,
Ţară, peste plaiul tău,
Iarna este prea nervoasă;
Te-a cuprins cu un gând rău.

Peste vesela natură
Se aştern troiene grele,
Zăpada, peste măsură,
Acoperă zeci de şosele.

Prevestind un soare dulce
Duhul iernii se răsfaţă.
El se-ncruntă şi aduce
O viforniţă de gheaţă.

Nici lumină, nici căldură
Nu-i acum în casa mică,
Nici lemne pe bătătură
Unde zace-o bătrânică.

[...] Citeşte tot

poezie de Victor Becheanu (29 februarie 2012)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă de marinar

Oh, lucruri scumpe, de fală, marinarul n-are –
Doar un cufăraş de lemn şi-un costum ars de sare.
Dar, oricât de modest în ochii celorlalţi apare,
Pe Dumnezeul cel viu, a lui e-ntreaga mare!

Distanţa care creşte-n urmă şi care-n faţă scade,
Şi inima de-a fi acasă pe valurile albe şi nomade
Pe nava care lasă-n pupa o volbură de ape-n spume,
Prin zile toride şi furtuni sălbatice, nebune.

Oh, un marinar nu are prea multe de iubit –
Dar are deasupra, albastru, tot cerul infinit
Şi talazuri în jur argintii cum e cobaltul
Hălăduind, în tunet, de la un ţărm la altul.

Aşa că-nmormântaţi-mă,-n ora morţii mele,
Acolo unde cliperele înalţă albe vele;
Lasaţi trupului meu, atunci rece, încântarea
De-a dormi-n singura casă pe care-a avut-o – marea!

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâlul greţos, şi dulceag, şi roşcat

(lui Mircea Cojocaru)

Mâlul greţos, şi dulceag, şi roşcat,
Măduva lină arzând în cristale,
Buzele cărnii emblemei regale,
Dincolo-n iadul nealterat.

Pune-ţi piciorul de lemn, urmăreşte
Urmele albe legatei femei;
Stelele bat în orbite de peşte
Aripi extatice de porumbei.

Limpede, pare-se, teiul mai picură,
Blândă mireasmă sânii ei au,
Doamnă prinţesă de sete nesigură,
Morţii-n butoaie de vin coborau.

Hai, o partidă ne mai desparte,
Dansul ne-ameninţă necunoscut –
Eu şi cu tine târând de departe

[...] Citeşte tot

poezie de Bujor Voinea din Elementele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele Crucii

Fiinţa noastră geme, înveşmântată în Sângele Crucii,
Astăzi, încă, mai curge pe lemnul suferinţii,
Aburul cald şi mirosul de mir mă înfioară,
Îngerii cântă glorioşi pe corzile inimii-vioară,
Puternic, în turnul ei alb, un clopot se tânguie,
Curg lacrimi din cer, freamătă trupul de gutuie.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunile pe care le-am petrecut în Himalaya, într-un bungalow dintre Almora şi Ranikhet sunt prea triste şi prea senine pentru a le putea povesti, ca o urmare nefirească la dragostea şi despărţirea mea de Maitreyi. Am ajuns aici după ce am fugit rând pe rând din Delhi, Simla, Naini-Tal, unde întâlneam prea mulţi oameni şi mai ales prea mulţi albi. Mă temeam de oameni pentru că trebuia să le răspund la salut, să vorbesc lucruri fără nici o importanţă, să-mi pierd timpul, şi, astfel nu puteam rămâne atât de singur pe cât voiam eu. Singurătatea îmi era acum şi mângâiere şi hrană. Puţini moderni, cred, au cunoscut o solitudine mai aspră şi mai deznădăjduită ca mine. Din octombrie până în februarie n-am văzut decât un sigur om: pe paznicul bungalowului. Numai el putea intra în camera mea de lemn, numai cu el vorbeam o dată sau de două ori pe zi, când îmi aducea mâncarea, sau îmi schimba urciorul cu apă. Petreceam tot timpul în pădure, căci vecinătăţile Almorei cuprind cele mai frumoase păduri de pin pe care le are Himalaya şi le cutreieram în lung şi în lat, reluând necontenit acelaşi film interior al dragostei mele cu Maitreyi...

Mircea Eliade în Maitreyi (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

O posibilă trecere

spre mijloc rotindu-se
ca un val răstignit
între albii
singurătatea
absoarbe
din nimic
trupul meu
parte din moarte
purifică tăcerea crestată
pe crucea care începe
să crape
înspre vârf
miroase a lemn putrezit
încă respir
o tăcere anonimă
mă caută în zi
mă gândesc
să mă ascund
înăuntru
dar nu pot

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru copacul ucis

Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu ştii că undeva, puţin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de ţară.

Nelegiuiţi cu numele spurcat,
Purtând sămânţa şarpelui în vene,
Cu toţi duşmanii ţării-au pactizat,
Punând infam peceţi pe anateme.

De la Nădlac şi până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Şi să-i înfigă naţiei un pumnal,
Ca pe-un deşert, pe-aici să bată vântul.

Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munţilor splendoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Înger fără statuie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i viaţa ta?

Ce-i viaţa ta? E o peniţă
cu care scrii mereu pe-un drum.
Şi-apoi la ultima portiţă
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliţă,
nu se mai şterge nicidecum.
Şi vorbe-n vînt şi fapte rele
rămîn pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai şterge nicidecum.

Să nu te minţi că-n veşnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n faţa Lui tot ce se scrie
nu se mai şterge nicidecum.

În ceasul greu de judecată
îţi vei citi întregul drum.
Şi vei zbucni în plîns deodată.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bateria stă

pe masa de lemn negeluit
vinul alb ajunge gâlgâit
în paharul clătit de mântuială
de o fată blondă cu zâmbet
roşu carmin
ochii se aruncă pofticioşi
pe sâni şi lunecă pe talie
sifonul se-nvârteşte
cu vinul încearcă o comuniune
tânăra-mi răspunde cu ochii ei
verzi ispititori
de vrăjitoare a bateriei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

ninge ca dintr-o fântână
cu rigoarea ei celestă
că zăpada manifestă
tirania ei de zână

posesiva ei iubire
diafane straie albe
bogăţia ei de salbe
trece dincolo de fire

frig de crapă pietrele
fără lemne nu se-ndură
sobele să dea căldură
să-ncălzească vetrele

ninge ca o condamnare
toate dimineţile
să ne spele vieţile
de păcatele murdare

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!