crini şi viaţă

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile de dimineaţă

Am încercat să zbor,
dar toţi îmi spun că aripile mele sunt pentru înot.
Mi-am încercat întâi aripile din somn,
Aproape reuşisem.
Cu răsuflarea tăiată planam peste câmpii albastre şi domuri înalte,
mă înălţam şi coboram aievea.
Cât vis era în zbor şi-n vis câtă zburare
când se-ncheiau sub aripi
imensităţi albastre-n continuă urcare!
Plutind pe mai departe,
din aurora boreală mi-am tăiat o parte.
Erau minunate ca aripi, dar prea mari erau
şi, când m-am rotit într-o parte,
ameţită de-atâta adâncă imensitate,
au alunecat la nord, acolo unde erau învăţate
să stea şi să fluture.
Aripile de miazăzi când le-am vrut
pe la subsiori, când luam viraje, s-au descusut.
Într-o poiană, un fluture bătrân
mi le-a dăruit pe ale sale.

[...] Citeşte tot

poezie de Dania Vasilescu din Aripile de dimineaţă
Adăugat de mihai51
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cheamă amintirea

Mi-e cald, însă căldura nu vine de la soare,
ceva parcă mă arde şi inima mă doare
şi urcă pân' la creier o moleşeală stinsă
ce-nvăluie, ca ceaţa, durerea necuprinsă.

Mă cheamă amintirea, mă strigă tot mereu.
Mă-ntorc înspre trecutul, ce nu mai e al meu,
dar nu văd decât urme pe drumul cunoscut,
ce duc spre-aceeaşi ţintă, al vieţii început.

Copilăria-mi dragă, ca un balsam se-aşează
pe fruntea fără riduri, în ochi ce scânteiază
şi-o undă de mireasmă de crini şi busuioc,
îmbracă amintirea şi-o-nchide într-un obroc.

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Isus

Isus se naşte! Şi lumina pătrunde-n sufletele noastre.
Şi steaua tainei străluceşte deasupra celorlalte astre.
Cu magii azi ne închinăm şi noi, cu sufletul mergând,
o bucurie fără seamăn simţim în inimă şi-n gând!

Azi patimile se răpun de o putere preaînaltă!
Azi omul, luminându-şi gândul, spre cer cu inima tresaltă!
Nadejdile se nasc în suflet. Credinţa tainic reînvie,
căci harul sfânt acum coboară în viaţa stearpă şi pustie.

Şi orice suflet care simte că-n el răsare-o viaţă nouă,
e ca un crin ce în petale adună stropi curaţi de rouă!
Şi orice inimă ce poartă oglinda cerului în ea,
pentru ISUS născut în iesle, azi lumineză ca o stea!

Se nimiceşte tot păcatul sub raza sfântă a iubirii...
Azi, se deschide pentru suflet, spre cer, un drum al mântuirii!
Cu haina albă a virtuţii tot omul poate să se-mbrace,
căci sfânta naştere aduce în inimi linişte şi pace!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rune

În chip de rune, de veacuri uitate,
poart-o semnătură făpturile toate.
Slăvitele păsări subt aripi o poartă
'n liturgice zboruri prelungi ca viaţa.
În slujba luminii, urnă fără de toartă,
luna şi-o ţine ascunsă pe faţa
vrăjită să nu se întoarcă.

Stane de piatră, jivine, cucută
poart-o semnătură cu cheie pierdută.
Pecete tăinuită de două ori -
fată de foc, arătare, care pe ţărm
ridici acum braţele peste mare,
o porţi subsuori.

Rune, pretutindeni rune,
cine vă-nseamnă, cine vă pune?
Făpturile toate, ştiute şi neştiute,
poart-o semnătură - cine s-o-nfrunte?
Crinii muntelui - subtlunari -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1932)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rugă altfel...

Cu mâna întinsă a rugă spre cer,
Cu ochii închişi şi capul plecat,
Cu gândul la Tine încă mai sper,
Speranţa, o, Doamne, nu-i un păcat.

Umilă Îţi cer să-mi dai sănătate
Şi pâine pe masă,
În viaţă dreptate,
O rază de soare,
O floare de crin,
O toamnă frumoasă
Cu cerul senin,
Un strop de iubire
Şi-o cupă de miere,
Că ştiu ce-i durerea
Şi gustul de fiere.

Tu, Doamne, pe toate le poţi de voieşti.
Te rog în genunchi
Ruga mea să primeşti.

poezie de Silvia Holotiuc (1996)
Adăugat de Silvia Holotiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictura cu crin

Şi aş dori să te păstrez
In clipa aceasta de strălucire
Ca pe-o floare, care se dăruie singură
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.)
Sigur, eu nu sînt sfîntul!
Dar îmi place imaginea şi o păstrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai aduna şi viaţa noastră!
Ca un film de desene animate,
Făcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urmă
Şi toate aceste intimplari
Mai mult sau mai puţin necesare,
Pe care, până la urmă,
Sintem tentaţi să le credem chiar fericite?
Sint insaşi viaţa noastră cu gust amar

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul...

întreaga mea viaţă a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
şi deseori- floare de crin

îl tot întrebam -prin ce lumi te-ai ascuns
prin ce universuri pluteşti
şi doar uneori intuiam în răspuns
că numai pe mări şi-n poveşti

îl tot iscodeam- după ce mereu zbori
după cine mereu eşti pustiu
că te-ntorci uneori pe aluzii la zori
alteori mai mult mort decât viu

doar o singură dată mi-a spus tremurând
cu tristeţe-n orbitele-i oarbe
că alt suflet ca el de pustiu şi flămând
din adâncuri esenţele-i soarbe

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (25 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Hei telegari ai visului,
Purtaţi-mă pe unde nu voi ajunge vreodată,
La porţile paradisului
De crin, de ismă şi de vată.

Eu sunt un om sănătos
Bun pentru etajul cel mai de jos
Al vieţii a doua,
Sudul şi slava şi roua.

Cel puţin uşoara voastră cotigă
Să mă treacă pe lângă Dumnezeu
S-aud pe Arhangheli cum strigă
La sufletul meu.

Apoi la 'nvierea cea mare
Nu voi mai aprinde lumânare,
Nu voi mai scula oasele
Să-mi poarte ponoasele.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din revista "Oltul", anul I, nr. 8 (martie 1944)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi iubită

Murişi, o, Beatrice, în floarea vârstei sfinte...
Cu dragostea-i poetul te-a însufleţit;
Prin versurile sale ne stă mereu în minte
Imaginea ta dulce, căci Dante te-a iubit.

Ţi-a fost, o, Eloise, fatală dimineaţa.
De Abelard iubită, fu sincer dragu-ţi crez,
Şi – crin în mănăstire – sfârşitu-ţi-ai viaţa...
Dar, ca pe Beatrice, eu te invidiez.

Tu-l plângi pe Cid, Ximena, fiindcă, aspră, soarta
Potrivnică îţi este şi nu-l mai poţi vedea.
El te-a iubit... Iubirea învinge chiar şi moartea;
De-aceea-ntotdeauna eu te voi învia!

Ah, să te ştii iubită! Ce sfântă fericire!
Să plângi atunci îţi vine, dar lacrime cereşti!
Să mori iubind!... Ah, moarte de har şi norocire.
Când mori în nimb de soare, ca-n el să retrăieşti!...

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Opera poetică (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biografie

Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodatâ iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce mor... o să îmi las bucăţi din suflet pe marginea vieţii tale. După ce nu o să mai fiu, să te opreşti când ţi-e dor, să le iei, să îţi aminteşti cât de mult te-am iubit şi să râzi. Tu nu o să crezi cât de mult te-am iubit decât atunci când nu o să mai fiu, pentru că atunci o să respiri mai greu. O să te aştept pe un colţ de nor. Când plouă, să ştii că m-am dezechilibrat. Nu ştiu cât de jos o să cad. S-ar putea ca în unele vise să te trezeşti cu mine în pat. Nu o să fac gălăgie. Cel mult o să-ţi las pe pernă parfum de crini albi pentru ca dimineaţa să zâmbeşti.

Chris Simion în Ce ne spunem când nu ne vorbim
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Vroind să uit, pe-o seară dulce lăsasem să m-adoarmă crinii...
Şi se făcea că fără voie trăiam acum o viaţă nouă:
Eram şi eu un crin ca dânşii, şi-n dezmierdările luminii
Îmi întindeam voios potirul să prind o lacrimă de rouă.

Visând, trăiam cu ei acuma, şi-atât de alb eram subt lună,
Încât abia scriam o umbră, când m-alinta şagalnic vântul,
Dar tihnă se făcuse-n mine şi caldă inima şi bună,
Că reveneam subt altă formă, să-mpodobesc şi eu pământul.

Când făr' de veste-o mână pală, mişcându-şi umbra pe grămadă,
Ca subt imboldul unei forţe necunoscute şi fatale,
S-a-ntins vrăjmaşă să mă frângă, — ş-acuma, alb ca o zăpadă,
Muream tihnit de-a doua oară în liniştea odăii tale.

Muream din nou, dar când trudită făcându-ţi braţele cunună,
A fost s-adormi zâmbind la mine cu faţa calmă între perne,
Eu ca o pulbere de aur m-am ridicat uşor subt lună
În căutarea altei forme desăvârşite şi eterne.

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaje din flori

Mi-a picurat în palmă lăcrămioara
Iar crinul ca un rege mi-a surâs
O violetă a-nflorit pe culme
Regina nopţii râde spre apus

E prinţ în câmpuri vara macul roşu
Sunt freze-n primăvară peste noi
Ne plouă cerul cu parfum de vise
Şi ne îmbatã seara pe-amândoi

În dans de gladiole prea măreţe
Sunt paşi de ghiocei mici şi stingheri
Sorbind nectarul clipelor măreţe
Ne scufundăm în valuri de plăceri

Şi peste toate rege, trandafirul
Deschide uşa marilor iubiri
Rămâne falnic să ne-ncânte viaţa
Şi ne îndrumã-ncet, spre nemuriri...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc flămând

Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie,
Frumoasă ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Şi-i plin cu lacrimi şi cu apă vie;
Potirul florii e o-mpărăţie.

Când răii mă defaimă şi mă-njură
Şi-n clocot de mânie ura-şi varsă,
Potirul lacrimilor se revarsă
Şi-mi primeneste sufletul de zgură,
Atunci Iisus de mine mult Se-ndură.

Sub crucea grea ce mă apasă sânger
Cu trupu-ncovoiat de neputinţă,
Din când în când din cer coboar-un înger
Şi sufletul mi-l umple cu credinţă;
M-apropii tot mai mult de biruinţă.

poezie clasică de Valeriu Gafencu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu mă spăl de multele iubiri

Nici nu mă spăl de multele iubiri
Mi-e greu să fac din dragoste o vină
Sau prost îndemn al bietei mele firi,
Când văd cum arde roua-n trandafiri
Şi cred cu teamă-n Cel ce va să vină.

Nici nu mă spăl de multele iubiri
Cuprinse-n viaţa mea mult prea puţină,
Când pot clădi cu jertfa lor grădina
De stânjenei, de crini, de calomfiri.

Cei sterpi şi răi n-au starea să-nţeleagă,
Eu, păcătos fiind de la-nceput,
Mi-am dăruit priveliştea întreagă

Şi cel mai sincer, poate, m-am temut
Că dacă-n carne clipa rod nu leagă,
Nici veşnicia-n suflet n-a-ncăput.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura amantă

Poezia - singura mea
Amantă fidelă...
Cochetăm în tăcere,
Dincolo de poemele despletite ale universului,
Pe coala apretată a gândului,
În care sculptăm
Catedrale de vise.
Râuri de cuvinte se rostogolesc
Prin mine, ca-ntr-o oglindă,
Ea să se vadă mireasă cu voal de stele,
Ea, poezia, amanta mea din tăcere.
Sunt un nimic fără ea,
Vântul mă spulberă
Ca pe o virgulă
În calea uitării...
Ea îmi deşteaptă singurătatea
Şi plimbă zorii
Pe malul cu val de argint,
Acolo unde au răsărit
Crinii recunoştiinţei

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victorii Negre

În orice zi, la orice pas,
murim puţin, murim mai mult.
Cu cât părem mai viu tumult,
cu-atât apunem ceas cu ceas.

Ne credem stânci, ne vrem granit,
nu ştim ce viermi profunzi ne rod.
În viaţa ca un rumen rod
stă miezul morţii, viermuit...

Ca nişte fluvii clocotim,
înspumegaţi, triumfători –
nu bănuim că sub vâltori
nu-nfrângem viaţa, ci murim.

Cu pieptu-n platoşă-ncleştat,
cu pumnii pururi pe hanger,
pe dinăuntru, pe sub fier,
murim adânc, ne-nduplecat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către iubita evazivă

Nu mă mai iubi, te rog să pleci,
Ia-ţi inima ce-mi dăruiai cândva;
În zadar pe sfânt îl rogi, în veci,
Deşi poate, el nu te va salva.
Aceste jumătăţi de săruturi mă ucid –
A mai fost cineva servit astfel, seri după seri?
Cum poţi fi înfometat atâta de perfid
În mijlocul unui ocean plin de plăceri?

Nu-mi mai arăta albeaţa sânilor, de crin,
Înrămuraţi cu pârâiaşe azurii,
Pentru că deşi ochii se satură din plin,
Setea şi arşiţa din mine rămân vii.
Tantalus! Chinurile-ţi pentru unii-s basne,
Dar prin mine toţi-s preveniţi în acest ceas:
Nu-i mare lucru-n Iad să fii supus la cazne,
Cât e, în Rai, să fii în flăcări ars.

Nu mă mai strânge-n braţe, deşi dragi mi-s,
Şi nici cu nurii tăi îmbietori nu mă-îmbăta,

[...] Citeşte tot

poezie de Michael Drayton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa necunoscutei

În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
şi, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:

Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Şi sunt,
Sunt ritmul primelor senzaţii
Şi gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopţi de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Şi dezgustul efemeridelor ce mor
Şi-accentul circomflex al vieţii —
Al nimănui

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!