Citate despre moarte și oxigen, pagina 2
Textele de mai jos conțin referiri la moarte și oxigen, dar cu o relevanță mică.
Viața ca un dans pe acoperișul lumii
fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deși din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu știu ce mă împinge spre locul din care
mulți cred că lumea ar părea mică
nu știu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăț
defectele de creștere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin un vultur pleșuv
își clădesc cuib cicatrizându-le
visez să dansez cu norii
călăresc comete
mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
doar cu puterea gândului
doar dintr-un obicei străvechi
de a-mi căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața e uneori ca un dans pe acoperișul lumii
fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deși din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu știu ce mă împinge spre locul din care
mulți cred că lumea ar părea mică
nu știu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăț
defectele de creștere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin ori un vultur pleșuv
își clădesc cuib cicatrizându-le
pe când eu visez că dansez cu norii
călăresc cometele
apoi mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
poate doar cu puterea gândului
sau dintr-un obicei străvechi
de a căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miere și sare
O traistă cu trucuri nu-i așa?
Și-o partidă jucată de niște ființe lingușitoare?
Dacă ești priceput la jonglat c-un pachet de cărți
sau la aruncatul zarurilor asta ajută?
Dacă poți spune bancuri și fi un bun pretenar
și poți face impresie asta ajută?
Când băieții se întâlnesc cu fete sau fetele se întâlnesc cu băieți
ce ajută?
Toate ajută: fii plăcut, dar nu prea plăcut,
fii rezervat, fii sfios, misterios, dar numai așa și-așa;
apoi uită tot ce-ai auzit vreodată despre dragoste
pentru că-i bronzul verii și degerătura crivățului
și vine cum vine vremea, iar tu nu poți schimba asta;
vine cum a venit chipul tău la tine sau picioarele tale
și felul în care pășești, vorbești, îți ții mâinile sau capul
iar tu nu poți schimba asta tu doar aștepți și te rogi.
Există vreun fel în care poți măsura dragostea?
Da, dar mult prea târziu,
atunci când bătăile inimii tale au parcurs
[...] Citește tot
poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâiul mit
înțelepții spun că a viețui este sinonim cu
a inhala falii de oxigen și de nefericiri
în neînțelepciunea tinereții mele pipăi soarele și miile de stele cu degete de hârtie
cupola lumii îmi pare
o strană în care furtuni de meduze aliezee ale timpului mort aliniază planete
prin acest univers ostil port carcasa trupului viu
ramificațiile ei pătrund până la al șaptelea
element
în subterana sufletelor care continuă să viețuiască printre moloz marmură și mituri
pot preschimba această punte trecătoare într-o
viitoare viață?
lumea are la temelie picturile rupestre ca și cum oamenii de acum ar fi tot naivii ce au inventat arta
în demisolul singurătății
cu puterea întâilor născuți îți zic Ție Doamne
că ne-ai înțelepțit prin cuvânt chiar dacă
în universuri paralele acesta umblă deztrupat
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca să poți să dăruiești ceva, e nevoie să posezi ceva. Fie că sunt lucruri materiale dar mai ales emoționale, psihologice sau spirituale, nu putem dărui decât din ce avem și mai mult aș spune eu, este firesc să dăruim din surplusul nostru. În avion, prima oară îmi pun masca de oxigen mie și apoi copiilor pentru că dacă eu îmi pierd cunoștința și copiii sunt prea mici să poată face această operațiune singuri, murim toți. Cu alte cuvinte, ca să pot ajuta pe cei neajutorați, prima oară trebuie să mă pot ajuta pe mine. Astfel, avem un aparent paradox. Dacă sunt egoist, mă izolez și devin nefericit și pierd sensul vieții. În același timp sensul vieții este dăruirea (vocația) dar nu pot să dau fără ca eu să am. Așadar, la început e nevoie să îmi asum o anumită doză de egoism ca să pot deveni cu adevărat altruist.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că totul se va sfârși
Poate că totul se va sfârși,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Și va bate înfricoșată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Și nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Amintește-ți de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Și la depărtare stau hotarele morții.
O dungă de abur: fruntea mea
Și ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca țipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen și azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer și spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârși,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
[...] Citește tot
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu poate să vorbească în numele celor doi conducători ai grupurilor ghidate, deoarece ambii sunt morți. Dar pot să confirm că nimic din ce am văzut în după-amiaza zilei de 10 mai nu a indicat faptul că o furtună nimicitoare se apropia amenințător. Pentru că mintea mea era afectată de lipsa de oxigen, norii care se ridicau deasupra impresionantei văi de gheață, cunoscută sub numele de Circul Vestic (Western Cwm - pronunțat "cum" - a fost numit așa de către George Leigh Mallroy. Acesta l-a zărit prima dată în timpul expediției pe Everest din 1921, când se afla în Lho La, o trecătoare înaltă la granița dintre Nepal și Tibet. Cwm înseamnă vale, circ, în galeză. - N. a.), mi s-au părut inofensivi, vagi, lipsiți de substanță. Strălucind în soarele puternic al amiezii, nu păreau diferiți de norii de convecție care se ridicau din vale aproape în fiecare dimineață.
Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Print-love
iubirea/ frunze de canabis/ cerceii de colecție ai mamei și Honda aceea cu care jonglezi cu o mână
un sentiment așa de teribil încât pare că ți-ai faultat viața
și nu mai poți fi singur pe autostrada //bară la bară
lângă ușile azilului copiii bolnavilor de alzheimer
așteaptă acel refresh existențial ce pictează părinții în graffiti
pe oricare dintre zidurile orașului
din fotografii digitale surâzi cu mâna dreaptă
în semn de victorie
îți cumperi domenii virtuale faci amor cu acei căutători de iluzii
și camera te posedă într-un mod fatal până
vei sucomba
îndrăgostit de formele curbate ale cuvintelor
cu stânga pe accelerație
departe de frivolitatea poeziei postmoderniste
gamer al ideii de dragoste îți ții mâinile pe genunchi
de parcă lumea ar avea cărțile gata pregătite și
un cataclism
ți-ar sufla din plămâni oxigenul fără să poți să te mai multiplici
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Turbulențe
ziceam în trecut că orașul arde cu luminile lui
false cu acea calea unirii unde pictorii seduc femeile doar dintr-un fum de trabuc iar adolescenții se dau cu parapanta printre demisoluri decorate kitch-os și discoteci turbulente
dar arta urbanului mi-a intrat în plex ca o respirație efervescentă și nu mai pot descălța sandalele hai-rup-iste
nu mă mai pot clona să fiu a satului cu umbrele sale vitange
foamea de artă demolează mitulvesnicieinascutelasat
din enclava numită orașul-meu-flamboaiant toți piticii vor să mă scoată vie abulică victimizată
să îmi poată scrijeli pe piept logica rațiunii pure
cea conform căreia nu ar trebui să înot între cele două emisfere moarte/viață cu masca de oxigen pe chip
simt cum orașul se întinde ca lava peste minți murdare
aici deținuțiii evadează avem zile zen și oamenii politici se așază pe esplanadă umăr lângă umăr într-o tovărășie stupidă
doar eu poeta mironosiță rezist
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neistoviți înfăptuim păcate
Pe buzele de Toamnă trecătorii plâng,
Nemulțumiți de bruma căzută pe struguri,
Triști egoiști ce-alergă spre nicăieri
Să primească pomană, tot sufletul Toamnei.
Pe pieptul Toamnei poposesc întristați,
Leneșii înlăcrimați de-a-lor sărăcie,
Îmbrățișați de zori chiar dacă nu muncesc,
Cu parfumul florilor, ce-neacă astăzi Pământul.
Un Soare se așează lent peste cărnuri,
Pe milioane de frunze otrăvite-n păcat,
Și nu se-ntristează fugind de grele mirosuri,
Scoase din gurile celor, ce suflă spre El.
În Sinele lor sunt aruncate săgeți de lumină,
Divine sclipiri rupte din puritate și adevăr,
Miraculoase săgeți ce-nvie conștiința etică,
In unele capete, ce și-au pierdut Dumnezeul.
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-atâta vreme...
De-atâta vreme plouă ne-ntrerupt
Și mi s-a-ntors și sufletul pe dos
Am scotocit prin cer și pe pământ
Și nu am mai găsit nimic frumos.
Aici, în lume, mi-au tăiat păduri
Și-s fără brațe, fără oxigen.
Îi trebuiesc planetei armături,
Să facă față la acest blestem.
Și munții-au plâns și au îngenunchiat.
S-au prăbușit la tălpile fierbinți,
Dar parcă nimănui nu i-a păsat!
Dorm puși la zid, pe-o pungă de arginți.
Prin lege, azi, pământul ni-i sărac,
De-aceea cerul plouă cu dureri
Ce nici în suflet nu ne mai încap.
Voi toți, sămânța plămădită ieri,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Circulară din America
Urechile mele de editor
Sunt într-o supraveghere
Permanentă-a celor
Două emisfere
Și ce mama naibii
Crezi că-aud
Pulsând cu putere?
Aud Beat-ul, Ritmul,
Nu ritmul inimii care bate,
Ci palpitațiile posace-ale
Noii Arte.
Ascult cum o idee moartă,
Măcinată-n căpățâni cu minte lipsă,
Urmează implacabili lideri
Printr-o prelungă eclipsă.
O, Kerouac, Kerouac,
N-ar fi oare de poveste,
Dacă vreo idee
Chiar îți supraviețuiește?
...1/2 de idee
[...] Citește tot
poezie de George Barker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Degeaba
Sumbru-ți este versul și fără de speranță,
Privești prin umbre gri, a chipurilor mutră,
Acolo,, undeva" în,, gând" un strop de viață
Tânjește doritor, la-ndestularea mută!
Prin marea de fracuri, tânjești după pădure
Căci despuiată e, în negura furtunii,
Nimic nu mai este, nici trilurile sure
Doar cerul plumburiu, acoperișul lumii!
Prin perdeaua de fum e oxigenul verde
Ce s-a risipit pe a drumului cărare,
Doar cioturi mai vezi și totul se va pierde,
Umbrele negre distrug tot, pădurea moare!
Aș vrea să fac toiag pentru nemernici
Și să îi rup în două pentru prădat,
Distrus-au o țară, în chip de cucernici
Sugând seva, poporului înfometat!
[...] Citește tot
Marilena Dumitrescu (19 februarie 2020)
Adăugat de Marilena Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ambrozie
a mai trecut o vară cu mirosul ei
inconfundabil de soare și pietre arse
în timp ce noi am așteptat
cuminți
pe două fotolii în mijlocul a două camere
părăsite în infernul acesta al globalizării
ceva ca o durere ne-a înfășurat sternurile
și ne-a făcut incapabili să respirăm cu adevărat
doar am sorbit aerul ca într-un avion depresurizat
la zece mii de metri
de acolo ne-am aruncat temerile și sângele nostru a făcut
acolade în aer ca o reptilă
întorcând capul mereu să ne muște
acolo ne-am cuplat măștile de oxigen
înfipte în corpurile noastre ca niște branule
[...] Citește tot
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți amintești astă vară?
Draperiile erau încă trase și lumina se furișa ca o fată virgină
Care fuge de-acasă fără nicio șansă s-o oprești din drumul ei
Se lumina, se lumina într-un fel fără judecată, fără coerență
Și cât aș fi vrut să țin piept, cât aș fi încercat cu mâna să văd
Dacă arde sau nu, m-am lipit de fruntea ta ca de-o cale ferată
La fel de inevitabil, am luat puține lucruri cu mine ca atunci
Când plec în vacanță pe nepregătite și arunc în valiză strictul necesar
Aproape fără să gândesc. Iar eu de-acum eram placată cu tine
Nu aveam nevoie de haine, farduri, bijuterii, pielea-mi strălucea
Ca în zilele când marea în bătaia soarelui parea un corp de femeie
Și tu te aruncai nebunește când într-una, când într-alta și mereu
Întrebai când ieșeai: Azi în cine am înotat?
Iar eu nu puteam să-ți redau în cuvinte lipsa oxigenului, pur și simplu
Cât aș fi căutat în dicționare nu găseam decât o marea adâncime
Sinonimă cu moartea, mă prefăceam că totul e bine și zâmbeam
Fără nicio judecată ca o fată virgină care fuge de-acasă
[...] Citește tot
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Call of war
în neaua întinsă / în viscol așteptăm resuscitarea până când cineva,
o caleașcă cu cai negri sau o mașină se va împiedica de noi.
și atunci ne vom da seama că suntem corpuri vii
care absorb aerul - oxigenul lichid pregătit pentru explozie.
așteptăm printre morminte și flori - vântul care să ne spulbere temerile.
focare de infecție peste care așezăm bandajele sterile ale uitării.
[orice ne controlează creierul ține de scurtcircuitele care se realizează în mod automat,
inconștient,
orice informație modelează lupta dintre noi și pânza de zăpadă în care ne zbatem.]
dar zăpada e doar o formă pentru a spune
că nu ne mai este frică. când războaiele se termină
ne ridicăm de jos
ne ștergem sângele
& pornim mai departe / așa ca doi evadați dintr-o închisoare de maximă securitate.
cu rănile ascunse în pielea noastră de dedesubt
răni care așteaptă să se vindece pentru următoarea luptă.
[...] Citește tot
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă bucuri
De câte ori ai să te faci simțită
În carnea mea și-n Cerul meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să stau
Cu- ai-mei ochi deschiși spre tine.
... Albă am să fiu mereu! Curată!... am de grijă
să fiu o floare mândră-n adăpostul Dumnezeului
ce-mi știe gândul și puterea, să-ți zâmbesc!
De câte ori ai să te faci simțită
În oxigenul meu și-n ungerea Lui Dumnezeu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să cresc
Cu -ai -mei ochi smeriți spre tine.
... Albă am să cresc! Curată!... am de grijă
să nu mă strâng de frică-n dinții tăi de fiară
din care o să-mi fac o scară, spre Hristos!
De câte ori ai să te faci simțită
În orice clipă și-n orice gând de-al meu,
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câteva ore de delir
În liniștitele mele zile uneori,
lentile imaginare mă zgârie rareori,
precum spinii trandafirilor în zori.
O lentă mișcare ne-a purtat
unul lângă altul și ne-a-ngemănat nepremeditat.
Brațele-ți puternice mă strângeau
ca și cum lăsându-mă să plec,
rațiunea vieții tu pierdeai
cum peștii își pierd viața-n lacul sec.
Ca o noapte întunecată în care mă pierdeam
erau ochii tăi negri când pe ai mei întâlneau.
E vie încă amintirea sărutărilor tale,
ale buzelor aspre ca lutul din vale,
a limbii tale dulci ce gura-mi explora,
furându-mi oxigenul tot
și inima-mi în imponderabilitate apoi lăsa.
Fiecare geamăt ai dus cu tine,
picaturi de sudoare cu sărutări ai uscat,
orice mică palpitație ai căutat și cu tine ai luat,
fără respirație și speranță de viață m-ai lăsat.
[...] Citește tot
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu floare roșie de pin
În lumea asta mare și sucită,
Poți să mănânci, să bei pe gratis,
Poți să plătești ori să forțezi o gură,
Să te sărute pân' te saturi.
Poți să te pierzi prin lan de grâu,
Iubind grăbit, orice femeie,
Ce ți-a căzut cum cade para,
In gura unui trecător, fără lovele.
Poți să-ți faci brâuri de mătase,
Din părul blond de cucuruz, și dame,
Ce te așteaptă-n Soare surâzând,
Pentru o clipă de plăcere.
Chiar și pe munti, tu poți urca,
S-ajungi să tragi Luna de barbă,
Și o femeie adormită-n stânci,
De-un dor fățarnic, cerșetorul de iubire.
Poți să pribegești, cât vrei!
Pământul este nesfârșit de mare,
Cu suflete și frunze ce se dăruiesc,
La orice umăr trecător prin ele.
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (22 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Boul lui Israel... și al Bisericii
(Cartea Exod cap.32)
Știm c-atunci când s-a dat Legea, Moise-a mai întârziat,
iar poporul jos în vale, așteptând, s-a agitat.
Și pentru că ei, în inimi, se aflau tot în Egipt,
au schimbat pe Domnul slavei pentru-un bou de ei cioplit.
Să mai fie vreo mirare că după ce-au lepădat
oxigenul fericirii, chin și zbucium i-a mâncat?
Cine le-a promis lor țara? Boul din metal forjat?
Și care le-a fost urmarea când la bou s-au închinat?
Ăsta este-ntreg motivul pentru care niciodată
n-au ajuns să stăpânească țara câtă le-a fost dată.
Să vorbim de noi acuma. Domnul spune în Cuvânt
că putem trăi în pace neștirbită pe pământ.
Însă vai, câți sunt aceia dintre noi care pot spune
că se bucură de pacea cerului aici în lume?
Ne mai spune-apoi Scriptura că-n Hristos ne este dată
permanenta bucurie și o viață-mbelșugată.
Însă când privim în practic, câtă bucurie oare
[...] Citește tot
poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre moarte și oxigen, adresa este: