timp şi încordare

Lacrimi si soapte

Cândva am zărit un înger plângând
cu şuvoaie puternice de lacrimi.
De-atâta umezeală înmuguriseră curcubee
între ochii lui şi ţărâna pe care căzuse.

De ce atâtea lacrimi?
Mi-am pierdut aripile- a răspuns,
deşi i se desfăşurau din umeri
pline de un alb moale-luminos.
Le-am sărutat uşor dar fierbinte.
Le-am descris frumuseţea şi forma.
Am dat nume fiecărui fulg şi i l-am şoptit.

Nu mai ştiu după cât timp
îngerul s-a ridicat râzând.
A deschis aripile,
le-a încordat
şi a zburat
departe...

[...] Citeşte tot

poezie de Aniela Ungureanu
Adăugat de Roxanna Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreaga atmosferă de atenţie încordată semăna perfect cu cea a unei tragedii antice: noi eram corul care comenta hotărârea destinului, aşa cum se dezvăluia din desfăşurarea unui eveniment suprem. În chiar punerea în scenă exista ceva de sorginte dramatică - ceremonia tradiţională, iar în fundal portretul lui Newton pentru a ne aminti că, după mai bine de două secole, cea mai măreaţă dintre generalizările ştiinţifice trebuia să fie acum, pentru prima oară, modificată.

citat clasic din Alfred North Whitehead
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

la ultima întâmplare a nopţii, cu luna
ne-am zămislit iubirea
amândoi sub cearceaful cerului
am fost fericirea
trupul tău, încă este frigul încordării
pielea ta, albă, goală, a rămas ca un petec
pe pântecul lunii
în depărtare soarele este marginea pământului
alungă-ncet, întunericul
rămâi aşa
să privesc ochii tăi imenşi
m-am citit atunci în ei, pentru todeauna

poezie de Viorel Muha (august 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai pus

ceasul să sune? şi alte legume
odată
cu noi sigur se vor trezi! încă o zi
odată
începută se duce
cum nu
ar mai fi ar mai fi ar mai fi
apăsată
de grija propriei zile – înceţoşată –
odată
abia începută puţin încordată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia timpului

1. Palmele

Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit.
Sunt
bătături mai trainice pe ele.
Metalul ce durea la început
Le-a
întărit, topindu-li-se-n piele.
Ele îmi cer mai multă
încordare
Şi cer gândirii proaspăt înţeles.
Cerinţa
lor e mult mai hotărâtă
Când fruntea grea mi-o sprijină
ades.

Încep să bag de seamă, în sfârşit,
Că multe
îmi rămân neînţelese,
Că-n orice fapt sunt adevăruri

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş din Primele iubiri (1956)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihna

cea mai plăcută odihnă vine calm când
ai făcut mut amor şi-ai mâncat ciocolată
când te ştii încheiat
cu mediile copiilor la desene pe primul
semestru din anul de iarnă atroce în curs
când te ţii înjurat (?!) în
toate colţurile pe unde-ai ascunde puţin
din răutatea pe care-o cultivi cu emfază
când te ştii încordat
pentru poezia unei zile ce încă rimează
cu materia predată-ntr-un viitor fără pată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simţeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am puşca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o şi am dus-o la tâmplă. Şi-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... şi dacă mă înşel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu ştie asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Şi-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemişcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea şi să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la uşă şi... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la uşă, nu ştiam ce să spun, eram jenat şi confuz şi în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Şi mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat şi să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai ştiam ce e cu mine, totul părea atât de violent şi ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simţeam capul greu, trebuia să mă aşez jos, aşa că m-am dus la un cinematograf. Nu ştiam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de linişte ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă raţională. M-am dus sus, la balcon, şi m-am aşezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Şi cum mă uitam la actori, prins în acţiune, mă întrebam cum să te gândeşti să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aştia din film, sunt atât de amuzanţi... ce importanţă mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Şi ce dacă Dumnezeu nu există şi trăim o singură dată şi asta e tot? Şi totuşi, de ce să nu vrei să trăieşti? Doar nu e toată viaţa asta un obstacol. Şi mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viaţa căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată şi să mă bucur de atâta cât e. Şi poate, cine ştie, mai e ceva şi după. Şansele sunt mici, dar... e tot ce ştim.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frustrări

nu te mai gândi nici tu
este o pierdere de vreme
poate cândva vei simţi altfel
aerul serilor târzii

deocamdată
orice am face lucrurile vor rămâne
îngropate undeva departe
în zgura de fier a timpului
într-un genunchi

ca ochii mei îngropaţi
în urmele tale pe nisip
ca parfumul trupului tău
în creierii mei
ca o încordare a nervilor
din piane

ca zilele acestea întunecate
ca nişte pietre abrupte

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lunile de iarnă

nucleară de obicei am un nas
modificat genetic de mărimea
unui balot de fân alergen (?!)
şi batiste
un set de batiste... e x t i n s e
dincolo de limitele unui strănut
dincolo de
recoltele abundente de miere
nazală zumzăind împletită cu f
ire băţoase de vânt încordat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profetul (fragment)

Iar o femeie care purta un prunc în braţe
spuse: "Vorbeşte-ne despre Copii".
Şi el glăsui.
"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul (1923), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, linişte!

Adio linişte, adio
Vecinii mei fac un bairam
Mai sunt trei ceasuri pân' la ziuă
Şi-mi vine să m-arunc pe geam:

Mă plimb prin casă de vreun ceas
Vibrează lampa şi tavanul
Ascultător să fi rămas
Şi nemişcat, măcar divanul

Stau încordat precum un arc
Dar n-am ce face, mă supun
Mai bine ies s-alerg prin parc
Să creadă lumea că-s nebun

Văzusem eu cum ieri, devreme
"Prinţesele" din cartier
Veneau, că n-aveau a se teme
Şi defilau pe palier,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tusea

o zi ună
să îi dorim şi omului din lună! o zi
ună în care să care sandale în plasa
de pescuit a
steroizi ce l-ar putea pietrifica (?!)
o zi ună
omului cu greutate scăzută
cât o tuse ce nu răsună
în spaţiu
decât ca o stea
pitică albă pe o măsea
în coliziune cu terra! cu
atmosfera - puţin
încordată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic mai mult

Am întrebat încordată gândul
Inima mea de ce e zăvorâtă
Si gândul sufletul regăsindul
În pieptul meu o rană apăsată

Atunci când dorul mă frământă
Intreb cerul astrul si pământul
Iar lacrima îmi este neîncetată
De stie mie când îmi vine rândul

Tu spune mi acum cer albastru
Ce vrei tu copilă nu se poate
De ce eu iubesc tainic mereu
Ce vrea gândul tău este departe

Ce vreti amândoi doar destinul
Stie si are răspuns pentru voi
Un semn de stiut iti dăruiesc
Timpul ceasul minutul si declinul

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cer numit copilărie

Am aprins o stea pe cerul nopţii;
seamănă întrucâtva cu mama.
Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini.
Doar o inimă cu mult trup;

Mă urmează desăvârşit prin guri de lumină
care înghit întunericul.
Aici e pământul cerului, aceştia sunt sâmburi - mi-a spus.
Mă zvârlea dintr-un pântec în alt pântec,
înconjurându-se cu mine...

Am văzut hărnicia omului cum rodeşte în spicele de grâu ;
pâinea devine mai rumenă în sudoarea
celor care o urmează cu credinţă.
Are gust de pace şi de înţelepciune ;
pâinea ţine trează fruntea omului.

M-am ridicat între văz şi auz să pot atinge
glasul ciocârliei;
mi-am înălţat fruntea peste ceva ce nu avea sfârşit.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Actualitatea Literară (Revista USR, Lugoj - ian 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul existenţei

ştiu că existenţa nu-i floare la ureche
ea implică freamăt cu trudă şi sudoare
trece prin suferinţă cu speranţă străveche
să cucerească cerul... infinită splendoare.

sufletul se luptă ca un ostaş pe front
să cucerească steaua- triumf strălucitor
cu nici o încordare nu crează afront
oamenilor din jur din veac năucitor.

sunt ca un satelit captez gânduri lucide
din lumea virtuală ce pare nesfârşită
poeţi şi filozofi cu principii solide
îmi împrumută zilnic o stare fericită.

lumina-i pretutindeni cu reflexii candide
se aşează pe creştet- coroană împletită.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iubit,iubit-am

Iubite, între veacuri
stau multe cuvinte
poveşti fã rã eroi
pã zesc demult morminte

pã mântul cu încordare
şi-aşteaptã un sfârşit
cerul fã rã frunze
e dezbrã cat şi trist

m-aplec cu toatã gura
sã sorb aceastã noapte
încetinind în vreme
în zori sã ne mai naştem…

poezie de Anca Pepelea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi zarea

Ţi-e dor de a ta mamă,
dar "zâna" e plecată -
la margine de
lume,
norocul ea îşi cată.

Încerci s-ajungi din nou
la vremea din poveste,

o aripă e frântă,
iar cerul nu mai este.

Privirea-ţi încordată
ajunge până-n
zare,

ce jilav toarce ochiul
când mama nu apare!

Cu amintiri trezeşti

[...] Citeşte tot

poezie de N. Petrescu-Redi (februarie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlhar la drumul mare

I

Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare –
Călare – călare –
Tâharul a venit călare şi-a oprit la vechiul han.

II

Pe cap purta tricorn francez, avea guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără-o încreţitură şi haină de catifea vişinie;
Cizmele-i lungi până la pulpe, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăştiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.

III

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O privire de pe Taishan

Ce aş putea spune despre Marele Pisc?
Ţinuturile de demult sunt pretutindeni verzi,
Inspirate şi stimulate de respiraţia creaţiei,
Cu cele Două Forţe echilibrând zilele şi nopţile.
... Îmi dezgolesc pieptul către porţile norilor,
Îmi încordez vederea urmărind zborul păsărilor spre casă.
Când o să ating piscul pentru a cuprinde
Toţi munţii într-o singură privire?

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!