poezie şi premii

Pictează-mi o mirişte

Domni din ţări depărtate
Vin la noi să vadă
Eclipsa de soare.
Sunt multe azi de văzut.
Taţi sărind ca armăsarii
Pe fiicele lor.
Nepoţi violându-şi bunicile.
Copii româno-arabi, fără tată,
Negrişori cârlionţaţi, fără părinţi,
Luând la Română zece,
Căpătând premii
Cu doinele noastre.
Adolescente pierdute
Prin pustiul cel sur
Al bărbilor moşnegeşti.
Iepe bine hrănite
În baruri de noapte
Întinse
Pe genunchii
Politrucilor comerciali.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti biblioteca mea

toată informaţia din univers
concentrată într-o singură inimă...

în paginile pielii tale
sunt arhivaţi toţi clasicii
alfabetul orbilor
şi biblia nefericiţilor...

tu eşti biblioteca mea
recitită la nesfârşit de ochii atingerilor mele
indescifrabilă
de la prefaţă până la erată
răspunsul la toate întrebările
şi întrebarea la care aş putea răspunde
în nenumărate moduri

trupul tău nu are niciodată nevoie de copertă
te răsfoiesc în toate modurile posibile
fără să mă satur...

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Iluzii în ambalaje de carne (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul modern

În ţara noastră, mi se pare,
Că-i superfluu şi desuet
Ca să susţii cu înfocare
Românul că-i născut poet!
Când spui de X că e poet
Şi scrie versuri prin ziare,
Să foloseşti, în mod discret
Şi ghilimele de rigoare!
Că el, crezând că face artă,
Cuvinte pune-n pălărie,
Le-amestecă şi le deşartă
Apoi, pe-o coală de hârtie!
La el, aşa precum se ştie,
Sunt versuri albe reci şi goale,
Lipsite de-orice prozodie
Şi normele gramaticale.
Pe drept se spune că,-n trecut,
La şcoală ( pentru el, supliciu),
Gramatica ar fi făcut
Cu o femeie de serviciu!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Moraru din Colţii morarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din depărtare...

Din depărtare, veşti se-ngrămădesc...
E zvon că vine primăvara-ndată
Şi din "Regatul Artei" izvorăsc
Poveşti cu... "suntem", nu cu-"a fost odată".

Când colţul ierbii încă n-a răzbit,
Dar au ieşit pe luncă ghioceii,
Cu versuri dulci la tâmple v-am trezit,
Cu stihuri blânde, diplome şi premii.

Să nu daţi drumul câinilor! Vă jur,
C-am să mă-ntorc cu vântu-n cingătoare
Şi alte premii voi veni să-mpart,
Să fiu recunoscută-n lumea mare.

Şi am să zbor cu fluturii în vis,
Căci nu mai pot avea de-acum nici somn,
Fiindcă pe carte nici măcar n-am scris:
"Ofer cu drag!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să moară

de ziua lui era să moară
cel care meştereşte cu
vântul vibrând de cânt şi flori rămânea fără premii literare
plonjând în aer
topind tocul de scris
salvâdu-se scriind pe plaje
sau
pe pereţi de foi ve
lină scriere şi fină

era să moară palpând cuvântul
aranjând versuri ameţit
oare-şi cântă măreţia
acest copil al singurătăţii (!?)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne,-ntre viaţă şi moarte,
Omu-i drumul cel mai scurt,
Şi de ia Premiul Goncourt,
Omul are-aceeaşi soarte...

Chiar de-i luptător aparte
Sau supus ca un mancurt,
Timpul vieţii ultrascurt
Pe om de viaţă-l desparte

Strânge-mi viaţa risipită,
Doamne,-ntr-un etern sonet,
Cât inima-mi mai palpită,

Rostuieşte-mă încet,
Căci, mi-e lacrima-nflorită
Şi am suflet de poet!

rugăciune de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia nisipurilor

călătorind în timp,
poetul o întâlnise
pe creatura nisipurilor
-o zeiţă obicuuă-
mai puternică decât el,
decât însăşi existenţa sa
sau poate esenţa lui,
un sânge milenar
sângele ideii de mişcare,
de trecere, de menire
o nesfârşire fremătătoare,
o nelinişte plină de întrebări,
frenetică, contradictorie
iluzie, căreia el îi spuse femeie,
absurd existenţial,
amăgirea sa, finitudinea,
premiul căutătorului
de exemplare rare,
sensul călătoriei sale
într-o lume lipsită de sens,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confirmare fără recomandare în... trimitere

Stupefacţia, are un nume anost şi bizar.
Nu vreun "titlu"... doar ascunse valori impostoare
Ce prezintă în fals un "criteriu" neclar;
De a decide ce-i viu, sau pe cel care moare.

Nu de fizic omor ei cu jind se ocupă...
Bizantinii relicve, cei din timpuri stră... vechi
N-au lentile în contact cu "valori", ci doar lupă;
De mărit inepţii de grotesc... în urechi.

Necunoaşterea lor este rang de "virtute.
Importanţi, falşi, se îmbracă în negru de robe;
"Judecată" crezând că e scurtul de fuste
Sau de minţi bizâite în zgomot, nu probe.

Ele, ei... ne "numiţii" de nimeni, neştiuţi în eter,
Revanşarzi creatori de jigniri, neînţelesuri,
Limba biz au creat-o; nu cunosc "caracter",
Nici arhaic ce este, nici licenţa în versuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşi-vom spre neant...

Trăim plutind uşor, în versul alb al vieţii,
În dogme hrănitoare şi utopii duioase,
Cu dragostea în sânge şi, implicit, în oase,
Nefericiţi cum suntem, iubito, noi poeţii.

Din drumul nostru drept, înlăturăm scaieţii
De depărtare suntem, în doi, tot mai aproape,
Ne sărutăm, din când în când, pe pleoape,
C-o fantă de lumină, scurtăm unda tristeţii...

Tot inventând delicii şi voluptăţi candide,
Noi, surâzând, ieşim din crudul vid al vremii,
Şi, reciproc, iubito, ne oferim chiar premii
Şi-n duhu-ţi de silfidă, îţi jur că m-aş inchide.

Ce grea şi ce uşoară ne fi-va despărţirea,
În sensuri, vai!, opuse, păşi-vom spre neant,
Pe marginea genunii – nimic vivifiant,
Din care să renască, fuior, Buna-Vestirea!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la scris

Eu nu aparţin nici măcar trupului darămite vreunui curent literar.
Scriu ca şi când m-aş fi născut numai pentru asta
şi nu îmi pasă dacă ochiul morţii va fi singurul meu cititor.
Scriu ca şi când sufletul meu ar monologa în oglindă,
ca şi când fiecare cuvânt pe care îl scriu ar fi ultima mea respiraţie.
Poezia este sau nu e, vorba lui Suciu.
Toate poeziile care nu dor sunt nişte avorturi.
Toate poeziile care se scriu cu gândul la soclu
sunt la fel de false ca şi zâmbetul unui clovn.
Toate poeziile care se construiesc inginereşte sunt maculatură,
virgule între scânteie şi flacără.
Toate poeziile care nu curg în cascadă sunt apă chioara în gura unui beţiv.
Cea mai bună definiţie a poeziei pe care am cunoscut-o este depresia,
cea mai fantezistă biografia.
Uneori visez că mimez scrisul,
că pentru asta aş putea fi nominalizat la Premiul Nobel.
Dimineaţa mi se face ruşine de mine
şi mi se izbesc în minte sfaturile bunicului
asemeni limbii de clopot:
Trezeşte-te nepoate, cel mai frumos dar al vieţii este însăşi viaţa.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa necunoscutei

În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare
în balconul de marmură a palatului Versailles
şi, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă:

Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost
Şi sunt,
Sunt ritmul primelor senzaţii
Şi gestul primului avânt,
Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,
Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,
Sunt visul unei nopţi de vară, trăit de sexe diferite,
Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,
Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,
Sunt prada bestiei,
Himera netălmăcitului poet,
Sunt spasmul,
Lenea
Şi dezgustul efemeridelor ce mor
Şi-accentul circomflex al vieţii —
Al nimănui

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, I, nr. 3 (5 noiembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii

Abia trecuseră douăsprezece luni de la
Războiul de şapte zile care-adormise lumea,
Era după căderea serii, când au apărut năstruşnicii cai.
Noi deja făcuserăm legământ cu tăcerea,
În primele câteva zile totul era atât de-încremenit...
Ne-ascultam respiraţia şi eram îngroziţi.
A doua zi
Radioul a amuţit; am căutat pe toate frecvenţele; nici un răspuns.
A treia zi o navă de război a trecut prin faţa noastră spre nord,
Grămezile de cadavre umpleau puntea. A şasea zi
Un avion a plonjat pe deasupra noastră-n mare. Apoi, linişte.
Ştiri de nicăieri:
Şi totuşi radiourile erau acolo, în colţurile bucătăriilor noastre,
Încă deschise-n milioane de încăperi din întrega lume.
Dar astăzi dacă ele-ar trebui să retransmită,
Dacă pe neaşteptate ar trebui să vorbească iarăşi,
Noi am refuza să le-ascultăm, nu le-am permite să învie
Vechea lume cu toată răutatea ei, lume care şi-a înghiţit, hulpav,
Într-o secundă, copii. Asta nu se va mai întâmpla încă o dată.
Uneori ne gândim la naţiunile cufundate-n somn adânc,

[...] Citeşte tot

poezie de Edwin Muir,1887-1959, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu multă vreme în urmă, m-am hotărât să urmez cu străşnicie, în toate scrierile mele, o regulă de căpătâi: claritatea. Am renunţat de mult la orice tentativă de a scrie într-un stil poetic, simbolic sau experimental, sau în orice alt stil care ar putea (dacă aş fi destul de bun) să-mi asigure un premiu Pulitzer. Mă străduiesc, de atunci, să scriu pur şi simplu clar şi în acest fel să stabilesc o relaţie caldă între mine şi cititorii mei, iar criticii... ei bine, ei pot face ce poftesc.

citat din Isaac Asimov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemografie

Ieşeam din propriul meu contur, aceasta este încercarea poetului?
Este o încercare. Respiri scriind, tăcerea te sufocă.
Nu lipsa aplauzelor, premiilor ucide un poet.
El nu poate fi ucis. Are şi el nevoie acolo de un Horatio,
Ca Hamlet, de un Sancho ca don Quijote,
Aceştia nu sunt laudacii de serviciu,
Sunt călăuze, aţi văzut un tablou ieşind din ramă
Şi umblând pe sălile muzeului? Asta este arta.
Cândva am plecat cu Harap Alb în lume,
Eu am revenit, el a plecat în lumea largă,
Alţii pleacă să-l caute pe Moby Dick, fie norocoşi,
Eu mă scufund ca Edgar Poe în iadul meu intim,
Acolo or fi comori sau numai morminte?
Mi-am căutat cuvintele precum Gulliver
În Laputa, Balnibarbi, Luggnagg, în Ţara Cailor.
Credeţi că am găsit ce-mi trebuia?
Dar pot să fiu martir ca Gregor Samsa?
Nu ştiu, nu pot, nu vreau.
Trăiesc cu o speranţă pe care nimeni nu o mărturiseşte.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem absurd

un cuier şi o cuieră
din biroul - viaţă nouă
ies pe hol la o ţigară
amândoi şi amândouă!...
*
au un plus de fericire
în privirile falsate
şi dansează împreună
după-un scârţâit în noapte!...
*
se aude noaptea-n stele
oişte la două care
ei îşi văd de dansu-anume
nu au timp de ascultare!...
*
el cuierul în ţinuta
încheiat la patru rânduri
îi va oferi alesei
premiul unu patru scânduri!...
*

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

COPILĂRIE PIERDUTĂ

Prin copilărie, cât am colindat,
N-am întâlnit iubirea sufletească,
Ce i-am dus doru-n casa părintească,
Unde orice sentiment a îngheţat.

În piept duceam povară nefirească,
A fiului nedorit şi aruncat
În vâltoarea vieţii, care l-a marcat,
Doar cu mila Domnului să trăiască.

Un chip firav, de copil maturizat,
Se îndârjea să supravieţuiască
Lângă mamă cu destin împovărat.

Traiul umilitor să-şi depăşească,
La şcoală, an de an a fi premiat,
Învăţa noaptea, ziua să muncească.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Maria Filipoiu din Poezii pentru copii
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adaos de trăiri

nu am nici azi chef să schimb lumea
las asta pe seama politicienilor, liderilor religioşi, îndragostiţilor,
laureaţilor premiilor Nobel în literatură sau mai ştiu eu în ce...
să mă schimb pe mine şi lumea mea interioară
asta e tot ce contează...

uneori o carte bună şi un tril de păsărele
sunt cele mai mari fericiri pe care le poate avea omul

nu am azi chef să mă înalţ mai sus de constelaţii
las asta pentru ziua când îmi voi fi îndeajuns de mult de prisos
şi atunci voi explora frenetic toate galaxiile
când mă voi transfigura într-o licărire de stea

uneori e de ajuns să-l asculţi pe Bach
pentru a arunca o ocheadă paradisului

azi am chef doar de poezie în forma ei cea mai frustă
să creezi din nimic versuri, să adulmeci din neant cuvântul nefixat
să fii un mic creator pe lângă marele creator

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, spectator român vibrând de două ori cu scenă, surpriza serii a fost Viorica Cortez, pe care nu am ascultat-o până acum în niciun spectacol. Premiul cel mare de anul acesta la Concursul "Enescu", s-a dovedit mai mult decât pe deplin meritat. Am admirat-o pentru muzicalitatea ei cuceritoare, pentru glasul egal cu un timbru mângâietor, pentru frumoasa ei concepţie a rolului. Nimic ostentativ în cânt şi în joc: Dalila nu a fost o curtezană dură, gândeşte Viorica Cortez, ci o femeie cu farmec, care ştia să dea voluptăţii iubirii o poezie suavă. Şi apoi, bine au remarcat francezii: "plastica scenică!".

Ada Brumaru în Însemnări răzleţe (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcam pe un nor, apoi pe alt nor

Urcam pe un nor, apoi pe alt nor,
Am dat de un măreţ, aş spune, un cor,
Eram şi eu, eram, nu eram,
Un fel de gală sau un bairam,
poeţii, unii, alţii în unii,
Eu mă purtam singurel ca lăstunii,
Tigrii mulţi întâlneam pe parchet,
vinul avea iz de schelet.
Chifteaua refuză un premiu, ei şi?
Eu îl cunosc din anii, mai ştii?
Mintea şi inima, numai noţiuni,
Iar cu noţiunile ajungi la minciuni.
Siajul e prima, sidiul e rupt,
Ah tu, blucimus, cameleosupt.
Branca şi zdranga, ce poezie
Se poate naşte pe o hârtie?
Acum e lehuză breasla cu genii,
Salvaţi de suine sămânţa, cocenii.
Spune chifteaua că e trecătoare,
O laudă şeful, o carte tot are,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elis

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiţilor.
La gura ta
Au amuţit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Îşi mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniştea albaştrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!