Citate despre timp și încordare, pagina 2
Lacrimi si soapte
Cândva am zărit un înger plângând
cu șuvoaie puternice de lacrimi.
De-atâta umezeală înmuguriseră curcubee
între ochii lui și țărâna pe care căzuse.
De ce atâtea lacrimi?
Mi-am pierdut aripile- a răspuns,
deși i se desfășurau din umeri
pline de un alb moale-luminos.
Le-am sărutat ușor dar fierbinte.
Le-am descris frumusețea și forma.
Am dat nume fiecărui fulg și i l-am șoptit.
Nu mai știu după cât timp
îngerul s-a ridicat râzând.
A deschis aripile,
le-a încordat
și a zburat
departe...
[...] Citește tot
poezie de Aniela Ungureanu
Adăugat de Roxanna Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Întreaga atmosferă de atenție încordată semăna perfect cu cea a unei tragedii antice: noi eram corul care comenta hotărârea destinului, așa cum se dezvăluia din desfășurarea unui eveniment suprem. În chiar punerea în scenă exista ceva de sorginte dramatică - ceremonia tradițională, iar în fundal portretul lui Newton pentru a ne aminti că, după mai bine de două secole, cea mai măreață dintre generalizările științifice trebuia să fie acum, pentru prima oară, modificată.
citat clasic din Alfred North Whitehead
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luna
la ultima întâmplare a nopții, cu luna
ne-am zămislit iubirea
amândoi sub cearceaful cerului
am fost fericirea
trupul tău, încă este frigul încordării
pielea ta, albă, goală, a rămas ca un petec
pe pântecul lunii
în depărtare soarele este marginea pământului
alungă-ncet, întunericul
rămâi așa
să privesc ochii tăi imenși
m-am citit atunci în ei, pentru todeauna
poezie de Viorel Muha (august 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai pus
ceasul să sune? și alte legume
odată
cu noi sigur se vor trezi! încă o zi
odată
începută se duce
cum nu
ar mai fi ar mai fi ar mai fi
apăsată
de grija propriei zile încețoșată
odată
abia începută puțin încordată
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Geografia timpului
1. Palmele
Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit.
Sunt
bătături mai trainice pe ele.
Metalul ce durea la început
Le-a
întărit, topindu-li-se-n piele.
Ele îmi cer mai multă
încordare
Și cer gândirii proaspăt înțeles.
Cerința
lor e mult mai hotărâtă
Când fruntea grea mi-o sprijină
ades.
Încep să bag de seamă, în sfârșit,
Că multe
îmi rămân neînțelese,
Că-n orice fapt sunt adevăruri
[...] Citește tot
poezie celebră de Nicolae Labiș din Primele iubiri (1956)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odihna
cea mai plăcută odihnă vine calm când
ai făcut mut amor și-ai mâncat ciocolată
când te știi încheiat
cu mediile copiilor la desene pe primul
semestru din anul de iarnă atroce în curs
când te ții înjurat (?!) în
toate colțurile pe unde-ai ascunde puțin
din răutatea pe care-o cultivi cu emfază
când te știi încordat
pentru poezia unei zile ce încă rimează
cu materia predată-ntr-un viitor fără pată
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simțeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am pușca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o și am dus-o la tâmplă. Și-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... și dacă mă înșel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu știe asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Și-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemișcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea și să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la ușă și... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la ușă, nu știam ce să spun, eram jenat și confuz și în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Și mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat și să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai știam ce e cu mine, totul părea atât de violent și ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simțeam capul greu, trebuia să mă așez jos, așa că m-am dus la un cinematograf. Nu știam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de liniște ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă rațională. M-am dus sus, la balcon, și m-am așezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Și cum mă uitam la actori, prins în acțiune, mă întrebam cum să te gândești să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aștia din film, sunt atât de amuzanți... ce importanță mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Și ce dacă Dumnezeu nu există și trăim o singură dată și asta e tot? Și totuși, de ce să nu vrei să trăiești? Doar nu e toată viața asta un obstacol. Și mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viața căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată și să mă bucur de atâta cât e. Și poate, cine știe, mai e ceva și după. Șansele sunt mici, dar... e tot ce știm.
replică din filmul artistic Hannah și surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la timp și încordare, dar cu o relevanță mică.
Frustrări
nu te mai gândi nici tu
este o pierdere de vreme
poate cândva vei simți altfel
aerul serilor târzii
deocamdată
orice am face lucrurile vor rămâne
îngropate undeva departe
în zgura de fier a timpului
într-un genunchi
ca ochii mei îngropați
în urmele tale pe nisip
ca parfumul trupului tău
în creierii mei
ca o încordare a nervilor
din piane
ca zilele acestea întunecate
ca niște pietre abrupte
[...] Citește tot
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lunile de iarnă
nucleară de obicei am un nas
modificat genetic de mărimea
unui balot de fân alergen (?!)
și batiste
un set de batiste... e x t i n s e
dincolo de limitele unui strănut
dincolo de
recoltele abundente de miere
nazală zumzăind împletită cu f
ire bățoase de vânt încordat
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Profetul (fragment)
Iar o femeie care purta un prunc în brațe
spuse: "Vorbește-ne despre Copii".
Și el glăsui.
"Copiii voștri nu sunt copiii voștri.
Ei sunt fiii și fiicele dorului Vieții de ea
însăși îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Și, deși sunt cu voi, ei nu sunt ai voștri.
Puteți să le dați dragostea, nu sunt și gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteți găzdui trupul dar nu și sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteți vizita nici
chiar în vis.
Puteți năzui să fiți ca ei, dar nu căutați
să-i faceți asemenea vouă,
Pentru că viața nu merge înapoi, nici ză-
bovește în ziua de ieri.
[...] Citește tot
poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul (1923), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Adio, liniște!
Adio liniște, adio
Vecinii mei fac un bairam
Mai sunt trei ceasuri pân' la ziuă
Și-mi vine să m-arunc pe geam:
Mă plimb prin casă de vreun ceas
Vibrează lampa și tavanul
Ascultător să fi rămas
Și nemișcat, măcar divanul
Stau încordat precum un arc
Dar n-am ce face, mă supun
Mai bine ies s-alerg prin parc
Să creadă lumea că-s nebun
Văzusem eu cum ieri, devreme
"Prințesele" din cartier
Veneau, că n-aveau a se teme
Și defilau pe palier,
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tusea
o zi ună
să îi dorim și omului din lună! o zi
ună în care să care sandale în plasa
de pescuit a
steroizi ce l-ar putea pietrifica (?!)
o zi ună
omului cu greutate scăzută
cât o tuse ce nu răsună
în spațiu
decât ca o stea
pitică albă pe o măsea
în coliziune cu terra! cu
atmosfera - puțin
încordată
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry
Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L servește zilnic cu credință.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de șapte ori cu grațioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătușnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsucește-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-și datoria și primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că așa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din față, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, își extinde trupul cu labele întinse-n față.
În al patrulea, își ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, își curăță blănița.
În al șaselea, se rostogolește pe mochetă.
În al șaptelea, se puricește pentru a se asigura
[...] Citește tot
poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic mai mult
Am întrebat încordată gândul
Inima mea de ce e zăvorâtă
Si gândul sufletul regăsindul
În pieptul meu o rană apăsată
Atunci când dorul mă frământă
Intreb cerul astrul si pământul
Iar lacrima îmi este neîncetată
De stie mie când îmi vine rândul
Tu spune mi acum cer albastru
Ce vrei tu copilă nu se poate
De ce eu iubesc tainic mereu
Ce vrea gândul tău este departe
Ce vreti amândoi doar destinul
Stie si are răspuns pentru voi
Un semn de stiut iti dăruiesc
Timpul ceasul minutul si declinul
[...] Citește tot
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un cer numit copilărie
Am aprins o stea pe cerul nopții;
seamănă întrucâtva cu mama.
Nu are nicio formă cunoscută, nu are margini.
Doar o inimă cu mult trup;
Mă urmează desăvârșit prin guri de lumină
care înghit întunericul.
Aici e pământul cerului, aceștia sunt sâmburi - mi-a spus.
Mă zvârlea dintr-un pântec în alt pântec,
înconjurându-se cu mine...
Am văzut hărnicia omului cum rodește în spicele de grâu ;
pâinea devine mai rumenă în sudoarea
celor care o urmează cu credință.
Are gust de pace și de înțelepciune ;
pâinea ține trează fruntea omului.
M-am ridicat între văz și auz să pot atinge
glasul ciocârliei;
mi-am înălțat fruntea peste ceva ce nu avea sfârșit.
[...] Citește tot
poezie de Ștefan Radu Mușat din Actualitatea Literară (Revista USR, Lugoj - ian 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul existenței
știu că existența nu-i floare la ureche
ea implică freamăt cu trudă și sudoare
trece prin suferință cu speranță străveche
să cucerească cerul... infinită splendoare.
sufletul se luptă ca un ostaș pe front
să cucerească steaua- triumf strălucitor
cu nici o încordare nu crează afront
oamenilor din jur din veac năucitor.
sunt ca un satelit captez gânduri lucide
din lumea virtuală ce pare nesfârșită
poeți și filozofi cu principii solide
îmi împrumută zilnic o stare fericită.
lumina-i pretutindeni cu reflexii candide
se așează pe creștet- coroană împletită.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De iubit,iubit-am
Iubite, între veacuri
stau multe cuvinte
povești fã rã eroi
pã zesc demult morminte
pã mântul cu încordare
și-așteaptã un sfârșit
cerul fã rã frunze
e dezbrã cat și trist
m-aplec cu toatã gura
sã sorb aceastã noapte
încetinind în vreme
în zori sã ne mai naștem
poezie de Anca Pepelea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilul și zarea
Ți-e dor de a ta mamă,
dar "zâna" e plecată -
la margine de
lume,
norocul ea își cată.
Încerci s-ajungi din nou
la vremea din poveste,
o aripă e frântă,
iar cerul nu mai este.
Privirea-ți încordată
ajunge până-n
zare,
ce jilav toarce ochiul
când mama nu apare!
Cu amintiri trezești
[...] Citește tot
poezie de N. Petrescu-Redi (februarie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tâlhar la drumul mare
I
Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare
Călare călare
Tâharul a venit călare și-a oprit la vechiul han.
II
Pe cap purta tricorn francez, avea guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără-o încrețitură și haină de catifea vișinie;
Cizmele-i lungi până la pulpe, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăștiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.
III
[...] Citește tot
poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
O privire de pe Taishan
Ce aș putea spune despre Marele Pisc?
Ținuturile de demult sunt pretutindeni verzi,
Inspirate și stimulate de respirația creației,
Cu cele Două Forțe echilibrând zilele și nopțile.
... Îmi dezgolesc pieptul către porțile norilor,
Îmi încordez vederea urmărind zborul păsărilor spre casă.
Când o să ating piscul pentru a cuprinde
Toți munții într-o singură privire?
poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre timp și încordare, adresa este: