alb şi lemn

Misterul...

de pe culmi de fantezie mai cobor din când în când
să văd lumea ce mai scrie şi poeţii rând cu rând
şi-ntr-o mare de cuvinte aranjate-n fel şi chip
intuiesc numai morminte şi castele de nisip

nici idei şi nici cadenţe numai iambi numai trohei
numai nobili excelenţe purtătoare de idei
numai versuri triviale numai ode curgătoare
numai albii fluviale de la munte pân-la mare

n-aud nici o melodie nici o notă nici un semn
nici o umbră de poezie- numai limba grea de lemn
e stăpână peste toate ce se scriu şi se vorbesc
de la mine-rupt în coate pân-la cei cu har ceresc

scot încet din cap căciula şi mă scarpin dur în pleş
mai drapez niţel şi nula trag un gât de Aqua Fresh
şi revin pe culmi stelare să continui procedeu
ba numit versificare ba misterul lui Orfeu...

poezie de Iurie Osoianu (10 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa-ti prind in gand miresme de migdal

Mi-s pruncă-n cerul stelelor de ape
Mi-s scâncet întru lumea ta
Adânc în spicele de lapte
Sol paşnic dintru vijelie grea.

S-au tălmăcit boboci timizi de trandafir
In pasul hăituit ce se dorea sortit
In val cu lumi, să urc în nori, zefir
Cu adieri de sori şi răsărit.

Am încrustat din asfinţit în rânduri
Privirea trează adăstata de-nălţimi
Şi-n ghemotocul lacrimilor, gânduri
S-a scrijelit fiorul, din cer de serafimi.

Să-ţi prind în gând miresme de migdal
Şi litere de ceară jertfelnice de apă
Fântână în pustiu, cu trup din lemn de santal
Izvor din duh, ce viata ne-o adapă.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie - floare de trandafir

Voi înnobila
lemnul
răstignind
trandafiri urcători,

îl voi altoi
în ochi
de lumină visători
şi vor înflori
liberi în culoare
înmiresmată.

Spinii din sânge
vor fura lacomi
o picătură,

durere nu va fi,
nici lacrimă
decât bucurie.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cărţi şi-o floare lângă...

Cărţi înşirate pe masă,
Pe jos, pe pereţi, peste tot...
Şi cui acum îi pasă
Că eu nu mai am loc?

Coperţi şterse de timp,
Cu nume anonime,
Născute dintr-un rând,
Pierdute-n mii de rime...

Şi foi ca vânturi albe
De buchii se-nnegresc...
Dar cine e în carte?
Pe cine eu iubesc?

...Pe masă...o lădiţă:
Lemn dulce de mister,
O cale prea deschisă
Spre suflet şi-adevăr...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Dermengi
Adăugat de Daniela Dermengi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Servitoarea

Platoul pe care mi-a servit cina era oval,
Neted şi lucios ca lemnul de santal:
Peşte, alb la fel ca spuma mării,
Aromat cu piper auriu ca geana zării;

Vin de palmier care se scurge, alb-verzui,
Printre buzele dulci, deschise-ale palmierului.
Dar cine-ar putea bănui sau enumera, ehei,
Nenumărate alte lucruri servite de-ochii ei?

poezie de Gladys Casely-Hayford, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

câmpuri albe, câmpuri negre,
joc şah cu mine
dandu-mi voie pe rand
sa mut singuratatea
doar un pic mai incolo,
doar un pic mai departe,
o data poruncind ca un rege,
o data sfidand ca o regina.
o singuratate care sta singura
intr-un turn in care de obicei
sunt pedepsiti nebunii sa stea.
si de acolo sa-si aleaga albele sau negrele statui de lemn
care sa incalece niste cai de lemn.
cu moderatie acum despre nebunie
si despre jocurile in care esti obligat
sa sari dupa ce numeri,
sa te arunci si sa numere altii.
sah intr-un concept de primavara
şi cutia îţi aluneca printre degete.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posibilităţi

Prefer filmele.
Prefer pisicile.
Prefer stejarii de-a lungul Wartei.
Prefer pe Dickens lui Dostoievski.
Prefer să-mi placă oamenii
şi nu omenirea.
Prefer să am la îndemână un ac cu aţă, caz că...
Prefer culoarea verde.
Prefer să nu cred
că există întotdeauna motive pentru a blama orice.
Prefer excepţiile.
Prefer să plec devreme.
Prefer să vorbesc cu doctorii despre altceva.
Prefer vechile ilustraţii în linii fine, alb negru.
Prefer absurditatea de a scrie poezii
absurdităţii de a nu scrie poezii.
Prefer, când este vorba de dragoste, sărbătorile neaniversare
care pot fi celebrate în fiecare zi.
Prefer moraliştii
care nu-mi promit nimic.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem pentru un eremit taoist

S-a făcut frig astăzi în birou;
Deodată mă gândesc la prietenul meu de la munte,
Strângând în vale lemne pentru foc
Sau fierbând pietre albe pentru cartofi, acolo în cabana lui...
Aş dori să-i fi putut duce o cupă cu vin
Pentru a-l mai înveseli în furtuna serii;
Dar frunzele căzute s-au aşternut covor pe creastă,
Cum aş putea eu vreodată să-i mai găsesc urmele?

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 cerneala tăcută

Ecoul vorbelor tale vibrează şi azi în gurile multora
Şi mă întreb cum de pot zice că nu mai vorbeşti
Ce clar te aud când citesc
Cerneala nu scoate o vorbă,
lemnul s-a transformat tăcut în foaie
Pomu' a murit
La-u îngropat sub rădăcinile din lut.
Descifrând cu ochii convenţia de semne
Încifrată pe scoarţa albă
Constat că încă îţi mai aud glasul.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă târzie

... gingaşia cuvintelor tale mă doare, mai adânc decât răul din ele
parcă-i pasăre pornită aiurea să zboare dintr-un lan de albastre lalele
parcă-i linişte ţesută-n stative de lemn de păianjeni frumoşi la statură
aşternută pe jos să despartă solemn o cenuşă de ultima zgură...

adâncimea privirilor tale trece-n fiori care zguduie alter ego-uri
şi daltonic scot note pustii din viori şi le trec pe abstracte tablouri
şi din gama cuvintelor mele erup oceane sinistre de lavă
şi cu focul cu care mereu te astup, te avânt în nuanţe de slavă

puritatea sentimentelor tale o simt ca un deget cu sare în rană
ca pe-un greu şi adânc şi teribil instinct mai uşor şi mai alb ca o pană
ce aleargă mereu susţinută în zbor de suflările vântului rece
înspre veşnicul nostru murmur de izvor auzit şi de mine cum trece

iar plecarea ta dură spre lumile drepte, presimţită în nopţile noastre
mă impun, nebunatic să mai urc nişte trepte şi buchet de lalele albastre
să arunc la picioarele tale stelare ca pe-un ultim omagiu adus la vecie
printre lacrime seci, uneori de rigoare, ca o ultima rugă. Târzie...

poezie de Iurie Osoianu (6 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a venit pe lume fratele meu cel mic, uliţa îl aştepta la poartă. El nu ştia nimic: era aşa de mic!
Căsuţa lui de atunci era un leagăn alb; palmele mamei erau singura uliţă prin care putea păşi; ochii mamei – singurele ferestre prin care putea privi. Pe-atunci ştia numai să scâncească şi se numea Scâncea-Voievod.
A trecut multă vreme până când, cu mâinile şi cu picioarele, a prins să meargă de-a buşelea prin molateca împărăţie a covorului.
Acolo a hoinărit, în voie, în tovărăşia unui mieluşel de lemn potcovit cu rotiţe, bucălat şi fumuriu la trup, ca un strugur de lână. Îl purta prin luncile de ţesături şi parcă mai degrabă mieluşelul era păstorul, căci el privea doar, iar copilaşul păştea covorul, mozolind.
Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune şi de măsuţe, sălaş al urşilor, al lupilor, al tigrilor şi al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton.
Acolo a privit cele dintâi păsări şi a ascultat cele dintâi ciripiri: muştele cu bâzâitul lor.
Acolo s-a trudit zadarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul îşi croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare!
Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moţăind scuturată în rodii de rubin şi adormind în cenuşă.

Ionel Teodoreanu în Uliţa copilăriei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec într-o aripă

bat în geam degetele cui
aducând din cer lumină?!
ochii tăi sunt ai nimănui
răscoliţi mereu de vină.

lemnul alb arde-n foc mocnit,
sângele în vene suie,
nu mai e noaptea de granit,
lacrima curge căpruie.

sar scântei, umbre se topesc,
zorile frâng zarea-n două.
alte flori pomii risipesc
peste boabele de rouă.

pasărea-n lumină zboară
ca un zvon de primăvară!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnindu-mi prietenul, pe Feng Shu, în capitală

Sosind de undeva din est, mă vizitezi,
Cu urmele ploii din Baling încă pe hainele tale;
Te întreb pentru ce ai călătorit până aici;
Îmi spui: " Să cumpăr un topor pentru tăiat lemne în munţi."
... Ascunşi în adâncul negurilor inflorescente,
Puii de lăstun ciripesc lipsiţi de griji,
Cum ciripeau şi acum un an, când ne-am despărţit...
Tâmplele noastre sunt mai albe decât atunci!

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carusel (în loc de prolog)

Imprudent am pus culorile în morişcă
Şi le-am învârtit,
Le-am învârtit până la alb.
S-au dus de-a valma anii,
Amintirile, visele
Într-un tărâm de o culoare fără culoare.
Am vrut să mă opresc puţin, să strig la ele,
Dar şi strigătul s-a oprit în cascadă.
Torentul mi-a luat cuvintele neauzite
Şi le-a târât în marele infinit al mişcării.
O pălărie de paie, uitată la cişmea,
Şi plânsul meu de-acasă, s-au învârtit până la alb.
Un ghiozdan cu manuale,
În timp ce căscam gura la vitrină,
Şterpelit de cineva, s-a învârtit până la alb.
Vecinul bătut cu varga, la gardul cu sârmă ghimpată,
De soţia lui geloasă,
S-a învârtit până la alb.
Întâia senzaţie de înot şi întâia probă de înec
La ştrandul Bivol, s-au învârtit până la alb.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de George Meniuc (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru un cedru bătrân

Lângă Templul Marelui Conducător se află un cedru străvechi
Cu tulpină asemeni bronzului înverzit şi rădăcini de piatră.
Ar trebui patruzeci de oameni să-i poată cuprinde trunchiul,
Iar vârful lui de culoarea pescăruşului verde atinge cerul.
Datând de pe vremea marilor conducători şi oameni de stat,
Astfel de copac este astăzi iubit şi onorat de oameni.
Norii vin la el din mari depărtări, de la steiurile Wu,
Şi luna rece se reflectă pe vârful lui înzăpezit.
... La răsărit de Pavilionul Mătăsii, ieri, am găsit pe conducătorul
Şi pe omul de stat din vremurile de demult slujind în acelaşi templu,
Copacul lor, cu ramuri ciudate, dădea un aer venerabil întregului peisaj,
În ciuda culorilor proaspete la uşi şi ferestre.
Atât de ferm îi erau rădăcinile adânci înfipte în sol,
Încât coroana lui dominatoare sfida vânturile cele înalte,
Singura lui gardă fiind Puterea Cerului,
Existenţa lui ţinând de însăşi arta Creatorului.
Chiar dacă taurii împung cu o mie de capete, nu pot muta un munte.
... Când sunt necesare grinzi pentru a restaura o casă imensă,
Cu toate că un copac nu-şi scrie memoriile, lumea înţelege
Că dacă el, copacul, nu cade, nu poate deveni folositor...

[...] Citeşte tot

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi lua...

nu-mi lua iubirea
tăcerile mele în schimb de monedă
singurătatea fără iubire
doare atroce
o dau
nu lua fără să ştiu
în neat sunt aruncat
am pierdut firul minutului
ora ceasului aleargă nebună
zilele dau năvală
unde eşti?
te caut destin
alături de mine nici sunet
aerul este un vacum
am aspirat prea multă durere
senzaţia inutilului mă doboară
regretul întâmplării
caut arcuşul şi pianul tace
am o cărare pustnică pe clape albe
sunt sufocat în corpul lemnului

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (5 aprilie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câini ai nimănui

Rătăcitori şi neajutoraţi
câini fără vârstă, nume şi dreptate
fiţi întru totul binecuvântaţi
voi, ce dormiţi pe dale îngheţate

Voi, care puneţi semn de carte trist
atîtor nopţi şi zile hăituite
când pliscul unui vultur exorcist
scobeşte ochii unei vechi ursite

Veniţi la uşa mea arareori
cu pieptul rupt şi însetat de milă
stigmatizaţi de arşiţi şi ninsori
firave monumente de argilă

Iar eu mă rog să fie cer de mai
să nu mai tremuraţi în epidaur
căci pentru voi o coajă de mălai
e mai de preţ ca sculele de aur

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Saturnalii (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cerul infinit-zăpadă-i

Ninge asemenea cum plânge un val pe mare
Şi nu-l asculţi cum scaldă pescăruşii în zare
Doar bătăile cenuşii
În zborul pescăruşilor spre soare
Simţim gândim ca marea când albeşte albastrul
Ca şi cerul infinit-zăpadă-i
Toate timp, culoare şi vântul ce aleargă neoprit
Vioara dintr-un lemn
E muzica ce îmi ascunde dorul într-un mister
Povestea se tot ţes târziu balade
Şi ecouri tot creşte floare de cais.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

nu-mi iau un câine
să dansez în jurul lui
cu el
din cauza durerilor de genunchi
să transpir în tricoul alb
cu imprimeu floral
eram exaltat de la cafea
realitatea mă aruncă în alt univers
fără rimă
se lasă bruma
peste iarbă se lasă bruma
noi stăm pe banca de lemn
citind goethe de dimineaţă
câinele stă cu privirea
spre alt câine
viaţa poate începe cu dans
dacă nu te dor picioarele
fără respiraţia grea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrada răsfoia în continuare manuscrisul gros. Pe măsuţa din lemn de lângă canapea erau mai multe teancuri de cărţi vechi; le studiase până la întâlnirea cu tatăl ei. Alături de culorile şi parfumul hortensiilor din jurul lor, se adăugau tufele de trandafiri. Ele completau paleta cromatică cu flori roşii, galben-portocalii, albe, roz. Trandafirii agăţători era fixaţi pe spaliere înguste de metal, sub formă de acade, în jurul foişorului.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!