plumb şi suflet

Neomenesc, sentimente

Ce-o fi în sufletul pădurii când pierde toamna atâtea frunze
Şi marea oare ce-o simţi când nu mai poate atinge trupuri?
Oraşul cum de nu se plânge, când în vacanţe-i pleacă grupuri?...
La cinema câte amoruri deplâng albitele de pânze?

Şi parcurile n-or fi triste când recele copiii alungă,
Iar râurile de-aia îngheaţă, că susur nimeni nu le-ascultă?
Cum strada tace necălcată, se strânge în sine, plumb de mută?...
Doar cimitirul suflet n-are; nimeni nu-i pleacă... stă să plângă!

Rămân, să-mi iau asupra tot, ce-mi lasă pe inimă... o dungă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit bacovian

Cu dureri amare ascunse-n cărţi,
Frământat de gânduri de plumb,
Aşteptam în a nopţii ascunzătoare
Marea Alinare.
Tânjeam,
în lumi ţesute de singurătate.
Voiam să dorm pe pământul funerar,
cu flori la cap şi veştmânt funerar.
Imploram zeii,
Dar cred ca ei m-au lăsat pe veci aici,
Cu al meu suflet blestemat.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (aprilie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec marinăresc

"Iar marea n-a mai fost." – Apocalipsa, 21-1

Astfel a vorbit Domnul în Bolta de deasupra Heruvimilor
Adresându-se Îngerilor şi Sufletelor, conform cu rangul lor:
"Iată! Pământul, acel plin de rele muşuroi,
A dispărut în fumul Judecăţii de Apoi.
Ca să se împlinească spusa Mea, secăm şi apa mărilor?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Ciumate fie uraganele care ne-au biciuit spinarea!
Oricum, între noi luptele s-au dat şi încheiat demult;
Fiindcă-n abisul mărilor Atotputernicul ne-a văzut,
Ne lăsăm baracudei oasele, iar Domnul poate seca marea."

Atunci a luat cuvântul sufletul lui Iuda, trădătorul lui Isus:
"Doamne,-ai uitat promisiunea de-ndurare?
Cum că o dată pe an am încuviinţarea să merg
Şi să mă răcoresc de-arşiţa iadului pe-un aisberg?
Fără mare,-unde-ar fi ziua clemenţei Tale?"(1)

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haine kaki

Haine kaki- suflete deşirate
vorbind despre amăgire
şi glorie.

Ei simt ades închipuitele spaime
cutreierând laolaltă
diafragma substituită
a realului.

Împrejur cuvintele sunt apostrofate
de culegători soldaţilor de plumb.

Noi suntem doar trecătorii
din acvariul albăstri
de-atâta
speranţă deşartă.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

Iar m-am trezit cu sufletul de plumb
Cu mintea gri, în scoarţa cenuşie...
Visam reîntoarcere din ţara lui Columb,
Eram epuizat d-eşec, pe veşnicie.

Aveam inima grea, bătăile mai rare
Aproape de apnee sufeream
Şi-n gerul crunt de afară, căutam răcoare...
Eram din nou captiv, inert şi agonizam.

Timpul şi spaţiul le simţeam arcan
În jocul sumbru al dramei, revenit...
Trăiam inevitabilul de care mă feream...
Eram din nou acasă, locul părăsit.

Straniu-i dorinţa şi să nu ţi-o vrei
Şi inima să-ţi stea îndoită în sul
De-o minte ce-ai şi raţiunea de le zei
Precum salvarea de la fulger printr-un nul.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare

Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare
Cu geamăt lung şi jalnic de suflet chinuit,
Şi umbra fu ca plumbul în turnul urgisit,
Iar corbii s-adunară, strigând în depărtare.

Ha, corbii s-adunară strigând în depărtare,
Căci pradă lor gătirăm din trupul prihănit
Ce sta întins şi rece în turnul părăsit:
Şi mortul era visul suprem de aşteptare.

Şi noi omorâtorii stam palizi şi tăcuţi,
Privind cu ochii turburi în noapte, aiuriţi.
Ah, nopţile din suflet ce triste şi amare-s!

Simţirăm plini de groază o mână nevăzută
Stând gata ca să scrie în noaptea grea şi mută,
Cu slove arzătoare sinistrul: Teckel, Phares.

poezie clasică de Ştefan Petică
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alba neagra

sângele nu repurtează veşnicii,
cuvintele tale m-au adus la sapă de plumb
nu mai ţine năframa la gură, oricum îţi ies vorbe

îmi creşte alcoolemia păcatului de fiecare dată
când uit să-mi exfoliez carnea de pe suflet,
lutul, bolnav de mormânt
îmi scrie pe ochi
alcătuirea-n perne a ta,
în jale cu diagnostic de-absenţă

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Amurgul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră

În ochii tăi de plumb vad moartea,
Moartea sufletului meu
Distrus de soarta grea
Ce mă făcut să mă îndrăgostesc de tine.

Roşiile tale lacrimi,
De pe-a ta gingaşă faţă,
Se revarsă-n reci şiroaie,
Pe mâinile însângerate.

Zâmbet tău fals pe buze,
Nu mă mai face să cred,
În lumină şi scăpare,
Într-un capăt de tunel.

poezie de Stan Vlad
Adăugat de Stan Vlad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este timp să mă cunosc

De ţi-am adus numai tristeţi,
Aş vrea să ştii... nu am dorit!
Sau lacrima-ţi din care-nveţi,
Când nu ţi-am şters, căci m-am grăbit.

De nu ţi-am luminat mâhnirea,
Tu suflete, nu sta pe gânduri!
Eu ţi-am dorit doar fericirea,
Dar tu mă iartă printre rânduri.

De n-am simţit când voiai pace
Şi te îngreunam vorbind...
Acuma glasul meu îmi tace,
Citindu-te numai simţind.

De-ai vrut să fii în calea mea
Şi te-am expediat cu grabă...
Tu iartă-mă că am fost rea,
Dar fii tu bun ca raza albă.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Şi vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate ţipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Şi soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluţă
El îşi aruncă ultima rază călduţă
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziş nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc nebun

Se-ntâmplă ca în memorie
să capeţi aură stranie,
trup de plumb încătuşat.
Semnele zilei le adun
cu migală
lângă melcul încifrat.

Veşmânt străin,
odisee a tristeţii
Sufletul acesta
a îmbătrânit timpuriu
lângă fluviul mereu răzvrătit.

Zilnic, eliberându-ne
dintr-o taină adâncă
ne absoarbe-n alunecare
jocul nebun
al refuzului.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

In sunetul ploii de toamna

Din cand in cand cerul isi leagana stropii
reci, ca de gheata, scurgandu-se-n siroaie,
"Levantul" scutura de frunze tomnatice plopii
soptind in ecou angelic sub indolenta ploaie
Un nume rasunand de mult de dor si durere,
in suflet pastrat si scris in tacere.

Pe geamul udat cu lacrimi grele de plumb
stau scrijelite stramb, ard, litere de foc,
Ganduri ramase din vreme inca mai curg
strangandu-se toate, buluc, la un loc,
E-un haos total, numit cutia Pandorei
Si un parfum identic cu-al anemonei.

In aer plin de amintiri si suferinte trecute
se prelinge otrava picurata de-acel nume,
Rostind cuvinte de duh, surde si mute
Se pierde simtirea, se mistuie in lume...
E o balada a sufletului trist, uitata si veche
Scrisa pe-un pergament udat de Nepenthe.

poezie de Anca Mihai
Adăugat de Dia Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n toate

Sunt zile-n care mori în mine
Şi sunt un boţ de carne flasc,
Sunt nopţi ce strălucesc divine
Şi-n care-n tine eu renasc.

Sunt zile când nu-mi curge-n vine
Vreun strop de viaţă stors în teasc ;
În roua nopţilor senine
Mai dau noi muguri unui vreasc.

În viaţa e şi rău şi bine,
Sunt nori de plumb şi cer senin,
Însă iubirea-n toate ţine
Mângâietor, sufletul plin.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagul

Tu nu ştii despre timp, decât că trece,
Da-n urma lui ce lasă, nu vei şti,
Cu măreţia vrei a te petrece,
Dar toate-s numai până într-o zi!
Pluteşti prin nori când bolta e senină,
De plumbul norilor te-ascunzi în vânt,
Nu eşti nici tu, nici viaţa nu-i de vină...
Cine-i de vină, noi nu vom şti nicicând!
Visezi mereu doar soare peste toate,
Şi crezi că lumea toată e un rai,
Alergi să le cuprinzi, dar nu se poate...
Ce n-ai avut vreodat' nu poţi să ai!
Pluteşti trecând peste hotarul lunii,
Simţi cum văzduhul este doar al tău
Calci peste sufletul ce ţi-l dau unii...
Dar mai târziu apar păreri de rău!
Nu te-ntrista, pribeagule prin lume,
Dacă singurătate e atunci
Când vrei să îţi găseşti un loc anume
Şi nu găseşti decât un cuib de cuci...

[...] Citeşte tot

poezie de Lili Şipoteanu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n octombrie

Ceea ce vezi, nu e ce crezi...
... E, totuşi, toamnă prin livezi,
Se-adună vis de ger furat,
Festin caduc, netulburat,
Mi-e dor de tine... Şi-i ciudat,
N-ai ochii verzi.

Pocalul tău cu must de cer,
L-am deşertat în cerebel...
Plutind sub mantie de vis,
Adie iz de paradis,
Păcate vechi, de jar nestins,
De plumb şi fier.

Ce e cu tine? Ce păcat...
Ascuns în umbră, ferecat,
Sufletul tău de poame dulci,
Alungă clipe dragi şi lungi...
În toamnă cor de nibelungi
Peste asfalt.

[...] Citeşte tot

poezie de Mugurel Puşcaş
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasă

Prin noaptea-mbâcsită cu fum de maşini
Mai tremur-apatic, miresme-n grădini...
Şi-o grea întrebare mă sapă vârtos:
Urât e frumosul, urâtu-i frumos?

Din astrele bolţii tot picură, arar,
Sclipiri îngheţate, ce pier în zadar;
Nu-i cerul nădejdea spre care să-nşir
Haotice gânduri, în nopţi de delir.

Lătraturi de spaimă se-aud de prin curţi –
E ora la care nu poţi să mai uiţi.
Cumplite-amintiri răsar, zgrepţănând,
În porţi reci de suflet, trecutu-nviind.

“Cri-cri!” – s-aud greieri în bezna profundă
Şi spaime – o mie tot trupu-mi inundă
De ce doar angoasa în preajmă îmi şade
Când pleoapa de plumb pe ochiu-nvins cade?

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

Ce scorojit e sufletul meu, Doamne,
Şi desfrunzit de mult-prea aspre toamne...
Mi-a înecat speranţe noian de pâclă deasă
Şi lâncede-anotimpuri, de tină, mă apasă.

Cu dinadins, văleatul, amar mă-nstrăinează
De tot ce-n mâlul vieţii mi-ar ţine mintea trează
De plumb mi-e viitorul – la fel ca şi trecutul
Şi-n paradis de humă mă-mpinge, avan, urâtul.

Cu vremuri tot mai stranii m-alintă ziua fadă –
E-o lume ce spre hăuri se-nghesuie să cadă.
E un vânt de nebunie ce-n ceafa lumii cată –
E-un soi de frenezie tânjind spre Judecată.

Dă-mi, Doamne, ceasul sorţii c-o oră mai în spate
Să simt din nou azurul la geamul meu cum bate
Şi viu, ţesând la vise, măreţ să-mi pară anul -
Şi Ţi-oi plăti-n vecie – cu cirta, cu toptanul...

poezie de Boris Ioachim (11 noiembrie 2009)
Adăugat de B. Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geme Pământul...

Geme Pământul din nepăsarea,
Ce urcă în vogă, fudulă, trădarea.
Se umple visul cu urlet câinesc,
Din trupu-i bolnav de chin ostăşesc.

Gem omoplaţii sub răni de-arătură,
Ura îi umple plămânii cu zgură,
Cratere-i sapă pe trup suferinţa,
Mâini de-ntuneric îi surpă credinţa.

Culoarea, gătită de Paştele florii,
Luptă cu plumbul, ce-l macină norii,
Mierea-n cireşele coapte se plânge,
Învinsă de-otrava, hulpavă de sânge.

Zarea, tivindu-i albastru văratic,
Acoperă trupu-i cu norul zănatic,
Zdrenţe de soare îi muşcă din tina,
Ce-n sufletul verde orbeşte lumina...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinutul zăpezilor albastre

A îngheţat din nou lumina la ferestre,
Un ger al veşniciei s-a cuibărit în ea,
Împrumut speranţa zăpezilor albastre,
Să-mi împletesc din vise albastru corp de stea.

Îmi ninge peste suflet cu amintiri virgine,
Ninge într-un amor etern cu infinitul...
Iar în singurătatea zăpezilor cianine,
Doi îngeri îşi împart în taină răsăritul.

E amorţit pământul în zilele de plumb,
O umbră se închină, pe deal, la vechiul schit,
Doar zorii îmi zâmbesc, nu vor nimic în schimb
Şi mă apasă dorul sub cerul învechit.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!