Dumitru Delcă despre Pământ

Sărută copile

Când vine vara şi pâinea-n câmp dospeşte,
Cireşele se coc şi soare dogoreşte,
Tu copile, cerul senin îl priveşte
Şi celui de sus, din suflet mulţumeşte.

Când te scoli în fiecare dimineaţă
Sărută părinţii! Că ei ţi-au dat viaţă.

Sărută pământul care te hrăneşte,
Sărută apa că setea-ţi potoleşte.
Sărută lumina care te-ncăzeşte,
Sărută şi vântul când te răcoreşte.
Sărută copacul care te umbreşte,
Sărută şi floarea care înfloreşte.
Sărută chiar ploaia când te limpezeşte.
Sărută copile! Sărută copilăreşte.

poezie de Dumitru Delcă (12 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Luceafăr al poeziei româneşti,
până la altarul de unde ne priveşti,
Şapte vieţi dacă-am avea, tot nu ne-ar fi de ajuns,
să urcăm până la tine, într-atâta eşti de sus.
Strălucirea ta astrală, luminează-întreg pământul,
pentru noi rămâi un geniu, preamărit de Dumnezeu Sfântul.
Eşti steaua nepieritoare a neamului românesc,
eşti mândrie, eşti onoare, pe pământul strămoşesc.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testul a avut succes

Dumnezeu a construit o lume de suflete
şi tot El a slobozit, peste ele tunete.
A pus lumea la-încercare, să vadă dacă rezistă,
când durerea este mare, sau când bine nu există.
Testul a avut succes. Din lumea de suflete,
Dumnezeu sfânt a ales, pe cei fără cugete.
A lăsat să stăpânească pământul, doar lumea bună.
În linişte să vieţuiască, să nu-i atingă furtună.
De sus, El, Atotputernic, să vegheze-asupra lor
Isus să le fie sfetnic spre izbăvirea tuturor.

poezie de Dumitru Delcă (9 septembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de viaţă

Mi-e dor de tine viaţă,
De primăvara mea,
De câmpul cu verdeaţă
Când soarele ardea.

Mi-e dor pe arătură
S-alerg din când în când,
S-arunc semănătură
De grâu şi de porumb.

Să simt mustul zăpezii
La tălpi cum mă inundă,
Şi-n ceasurile-amiezii
Mâncarea aburindă.

Mi-e dor de vântul care
În anotimpuri bate,
Şi plimbă pe cărare
Frunzele roşcate.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet rănit

Un suflet rănit,
în genunchi pironit,
strigă şi plânge,
cu lacrimi de sânge,
că viaţa lui se stinge.
Rămas singur pe lume,
nu are cu-i spune
că moartea-l răpune.
Cu inima zdrobită
la lume priveşte,
cum trece grăbită
şi-l ocoleşte.
Rănit sufleteşte
cu faţa la cer,
încet se sfârşeşte
într-un ungher.
Rămas fără suflare,
sărută pământul
şi-n strada cea mare
îşi află mormântul.

poezie de Dumitru Delcă (august 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

În apogeul destrămării
Aţi râs de săracii ţării.
Ca-într-o ţară fără câni
V-aţi bătut joc de bătrâni.
Copiii ţipă în noapte
Că i-aţi lăsat fără lapte.
La bolnavi le daţi mormântul.
Nu v-ar mai răbda pământul.
Aţi furat totul din ţară.
Aveţi conturi în afară.
Din cât a fost de bogată,
Atât e ţara de săracă.
Pe români eu îi îndemn
Să v-aducă greu blestem.
Inima în voi să crape.
De viaţă să n-aveţi parte.
Atâta de răi aţi fost
Că între noi nu aveţi rost.
România e a noastră.
Închisoarea e a voastră.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

S-au dezbrăcat iar salcâmii.
Printre ramuri cântă vântul,
Nu se mai ascund lăstunii.
Fără haină-i şi pământul.

Vrăbiile zgribulite
Pe la streaşină se-adună.
Casele-s acoperite
Cu pânză albă de brumă.

Corbii croncănind a iarnă
Se îndreaptă spre pădure,
Unde-atunci când o să cearnă,
Viscolul o să îndure.

În zbor, desenând pe cer
O geometrie vie,
Cocorii, fără echer
Au descris o simetrie.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superstiţie

Unii spun că-întotdeauna
norii prevestesc furtuna.
O minciună gogonată
doar de cei fricoşi lăsată.
Chiar când pomii îi îndoaie
norii aduc în câmp ploaie.
Pământul se răcoreşte,
rodul în hambar sporeşte.
Doar în mintea lor furtuna
e prezentă-întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (14 mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Când vara este-n amiază,
seceta se instalează.
Câmpia plânge cu dor
după ploaia unui nor.
E căldură-îngrozitoare.
Totul în natură moare.
N-a mai plouat de o lună.
A secat apa-n fântână.
Nici la izvorul din vale
apa nu-şi mai taie cale.
Peste tot pământul crapă,
că cerul nu-l mai adapă.
Ţăranii, genunchi îndoaie
şi se roagă Sfntului,
să dea o bură de ploaie
pe faţa pământului.
Ruga le-a fost ascultată
şi din cerul plin cu nori,
a-început să plouă-îndată
peste oameni, peste flori.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie,te iubesc

Românie,
în genunchi mă-întorc la tine
şi smerit îţi cer iertare.
Nu mai plec în ţări străine
unde zilele-s amare.
Nu vreau lacrima să-mi curgă
pe pământul lor străin.
Acolo toţi mă alungă
şi-mi toarnă-n suflet venin.
Sătul de înstrăinare
nu mai vreau să rătăcesc.
Cu drag mă-întorc la izvoare.
Românie, te iubesc!
Cu credinţă-n Dumnezeu
îţi sărut pământul sfânt.
Am fost şi rămân al tău,
că-mi eşti leagăn şi mormânt.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna aurie

Când toamna aurie
Îşi arată zâmbetul,
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.

Frunzele în dansul lor
Îşi cântă despărţirea,
Iar crenguţele de măr
Rămân cu amintirea.

Au ruginit frunzele-n vii,
Curând în horă vor zburda.
Peste ogoarele pustii,
Zile şi nopţi vor colinda.

Va juca cu ele vântul
Până iarna le-înveleşte.
Chiar când doarme-întreg pământul,
Vântul tot nu odihneşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii acolo

Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poţi rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrăţişează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poţi să admiri imensitatea,
acolo unde
poţi învinge moartea.
Doar acolo
poţi îmbina
viaţa spirituală
cu cea materială.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor ...

Mi-e dor de tine soare,
Mi-e dor de strălucirea ta,
De stoluri de cocoare,
Când vine primăvara.

Mi-e dor de luna plină
Din nopţile de vară.
Mi-e dor de-o zi senină
Sub nucul de la ţară.

Mi-e dor de toamna ruginie
Când îşi revarsă rodul.
De strugurele copt în vie,
De grâul care umple podul.

Şi de iarnă-mi este dor,
Când arde focu-în vatră,
Când fierbe oala pe cuptor
Şi-i cald în casa toată.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud

Aud chemarea munţilor,
Şi chemarea din adâncuri.
Aud şi plânsul pruncilor,
Dar şi croncănit de vulturi.

Aud cum pătrunde apa
În pământul însetat.
Aud cum fâşâie sapa
În porumbul semănat.

Şi susur de ape aud.
Aud cum crapă pietrele,
Cum creşte pepenele crud,
Şi cum îmi calcă ghetele.

Aud cum pe ramuri plesnesc
Mugurii în primăvară.
Aud cum oamenii iubesc
Patria lor milenară.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plouă

Oamenii se-ascund în casă.
E linişte apăsătoare.
Doar o rază luminoasă
printre nori e călătoare.

Plânge cerul, lacrimi curg,
pământul e un burete.
Soarele stă în amurg,
noaptea vine pe-îndelete.

Tunete în depărtare,
nopţii îi sporesc misterul.
Pădurea-i sperietoare,
fulgere spintecă cerul.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino Ţepeş

Vino Ţepeş ca să vezi
că munţii nu mai sunt verzi.
Din "codrul frate cu românul"
dispare bradul şi gorunul.
Dealul rămâne golaş,
oile fără imaş.
Vino Ţepeş, bagă groază,
că ţara ne-o ruinează,
românii se-înstrăinează.
Char de nu-s copaci de ţeapă,
scoate sabia din teacă
şi loveşte-i la grumaz.
Scapă ţara de necaz!
Nu mai vrem, ca altădată,
să cerşim din poartă-n poartă.
Vino Ţepeş, ia puterea
că ăştia ne vând averea.
Ne vând tot aşezământul.
Ne vând viaţa şi pământul.
Vino Ţepeş de îi leagă!

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se scutură pământul

Când se scutură pământul
Toată lumea se-înspăimântă.
Îl roagă pe Domnul, Sfântul,
S-alunge urgia cruntă.

Mintea se înnegurează,
Cerul se întunecă,
Pământul sub noi vibrează
Şi-în vale alunecă.

Cu el odată se prăvale
Aşezările lumeşti.
Distruge totul în cale.
Chiar şi vieţile-omeneşti.

Când vulcanul izbucneşte
Lavă către cer aruncă.
În jur totul pârjoleşte,
Viaţa o preface-n stâncă.

poezie de Dumitru Delcă (23 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi

De n-ar fi pasăre în zbor,
ce s-ar face Universul?
De n-ar fi omul trecător,
cine ar da lumii mersul?
De n-ar fi iarba să crească,
ca-n pustiu ar bate vântul.
De n-ar fi flori să înflorească.
cine-ar parfuma pământul?
De n-ar fi pomi să înfrunzească
ce s-ar face atmosfera?
Cine să o primenească
şi-n văzduh, dar şi pe Tera?
De n-ar fi apă în izvoare,
cine ar uda pământul?
De n-am avea zile cu soare,
cine-ar mai slăvi pe Sfântul?
De n-ar trece-n zbor cocoare,
cine-ar survola văzduhul?
Cine-ar crede în înălţare,
atunci când îşi dă tot duhul?

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre sfârşitul lumii

Când va fi sfârşitul lumii
Nu vor mai zbura lăstunii.
Soarele din cer dispare,
Nici luna nu mai apare.

Pământul se dezintegrează,
Universul îl reciclează,
Altă planetă apare,
Altă lună şi alt soare.

Lumea din nou va renaşte
Cu alt Isus şi alt Paşte.
Vom avea alt Dumnezeu,
Nimeni nu va fi ateu.

Un alt cer noi vom privi,
Lacrimi nu vom risipi,
Că vom trăi zi şi noapte
Fără să gândim la moarte.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!