hiene şi timp

Toamnă, ţi-aş da cu vitriol în ochi

tristeţea-i acompaniată de frunze,
freamăt de evantaie japoneze,
trece un anotimp vine altul
într-un adio fluturat de batiste,
o mână şterge zarea
şi desparte lumina dinăuntru de cea din afară,
un ochi mongol răsare hulpav
spre sânii de atlaz
freamăt de frunze- flaut de lună,
ce lume nebună, ce lume nebună...

ca un zefir de bucurii
poemul se-nalţă cărămidă cu cărămidă,
fereastră deschisă,
îndemnuri,
flori otrăvite,
blestemuri,
se speră, se speră –ntro viaţă prosperă,
gustul visului s-a acrit,
ne-am măngâiat în plăcere şi ură

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Ce înseamnă să renunţi la control? A. M: Tot timpul mintea încearcă să "te ajute, să te îmbunătăţească, să devii mai bun, să îţi atingi potenţialul, etc. etc." Probabil ai auzit de şopârla în care mintea spune că îţi foloseşti doar 4 la % din minte, ei bine, dacă îţi îmbunătăţeşti controlul, adică mintea, vei putea folosi 20 la %, 80% sau % la % din minte, adică din control, şi atunci, cu siguranţă asta ar însemna să îţi atingi apogeul. Adevărul este că cea mai mare binecuvântare e că nu foloseşti decât 4% din această jigodie, dacă omul ar fi folosit 10% din mintea lui, specia umană ar fi dispărut demult. E cea mai mare binecuvântare că nu foloseşti decât 4% din acest şarpe, care tot timpul spune: Divide et impera, desparte şi controlează, stăpâneşte. Culmea e că, pentru a te elibera din ghearele acestei hiene, ar fi sublim să nu foloseşti nici măcar 0 la%, de ce? Pentru că, cu cât crezi că tu foloseşti mintea, cu atât mai mult ea te foloseşte pe tine pentru a îmbolnăvi cu duhoarea ei, pentru a virusa întreg pământul.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Cărtărescu

Ştiu, n-am ambitus, grandoare, n-am cum, nu pot să fiu la fel
Şi mâinile, am împovărat c-un tipar-ştanţă, un "STAS" mecanic,
Le făcând scule; străduit, m-am educat s-alin viţel...
Mă dăruind, poate nu sincer, dar credincios, mugind amarnic.

Am citit mult de-atât puţin, am tot citit şi-am tot uitat,
Mă împrăştiind, subiectiv, în subiectele diverse.
Nu mi-am luat timp s-ajung maestru, pentru cuvinte, un literat...
Împotmolit îs printre expresii, schimonosite, în vers să verse.

N-am vreun defi să tind la nimeni şi nici să-nlocuiesc, nimic,
Doar mă încânt, când pe canon îl refuz –unic, e elocvenţă(!)-
Şi-ncerc să cred că tânjesc seamăn, asemănare... Mă explic;
Am sufletu-n frustrări la fel... la neînţeles, la decadenţă!

Mă lupt şi eu cu timp -ce-i carne şi-i putrezită-n frigidere-
Îmi împuţind o existenţă... şi-i scurtă, printre plângăreţi
Ce-mi stau pe umăr să m-afunde, de ridic glas... nişte himere
Cerşind, neştiind... hămăind toţi, cu un jargon de proşti isteţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Sinucigaşă diplomaţie

De viţă grizonată, lai jinduind monarhic
O masca-n sânge vânăt, un iluzionistic;
Opinca prin pervers ajunsă un autarhic
Cu simţ de colectură, e călău cu simţ artistic!

Producător de snoave, regizorul de farse
E-un scenarist ocult, surnoaul machiavelic,
Parşiv, cu zâmbetu-n maşinării nefaste
Se îmbuibând, hulpav... Satanic chip angelic!

Un hoţ ce murdăreşte plin de tupeu, de oprobiu;
Un plângăreţ mârşav torsionându-şi scenic
O naţie nătângă... Tratând-o-n sanatoriu;
Pe unde-s mulţi se pare, adoptativi-mucenic!...

... C-un cleaning zi de zi, contorsionând adevăr
Îşi face bocet morţii-nşelând-o mişeleşte
În sinucigaş spectacol; nici nu-şi clinteşte păr,
Nici fir mânjit cu ketchup. Sfidându-ne priveşte!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin şi soartă

Ziua în care mi s-a scris destinul era înnorată,
Universul avea o vibraţie de armonie sincopată,
Ursa Mică tăinuia cu Marte un trigon,
iar eu mă născusem să fiu doar Epigon.
Un bumerang cosmic mi s-a înfipt adânc în spate,
ca să port durerea pe drumul scris de Carte,
misterele Universului sălăşuiau în străfunduri neştiute,
care se îndepărtau uşor nevăzute.

Tatuate în suflet, iubiri şi regrete meschine
mă purtau pe cărări şi poteci de neghine,
şoaptele sufletului fugar mă amăgeau,
iar vampirii lumii mele, de vlagă, mă sugeau.
Energiile furtunilor erau apocaliptice,
iar eu înaintam în căutări eliptice,
Orion şi-a prins în centură o stea,
dar destinul o îndepărta să nu fie a mea.

Înfometat de mine, cel de mâine,
am înfipt mâinile în mărăcini ca într-un colţ de pâine

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada celui mântuit

I

A fost odată, ca niciodată,
Pe-un drum de ţară, lâng-un copac
Şi o fântână abandonată,
A fost odată un om sărac.

Avea o casă ca vai de lume,
O barbă rară şi-un trup firav;
Când avea sare, n-avea legume,
Când avea pâine, zăcea bolnav.

Trecură anii şi omul nostru,
Văzând că n-are nici un noroc,
Voind pesemne să-şi schimbe rostul,
C-un sac în spate, o luă din loc.

— Ce faci, vecine, întreabă unul,
Luna trecută credeam că mori...
— Eu? Plec în lume să-mi port suspinul

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestament

Nu veţi lăsa drept ţară, după moarte,
Decât un nume adunat pe-o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Printre ruine de fabrici furate
Pe brânci de străbuni mei lucrate
Din care, tânăr, să furi te-ai apucat se ştie
Din ţara mea ai făcut hoţule o colonie.
V-aţi aşezat mafia căpătâi,
Minciuna e hrişovul vostru cel dintâi.
Aţi furat tot, fără ruşine
Păduri şi fabrici şi uzine
Şi glia toată strămoşească
Şi chiar mormintele eroilor din brazdă
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate pentru tine.

Ca să schimbaţi, acum, ultima oară
Ţara-n mişei şi brazda-n altă ţară
Serviciile au furat, dintre sclavani,

[...] Citeşte tot

pamflet de Ciprian Dragne, după Tudor Arghezi
Adăugat de ciprian_dragne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zepeline peste piaţa Bucur-Obor

Zepeline lungi planau peste piaţa Bucur-Obor
erau ochii tăi lungi, văzuţi prin retrovizor.
Cine mai văzuse glisând uriaşe, atâta de-aproape
zepeline cu gene, cu cearcăne, cu fard albăstrui peste pleoape?
Cetăţenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C. E. C.-ului,
magazinului de confecţii pentru bărbaţi, femei & copii
indicatoarele de circulaţie se muiaseră de plăcere
ţigăncile cu gumă de mestecat cu poze de Alfa-Romeo
îşi suciseră vertebrele cervicale în sus
iar ochii tăi intrau în nori, sclipeau în soare, îndreptându-se mereu
spre apus...

Erau nebuneşti, aveau expresia nebunească pe care ţi-o văzusem în holul
blocului, când ne sărutasem în lumina beculeţelor de la lift,
erau extraordinari şi ameninţători, erau instrumente de război, ovale
zepeline care nu ţineau seama de galbenul zilei de
iunie, de emailul maşinilor de mic litraj parcate în
faţa magazinului Materna
erau pure maşinării, mecanisme de ceas care nu-nţelegeau alfabetul
cosmeticelor, limbajul peltic al costumaşelor pentru copii,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergeam în pustiu

Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâşiat pieptul, am scos inima, a venit o hienă,
mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,
am plecat de acolo, aşa cum eram, fără inimă,
am trăit o viaţă, aceasta era partea superioară a machetei.
Duioşia este un act de agresiune, viclean,
Urăşte-mă, diavole, nu mă accepta,
Eu sunt mereu acelaşi, neîmblânzit ca lupul,
Liber ca vulturul,
Fratele lipitorii, al şarpelui pândesc,
Vor să vorbească, ei vor striga,
Între noi se află omul umil.
Cine e acea fiinţă divină. Ce taină caută?
E Maldoror, nu l-aţi recunoscut?
Privirea lui este blândă şi adâncă.
Pleoapele lui însoţesc adierea.
Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâşiat pieptul, a venit o hienă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!