timp şi încordare

Cu bulgări de zăpadă-n mâini

Cu bulgări de zăpadă-n mâini
azvârl în focul veşnic.
O zână, ninsă săptămâni,
îmi ţine luna sfeşnic

când, aplecat şi încordat,
în focul veşnic bulgări reci
azvârl, mai alb, mai nepătat
decât au fost în veci.

Se stinge? Nu se stinge, nu!
El arde-n flame lungi şi iată
sprânceana mea-i de fum acu
şi fruntea încordată.

Apă şi foc, gheaţă şi fum, -
azvârl şi strig, azvârl şi strig:
Priviţi-mă, trăiesc şi sunt acum,
şi mă las nins şi nu mi-e frig.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vreme a stat încordată lupta între iarnă şi primăvară — câteva zile. Poate deasupra văzduhului
de cenuşă s-au tăiat în săbii, pentru că într-o bună dimineaţă sabia primăverii a despicat plumbul de
sus, şi vânt cald de la miazăzi, cu mireasmă de verdeaţă a umplut lumea, fugărind norii cei
încremeniţi parcă într-unul singur.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune că atunci când întâlneşti dragostea vieţii tale, timpul se opreşte. Şi este adevărat. Această stare este o risipire a subiectivităţii ce nu poate fi stăpânită de timp, anotimpurile se schimbă din necesitatea de a visa ce n-ai îndrăznit să visezi cu ochi deschişi. Fuga dintr-o infinitate internă este inevitabilă, căutând să fii permanent în încordarea interioară a celuilalt. Te împlineşti dureros, dar mai frumos decât tot ceea ce există în lume, în momentul când ţi-ai oferit propria viaţa pentru a fi trăită de celălalt.

Camelia Opriţa în Cred că dragostea adevărată creează un armistiţiu cu moartea
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul primăverii de foc

Poteca mea de primăvară,
cu urme vechi de eu şi tu,
mă duce-n orele de seară
în timpul nostru ce trecu.

Şi, parcă, simt o uşurare
când îmi găsesc prin anii vechi
aceeaşi tu, strălucitoare
şi cu cireşe la urechi.

Un zâmbet galeş le răspunde
privirilor ce te doresc
şi se împrăştie-n secunde
ce trupul tot ţi-l arcuiesc,

iar eu, cuprins în arcu-acela,
nerăbdător şi încordat,
îndepărtez, uşor, dantela,
de tot ce am de sărutat.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu poezia e cam aşa

cu poezia nu este aşa
că te trezeşti dimineaţa odihnit
îmbraci un maiou curat
mănânci o omletă cu unt
şi în timpul lecturii despre o ucidere în masă
planifici să dai fuga în week-end la krynica

cu poezia nu este aşa
că vii acasă seara încordat şi îngăndurat
iar soţia masându-ţi fruntea
îşi povesteşte despre nevoia de a cumpăra un taior
sau de a schimba comoda.

cu poezia e cam aşa
nu contează ora zilei
şi nici umorul tău
ea nu se înscrie în agendă
vine şi pleacă nechemată
surprinzând la jumătatea cuvântului

poezie de Katarzyna Bereta, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Ana Năgăra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna mă duce

Şi luna mă duce
atât de aprinsă
de dor
de durere
până când pământul mă duce
încordat prin tăceri
până când

poezie de Eli Gîlcescu (17 septembrie 2016)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

joc

Jocul este o acţiune sau o activitate efectuată de bunăvoie înlăuntrul anumitor limite stabilite, de timp şi de spaţiu, şi după reguli acceptate de bunăvoie, dar absolut obligatorii, având scopul în sine însăşi şi fiind însoţită de un sentiment de încordare şi de bucurie, şi de ideea că "este altfel" decât "viaţa obişnuită".

definiţie celebră de Johan Huizinga în Homo ludens
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praguri

În susul apei, într-un spasm de os
Şi peştii-n arcuiri de curcubeie
Pe solzii lucii prind câte-o scânteie
Din drumu-acesta lung, primejdios.

Striviţi de pietre, carnea le tresaltă,
Se încordează şi îşi iau avânt:
Mai trece-un prag împuţinatul cârd,
Spre un izvor din lumea cealălaltă.

Ajung câţiva şi mor dup-o secundă,
Lăsându-şi icrele-n fecunda undă.
Alt roi de peştişori o ia la vale,
Ca mâine să refacă aspra cale,

Sfinţind cu moarte crudul adevăr:
Mereu cum curge valul - şi-n răspăr.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Iubirea-mi să o lepezi de povară:
La sânii tăi de stele să-mi sugrumi
Coşmarul anilor, cu părul sfoară.
Să ne iubim etern, în alte lumi.
Pătrunde enigmatică prin pleoapă,
Lăsând pe gene un sărut stingher...
Te prinde vântul şi din nou te scapă
În glasul meu uscat, când doar îţi cer:
O altă zi, purtată-n alte sfere
Prin care să zburăm de sus în jos;
Înmărmurit de-a vocii-ţi adiere
Şi-nveşmântat în alb de Făt-Frumos,
Te voi opri. Eşti fără de scăpare,
Vei fi a mea în dulcea încordare.

sonet de Ionuţ Popa (23 iulie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

IX (Îmbătat de pini)

Îmbătat de pini şi lungi sărutări,
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârşitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.

Palid şi zdrobit de apa-mi hămesită,
plutesc în mirosul acid al climei dezgolite,
încă înveşmântat în sunete amare şi cărunte
şi-ntr-o tristă coamă a ceţei dezolante.

Călit de pasiuni, călătoresc pe singurul meu val,
al lunii, al soarelui, arzând şi rece, pe neaşteptate,
liniştit în trecătoarea insulelor norocite,
albe şi dulci ca şoldurile calme.

În noaptea udă, garderoba mea de sărutări tremură
încărcată cu fluxuri electrice de nebunie,
cu eroism despicând visele
şi înveninând rozele ce mă împânzesc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a fi cu adevărat atent trebuie să te pricepi s-o faci. Cel mai adesea, e confundat cu atenţia un soi de efort muscular. Dacă li se spune elevilor: "Acum fiţi atenţi", îi vezi încruntând sprâncenele, ţinându-şi respiraţia, încordându-şi muşchii. Dacă după două minute îi întrebi la ce sunt atenţi, nu ştiu să răspundă. Au fost atenţi la nimic. Nu au fost atenţi. Şi-au încordat muşchii.

Simone Weil în Forme de iubire implicită a lui Dumnezeu (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea trece; viaţa, cu ea. Şi-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la uşa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mişca. Şi-acum, în urmă, avea nişte dureri grozave. Urla. Şi mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalţi câni, când rămânea singur, numai el şi suferinţa lui, mai ales nopţile îl chinuia boala. Şi urla. Mai întâi gemea, înăbuşit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca şi cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleştau fălcile, şi gemetele îi ieşeau mai tari, mai ascuţite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinţi, care îi lunecau pe bot şi parcă-l ardeau. Şi-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Şi dimineaţa, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcuşul lui de paie.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moralul soldatului rus nu e întemeiat, aşa cum e curajul popoarelor din sud, pe un entuziasm care se aprinde şi se stinge repede; soldatul rus se înflăcărează şi se demoralizează greu. El n-are nevoie de efecte, de strigăte războinice, de cântece şi tobe; dimpotrivă, are nevoie de linişte şi de lipsa oricărei încordări. La un adevărat soldat rus n-o să vedeţi niciodată îngâmfare, bravadă, dorinţa de a se năuci, de a se îmbăta de succes în timpul primejdiei, ci dimpotrivă, modestie, simplitate şi o facultate de a vedea în primejdie altceva decât un pericol pur şi simplu. Acestea sunt trăsăturile distinctive ale caracterului lui.

Lev Tolstoi în Tăierea pădurii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare

Nu mă voi mai întreba, atunci,
Ci voi şti.

Frunzele se schimbă – şi florile, şi fluturii,
Şi după ani şi ani rămân aceleaşi, aceiaşi.

Sânul mării se înalţă suspinând spre lună,
Dar luna şi marea rămân întotdeauna aceleaşi

Ca şi-n alte vremuri, copacii stau încordaţi şi singuri,
Şi extind golul unui geamăt al acelor alte vremuri.

Tu vei fi tu însuţi,
Te voi găsi mai întreg, dar nu altul,
Pentru recolta anilor nefericiţi.

Marea respiră, prăseşte sau devine mai zgomotosă,
E strălucitoare sau neguroasă şi sfârşit de lume:
Şi marea-i o permanenţă a schimbării.

[...] Citeşte tot

poezie de Raymond Knister, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbarul

E-n mine-o herghelie de armăsari. Sunt unii
Mai albi ca spuma-nvoaltă, zvârlită-n vânt de mare,
Mai albi decât e coama Licornei legendare;
Sunt alţii, fără pată, mai negri ca tăciunii.

Toţi încordaţi aşteaptă şi rânchezând, nebunii,
Bugeacurile vremii să le despic călare.
M-aştern cu ei câmpiei, dar prăbuşit în zare
Mă ridic iar; mai aprig sub nepăsarea lunii

M-arunc stăpân pe altul; mă-ntunec în pustie...
Şi voi urla năprasnic în liniştea târzie,
Când calul cel din urmă va necheza spre stele:

Tovarăşe, cu mine în moarte o să sari,
Tu, cel mai fără margini al sufletelor mele! —
E-n mine-o herghelie de falnici armăsari.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea arabă s-au produs schimbări radicale, în ultimii ani, în ceea ce priveşte felul de a judeca lucrurile. Astăzi este acceptat faptul că Israelul constituie o realitate şi că trebuie să se ajungă la o înţelegere corespunzătoare cu el. Deci, fantezia şi romantismul din trecut au dispărut în mare măsură în ce priveşte problemele legate de Israel. Mai toate ţările arabe au înţeles că trebuie să se preocupe mai mult de dezvoltarea lor economică şi socială, să-şi asigure independenţa. Ei înţeleg acum bine că războiul şi menţinerea încordării în Orientul Mijlociu sunt în detrimentul lor din toate punctele de vedere, după cum sunt, de altfel, şi pentru Israel.

Nicolae Ceauşescu în Dialogul româno - american: N. Ceauşescu - Henry Kissinger, Secretar de Stat al SUA, Vizita în Bucureşti a Delegaţiei de Stat SUA (3 noiembrie 1974)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-asemeni

Noaptea mi-arată cu stelele-n cor
Luna clocind în cuibarul din nor,
Asemeni şi tu, dragă dăciţă
Simţiri îmi cloceşti pe o peniţă...

Ziua îmi plimbă fruntea în soare
Pe-al podului cer plin de culoare,
Asemeni şi tu mă plimbi printr-un vers,
Draga mea tină, al meu univers!

Ziua mi-e noapte iar noaptea mi-e zi,
Esenţe cerşind spre a mă urzi,
De-asemeni mai spun la ceas încordat,
Draga mi-e dragă cu vârf şi – ndesat!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 noiembrie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescuind luna

Într-o noapte cu lună plină au venit la malul apei,
unii cu furci, unii cu greble,
alţii cu site,
iar unul cu o cupă de argint.

Şi au pescuit până când un călător, în trecere, le-a spus,
" Nebunilor,
pentru a prinde luna trebuie ca femeile voastre
să-şi despletească părul şi să-l desfăşoare-n apă –
luna cea vicleană va sări să prindă
plasa aceea de fire lucioase,
gâfâind şi scuturându-şi solzii până rămâne,
neagră şi nemişcată, la picioarele voastre. "

Iar ei au pescuit cu pletele femeilor
până când un călător, în trecere, le-a spus
"Nebunilor,
chiar credeţi că luna poate fi prinsă atât de lesne,
cu paiete şi cu betele de mătase?
Trebuie să vă smulgeţi din piept inimile

[...] Citeşte tot

poezie de Lisel Mueller, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Zările păşeau timide peste-a nopţii umbră rară,
Câmpurile-nrourate cătau mute blândul soare,
Vântul se-nteţi o clipă peste holda de secară
Unde, singur, porumbelul îşi dă ultima suflare.

Paiele foşnesc a bocet, îngrozită piere luna,
Buruienile din preajmă plâng pe note de vioară
Iar pământul se desface, primitor ca totdeauna
Şi în cimitir transformă întreg lanul de secară.

Alicit de braconierii ce-şi reglează-n păsări tirul,
Purtătorul de mesaje şi-a găsit un crud sfârşit
Şi prin moartea sa, iubirea, înzecit plăteşte birul
Căci biletul din inelu-i nicicând nu va fi citit.

Nările-i sunt încă sobre, ochii cată către cer,
Ghearele sunt încordate, trupul ţeapăn, gâtul flasc...
În această nemişcare, încărcată de mister,
L-a împodobit natura cu o robă de damasc.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicuşor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!